5,205 matches
-
cor. Pentru slăvirea Celui ce mă ajută Să-nving ispita, biruitor. Ochii-mi surâd de bucurie... Lumina mă îmbracă în mângâieri Duhul Sfânt în necaz mi-e tărie Și mă îndreaptă spre sfântul țel. Când înserarea tăcut mă ajunge Și pleoapele-mi grele se odihnesc Cu lacrimi în gene se împreună Și cu adorare spun: Mulțumesc! Cluj Napoca 23 februarie 2016 Referință Bibliografică: Cuprinzând infinitul / Marina Glodici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1883, Anul VI, 26 februarie 2016. Drepturi de Autor
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
numără anii... Să plece legați pe rând toți dușmanii! Bătrâna mea Țară cu sfinți rugători Alungă blestemul și aprigii nori, Baladele acestea ne sunt încă-n glas Credința și mila pe-aici au rămas. Bătrâna mea Țară cu brumă pe pleoape Adună-ți copii să-ți fie aproape Aprinde și focul... în vatră e viu Știu că se poate și nu-i prea târziu! Bătrâna mea Țară ești încă frumoasă, Mulți spun că-aici înseamnă Acasă, Colindele noastre răzbat chiar prin
BĂTRÂNA MEA de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383196_a_384525]
-
Tresalt sub mila și-ndurarea ce de la Tatăl le primesc. Cu forțe noi, șterg fața plânsă și ochii-n noapte-mi strălucesc, Exclam cu glas șoptit: "Rabuni! Atât de mult eu Te iubesc!" Și simt cum se coboară pacea și pleoapele se-nchid ușor, Visând alai de îngeri care mă însoțesc în ultim zbor. 02/12/15, Barcelona-Lucica Boltasu Referință Bibliografică: Un ultim zbor / Lucica Boltasu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1797, Anul V, 02 decembrie 2015. Drepturi de Autor
UN ULTIM ZBOR de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383210_a_384539]
-
cu zarzavaturi proaspete, dar și ce are de gând să facă „în orașul acesta ruinat”, pe care vrea „să-l ridice la gloria lui de altădată”, dacă...Iar Pleșcan, foarte curios, făcea eforturi disperate să-i urmărească perorația, trăgând de pleoapele grele, care-i cădeau ca niște perdele de plumb peste ochii înroșiți și obosiți. Scârțoi renunțase la această muncă sisifică, pentru că-i căzuse căpățâna pe masă, ca un bolovan, peste care o Băbească își răsturnase conținutul rămas nebăut. Nu știu ce efect
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
comerțului cuzarzavaturi proaspete, dar și ce are de gând să facă „în orașul acesta ruinat”, pe care vrea „să-l ridice la gloria lui de altădată”, dacă...Iar Pleșcan, foarte curios, făcea eforturi disperate să-i urmărească perorația, trăgând de pleoapele grele, care-i cădeau ca niște perdele de plumb peste ochii înroșiți și obosiți. Scârțoi renunțase la această muncă sisifică, pentru că-i căzuse căpățâna pe masă, ca un bolovan, peste care o Băbească își răsturnase conținutul rămas nebăut. Nu știu ce efect
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai. 2 16 iunie, pe la ceasul al nouălea Dante se deșteptă tresărind, acoperit de o sudoare Înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
domniei tale, Începând cu cel ce se află imediat la dreapta. Spițerul arătă spre un bărbat Înalt și bine legat, care depășea cu mai bine de o palmă capetele tuturor celorlalți. Ochii blânzi ai câinelui Îi luceau pe chip, pe sub pleoapele greoaie. — Augustino di Menico, filosof natural, cunoscător al celor mai ascunse taine ale Creației. Abia s-a Întors după o ședere de câțiva ani În Îndepărtata și necredincioasa cetate Tripoli, unde s-a aplecat asupra scrierilor păgânilor, pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
