3,174 matches
-
trecu prin minte, ca un fulger, întrebarea: “Dacă soldatul este din grupa mea?“ Se întoarse, ordonă ieșirea din apă, pentru prezență. Cu toată îngrijorarea care-l frământa, nu putu să nu remarce că abia atunci, când deja se terminase baia, plutonierul companiei aducea săpunul... După echipare, constată cu groază că rămăsese o grămăjoară de haine fără stăpân. Inima-i bătea nebunește, și din cauza necazului care-l pândea după înec, dar mai ales de mila și reala compasiune pentru băiatul de vreo
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de atac. Primi, cu o inexplicabilă neîncredere în curier, ordinul transmis de mareșalul Antonescu: “Români, vă ordon, treceți Prutul!“. În seara zilei de 21 iunie 1941, după discuții cu camarazii din alte unități, transmise ordinul încheietorului său de pluton, un plutonier T.R., și el neîncrezător în veridicitatea ordinului. Până atunci circulaseră zvonuri despre o eventuală recucerire a Basarabiei, însă zvonurile tot zvonuri erau. Soldații, rupți de lângă ai lor, interpretau diferit situația. Cei tineri ziceau: “Dacă tot am fost aduși în armată
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de Tudor Popa, ori Cameleon desene de Victor Trifan, sau Hommage à Hugo Pratt, desenat chiar de el), Lucian Amarii (care realizează din 1998 un univers Fig. 32 Vitejii lui Burebista grafic al societății românești prin personaje ca Veta, Costel, plutonierul Păstaie, mătușa Penelopa semnate sub pseudonimul Jup), Vali Ivan (care realizează în 2005, în premieră mondială, transpunerea grafică a romanului julesverneian Cinci săptămâni în balon, tipărit în 10 000 de exemplare), Bogdan Petry (care oferă hilare caricaturi ale societății românești
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
un birou de poliție, binecunoscutul mobilier, nimic nu s-a schimbat, e înfiorător să constați că după atâția ani nimic nu s-a schimbat în acest spațiu, lipsește numai portretul, așteptăm un ofițer care e prins într-o ședință scurtă, plutonierul de la birou nu știe nimic, îmi recapitulez în minte vinile descoperite astă-noapte, în ordinea importanței, Să trăiți! Bună ziua, bună ziua, Vă mulțumim că ați venit, eu vă mulțumesc că m-ați chemat, mă ajutați să mă cunosc, mai bine taci până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Auzi, madam Pandea! Cică la Donca Simo o să joace un film foarte frumos, „Un condamnat la moarte a evadat”. Mi-a spus madam Lulu. „Nu-i bai!” răspunde doamnea Pandea, „nu-i bai! Că-l prind ei!” Ei beau secărică. Plutonierul Ilie Îi toarnă În pahar, de, e șef. „Nimeni nu scapă, toa’lent, să trăiți! De data asta nu scapă nimeni!” Își Împleticește limba și cu greutate Își stăpânește vorba. „Uită-te la el”, Îi spune locotenentul, „credeai că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și mi-au spus că se rezolvă și l-au chemat pe unul și i-au zis”: „să-i dai casă imediat!”, madam Lulu s-a dus la hingheri și la scos pe Gerilă cu 25 de lei... Plânge șoferul plutonier În ciorba de lobodă și tatăl Întors din misiune plânge În ciorba de lobodă, „nu poți continua misiunea când apare un asemenea caz, aici este vorba de o chestiune extrem de gravă și de importantă”. O catastrofă fără proporții. „Toa’lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tu”, Îi spune nevestii, „să iei icoana aia a lui Sfântu’ Anton din casă, că de nu ți-o tai cu toporul În bucăți! Să dispară din casa mea”, urlă În timp ce iese pe ușă, Împlecitindu-se În primăvara mohorâtă, urmat de plutonier. Mulți ani de zile icoana a stat ascunsă printre prune uscate și păstăi de fasole, În cămară. În ziua În care Își ispășea pedeapsa tuns chilug, afară era Înnorat și-n piațeta rotundă erau două cozi, una la gaz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
grădină Lângă tulpină Zării o floare ca o lumină S-o tai să strică S-o las mi-e frică Că vine altul și mi-o ridică Și, ca din senin, ca o lovitură de trăznet, vine vestea. Trântind poarta, plutonierul major Bălălău, care locuiește În camera de la mansardă, urlă indignat că, „acum o jumătate de oră la Dallas, În Texas, președintele Kennedy a fost asasinat”. Te arunci afară, În pasta după-amiezii de noiembrie și, Înmărmurit, asculți cum lumea ieșită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pentru o anchetă. La magazinul Vulturul de mare, unde ai distribuit niște căciulițe de blană, e o lipsă În gestiune. Miliția se află tot pe strada Oițelor. Plin de teamă intri și Întrebi de ofițerul care te-a convocat. Un plutonier te urcă la etaj, vine ofițerul și scrii o declarație. Te vezi deja În pușcărie, duminica este un chin pentru tine, degeaba afară este primăvară, degeaba sună telefonul care, printr-o voce moale și caldă, te cheamă la plimbare prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
