1,866 matches
-
un zgomot infim, care-l înfricoșa atât de tare, încît se aruncă schelălăind din camion și nu se opri până în cușca lui de după casă. Noi abia percepuserăm micul trosnet, în schimb am văzut limpede cum coaja oului însemnat cu verde plesnește în zigzag. Am sărit și noi din camion și ne-am ascuns după tufele de trandafiri. De-acolo am auzit clar cum oul a explodat în țăndări. Atunci, din camion s-a înălțat silueta aurie a unei unicorne, cu ochi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
târa pe două mânuțe de copil, iar la coadă avea falduri ca de pește cu voal. Dispăru repede, îngropîndu-se în pământ. Doar coada roză îi mai flutură câtva timp, ca o algă marină, printre spalierele cu pătlăgele roșii. Două ouă plesniră deodată, ale gemenelor, desigur. Se iscară din ele ființe triste și lungi, de culoarea sidefului vechi. Prin corpurile transparente li se vedeau oasele ca un abur alburiu. Li se vedea sângele ca vinul rose pompat de inimi prin artere. Li
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cupru și golfuri de zinc și oceane de fier clocoteau laolaltă, cu flora și fauna lor orbitoare. Și anotimpurile, sub ploi de stele, sub grindină de meteoriți. Și am văzut Soarele contopindu-se cu Pământul și eclipsele fumegând. Și termometrul plesni, iar mercurul din el căzu ca o lacrimă în hăul de sub noi. Și-atunci am văzut cum stelele se chircesc, cum spațiul se contractă, cum lumina îmbătrînește, cum forțele de interacție tari și slabe, forța gravifică și forța electromagnetică pornesc
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mărunt. Le trântește pe pat, scoate un pix și începe să scrie cu înfrigurare în continuarea unei pagini rămase la jumătate. Scria deja de un sfert de oră, când, cu un trosnet de sfârșit de lume, coaja oului de pe masă plesnește și din el se ridică Himera, umplând camera cu țipătul ei de balaur, cu ghearele ei de leu, cu aripile imense de liliac. Se întinde triumfătoare deasupra ta, te umbrește cu totul, pe când tu, înfrigurată și brusc chircită, minusculă, continui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi vrut să intre în pământ. Deschise capota Daciei și începu să hâțâne la întîmplare firele galbene, negre și roșii, izolate în plastic gros, care formau câte o buclă din loc în loc. Duhoarea de benzină și zgomotul făceau să-i plesnească țeasta. Nu știa care sânt conexiunile claxonului și de la o clipă la alta devenea mai nervos, se simțea mai penibil. Elena coborâse și ea, doar în capot, și mișunau amândoi, năuci, pe lângă monstrul care mugea încontinuu. Un cartofior lovi capota
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
saxofonistului un efect hipnotic. Se apropie și privi înăuntru. Acolo se afla arhitectul. Corpul său, care trebuie să fi cântărit cel puțin patru sute de kilograme, ajunsese să umple literalmente, cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu, căci hainele plesniseră de mult pe el, toată partea din spate a mașinii, revărsîndu-se puțin și prin ferestre. Capul i se sudase de torace, trăsăturile i se mai vedeau doar ca niște linii fine desenate pe fața cărnoasă, iar ochii i se uniseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi palidă, cu părul zbătut pe umăr. (E adevărat că ea îmi spusese mai demult că Mantu e scârbos, că a vrut să o pipăie, și ea l-a plesnit, că s-a plâns tatălui, dar, de când acesta era bolnav, Mantu ajunsese indispensabil casei și nu putea fi dat afară. De asemenea, îmi amintesc că Maitreyi îmi mai spusese că un alt unchi al ei, tot văr al inginerului, încercase
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
