1,140 matches
-
rămăseseră și străluciții imigranți care au ridicat după 1933, aproape instantaneu, universitățile de vârf ale patriei lor adoptive la nivelul celor mai bune din patriile părăsite cu forța. Nostalgia Europei era extrem de intensă în acel mediu: un supraviețuitor al epocii, politologul Alfred Mayer, născut și educat până în liceu la Bielefeld, îmi povestea în iarna lui 1993, la University of Michigan, Ann Arbor, cum profesorii săi își refăcuseră birourile din noile lor instituții după chipul și asemănarea celor abandonate în fugă, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
exeget, Mark S. Jendrysik, declinism (de la declin). Bloom nu e singurul filozof care a înțeles greșit istorismul. Cel mai cunoscut în acest sens este Karl Popper, care pur și simplu a „resemantizat” termenul, imputând istoricilor ceea ce numai profeții și unii politologi au încercat: prezicerea viitorului. Vezi cartea sa celebră, The Poverty of Historicism, care nu are nimic de-a face cu importantul curent istoriografic lansat în Germania cu numele Historismus, ținta predilectă a filozofilor, uneori din pricina apropierilor foarte sporadice dintre generația
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Întrepătrunderea dintre politică și comunicare este, între altele, sensibilă în însăși structura sa. În Statele Unite, anumiți autori sînt considerați "părinții fondatori" ai științelor comunicării: Paul Lazarsfeld, Kurt Lewin, Carl Hovland și Harold Lasswell, adică un sociolog, doi psihosociologi și un politolog. Primul s-a dedicat, în mod special, studierii mijloacelor media și consecințelor acestora în context electoral. Al doilea autor și-a concentrat atenția asupra problemelor de comunicare în cadrul grupurilor. Cel de-al treilea s-a specializat, în chip experimental, în
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
altă parte, privind de departe la România sub ocupație sovietică, occidentalii nu luaseră în seamă niciodată cu adevărat mișcările foarte active de rezistență anticomunistă: țăranii, care au fost majoritari în aceste mișcări, nu sunt niciodată luați în seamă suficient de către politologi, care au ajuns grăbit la concluzia că românii s-au lăsat cuceriți de comunism fără să-i reziste. Când și-au dat seama foarte târziu, în realitate că Ceaușescu i-a păcălit cu pretinsa lui independență și i-a cam
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
are încredere în politic, nu se mai simte reprezentat de democrația reprezentativă, care îi disprețuiește în bloc pe politicieni și se exprimă, la limită, prin incendierea mașinilor. Spunând aceasta, mă înscriu în linii mari pe direcția tezelor lui Ivan Krastev, politologul bulgar care a scris cel mai mult despre această nouă boală a secolului din țările ieșite recent din comunism, bazându-se pe conceptele de postcomunism și globalizare, cele două elemente generatoare de mari neliniști în societățile contemporane 80. România are
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
sau pe paginile ziarelor ca probleme sociale majore sunt abordate de sociologi. Aceasta pentru simplu motiv că acestora le lipsește pregătirea necesară analizei lor. Economiștii, spre exemplu, sunt mai bine echipați decât sociologii ca să analizeze problemele inflației și fiscalității, după cum politologii tratează mai pertinent problemele politicii externe, păcii și războiului. 12.5.2. Înțelegeri greșite ale problemelor sociale Mulți oameni cunosc câte ceva despre problemele sociale, însă cunoștințele lor sunt, în general, neorganizate, frecvent contradictorii și adesea incorecte. De asemenea, sunt destui
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
a fost luată pe fondul unor revendicări ale societății civile, dar și într-un concurs de împrejurări politice din care T. Băsescu a încercat să obțină o infuzie de capital politic. În aprilie 2006, T. Băsescu l-a responsabilizat pe politologul V. Tismăneanu să coordoneze Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Sarcina trasată a fost explicit formulată: "Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste se constituie ca răspuns la solicitarea Președintelui Traian Băsescu de a condamna regimul comunist din România
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
CUNOAȘTERE A POSIBILULUI: TRECUTUL, PREZENTUL ȘI VIITORUL O MARE DE INCERTITUDINE Cunoașterea posibilului e un exercițiu de stil, o speculație intelectuală, sau e pură visare? Să ne oprim la alt eveniment major al secolului al XX-lea, nazismul. Istorici, sociologi, politologi, economiști, psihanaliști au scris tomuri întregi menite să ne facă să înțelegem această monstruozitate, să o explice. Se iau în discuție factorii sociologici, culturali, economici, istorici, deciziile politice, datele psihologice. Demersul specialiștilor în uman constă în căutarea cauzelor care au
