1,577 matches
-
articolele, interviurile, sentințele, rețetele trimise țării dinspre oaza Brașov. Plus cîteva articole publicate cel puțin a treia oară, (unele sigur a cincea oară), dar de a căror receptare autorul nu e mulțumit: Postmodernismul la Porțile Orientului, S-avem și noi postmoderniștii noștri, Paradisul din tomberon. Declarația de la început, cu lipsa de interes față de cronica literară, nu e în măsură să ne liniștească și să ne asigure că într-adevăr nu-l va interesa ce scriu eu aici. Din toate textele sale
Nașul din provincie by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15129_a_16454]
-
dinamica tendințelor contemporane de gîndire și a felului în care influențează ele nu doar tomuri sortite rafturilor și prafului într-o bibliotecă, ci și viața reală, de zi cu zi. Problema este următoarea: care este relația dintre conceptele și metodologiile postmoderniste și un domeniu disciplinar relativ nou, încă fără un echivalent european, așa-numita "compoziție"? Formulez deliberat în mod cît mai generic această problemă, ca și autorul de altfel, pentru că dacă aș folosi alte cuvinte, precum cel de "influență" de pildă
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
îndeobște drept teritoriu colonizat masiv, sau chiar integral, de postmodernism. După o analiză atentă și cumpătată a structurilor instituționale din domeniul compoziției, precum și a principalelor direcții de gîndire din postmodernism (Foucault, Lyotard, Bourdieu, dar și Clifford Geertz ori mai exoticii postmoderniști provenind din teoria arhitecturii), Faigley se ferește să tragă o concluzie explicită, străduindu-se să lunece precaut printre desișurile complicate ale unei orientări intelectuale atît de vaste cum e postmodernismul. Înarmat cu sumedenie de "totuși" și "deși", autorul se încumetă
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
face cu declarația unui Roland Barthes, de pildă, anunțînd moartea autorului, și nici cu faimoasa redefinire a conceptului de autor ca spațiu abstract de semnificație de către Michel Foucault. Dimpotrivă, teoriile expresiviste ale scrisului sînt, în subtextul lor, emfatic moderniste, nu postmoderniste. Alăturînd principalele trăsături distinctive și opoziționale totodată identificate de Ihab Hassan în 1985 pentru a descrie modernismul și postmodernismul, Faigley se vede pus în fața inevitabilei concluzii: centrat pe formă, încrezător în finalitate și ierarhii, scriitorul așa cum îl definesc adepții compoziției
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
aluneca în trivializare, Faigley propune o filtrare atentă a mai multor straturi teoretice, conceptuale și metodologice din cadrul compoziției, ajungînd pînă la urmă la cel care îi convine: așa-numita comunicare în mediu electronic. Numai aici izbutește să reaproximeze un jargon postmodernist și deopotrivă un mod de a gîndi conform cu postmodernitatea. Însă indiferent unde plasăm compoziția, sub ce sferă de influență teoretică, analize precum cea oferită de Lester Faigley au avantajul de a ne aminti că orice "adopție" se face cu un
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
excelență), Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (Femeia în roșu). Nume la fel de grele se pare că vor urma, printre ele Ștefan Agopian, Norman Manea și Matei Călinescu (cu celebrul său Viața și opiniile lui Zacharias Lichter). Probabil cel mai celebrat roman postmodernist românesc, ajuns chiar la gloria de a figura în manuale, Femeia în roșu circulă acum prin lume la a treia ediție (prima, în 1990, la Cartea Românească, a doua, în două tiraje, la ALL), ușor modificată și amendată, prin grija
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
cele mai importante din literatura românească postbelică, dimpreună cu cele două intervale mai puțin marcante prin noutate, dar aflate într-o continuitate subiacentă - promoțiile ’70 și ’90. O explicație de ordin cultural are și declasarea rapidă a textualiștilor odată cu apariția „postmoderniștilor” (care, desigur, îi recuperează pe cei mai buni dintre primii). Sigur că Nedelciu, Crăciun, Iova și compania nu erau decît niște poeți în comparație cu francezii de la Tel Quel, pentru că aceștia din urmă erau mult mai mult (sau poate mai puțin) decît
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
de material didactic pentru studiul postmodernismului metaficțional, etc. Nu știu cîte din toate astea îl mai interesează pe cititorul de azi. Nu știu nici dacă nu cumva Ioan Groșan nu este un mare scriitor tocmai acolo unde nu e un postmodernist exemplar. Cert e că, lucru rar în cazul literarturii noastre contemporane, am recitit aceste proze cu sentimentul foarte înviorător că sînt în fața unei cărți pe care o pot recomanda tuturor, absolut tuturor cititorilor, fie ei literați sau nu. Și, riscînd
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