știi cu ce articol și cu ce literă din Codul Muncii... Tovarășe comandant, Subsemnatul... domiciliat În București, strada Mexic nr. 1, declar că renunț la plecarea definitivă din țară În R.F.G., la mama actualei mele soții... Din tăietura ghișeului ochii plutonierului se holbează la tine a silă și reproș, ba chiar Își și Înșurubează degetul arătător În tâmplă. Îți bați joc de noi, băi tovarășe? Pleci aproape cântând. „Zori cu noroc ne răsar; tăcere și gânduri curate Zile bune de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
comandantul, consternat. - „Am zis „scârboși”, domnule maior, și asta înseamnă pe nemțește „Eckelhafte”. - „Cu atât mai grav”, hotărî maiorul, și trecu mai departe, înspre biroul său. Din ziua aceea fui supravegheat cu severitate îndoită. O bestie saxonă, cu galoane de plutonier, cu un ochi de porțelan și cu celălalt ca de plumb, făcu descoperirea că citesc pe Gorki în franțuzește, și că oamenii din partea locului mi-au cumpărat ciorapi de lână, o manta și o pereche de bocanci. Dar ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
diferite plăcuțe, mai erau administrate, organizate, prelucrate și adunate în bibliorafturi și alte procese. După înscrierea preliminară, urma să așteptăm până când eram strigați. Doi-trei băieți mai mari, cu care nu prea aveam multe de vorbit, au intrat înaintea mea. Un plutonier de stat major și un subofițer de marină au vrut să scape de mine pe motiv că sunt prea tânăr: contingentul meu nu era încă destul de copt. Avea să-i vină rândul cu siguranță. Nu era nici o grabă. Fumau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
meu nu era încă destul de copt. Avea să-i vină rândul cu siguranță. Nu era nici o grabă. Fumau și beau cafea cu lapte din niște căni burtoase. Unul dintre domnii care mie se păreau mai în vârstă - să fi fost plutonierul de stat major? - a ascuțit, în timp ce eu vorbeam, mai multe creioane, ca să-și facă provizii. Sau poate că ocupația asta grijulie și pedantă am văzut-o în vreun film - nu mai știu în care din ele. Oare ajutorul de la Luftwaffe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în cifre și cuvinte, până astăzi - armamentul și viteza în noduri a crucișătoarelor grele Hurutaka și Kako. Memoria adăpostește cu predilecție vechituri, așadar obiecte care promit să fie durabile, chiar și în ipostaza lor de epave. La un moment dat, plutonierul cu aer de unchiuleț și subofițerul destul de înțepat se săturaseră să asculte. Încheind fără echivoc discuția de prezentare, ei mi-au dat asigurări că aveau să-mi suțină cererea. Ei, da, înainte de asta mă mai aștepta și detașamentul de muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai în vârstă - sau care mie, atunci, îmi păreau mai în vârstă - și purtând uniformă cum râd, batjocoritor și compătimitor totodată, ca și când ar fi știut ce anume îl aștepta pe băiatul în pantaloni scurți. Mâneca stângă a vestonului purtat de plutonier era goală. Apoi timpul a trecut. Ne-am obișnuit cu viața de baracă în paturile cu două etaje. O vară fără Marea Baltică și sezon de baie, care nu se mai termina. Expresiile unui subofițer care pretindea că a studiat filosofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
norocul sau vreun alt Herzbruder? Prima ocazie să mă curăț în rafale de mitralieră sau să cad prizonier, ca să învăț prin urmare supraviețuirea în Siberia, s-a ivit atunci când un grup împrăștiat de șase sau șapte oameni comandat de un plutonier a întreprins tentativa de a evada din pivnița unei case cu etaj. Casa se afla în partea ocupată de ruși a unui sat pentru care încă se mai dădeau lupte. Cum am ajuns în spatele liniilor rusești și cum ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în pivnița unei case care semăna mai mult cu o colibă nu e deloc clar. Acum urma să ne salveze evadarea pe partea de vizavi a străzii și intrarea într-una din casele care erau apărate de oamenii noștri. Pe plutonier, o prăjină de om cu boneta de campanie așezată pe-o parte, l-am auzit spunând: „Acum ori niciodată!