moleșeală erau suficiente vinul cel roșu de Perugia și fumul Înecăcios din cârciumă. Se Întinse la loc, cu privirea ațintită pe grinzile tavanului, Încercând să Își stăvilească amețeala. Camera se rotea de jur Împrejur, precum veșmintele Antiliei. Strânse tare din pleoape, pentru a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din urmă, se ridică precaut. Trebuia să iasă și să Își recapete controlul de sine. Se blestema pentru că fusese atât de neprevăzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută Într-un spațiu și Într-un timp Îndepărtate. Își aminti că, odinioară, văzuse un chip asemănător, În grajdul unui gospodar care găsise o sculptură pe câmpurile lui răscolite de plug. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
velele și sub chilă? Îl Întrebă. Marinarul se opri dintr-o dată, fixându-l. Își retrăsese mâna și nu Îl mai susținea. Dante fu cuprins de o amețeală violentă, fu nevoit să se agațe de brațul lui, În timp ce strângea puternic din pleoape, așteptând ca lumea să se oprească din Învârtit. — Nu, firește. Opera moartă e scufundată În apă. Ce sens ar avea o velă sub chilă? replică apoi venețianul cu o Încetineală studiată. Cum de ți-a venit o asemenea idee? — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
imobili În așteptare, În timp ce mâna dreaptă părăsi brațul fotoliului, Înaintând au ralenti prin aerul lichefiat, dibui pe nevè ceașca de cafea și o duse mecanic, cu Încetineală intenționată, la buze. Nu clipea. Poate de aceea am reușit să sesizez că pleoapa stângă i se zbătea uneori În reprize scurte, dar violente,urâțindu-i fața și dându-i un aer ciudat. Aș fi putut să jur că, pe vremuri, pleoapele profesorului nu erau absolut deloc afectate de acest tremur inestetic - l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la buze. Nu clipea. Poate de aceea am reușit să sesizez că pleoapa stângă i se zbătea uneori În reprize scurte, dar violente,urâțindu-i fața și dându-i un aer ciudat. Aș fi putut să jur că, pe vremuri, pleoapele profesorului nu erau absolut deloc afectate de acest tremur inestetic - l-aș fi observat, n-avea cum să-mi scape: Îi studiasem de prea multe ori cu invidie fizionomia distinsă, cu trăsături regulate și armonioase, de june-prim de cinema, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
acestui colț de Univers configurația anterioară plantării aici a insolitului laborator. Veselia de pe fața lui Roger s-a evaporat la fel de subit cum apăruse. M-a privit o clipă cu ochii lui ca o imensitate verde și apoi a oftat, coborând pleoapele: - Adam, știi deja multe. Nu spun „prea multe”, pentru că ar Însemna să te mint, sugerând că există o limită dincolo de care nu se poate trece. Sau dincolo de care nu trebuie să se treacă. Nu există. Nici limită, nici reguli absolute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada diavolița asta de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac penele măciucă. — Și în vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
anume Giuseppe di Capadocia care în 1627 a reușit să privească la 7 mile pe o vreme câinească, zărind catargul vasului trimis acolo ca punct de reper. Drept răsplată, autoritățile venețiene l-au purtat în triumf într-o gondolă, iar pleoapa ochiului stâng, cu care zicea Giuseppe că vede mai bine, i-a fost vopsită cu o peliculă fină de aur, el fiind numit totodată pe viață în postul de observator din turn al corăbiilor ce se mai întorceau din larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nou în oaza lui de liniște unde patronau buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de împreunare, livada de unde, drept precum un voievod antiotoman, se ridica fumul dintr-o grămadă de frunze uscate - toate trezeau în ea vagi nerăbdări și fierbințeli în valuri. De vreo săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană, a beizadelei Gheorghiță, care pândea de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe mâini și pe față, fornăind de plăcere, apoi