11,959 matches
-
el la Întâlnire În ziua aia la Oyster Bar. Nu mai era deloc ea Însăși. Eu, una, cred că s-ar mărita cu el, zău. Dacă nu ar fi logodit. M-am dat un pic Înapoi și am privit la pomul de Crăciun, Întrebând: Nu că arată drăguț? — Este minunat, iubito. Parcă țin minte că spuneai că Lauren nu vrea să se mai mărite niciodată. Tipul ăsta, știu și eu, e altfel. Dar Îți spun eu, că dacă el ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Așezi casa pe podea și stingi lumina din bucătărie. Stai în întuneric și privești casa de sus. De la distanța asta, pare perfectă. Perfectă, liniștită și fericită. O căsuță cochetă de cărămidă roșie. Ferestrele minuscule își aruncă razele peste peluză și pomi. Draperiile sunt luminate; galbene în camera copilului. Albastre în dormitorul nostru. Ca să uiți imaginea de ansamblu, șmecheria e să privești totul în gros-plan. Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
întors acasă. Aici, în parcare, învăluit în mirosul tapițeriei de piele din mașina cea mare a lui Helen, cu însemne de agent imobiliar, văd soarele ivindu-se deasupra orizontului. Același moment al zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
conform Scripturii. Alo, centrala! Vă rog, o convorbire cu Valea Brândușelor, taxă inversă: doi-doi-unu-opt-trei. Lazăr e numele meu. Da, aștept. Mulțumesc! Închide telefonul și vrea să se retragă. Auzi: unde-ai învățat șoferia? îl oprește șoferul. Acasă. Am primit la pomul de Crăciun o mașină cu baterii, teleghidată. Șoferul ar vrea să continue gluma, dar sunetul telefonului, spre care se îndreaptă ochii tuturor, îl face să tresară, precipitîndu-se să ia receptorul. Alo! strigă el. Alo, autogara? Salut, Grigore, salut! Da, Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
faci aluzie! izbucnește Doina. Poate că după-masă, cînd vii pe la noi, ai să te explici. Vino tu la mine dacă vrei explicații. Știi unde. Pe viscolul ăsta? Atunci, să stăm cuminți fiecare pînă trece viscolul, se fac pîrtii, eventual înfloresc pomii... Să-ți fie rușine... țipă Doina trîntind telefonul cu putere, că sunetul pocnește în auzul lui Mihai. Săteanco!... scrîșnește Mihai spre receptorul din mîna sa. Nu numai că semeni cu neamul tău, dar ești și nărăvașă, ca ei... Dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din spatele gării. Nu vede decît un autobuz pentru una din rutele circuitului urban și un tractor cu lamă, care curăță porțiunea carosabilă de stratul alb depus de la ultima trecere. Viscolul parcă a mai stat, dar vîntul suflă cu putere, scuturînd pomii, împrăștiind vîrfurile sulurilor de zăpadă. Pe trotuare sînt pîrtii înguste de la puținii trecători. Aura se strecoară cu greu, grăbindu-se, cu pantofii plini de zăpadă, cu picioarele înghețate pînă la genunchi. În fața blocului, de la scară pînă în trotuar, un locatar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
văzut fotografia unui tablou cu un copil plîngînd afară, lîngă ușă, în viscol. Probabil, nu mai rețin exact, pictorul, ajuns în spital, era obsedat din copilărie de teama alungării din casă... În liniștea așternută din nou, doar vîntul afară, în pomii de lîngă fereastră, face un zgomot ciudat, care-l înfioară adînc pe Mihai, amintindu-i nopțile copilăriei. Dormea cu tatăl lui, în același pat, la perete, iar seara, în serile acelea lungi, de iarnă, cînd focul troznea în sobă, împrăștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să te gîndești că nu m-am născut fiică de prim-vice, cu vilă, servitoare... Dar, hai, cred că-i destul. Pa ! La revedere! Ajuns afară, în vîntul care face să se plece mult într-o parte, aproape pînă spre pămînt, pomii rămași într-un colț, ca o fărîmă din vechea livadă, Mihai își amintește de seara precedentă, cînd privirea lui căuta, cu disperare, ori cu patimă "dar nu cu dragoste" în sus, spre fereastra Mariei. Nu cumva, vrînd s-o mint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu miez incandescent, nu trebuie să mi le amintesc acum, aici, la rece; abia acum aș fi lubric. Nu m-am înșelat: Maria poate să existe așa cum mi-am închipuit-o. Dar pentru asta, trebuie răbdare, dibăcie, pasiune ; trebuie..." Un pom, plecat pînă la pămînt, troznește cu zgomot, înfiorînd pînă și