1,084 matches
-
condiții, definirea conceptului de mit apare ca o muncă sisifică: notele comune sunt greu de găsit și sunt contrazise de numeroase cazuri particulare. Scepticismul exegeților răzbate din numeroase formule: „Nu există o singură definiție a mitului, nu există o formă platonică În funcție de care să poată fi măsurate textele concrete. Miturile diferă enorm În ceea ce privește morfologia și funcțiile lor sociale” (G.S. Kirk, 1970, p. 7; aceeași idee și la J. Fontenrose, 1971, p. 53); „Noțiunea de mit, chiar dacă a fost redefinită, aprofundată și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
funcția cathartică a comicului 20, cu finalitatea ei relaxantă, de antidot antidepresiv și stimulator este asociată exclusiv râsului estetic. Ocupând în ierarhia sancțiunilor sociale locul al treilea, după cele juridice și morale, comicul are și un caracter punitiv difuz, ușor, platonic, acționând la nivel individual. Însă atunci când el vizează violarea unor norme colective prin singularizare, gafă, abstragere distrată etc. sau a unor cadre sociale (moravuri, conduită publică etc.), are loc un grav proces sau ritual de ,,ostracizare a pharmakosului"21 printr-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cea a rațiunii naturale; rațional - non rațional - non sensibil, în sensul că unele creaturi sunt raționale, non raționale, iar altele sunt corpuri mișcate de suflet; trupesc - psihic - spiritual, este vorba de o distincție paulină și plotiniană; rațional, irascibil, concupiscibil, schemă platonică specifică. În dialogul său cu Cosma, diaconul din Alexandria, Maxim afirmă că nu spune nimic de la sine, ci ceea ce a învățat de la sfinții Părinți, în acest caz, sfântul Vasile: „Deci comune și universale sau generale sunt, după Părinți, ființa (substanța
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
pentru varietatea de interpretări care s-au făcut despre el. Aceasta o confirmă, înainte de toate, cultura mediteraneană antică, pe care o luăm în considerare în elementele sale esențiale. Filosofia antică greacă este marcată, în principal, de două linii de gândire, platonică și aristotelică, divergente între ele în multe privințe, și o a treia care își are rădăcinile în gândirea lui Pitagora. Filosofia platonică Concepția platonică a naturii constă în dualismul care își are originea în intuiția lumii ideilor, pe baza căreia
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în considerare în elementele sale esențiale. Filosofia antică greacă este marcată, în principal, de două linii de gândire, platonică și aristotelică, divergente între ele în multe privințe, și o a treia care își are rădăcinile în gândirea lui Pitagora. Filosofia platonică Concepția platonică a naturii constă în dualismul care își are originea în intuiția lumii ideilor, pe baza căreia lumea reală nu este perfectă, nici bună, pentru că este ruptă de lumea ideilor. Totuși, tendința este aceea de a face să coincidă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în elementele sale esențiale. Filosofia antică greacă este marcată, în principal, de două linii de gândire, platonică și aristotelică, divergente între ele în multe privințe, și o a treia care își are rădăcinile în gândirea lui Pitagora. Filosofia platonică Concepția platonică a naturii constă în dualismul care își are originea în intuiția lumii ideilor, pe baza căreia lumea reală nu este perfectă, nici bună, pentru că este ruptă de lumea ideilor. Totuși, tendința este aceea de a face să coincidă lumea reală
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în germană. Realția ca o categorie. În daneză, 1921. Traducere în germană. Etica lui Spinoza analizaă și caracterizare. În daneză, 1918. Traducere în germană. Idei directoriale în secolul al XIX-lea. În daneză, 1920. Traducere în suedeză. Observații asupra dialogului platonic Parmenide. În daneză, 1920. Traducere în germană, 1921. 1 Vezi articolul meu despre noțiunea de intuiție (Vid. Selsk.Oversigt, 1914, p. 81). 2 Harald Höffding, Geschichte der neueren Philosophie, 1895, I, p. 232. 3 Cf. despre psihologia deciziei, cartea mea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Xenofon, care de altminteri ne oferă o imagine destul de searbădă și de superficială despre Socrate. Heinrich Maier (Sokrates, pp. 57-62) a și demonstrat de altfel că toată această parte din Memorabilia cărei îi aparține dialogul respectiv, este împrumutată din dialogurile platonice sau imitată după ele. 98 Cf. Heinrich Maier, Sokrates, pp. 435 și urm. În contrast cu această poziție, Burnet (Greek Philosophy from Thales to Platon, London, 1914, p. 182) crede că Apologia ar trebui interpretată în concordanță cu Fedon a cărui succesiune
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