doi doctori acolo, trimiși special de la Centrală. S-au convins și ei. Nu simțeam fierul roșu, nici măcar pe limbă, și când mi-au curățat una din coaste cu bisturiul le-am spus să fie atenți, căci mă gâdil... Făgădău îl plesni cu cravașa, invizibilă, și tânărul începu să-și șteargă liniștit sângele de pe obraz. - Minunea e, reluă Făgădău, că nu știi ce te așteaptă. - Ba știu foarte bine: crematoriul. Dar ce folos, dacă nu vei fi și dumneata acolo, să mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Pentru coleoptere, Africa Centrală e renumită..." Strângea cutia cu amândouă mâinile, dar nu-și putea lua ochii de la degetele Mariei. Parcă acum le vedea pentru prima dată, așa cum săltau, mângâind coardele sau apăsîndu-le amenințătoare, parcă ar fi încercat să le plesnească. Nu mai ajungeau până la el sunetele. Nu vedea decât degetele, și începuse să-i fie frică: dintr-o clipă într-alta ar fi putut să plesnească una din coarde sau să greșească o singură mișcare a arcușului, arcușul acesta pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dată, așa cum săltau, mângâind coardele sau apăsîndu-le amenințătoare, parcă ar fi încercat să le plesnească. Nu mai ajungeau până la el sunetele. Nu vedea decât degetele, și începuse să-i fie frică: dintr-o clipă într-alta ar fi putut să plesnească una din coarde sau să greșească o singură mișcare a arcușului, arcușul acesta pe care-l ținea strâns în pumn, ca o varga, și atunci unul din degete, și mai ales degetul cel mai mic... Nu o putea asculta și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe aici, pentru că a trecut de casa noastră. De aceea m-am liniștit și am prins creanga cu merișoare. Primul merișor era atât de acru că mi-au țâșnit lacrimile, ca atunci când cineva mă enervează, semințele lui albe mi-au plesnit între dinți și am supt un timp gustul amărui, tot privind spre terasa cu clematite. Nu m-am mirat că l-am văzut pe Ștefan pe terasă, ascuns după bolta de clematite, scotocind cu ochii aceia sfredelitori totul - curtea, strada
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și, de emoție, aflând despre moartea Regelui Carol, a adus-o mai repede pe lume pe Yvonne ! Iar după ce dumneata ai plecat, a venit nenea Alecu împreună cu nașa Fănica. Și când a auzit trista veste cu regele, nașa Fănica a plesnit palmele și a spus : asta nu-i moarte curată ! Asta e moarte cu bănuială ! Și nașul Alecu a spus că el pusese pariu că până la urmă au să-l otrăvească pe Regele Carol, pentru că el a făcut tratatul secret cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
momentele când face profeții sumbre, și atunci când l-am întrebat cu maliție ce motive speciale de bună-dispoziție găsește în aceste zile, s-a justificat că ar fi doar o veselie nervoasă. în continuare, mi-a prezis că certamente situația va plesni în cele mai diverse puncte, ajungând cât se poate de critică. Bref, va începe retragerea, vom fi încet-încet ocupați și se va ajunge a ne refugia în Rusia, ceea ce va fi sfârșitul. Ca de obicei, nu avea răbdare să stea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
putea să mai spui nimănui, doar tu singură l-ai ascuns aici ! Asta nu-i filantropie, tu te laisses faire, spune Niki, și are, ca totdeauna, dreptate ! Stai nemișcată și-ți rezemi ceafa pe spătarul înalt, pielea lui coaptă a plesnit de veche și din ea îți curge în păr rumeguș muced, dar nu te mișca, nu ! Musafirii care spală vasele în bucătărie au să te audă ! Mesteci torta tot mai greu, din conștiinciozitatea ta obișnuită, pentru că tot n-ai cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de zmeura pe care a pus-o lângă gardul unsuros și maro ! Și de copacul din fundul curții - un plop uriaș care, la sfârșitul primăverii, cum e acum, umple cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
găsim o pajiște Într-un crîng, la marginea șoselei, și improvizăm un picnic copios. Timp de o jumătate de oră mănînc neîntrerupt, În timp ce taică-meu mă privește făcînd mici comentarii. Se amuză de uniforma mică și uzată, care stă să plesnească pe mine. — Oprește-te, o să crape de tot. În cele din urmă, Îmi face o poză. Așa cum stau ghiftuit, pe o pătură, Între resturile unui prînz monstruos, mijindu-mi ochii, poate din cauza soarelui care Îmi luminează chipul, poate din cauza suferinței