încercat, deîndată ce primele dvs. cărți au fost traduse în Germania, să se deducă din ele o poetică și o filozofie a textului, a fost făcută o tentativă de a vă clasifica opera și de a distinge în ea trăsături postmoderniste. Care sunt totuși, din perspectiva dvs. trăsăturile poeticii, stilului literar pe care-l practicați? M.M.: Despre aceste lucruri am putea sta de vorbă o zi întreagă. Deci, poetica mea: eu vin din lumea muzicii, am fost cîntăreață, dar și o
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
postmodernism și poststructuralism se punea întrebarea: ce va să vină după? Entropie culturală, derivă totală, sau poate altceva? Răspunsul nu întârzia să sosească sub forma unui aflux de scrieri anti-relativiste, pornite să deconstruiască, la rândul lor, fundamentele teoretice ale paradigmei postmoderniste și, mai ales, să arate mecanismul de gândire de tip sofist pe care se întemeiază formele cele mai virulente ale acesteia. Cartea lui Andrei Cornea, Turnirul khazar. Împotriva relativismului contemporan, publicată într-o primă ediție în 1997, se înscrie în
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
era lînă și sare și de la brîu în jos cărări de munte. Claie peste grămadă, tarabă de bazar, paginile își disputau supremația invocînd cuvinte cu sensuri arhetipale: drum, aur, caș, praf de pușcă...". Haide, bre! pare mai degrabă un roman postmodernist sau un jurnal; atît doar că amintirile însemnate aici nu sînt numai cele ale unei vieți de om, ci și cele ale unui mileniu de istorie aromână. Sînt povești. Ale Irinei Nicolau, care vede în ele "o lume de frînturi
Balcanii între real și imaginar by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15724_a_17049]
-
din pricinile indicate de d-sa: „dacă la început desemna un anume curent artistic contemporan, el tinde treptat să desemneze o anume tipologie creatoare (ca romantismul, clasicismul, manierismul) ce se manifestă și în cadrul modernismului, ba chiar înainte de modernism (?!?); la limită, postmodernist devine sinonim cu valoros și viabil artistic din perspectiva contemporaneității“. Întrucît orice curent artistic de oarecare anvergură ajunge la oferta unei tipologii și la sugestia unui plus de valoare ce s-ar cuveni acordat creațiilor ce-l ilustrează... Dacă încercăm
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
persiflantă a unor scrieri anterioare constituie un brand al așa-numitei {coli de la Târgoviște: „Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Tudor }opa (...) au, în operele lor «ficționale», atît de multe puncte comune cu un Barth, Tournier sau Calvino (un postmodernist fermecător, pe care nu-l prea văd citat ca atare, și dacă Italo Calvino nu e postmodernist, atunci cine e?!), încît nu poți să nu te gîndești la ei ca la niște postmoderniști“. {i nu e numai atît. „Modul de
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Tudor }opa (...) au, în operele lor «ficționale», atît de multe puncte comune cu un Barth, Tournier sau Calvino (un postmodernist fermecător, pe care nu-l prea văd citat ca atare, și dacă Italo Calvino nu e postmodernist, atunci cine e?!), încît nu poți să nu te gîndești la ei ca la niște postmoderniști“. {i nu e numai atît. „Modul de a opera“ al postmodernismului ar fi decelabil nu doar în Breviarul general al lui Mircea Horia Simionescu
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
cu un Barth, Tournier sau Calvino (un postmodernist fermecător, pe care nu-l prea văd citat ca atare, și dacă Italo Calvino nu e postmodernist, atunci cine e?!), încît nu poți să nu te gîndești la ei ca la niște postmoderniști“. {i nu e numai atît. „Modul de a opera“ al postmodernismului ar fi decelabil nu doar în Breviarul general al lui Mircea Horia Simionescu, ci și în ciclul romanesc al lui Paul Georgescu, în Princepele și mai cu seamă în
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
Horia Simionescu, ci și în ciclul romanesc al lui Paul Georgescu, în Princepele și mai cu seamă în Incognito de Eugen Barbu (ultimul roman acuzat, după cum se știe, de plagiat). {i lucrurile nu se complică dacă îi includem în trupa postmoderniștilor și pe alți autori, în frunte cu Budai-Deleanu, cu }iganiada sa, etalînd „discursurile politice“ ale unor Janalău, Slobozan, Baroreu, prevăzută cu note de subsol? Își face loc în această nervoasă nefixare a postmodernismului, ca o paradoxală reacție a pasivității induse
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
încercarea de a face din poem un «obiect» care nu comunică, ci «se comunică» și care poate exista (este) și în absența cititorului“. Imaginea sintetică a postmodernismului ar fi următoarea: „Nevoia de existență e gîndită (de aici răceala, luciditatea, caracteristice postmoderniștilor), nu simțită, e rodul unor deducții, nu al unei nevoi de manifestare vitală. Postmodernismul e, poate, un proiect literar, dar nu e, în nici un caz, un proiect existențial“. Dar atunci care ar fi deosebirea dintre postmodernism și modernism? Nu cumva