lepădară sutanele și deoarece mai avea două ceasuri bune până la slujba vecerniei (sau vespartina collecta, cum i se zicea aiciî se vârâră în paturi. Somnul însă nu li se lipea de pleoape. Primul care glăsui fu Iovănuț. — Ei, preacuvioase, iată-ne că iarăși suntem la Roma. Măiculiță Doamne, mai că nu-mi vine să cred! De ce să nu crezi? - mormăi Metodiu. Prima oară e mai greu, dup-aceea te obișnuiești. Când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub pleoapele subțiri, nasul ușor coroiat nu sever, nu vulturesc, mai degrabă Înțelept, ascet. Vreau să vorbesc despre el. De fiecare dată cînd Încep să scriu Întîlnesc o rezistență inexplicabilă. Încerc senzația unei profanări, a violării unei zone interzise. El Însuși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e la ștand zice că ie la sediu. Las’ că văd ei mîine pretenii o ieducăție...“ Greșală. Mucul lumînărilor se deșiră negru pînă-n tavan. BÎjbîi după foarfecă, tai fitilul la jumătate, flacăra tremură mică și albastră ca un ochi cu pleoapa lăsată. De ce mi se face deodată rușine? Ei respiră alături de mine cu cărțile lipite de nas. Multe Înjurături se spun În gînd. Limuzinele porneau de-a lungul Căii Victoriei, coborau În spatele Palatului, pe lîngă Cișmigiu, pînă la Liric. Pe covorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acid boric spăla fiecare nasture În parte: „să nu li se stingă lumina, spunea, ochii lor, ochii prietenilor, sînt ca niște zero-uri În care obiectele Își pierd dimensiunea păstrînd un singur sens - neantul“. Parcă văd mîna lui Settembrini Închizînd pleoapele lui Naphta. În Întuneric coarnele de melc ies din ascunzătoare cu ochii lor pipăind o lume secretă cum sfîrcurile femeii, cum organul bărbatului Înaintează prelungindu-și materia spre maluri de limfă, misteriosul, tăcutul pas care atinge pereții oului pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pierdută În neagra veșnicie...“ sau „Te-ai dus ca un crin de curată / copilă pe veci adorată...“, „nemîngîiatul tău mire“ și altele. În vase de tablă se decolorau trandafiri de hîrtie, Într-o mică vitrină improvizată moțăia o păpușă cu pleoapa căzută. Era atîta ridicol și atîta kitsch În tot acest bazar sentimental și totuși atunci am Înțeles pentru o clipă ce Înseamnă cuvîntul toleranță. Mă aflam În cimitirul românesc și m-am emoționat și mi-a venit să plîng. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
salonul gol pe Întuneric ca o trezire Într-un cavou clinchetul bănuțului de la mînă lovindu-se de stinghia de metal a patului nr. 88 semnul vieții băiat patru kilograme carne roșie piele transparentă vene subțiri albastre pe frunte și pe pleoape degete mici albe nevăzute de soare are și unghii și ochii lui mari rătăciți poposind pentru prima dată În ai mei Vlad a venit la noi tocmai cînd alăptam aveam un capot grena de diftină semeni cu Maica Domnului mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene. Chipuri galbene, chipuri violete, date cu bronz, ca fetele noastre la demonstrația de chimie În laboratorul de la subsol. Buze și obraji se Încheagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ostil - prezențe care ne torturează creierul zile și luni Încetînd doar noaptea sub narcoza somnului și apoi din nou letargia fără sfîrșit. Dar există totdeauna o clipă, dimineața, În secunda incertă dintre inconștiență și luciditate cînd lumina se strecoară prin pleoapa abia Întredeschisă și pelicula memoriei e imaculată: simțim atunci o bucurie deplină ca și cum suferința nu ar fi existat niciodată. Abia după cîteva clipe, odată cu recunoașterea propriului trup, reapare durerea asemenea unei amintiri exilate care se Întoarce acasă. Cred că secunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]