frigul. Dezorientat, Mihai privește într-acolo. Nu cumva, abia de-acum, de-aici încolo, încep să mă îndrăgostesc de Maria, făcînd o pasiune pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu zgomot, înfiorînd pînă și frigul. Dezorientat, Mihai privește într-acolo. Nu cumva, abia de-acum, de-aici încolo, încep să mă îndrăgostesc de Maria, făcînd o pasiune pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare cutremurată de rana albă a pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu-i a mea? De la dumneavoastră! răspunde Mihai la fel de nervos, văzîndu-și de drum. Odată, mai de mult, la un pahar, ați exclamat: "Și ce dacă nu-i a mea?!", iar aseară ați reînnoit afirmația, amintindu-vă cum mama dumneavoastră sădea pomi, îi îngrijea, îi altoia... Poate că aveți dreptate face Mihai un gest de încuviințare, așezîndu-se înapoi la birou, față în față cu Săteanu -, asemănarea cu Aglaia vine din acel altoi de spirit... Tac împreună mult timp, fiecare cu gîndurile proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să gîndesc. Nervoase, mîinile lui Săteanu frîng creionul în două, iar pocnetul surd cade ca un punct la sfîrșitul vorbelor. Mult timp, Săteanu se chinuie să îmbine cele două bucăți, să reconstituie creionul, pipăie asperitățile rupturii, Mihai își amintește de pomul rupt seara aceasta și se înfioară -, încearcă iar să le potrivească și, înfuriat, le aruncă în cuptorul instalației, roșu încă, privind cum se transformă în scrum. Cred că în clipa aceea spune el, continuînd pe același ton propunerea mea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la colț. Șefu', se aude glasul lui Cornea de pe la intrare hai; microbuzu-i la poartă. O! tresare maistrul mecanic văzînd-o pe secretară, gata să facă un pas înapoi bună ziua, tovarășă Roman! Bună ziua, tovarășe Cornea! Tocmai voiam să-ți spun că la pomul lăudat nu-i bine să te duci cu sacul. Da-da, și de dumneata e vorba. Montajul a fost raportat, dar rezervorul stă afară întroienit. Iar eu conduc echipa de deszăpezire, ca pedeapsă că am întrebat pe tovu Stanciu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dar rezervorul stă afară întroienit. Iar eu conduc echipa de deszăpezire, ca pedeapsă că am întrebat pe tovu Stanciu de ce a dat sudorul altora. Nu vă luați de mine și de tovu Vlad, care sîntem cei mai mici. Cît despre pomul de care vorbiți, n-o fi lăudat pe nedrept, că pe unde trec, fac loc de "bună ziua!" cu scoaterea pălăriei; chiar dacă unii se fac că nu observă, ori pun realizările mele pe seama colectivului, că așa-i modern. Da-da! face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de aici și numele acestui punct turistic. Se spune că într-o noapte, marele poet chinez Li Taibai, recitând versuri, a ajuns pe aripile vântului pe un munte sfânt. De jur-împrejurul acelui loc era o mare de nori care pluteau printre pomi și flori. Amețit de frumusețea acelui loc, Li Taibai a observat abia după un timp o pensulă uriașă urcând printre nori. El s-a gândit că ar fi bine să încerce să folosească această pensulă pentru a consemna și desena
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
poziția a treia în patrimoniul național. Pavilionul are o vechime de peste o mie de ani, iar sculpturile colorate din interiorul acestuia au o mare valoare artistică și istorică și o importanță deosebită pentru cercetarea formelor sculpturale din perioada respectivă. Tempul "Pomul dublu", construit în secolul al VI-lea, are peste zece pavilioane, care adăpostesc în jur de două mii de figuri budiste din argilă colorată, datând din perioada cuprinsă între secolele XIII-XVII. Templul este considerat un "tezaur al artei sculpturilor vopsite din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și cele patru membre se preschimbă în cele patru puncte cardinale și în munți înalți. Din sângele lui iau naștere cursurile de apă și lacurile. Arterele devin drumuri, mușchii, terenuri fertile. Pielea și părul se transformă în flori, iarbă și pomi, dinții și oasele în metale feroase și neferoase, pietre de jad și alte comori, iar sudoarea lui se preschimbă în ploi și rouă. Așa a apărut lumea. Nüwa, zeița care a creat oamenii După cum știți, în mitologia greacă, Prometeu l-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ființele umane au fost create de zeița Nüwa, care avea corp de om și coadă de dragon. După ce Pangu a reușit să despartă cerul și pământul, zeița Nüwa călătorea nestingherită în spațiul dintre pământ și cer. Cu toate că pe pământ existau pomi și flori, păsări și animale, pești și insecte, atmosfera era moartă, pentru că nu existau ființe umane. Într-o zi, când Nüwa se plimba pe un teren pustiu, i-a venit ideea de-a aduce ceva vietăți în această lume. Ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