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aparenta lipsă a războiului între democrații liberale stabile sub aspect constituțional, din ultimele două secole. În secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant a fost primul care a postulat relația dintre republicile liberale și o zonă de pace (Reiss, 1991). Totuși, politologii au supus această afirmație cercetării empirice abia la sfârșitul secolului al XX-lea. Michael Doyle a fost principalul analist contemporan care a făcut referire la dovezi sistemice venind în sprijinul predicțiilor lui Kant (Doyle, 1983). În timp ce teza păcii democratice rămâne
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
se erijează în creatori ai unei noi ordini politice mondiale, de a contura noi sfere geopolitice, va produce o dereglare a întregului ax al evenimentelor internaționale. Anexe: Evghenii Primakov, fost ministru de externe și prim ministru al Rusiei, profesor și politolog, în cartea sa, apărută în 2003, intitulată „Lumea după 11 septembrie”, spune, referindu-se la Iran și cum este privit acest stat la Washington, că mulți teroriști, fie din Libia, Afganistan, Irak și cei de la Teheran că s-au pregătit
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
este socialismul marxist-leninist, cunoscut și sub denumirea de comunism, ce reprezintă forma de aplicare a principiilor socialismului revoluționar, momentul apariției sale fiind cel al Revoluției din 1917, când a luat ființă Uniunea Sovietică. Având ca obiective "revoluționare" dipă cum arată politologul Vladimir Tismăneanu industrializarea forțată, cooperativizarea agriculturii, eliminarea societății civile, înregimentarea vieții intelectuale și a culturii, comunismul a fost impus, ca regim politic, prin forță, după cel de-al doilea război mondial, în întreaga zonă sud-est europeană. De asemenea, el s-
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
vorbim despre ideologiile totalitare, ne orientăm cu o expresie ce îi aparține lui Giovanni Sartori spre ceea ce nu este ideologia democratică, ale cărei coordonate au fost tratate în capitolul anterior. Opțiunile pe care le avem la îndemânsă sunt, așa cum arată politologul italian, multiple. Astfel, putem vorbi, ca fiind opuse ale democrației, despre tiranie, despotism, autocrație, absolutism, dictatură, autoritarism și totalitarism 5. Reținem însă, din această enumerare, doar doi termeni, aflați într-o legătură directă cu tipurile de regim politic care s-
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Institutul Universității Europene de la Florența și este absolvent al Universității York (Canadaxe "Canada"). Luciana Alexandra Ghica este HESP/AFP Fellow și profesor asistent la Catedra de Relații Internaționale și Studii Europene a Facultății de Știinte Politice din cadrul Universității din București. Politolog specializat În problematica relațiilor externe ale Uniunii Europene și a proceselor de cooperare regională, a publicat recent un volum privind relațiile dintre România și Uniunea Europeană (2006) și a coordonat o enciclopedie a Uniunii Europene (2005), ajunsă deja la a treia
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Corporationxe "RAND Corporation", fie servind ca și consultanți ai factorilor de decizie politică, așa cum e cazul grupului de analiză din jurul lui Robert McNamara. Dintre cei mai cunoscuți autori din acea perioadă, doar câțiva, precum Brodie, Kaufmann și Kissinger, au fost politologi sau istorici, marea majoritatea aparținând domeniului științelor exacte - matematicieni, economiști sau fizicieni (Booth și Herring, 1994; Betts, 1997). 7.2.2. Studiile strategice și teoria relațiilor internaționale Studierea războiului și condițiile păcii se află În centrul atenției teoriei relațiilor internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
dar accesibil și într-un mod gradual, unei categorii largi de cititori având diverse pregătiri, din diferite domenii și cu multiple preocupări profesionale și extraprofesionale, printre care putem menționa și evidenția: elevi, studenți, dascăli, economiști, ecologiști, matematicieni, ingineri, medici, sociologi, politologi și alții, care prețuiesc utilizarea unor formule matematice elementare sau mai puțin elementare, sunt interesați de diferite opinii argumentate cantitativ privind conceptele de concentrare sau de diversitate și doresc să cunoască, sau chiar să utilizeze în mod efectiv, multiplele lor
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
sunt întemeierile pur pragmatice întemeieri de natură filosofică? Waldron însuși acceptă, după cum am văzut, că specificul filosofiei politice este constituit de problemele și justificările de natură normativ-morală, nu de natură "pur" pragmatică (precum cele abordate sau oferite de obicei de politologi/cei care profesează în științele politice). Pledoaria pentru ideea că problemele "instituționale" ridicate de condițiile dezacordului rezonabil generalizat dintre cetățenii unei comunități liberale trebuie soluționate în baza unor argumente pur pragmatice echivalează, altfel spus, cu pledoaria pentru scoaterea acestor probleme
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
