1,134 matches
-
realismul, pluralismul, marxismul și teoriile derivate de la acestea, având ca bază științifică și metodologică, așa cum am amintit, distincția dintre fapte și valori, respectiv dintre cercetător și obiectul cercetării) și post-pozitivism, curentele de gândire care contestă aceste distincții arbitrare, considerând că pozitiviștii nu țin cont de complexitatea socială care face posibilă toate acele interacțiuni și concepte "tari" cu care aceștia operează și nu iau în calcul necesitatea problematizării lor. Socio-constructivismul are rădăcini adânci în abordările sociologice inovative din a doua jumătate a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ambiția asertivizării. Nu și leninismul romantic, acesta radicalizându-se invers proporțional cu scăderea flerului revoluționar în cadrul "lagărului socialist" și rămânând permanent în căutarea hegemoniei ultime, absolute, chiar dacă imposibil de atins. Revenind la Searle pe care Onuf îl numește fără echivoc pozitivist deoarece consideră limbajul ca mediator între subiect și realitate, în loc să observe rolul său de constructor al realității (Onuf: 1989, 94) acesta este expeditiv la adresa constructivismul social radical sau, cu alte cuvinte, onufian, pe care îl acuză de aceeași regresie circulară
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
mai mult scopul social-constructivismului este atins. Regulile și normele lui Onuf pot fi înțelese și cu ajutorul teoretizărilor altor constructiviști. John Ruggie, de exemplu, distinge între "reguli regulative", respectiv "reguli constitutive". Ca și Wendt, Ruggie consideră că teoriile "materialiste" ale RI (pozitiviste în contextul prezentei discuții) iau statele și sistemul internațional ca pe ceva dat și fix, fără a chestiona conținutul sau procesul formării lor. Dar statele nu preexistă sistemului internațional, cum susțin "materialiștii", nici sistemul nu este conceptibil ca independent în raport cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
infinit mai ușor de ajuns cu mijloace teoretice decât practice. Pe de altă parte însă, costructivismul radical măcar imaginează convingător alternative care ar putea fi socializate odată; realismul, pluralismul, marxismul deși acesta a oferit instrumentele conceptuale necesare ieșirii din paradigma pozitivistă chiar și constructivismul moderat al lui Wendt, toate aceste teorii rămân captive spectrului științiific pozitivist și aparțin până la urmă trecutului. Pe cale de consecință, voi utiliza modelul teoretic onufian pentru analiza materialului empiric din care este alcătuită lucrarea, politica internațională a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
costructivismul radical măcar imaginează convingător alternative care ar putea fi socializate odată; realismul, pluralismul, marxismul deși acesta a oferit instrumentele conceptuale necesare ieșirii din paradigma pozitivistă chiar și constructivismul moderat al lui Wendt, toate aceste teorii rămân captive spectrului științiific pozitivist și aparțin până la urmă trecutului. Pe cale de consecință, voi utiliza modelul teoretic onufian pentru analiza materialului empiric din care este alcătuită lucrarea, politica internațională a României comuniste. În continuare detaliez cadrul conceptual al lucrării, varietățile leninismului sovietic, pentru a putea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
puse în lumină" (Râmbu: 2001, 40). Și, de ce nu, orientate înspre "construirea socialismului". La fel ca în cazul marxismului sau al leninismului, romantismul acordă o pondere determinantă forțelor istorice în raport cu omul, însă o percep în sens spiritual-mistic, nu legic și pozitivist, așa cum se întâmplă în cazul primilor. Forțele tenebroase și chiar metafizice ale istoriei trebuie armonizate cu cele ale "umanității, concepută ca popor" (subl. în orig). Revoluționarii francezi sunt astfel acuzați că au privilegiat umanitatea în raport cu istoria, distrugând balanța delicată dintre
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în care oamenii le gândesc, pentru a impune realitatea alternativă, pe care o consideră confirmată legic de către istorie, a "revoluției globale" urmată de construirea societății globale și lipsită de clase a comunismului. Observăm cum, în ciuda unei abordări care se vrea pozitivistă și rațională asupra istoriei, leninismul îi imprimă acesteia un suflu indubitabil romantic. În cazul leninismului clasic, acesta rămâne la nivel regulativ. În cazul leninismului romantic, așa cum sugerează și denumirea, romantismul, prin intermediul unui naționalism exacerbat, devine constitutiv și obține astfel o