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
nu ne îndrituiește a vorbi despre un alt fruct... Acceptînd postmodernismul cu jumătate de gură, Alexandru Mușina nu înțelege însă a-i extinde raza și asupra generației ’80: „poeții și prozatorii generației ’80 nu sînt, în marea lor majoritate, niște postmoderniști; ca să ne rezumăm la poeți: în punctul de plecare, chiar și cei care pot fi cel mai ușor interpretați ca postmoderniști (Traian T.Coșovei, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru) sunt poeți «calzi», participativi, angajați într-o față de o realitate socială și
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
-i extinde raza și asupra generației ’80: „poeții și prozatorii generației ’80 nu sînt, în marea lor majoritate, niște postmoderniști; ca să ne rezumăm la poeți: în punctul de plecare, chiar și cei care pot fi cel mai ușor interpretați ca postmoderniști (Traian T.Coșovei, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru) sunt poeți «calzi», participativi, angajați într-o față de o realitate socială și umană extrem de acută, de «prezent㻓. Cu toate că feței lor „calde“, „participative“ li s-ar putea alipi cu ușurință una „rece“, măcar la fel de
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
înnoiri de care s-au învrednicit intră (încă) în ramele cuprinzătoare ale modernismului, mai ales ale avangardei, moduri magnanime, după toate probabilitățile larg deschise și de acum înainte. Mica ceartă a poeților „Cenaclului de luni“ dacă doar ei ar fi postmoderniști și nu și cei din aceeași generație de la Cluj sau de la Iași sau de aiurea, ori dacă pur și simplu aparțin postmodernismului, evident că nu semnifică altceva decît o departajare a etichetelor, fără o deosebită semnificație asupra substanței literare. Însă
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
muncitorești este stînjenitor, neinspirat și, oricum, nedus pînă la capăt. De aicea, poate, un dezechilibru în marele mecanism, cu mii de semne și întins că o caracatiță asupra spectatorului, conceput de Alexandru Tocilescu. Primele două acte, chiar în această surprinzătoare, postmodernista (că tot e la modă curentul și provoacă, întocmai ca montarea, polemici nenumărate) și baroca, am putea spune, viziune și realizare sînt explozive, încărcate de o atmosferă balcanică colcăitoare, de o vînzoleala comică cu consecințe dramatice (nu pentru protagoniști - niște
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
volumul ei: așa-zisului neo-pragmatism rortian îi opune adevăratul pragmatism, scientist pînă în măduva oaselor, nicicum literaturizant, al lui Peirce. De altfel unul dintre capitole e alcătuit în �stil clasic� și totodată cu un spirit ludic involuntar apropiat de apetențele postmoderniștilor: ca o conversație imaginară între Rorty și Peirce, din care primul iese, evident, învins. Nu aș reține din timpul cititorului cu prezentarea unei asemenea cărți tocmai acum, în prag de vară și de vacanță, dacă ea nu s-ar înscrie
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
a tranșa aceste tabere: cui prieten și cui dușman? După Susan Haack, și părintele ei spiritual Charles Peirce, locul filozofiei este alături de științe, afirmație de altfel lesne previzibilă ca venind din partea unei semnatare de tratate de logică formală. Însă pentru postmoderniștii filozofi, aliata naturală a filozofiei este, a fost sau trebuie să fie, literatura. Căci, urmează de regulă demonstrația, ambele există prin limbaj, așadar prin expresivitate, figuralitate și subiectivitatea interlocutorilor. Și într-adevăr, studiile unor Max Black sau George Lakoff arată
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
cele ale raționaliștilor și esențialiștilor. Interesant este că nu se întîlnesc deloc în acest spațiu așa-zis �moderat�. Și poate la fel de interesant este că � aici e speculația � ambele fac o opțiune stilistică bizară: Haack scrie în stilul de regulă atribuit postmoderniștilor (ludic, ironic, lunecos), iar Smith cu rigoarea și analitismul raționaliștilor înveterați. Poate că tocmai această încrucișare stilistică ne va spune ceva despre compatibilitatea pozițiilor și despre însăși plauzibilitatea unei zone de centru. Susan Haack, Manifesto of a Passionate Moderate, The
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
mare parte de obligația unui instrumentar, criticul scrie acum fără bibliografia cea mai recentă, cu unicul scop de a-l cunoaște pe Bacovia fără intermediari și fără teorii preconcepute sau adăugate. Nu-l interesează dacă Bacovia e simbolist, expresionist sau postmodernist, cum declară în prefață: "Fug de ceea ce nu-mi place: critica înecăcioasă, în jargon tehnic. Aspir la o âcritică mai omenească>, simplă și fluentă" (p. 7-8). Ceea ce înseamnă că nu a căutat o actualizare a lui Bacovia, cu orice preț
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]