să amintesc aici de teoria "selectoratului", dezvoltată de Bruce Bueno de Mesquita și colaboratorii săi, potrivit căreia politicienii nu decid aproape niciodată ce politici publice să implementeze în baza recomandărilor și argumentelor științifice sau/și morale venite de la economiști, sociologi, politologi, filosofi etc., ci doar în funcție de logica "supraviețuirii politice" (deși ei pot, bineînțeles, să invoce uneori astfel de argumente pentru a-și justifica public deciziile luate în baza propriilor interese politice) (Bruce Bueno de Mesquita, Alastair Smith, Randolph M. Siverson și
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
2005), pp. 92-111. 35 Newey, After Politics, p. 22. 36 Newey uită, în plus, că un astfel de raționament sofistic ar putea fi foarte ușor întors împotriva sa. Mai exact, un raționament similar ar putea fi invocat și împotriva acelor politologi care insinuează că, pentru a avea vreo valoare, filosofia trebuie să preia din metodele și "lecțiile" științelor politice, că "trebuie să coboare cu picioarele pe pământ", să se ocupe de "chestiuni practice" sau de probleme "cu adevărat importante", nu de
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
de "chestiuni practice" sau de probleme "cu adevărat importante", nu de idealuri morale sau speculații deșarte și fără vreun impact sau vreo relevanță pentru politica și lumea reală. Altfel spus, un astfel de raționament poate fi invocat și împotriva acelor politologi care, într-un cuvânt, și-ar dori ca filosofia politică să fie abandonată sau dizolvată în cadrul științelor politice. De altfel, deși astfel de exprimări, ce ar putea fi suspectate, pe lângă cinism, diletantism, superficialitate sau lipsă de seriozitate, și de aroganță
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
De altfel, deși astfel de exprimări, ce ar putea fi suspectate, pe lângă cinism, diletantism, superficialitate sau lipsă de seriozitate, și de aroganță sau, după cum le place unor realiști să se exprime, hubris, pot fi identificate cu ușurință în lucrările anumitor politologi (i.e., John Dunn, Rethinking Modern Political Theory (Cambridge University Press, Cambridge, 1985)), eu nu cunosc nicio lucrare de filosofie politică în care să fie măcar sugerată ideea că filosofia politică ar deveni o disciplină "mai puțin respectabilă" prin "contaminarea" cu
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și teoriile științelor sociale și politice sau că familiarizarea cu metodologia, argumentele și teoriile științelor sociale și politice este indezirabilă pentru filosofii politici (sau, la fel de important, că familiarizarea cu metodologia, argumentele și teoriile filosofiei politice este indezirabilă pentru sociologi și politologi). Tot ceea ce susține ea este doar că destule programe de cercetare așa-zis "interdisciplinare" nu sunt, de fapt, decât manifestări ale imposturii intelectuale sau, în termenii mai puțin politicoși ai lui Harry Frankfurt sau G. A. Cohen, ale "bullshit-ului" intelectual
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
de idei, dar intransigente în concluzii. Gândire liberă, onestă, bine intenționată, exprimată până la capăt și fără complexe. Capitolul final, Pentru o nouă cultură română, este sinteza acestui proiect. Constatăm cu satisfacție că o întreagă nouă generație de eseiști, comentatori și politologi tineri, de o evidentă valoare, gândește, scrie și acționează, cu mare convingere, în același sens. Nu ezităm să amintim numele lui Andrei Pleșu, H.-R. Patapievici, Alina Mungiu și Gabriel Andreescu, Andrei Cornea și Sorin Antohi, Stelian Tănase și Dan
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
nu există. Rămâne doar să înțelegem, pur și simplu, ce s-a întâmplat de fapt. Cum s-a ajuns la această convingere ireversibilă? La rece, fără pamflete și recriminări inutile. încerc deci o simplă schiță, un mic exercițiu analitic de politolog amator, oricând amendabil. Sunt chiar puțin intimidat în fața numeroșilor politologi brevetați, care au apărut la noi în ultima perioadă. Silviu Brucan poate fi invidios pe concurență... O primă cauză, pentru a începe în mod oarecum sistematic dar toate cauzele sunt
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
s-a întâmplat de fapt. Cum s-a ajuns la această convingere ireversibilă? La rece, fără pamflete și recriminări inutile. încerc deci o simplă schiță, un mic exercițiu analitic de politolog amator, oricând amendabil. Sunt chiar puțin intimidat în fața numeroșilor politologi brevetați, care au apărut la noi în ultima perioadă. Silviu Brucan poate fi invidios pe concurență... O primă cauză, pentru a începe în mod oarecum sistematic dar toate cauzele sunt, și în acest caz, interdependente și formează o adevărată structură
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Dar nici ea nu avea un caracter propriu-zis sistematic. Și nici nu putea avea, de fapt. Stilul său era fragmentarist-rapsodic, inspirat, mesianic, polemic-publicistic, nu o dată de manifest. Doar că politologia înseamnă altceva. Cum precizează și Vladimir Tismăneanu, cel mai remarcabil politolog român actual (despre care vom vorbi pe larg mai jos): Nu mă consider istoric, ci politolog. Prin urmare interesul meu se centrează pe concepte precum putere și influență, autoritate și legitimitate, ideologie și valori. 2. Raportul cu totul disproporționat, zdrobitor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]