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
O restructurare a practicii internaționale este imposibilă fără reorganizarea sau cel puțin pluralizarea ideatică a RI ca disciplină. Așa cum am menționat în capitolul teoretic, realismul, pluralismul, chiar și marxismul într-o anumită măsură, reprezintă teorii ale RI grefate pe filosofia pozitivistă. Nu este deci de mirare că realismul, relativ seducător la nivel conceptual și cea mai validabilă teorie în plan empiric, a ajuns să domine disciplina și comportamentul internațional. În acest punct, așa cum am argumentat și în capitolul teoretic, socio-constructivismul se
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prin intermediul perechii conceptuale actori-structuri și a regulilor și normelor care asigură liantul funcțional dintre cele două părți. Deși demersul presupune la rândul său un anumit grad de abstractizare și are dificultăți majore în ceea ce privește nivelul empiric, putem considera că, spre deosebire de teoriile pozitiviste sau, în termenii lui Ruggie, "materialiste" ale RI socio-constructivismul propune o abstractizare endogenă a fenomenelor sociale, nu una exogenă; în ceea ce privește lipsurile empirice, îmi propun să demonstrez mai jos că modelul constructivist onufian poate fi aplicat cu succes asupra orientării internaționale
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
al structurii internaționale. Însă, așa cum am menționat deja, perspectiva pe care o dezvolt în cadrul acestui studiu pornește de la nivelul al doilea de analiză teoretizat de Waltz, acela al structurii interne, politico-economice, a statelor. Asta din punctul de vedere al teoriilor pozitiviste, clasice, a RI, a căror carențe le-am detaliat la începutul capitolului. Leninismul romantic se pretează însă cel mai bine la o abordare inductivă, așa cum propune socio-constructivismul. Un alt cercetător contemporan de orientare marxistă, Eric Wolf, distinge, în cheie antropologică
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
sa este manifestarea temei imperialiștilor în fața viitorului, viitor care își are originile în tendințele reale ale dezvoltării istorice prezente (Trăsnea în Cazacu: 1984, 52). Evaluarea social-constructivistă a dimensiunii internaționale a leninismului romantic Dacă realismul, pluralismul și marxismul sunt toate teorii pozitiviste, bazate pe distincția dintre cercetător și obiectul cercetat, respectiv fapte și valori, socio-constructivismul propune o direcție de analiză radical diferită, ceeea ce îl transformă într-o nouă teorie socială, o nouă ontologie, acesta fiind deci mai mult decât o simplă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ale lui Iorga reprezint? �fie principii estetice vagi, fie consideră? îi etice ? i na? ionaliste�112. Pozitivismul nu i se potrivea lui Iorga mai mult dec�ț Descartes. Gheorghe Bogdan? Duic? , cumnatul lui (profesor de literatur? la Universitatea din Bucure? ți), era pozitivist. Spre deosebire de rela? iile p? strate cu Ion Bogdan, din cauza controversei sale literare cu Bogdan? Duic? , abia �? i vorbeau 113. Sentimentele lui Iorga fă?? de Lucian Blaga, Gheorghe Bogdan? Duic? , Marinetti, Verlaine, Rimbaud (? i fă?? de al? i simboli
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
relația dintre ele este definită cu acuratețe, perspectiva teoretică, deși oferă o bază pentru înțelegerea și explicarea realității sociale, este mult mai puțin organizată formal, este mai generală și mai largă decât o teorie, în interiorul diferitelor perspective teoretice (de exemplu, pozitivistă, etnografică) putându-se delimita mai multe teorii. Totuși, realitatea concretă este atât de complexă, încât este limitativ să o analizăm prin prisma unei singure teorii sau perspective teoretice. Pentru acuratețe, Denzin (apud Usher și Bryant, 1989) introduce ideea de triunghiularizare
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
este posibil ca, înștiințele sociale (care au adoptat punctul de vedere al lui Kuhn), să existe laolaltă mai multe paradigme chiar incompatibile, una dintre ele fiind la un moment dat dominantă. În educația adulților, distingem între: - paradigma științifică (numită uneori pozitivistă, tehnică sau instrumentală), dominantă în prima jumătate a secolului XX, potrivit căreia cunoașterea poate fi construită doar științific, prin cercetare empirică cu ajutorul căreia să se testeze ipotezele formulate în raport cu o anumită problemă identificată. Așadar, cunoașterea este obiectivă, poate fi verificată
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