devreme, o găseai aici. Ia stai așa. E trecut de zece. Adică a stat aici toată seara? Nu că m-ar deranja sau ceva de genul ăsta. Normal că nu. Venetia e pur și simplu prietena lui Luke. Fosta, frumoasa, platonica lui iubită de demult. SÎnt conștientă de privirea ca un burghiu a lui Suze, și mă feresc să mă uit la ea. — Bex, Îmi arăți și mie camera copilului, Înainte să plec? zice, cu glasul ciudat de ascuțit. Vino. Efectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
să rămîi toată seara? — Normal. Au atîtea de povestit. — Numai ei doi? Cu o sticlă de vin alături? Suze rostește cuvîntul de parc-ar fi nu știu ce predicator baptist al abstinenței. — SÎnt prieteni, Suze! zic defensivă. Prieteni vechi... foarte buni... și platonici. În mica Încăpere se așterne liniștea. — Ok, Bex, spune Suze În cele din urmă, ridicînd mîinile, de parcă s-ar fi predat. Dacă ești convinsă. — SÎnt! SÎnt, sută la sută, absolut... Amuțesc și Încep să mă joc cu un Încălzitor de
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
vom reveni. Deocamdată să precizăm că în Padova se continuau dezbaterile de idei pe marginea filosofiei lui Aristot, în timp ce Florența, emancipată, trecuse la analiza filosofiei lui Platon, potrivit căreia realitatea este părerea noastră despre ea. Marsilio Ficino tradusese în cadrul academiei platonice din Florența în 1477 pe Platon și în 1485 pe Plotin. Prin filosofie se lărgea accesul la cunoașterea structurii funcționale a organismului uman. De exemplu, Bernardino Telesio, în voluminoasa De rerum natura (1508), promovează o direcție empiric-pozitivistă și, ca și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
după unele surse, în 1556. Spirituala curtezană a lăsat posterității versuri și reflecții despre dragoste prin volumul Dialogo della infinita d'Amore / Dialog despre infinitatea iubirii, în 1547, care l-a influențat pe Marsilio Ficino, reputat umanist, fondator al Academiei Platonice din Florența (1459). A scris și a publicat și apreciate sonete. Supranumită curtezana intelectuală, Tullia d'Aragona este recunoscută postum, dovadă fiind prezența ei în dicționare și în studii literare. Reproducem un sonet: Signor, pregio e onor di questa etade
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
sociale, psihice și morale (căsătorie, libertate, iubire, tinerețe). Începând din așa-numita perioadă intermediară a republicii, cel puțin unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe Vestaxe "Vesta"; Romulusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Diogenes Laertios, Vitae, VII, 31), trezind În el acea dragoste pentru filozofie care, peste câțiva ani, Îl va Împinge să se stabilească la Atena (312/311 Î.Hr.). Aici, confruntându-se cu marile tradiții filozofice ale trecutului și ale prezentului, platonică, aristotelică, epicureică - să le amintim doar pe cele principale -, formulează acea doctrină care va reprezenta una dintre axele de susținere ale culturii și spiritualității lumii antice. În ea, noțiunea fundamentală de Logos, ca principiu care pătrunde totul, și ideea conexă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un cerc devotat de discipoli. În orice caz, Învățătura lui se Înfățișează ca expresie a anticei Înțelepciuni egiptene, chiar dacă, mai ales În ermetismul de inspirație filozofică și religioasă, profunde și adesea proeminente sunt elementele greco-elenistice, Împrumutate mai ales din tradiția platonică și cu ample contribuții ale stoicismului. Dacă pentru epoca faraonică nu există mărturia sigură a unor opere atribuite lui Thotxe "Thot", În perioada ptolemeică Începe să Înflorească o bogată producție literară ermetistă de limbă greacă, În interiorul căreia se disting două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a vieții (CH, XII, 13), este de calitate divină (CH, X, 12; XII, 12), „al doilea zeu” (CH, VIII, 1) după divinitatea cea mai Înaltă și „chip a Celui mai Mare” (CH, XII, 15). O asemenea definiție, de clară sorginte platonică, exprimă noțiunea conform căreia cosmosul, Împărțitor de viață, este un instrument al manifestării Zeului transcendent, nevăzut (CH, V, 2). În perspectiva tipică a „misticismului cosmic” care inspiră zone mari ale spiritualității elenistice și antice târzii, contemplarea cosmosului Îi permite omului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atingerea unui statut social important. În acest caz, este semnificativ să constatăm În ce fel În orizontul ei spiritual se includ, alături de dimensiunea În Întregime individuală a experienței iatromantice, interese sau, oricum, deschideri În direcția acelei „religii cosmice” de obârșie platonică, care constituie una dintre axele susținătoare ale panoramei culturale și religioase ale elenismului, din fazele lui cele mai vechi până la Înfloririle din epoca imperială târzie. 3. Alexandru din Abonotichos: un profet și fondator religiostc "3. Alexandru din Abonotichos \: un profet