păsări și animale, pești și insecte, atmosfera era moartă, pentru că nu existau ființe umane. Într-o zi, când Nüwa se plimba pe un teren pustiu, i-a venit ideea de-a aduce ceva vietăți în această lume. Ei îi plăceau pomii, iarba, florile și în special păsările, animalele și insectele. Se gândea că despărțirea cerului de pământ de către Pangu nu a fost desăvârșită. Trebuiau create alte vietăți pe lângă păsări, animale, pești și insecte. Într-o zi, Nüwa zbura de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
este unitatea de măsură a lungimii în China, egală cu 500 m). Pe versanții munților au apărut palate de aur, în care locuiau mulți zei. În munții împăduriți trăiau păsări și animale ciudate de culoare albă. Fructele care creșteau în pomi erau jad și perle. Cei care le consumau trăiau veșnic. Zeii erau îmbrăcați în costume albe și aveau aripi. Ei zburau în voie sub bolta albastră a cerului, la fel ca păsările pe mare, între cei cinci munți sfinți, pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
la un număr de cadavre previzionat. Mergând în această direcție, vom ajunge în curând să trăim cu toții cu moartea alături în fiecare clipă a vieții, ne vom oferi unul altuia poze nu numai cu ursul fotografului sau lângă statui și pomi, ci și în coșciug, cu mâinile pe piept. „Ce bine vă stă mort” poate să fie un compliment al zilelor ce vor veni. Viața noastră va fi asemănătoare cu cea pe care o duc locuitorii Ierusalimului de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
o striga când plângea nici pe maică-sa, nici pe vreo soră Luminița, mârțâia întruna: Mamaieee! Mamaieee! Ah, și ar mai fi ceva care-mi trezește suspiciuni... Dac-ar fi găsit o singură bomboană cubaneză când se târa de la un pom la altul, roșie, galbenă, culoarea nu contează, aș crede totul cu ochii închiși, dar așa, când a găsit două bomboane, de ce nu mi-a păstrat și mie una? Nu e ciudat? Ca să fie limpede cum stau lucrurile, eu sunt Filip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
văzu la picioare Golful Neapole rămas intact. Avea senzația că nimerise fără nici o hartă la Îndemînă, Într-o țară necunoscută, unde trebuia să se orienteze după poziția stelelor. Trei rachete coborau Încet pe boltă, ca niște jerbe scînteietoare dintr-un pom de Crăciun. În lumina lor, Arthur Rowe Își zări umbra și se simți ca un pușcăriaș prins În razele unui reflector. Lucrul cel mai Îngrozitor la un bombardament este că nu se oprește: ravagiile pe care le provoacă continuă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înalt de cărămidă roșie despărțea grădina aceasta de livadă și de grădina de zarzavaturi, dar florile și fructele nu pot fi Închise după un zid. Florile izbucneau din mijlocul unui strat de anghinare sau țîșneau ca niște flăcări din umbra pomilor. Dincolo de livadă, grădina se pierdea Într-un fel de cîmp, străjuit de un rîuleț ce forma un iaz murdar, În mijlocul căruia se Înălța o insuliță cît o masă de biliard. Aici, pe malul iazului, Digby dădu peste maiorul Stone. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
laboratoarele astea au fost construite imediat după venirea comuniștilor la putere, deci pe la sfârșitul anilor ’40. Pe vremea aceea, România era o țară normală, colorată, asemenea celorlalte țări. Blocurile erau albe sau bej sau siclam sau de culoarea untului. Frunzele pomilor erau verzi, doar toamna deveneau roșiatice. Zăpada era albă, vinul roșu, roșu, iar cel alb, gălbui. Oamenii erau roz, noaptea neagră, pisicile multicolore, câinii la fel... - Dar și acum... - Aiurea. Gândește-te bine la ce numești tu culori. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]