“. Numele localității pentru care se dădea lupta, situată în ținutul nisipos Lausitz și care, ca toate satele așezate de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ascunsese în pivniță marfa sa mult dorită, căci, pe suporți de lemn, cu roțile din față în sus, atârnau destul de multe biciclete ce păreau toate în stare bună și aveau cauciucurile umflate; în orice caz, tânjeau a fi folosite. Iar plutonierul trebuie că făcea parte din categoria oamenilor care se decid repede, căci, după ce spusese „Acum ori niciodată“, îl aud mai degrabă șoptind decât strigând: „Dați-i drumul, fiecare își înhață câte o bicicletă. Și pe urmă, țuști, dincolo...“ Obiecția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se decid repede, căci, după ce spusese „Acum ori niciodată“, îl aud mai degrabă șoptind decât strigând: „Dați-i drumul, fiecare își înhață câte o bicicletă. Și pe urmă, țuști, dincolo...“ Obiecția mea exprimată cu jenă, dar fără nici o îndoială: „Domnule plutonier, din păcate nu știu să merg cu bicicleta“ va fi considerat-o drept o glumă proastă. Nimeni n-a râs. Și nici nu s-a găsit timpul necesar ca să explic cauzele mai adânci ale vinovatei mele neputințe și ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mi s-a oferit niciodată ocazia de a deprinde mersul cu bicicleta, care, în anumite împrejurări, se poate dovedi capabil a-ți salva viața...“ Astfel încât, înainte ca eu să-mi fi putut lăuda, în compensație, aptitudinile de înotător timpuriu deprinse, plutonierul a fost din nou rapid în decizii: „Dați-i drumul, puneți mâna pe mitralieră și acoperiți-ne. Vă scoatem noi mai târziu...“ S-ar putea ca unul sau altul dintre infanteriștii ce și-au ridicat ascultători câte o bicicletă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
arme automate, despre care n-am știut dacă veneau de pe o parte a străzii sau de pe cealaltă - sau de pe amândouă în același timp. Susțin că am văzut o grămadă care se zvârcolea, apoi în scurtă vreme doar mai zvâcnea. Cineva - plutonierul cel lung? - s-a dat peste cap în cădere. Pe urmă nu s-a mai mișcat nimic. În orice caz, am văzut ieșind din grămadă roata din față a unei biciclete: cum se învârtea și se tot învârtea. Dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe rambleurile cât un stat de om. Ea mergea de-a dreptul în direcția în care era de presupus că se afla linia frontului nostru. Tăcere. Doar vrăbii și pițigoi prin tufișuri. Nu că aș fi învățat ceva de la acel plutonier pentru care incapacitatea mea de a face uz de o bicicletă fusese doar o glumă proastă, dar hotărârea repede luată de a urma șinele ca pe o indicație profetică s-a dovedit a fi corectă. După ceva mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
căști de oțel ce umbreau fețe ursuze de bărbați și altele speriate de băieți, printre care - a treia din stânga - s-ar număra și a mea, dacă ar exista vreo fotografie a acestui pâlc pierdut. Din nou, comanda o deținea un plutonier hârșit, de data asta unul rămas cam scurt și lat în umeri. Ordinul era „înaintare și căutarea contactului cu dușmanul“. Pe când începea să se-ntunece am luat-o, după mai multe rătăciri, pe un drum de pădure răscolit de șenile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
șoaptă cu Dumnezeu, ba își înjura vecinul. Infanteriștii răniți la picior trebuiau pe jumătate sprijiniți, pe jumătate purtați pe sus. Nu reușeam să înaintăm prea repede. Deoarece prin aparatul de emisie-recepție tot nu venea nici un răspuns de la coloana de tancuri, plutonierul a ordonat o pauză de marș pe marginea drumului. Având, se pare, experiența frontului, voia să aștepte retragerea tancurilor rămase, sperând să facă rost de transport, cel puțin pentru cei doi care șchiopătau și pentru bătrânul rătăcit din Volkssturm. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
urmă, nu se mai auzeau decât kalașnikoavele. În timp ce mă târam prin desișul de pini tineri, rafalele s-au abătut și asupra zonelor adăpostite din stânga, din dreapta, dar eu am rămas neatins, ceea ce nu e de presupus despre restul grupei adunate în jurul plutonierului. Nici măcar omul de la Volkssturm nu se mai ciorovăia cu Dumnezeu, nu-și mai înjura vecinul, nu mai voia să plătească nici o socoteală rămasă deschisă. Numai voci rusești, între timp la distanță. Cineva a râs, părea un om cumsecade. Deoarece crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]