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
analogie cu experiențele străvechi ale Greciei arhaice și clasice - cu figurile ei de ghicitori itineranți și purificatori, taumaturgi și predicatori religioși, ca un Epimenides din Creta și, În unele privințe, chiar Empedocle din Agrigent sau acei orfeotelestai, Înfierați de sentința platonică (Republica, II, 363e-366b) - vede ivindu-se numeroase personalități de profeți rostitori de oracole și taumaturgi care integrează sub diferite forme tipologia „omului divin” (Bieler, 1967). Este vorba despre figura „Înțeleptului” În stare să stabilească un contact intens și personal cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adepți ai purei religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin până În secolul al VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de bogatul și pestrițul curent speculativ neoplatonic, printr-o dublă ordine de motive. Într-adevăr, În primul rând, În el, tradiția de gândire greco-elenistică primește, la nivel speculativ și, mai amplu, la nivel cultural, moștenirea propriului trecut, exprimat În doctrina platonică, atât În forma originală, formulată de maestrul din Atenaxe "Atena", cât și În dezvoltările ulterioare, mai ales cele ale așa-numitei Akkademii de Mijloc (sau medioplatonism). Nu este o Întâmplare faptul că cei mai mari reprezentanți ai acestui curent sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fundamente În acea panoramă. În această lumină sunt de Înțeles criticile lui Plotin aduse dualismului cosmic al creștinilor gnostici care frecventau și școala sa de la Roma (Enneade, II, 9), Întrucât era considerată ca blasfematoare pentru noțiunea greacă, În general, și platonică, În special, a bunătății substanțiale a cosmosului, kosmos, lume ordonată, semn al divinei providențe și imagine sensibilă ale realităților inteligibile. Tot de instanțe ideologice și religioase este inspirată și polemica deschisă a lui Porphyrios Împotriva creștinilor și Încercarea lui de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adică activitate proprie comunităților citadine. Este cunoscută intensa acțiune anticreștină a Împăratului Iulian, cu tentativa paralelă de restaurare a practicilor religioase păgâne, supuse, alături de fundamentele mitice legate de ele, unui proces de reinterpretare substanțială În lumina unor principii ale spiritualismului platonic (Imn către Regele Soarexe "Soare", Imn către Mamaxe "Mama" zeilor). În sfârșit, recuperarea practicilor teurgice În linia ce merge de la Iamblichos la Proclus exprimă Într-o manieră mai evidentă voința de a Înzestra păgânismul - Înțeles ca albie comună În care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe lângă Ammonius Saccas, propria fizionomie filozofică, Plotin elaborează În interiorul unui cerc de discipoli, Într-o fructuoasă confruntare de idei cu exponenții platonismului din generația precedentă, un sistem propriu și original de gândire, Înrădăcinat, din punct de vedere programatic, pe terenul platonic. Din acesta ne interesează să subliniem aici dimensiunea religioasă, care poate fi definită În termeni de „mistică”, și raporturile ei cu expresiile religiozității tradiționale În ambientul contemporan. Mistica plotiniană se caracterizează prin unii factori specifici, printre care decisiv este fundamentul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această operă singulară este de un interes unic pentru cunoașterea atmosferei spirituale a antichității târzii, mai precis pentru cunoașterea complexului de operații ce au scopul să stabilească un contact direct cu realitatea divină ca Încununare și realizare supremă a idealului platonic de „asimilarea Zeului”. O definiție a „artei divine” ce se Întemeiază pe faimoasele Oracole caldeene ale lui Iulian Teurgul, care a trăit sub Marcus Aurelius, este de ajuns să exprime semnificația religioasă a unei practici pe care Iamblichos și toți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le pot Înțelege, Înfăptuiesc acțiunea teurgică (De mysteriis, II, 11, 96; Sodano, 1984, p. 113). d) Proclus (412-485 d.Hr.) Decisivă apare influența lui Iamblichos asupra lui Proclus, figură de Însemnătate proeminentă În tradiția neoplatonică, al treilea scolarh al școlii platonice renăscute la Atenaxe "Atena" după fondator, Plutarh, fiul lui Nestorxe "Nestor", și succesorul acestuia, Syrianus. Autorul unor numeroase comentarii ale dialogurilor platoniciene și al unor opere bine structurate speculativ, ca Elemente de teologie și Teologia platonică, Proclus, spirit profund religios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]