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fire-ai să fii! — Ce-ai spus? N-are importanță. — Ce-ai spus? — Ești nebun. Ești nebun de teamă, pentru că vine omul acela. — Ce? Ești nebun de teamă fiindcă vine Rozanov. — Cățea... ești o... George o lovi dintr-o parte, plesnind-o peste obraz cu dosul palmei. — George... oprește-te... oprește mașina... oprește! — Drace, drace, drace...! George răsuci volanul, întorcând violent mașina în direcția canalului. Smucea de volan de parc-ar fi fost o buruiană otrăvitoare pe care se străduia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dâre înstelate, în timp ce ploaia sălta în jur și împroșca totul, de parcă mașina ar fi fost un câine ud care se scutură. George simțea că se sufocă, avea impresia că i se urcase tot sângele la cap și avea să-i plesnească, acolo, pe loc, într-o floare roșie, udă, însângerată. Își spuse: „Se vede că am o criză de inimă sau așa ceva. Trebuie să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ivit diavolul ca să...“ Apoi căzu cu fața în jos pe pietre. Nu mai exista nimic, nici mașină, nici siluetă, nimic. Zăcea cu obrazul într-o băltoacă. Auzise un zgomot puternic, o bubuitură ca de explozie, sunând a gol, de parcă-i plesnise ceva în creier. Își înălță capul. Își înălță capul. Se afla în patul lui, în camera lui, acasă, și lumina zilei se cernea printre draperii, reliefând jocul de flori galbene de pe covor. „Așadar, își spuse el, n-a fost decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fost liberă și înainte de a te întâlni pe tine? — Nu, pe atunci aveai iluzii. — Și acum sunt total deziluzionată? — Ești neiluzionată. Ți-am eliberat inteligența. — Nu sunt liberă nici acum. Sunt o sclavă. — Dar îți place. Săruți nuiaua care te plesnește. Nu-i așa? Nu fi grosolan. Fac tot ce vrei tu. — Târfele sunt atât de dificile... — Te rog să nu... — O figură de stil. Altarul meu este perfecta libertate. Cred că eu n-am fost niciodată cu adevărat liberă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înconjura o indispunea pe Gabriel până la limita enervării. Și Adam părea să apese deliberat pe coardele sensibilității ei torturate: „Urciorul ăsta se întreabă în sinea lui: «Oare o să mă cumpere doamna asta drăguță?»“. „Nu fi prost, nu vezi că-i plesnit tot, nu folosește la nimic“, răspunsese Gabriel, grăbindu-l pe Adam să meargă mai departe. Acum, însă, devenise limpede pentru ea că nimic pe lume nu era mai important decât să se întoarcă la prăvălie și să cumpere urciorul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din cărți peste hârtia scrisă. Camera lui John Robert mai păstra câte ceva din splendoarea apusă, sub forma unei pretențiozități greoaie, fară noimă, care-ți sugera un club de noapte abandonat. Trei dintre pereți erau tapetați cu un material negru, lucios, plesnit pe alocuri. Tapetul zidului din fața ușii reprezenta un desen zigzagat, verde cu argintiu. Un scrin înalt, îngust, de un negru lucios, care nu părea a fi nici de lemn, nici de metal, și un garderob înalt și îngust, de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
joace cu cățelul în apă, niciodată nu o mai făcuse până atunci; îl urmărea cum plutește, pe urmă și-l cocoța pe umăr și iar îi dădea drumul, îndemnându-l să înoate. Era minunat! Valurile deveniseră din ce în ce mai înalte și-l plesneau cu mai multă forță, iar crestele erau șfichiuitoare. Se profilau întunecate pe cer, pentru că soarele intrase pe după un nor. Iar vântul, pulveriza stropi de spumă rece, înțepătoare. Adam înghițise cam multă apă și, dintr-odată, nu-l mai văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu un gest de sfidare autoritară, își întinsese brațul alb, cu mâneca jachetei suflecată, barând fereastra. George se opri o clipă. Tom, care se găsea chiar lângă geam, așa cum se mai aflase la începutul acelei seri, avu senzația că îi plesnește capul. Zbieră cât îl ținu gura: — George, pleacă... o, George, pleacă! În secunda următoare, Emma preluă strigătul lui Tom, intonându-l cu glas scăzut, psalmodiat, pe melodia „înainte soldați!“. Acest cântec (după cum știu toți cei care au frecventat colegiile englezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]