astfel, cum teoriile informale sunt localizate în lumea experiențială a practicienilor; sunt cunoștințe care nu sunt abstracte și decontextualizate. Aceste teorii situaționale care emerg din practică sunt pe larg utilizate în paradigma interpretativă, dar sunt clar în contradicție cu paradigma pozitivistă, ce afirmăteoriile universale. Paradigma interpretativă explică totodată cum teoria contribuie la practică, în sensul că practicienii devin, astfel, mai abilitați să fie conștienți de acțiunea lor, pot înțelege mai bine situațiile în care se află (reflectând asupra lor), iar rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
relația dintre ele este definită cu acuratețe, perspectiva teoretică, deși oferă o bază pentru înțelegerea și explicarea realității sociale, este mult mai puțin organizată formal, este mai generală și mai largă decât o teorie, în interiorul diferitelor perspective teoretice (de exemplu, pozitivistă, etnografică) putându-se delimita mai multe teorii. Totuși, realitatea concretă este atât de complexă, încât este limitativ să o analizăm prin prisma unei singure teorii sau perspective teoretice. Pentru acuratețe, Denzin (apud Usher și Bryant, 1989) introduce ideea de triunghiularizare
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
este posibil ca, înștiințele sociale (care au adoptat punctul de vedere al lui Kuhn), să existe laolaltă mai multe paradigme chiar incompatibile, una dintre ele fiind la un moment dat dominantă. În educația adulților, distingem între: - paradigma științifică (numită uneori pozitivistă, tehnică sau instrumentală), dominantă în prima jumătate a secolului XX, potrivit căreia cunoașterea poate fi construită doar științific, prin cercetare empirică cu ajutorul căreia să se testeze ipotezele formulate în raport cu o anumită problemă identificată. Așadar, cunoașterea este obiectivă, poate fi verificată
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
astfel, cum teoriile informale sunt localizate în lumea experiențială a practicienilor; sunt cunoștințe care nu sunt abstracte și decontextualizate. Aceste teorii situaționale care emerg din practică sunt pe larg utilizate în paradigma interpretativă, dar sunt clar în contradicție cu paradigma pozitivistă, ce afirmăteoriile universale. Paradigma interpretativă explică totodată cum teoria contribuie la practică, în sensul că practicienii devin, astfel, mai abilitați să fie conștienți de acțiunea lor, pot înțelege mai bine situațiile în care se află (reflectând asupra lor), iar rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cauzele), geneza (mecanisme declanșatoare), nosologia (descrierea caracteristicilor distinctive) și nosografia (clasificarea) lor (Ionescu, 2010). Din această perspectivă, recentul concept de reziliență asistată, lansat de Șerban Ionescu, își va dovedi în viitor cu siguranță valoarea, având ancore serioase în noua orientare pozitivistă în științele socioumane. în plus, conceptul obiectivează abordarea pozitivă, scoțând-o din parametrii unei dogme cu acoperire redusă sau uneori imposibilă în realitate. Definirea rezilienței asistate este realizată de către autor (Ionescu, 2010, p. 281) printr-o serie de caracteristici cum
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
realitatea. Alături de fundamentul extrajuridic, axiologic, drepturile omului capătă, deci, în momentul recunoașterii sau consacrării lor prin reglementările interne ale statelor, și o natură juridică distinctă aceea de drepturi subiective. Se adaugă, deci, o dimensiune instrumentală și o determinare de tip pozitivist, decurgând din geneza lor constituțională. Pe baza celor expuse mai sus, credem că putem defini drepturile omului ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern și recunoscute de dreptul internațional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea și cu statul
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
precis] prin prezența articolului hoț]rât, care lipsește în limba chinez] veche. Acest lucru nu ridic] nici o problem], dac] lu]m în considerare faptul c] multe școli nu au c]zut de acord cu privire la adev]rata cale. i. Perioadă taoismului pozitivist: Confucius și Mo Tzi 1) Confucius și taoismul convențional Confucius (551-479 î.Hr.) a fost cel dintâi și cel mai cunoscut gânditor al perioadei clasice. Totuși, el afirmă c] transmite un simplu cod de conduit] social] - li (ritual, cod) - moștenit de la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
comportamentului uman. Accesul la aceste înv]ț]turi este posibil chiar și în zilele noastre, datorit] consemn]rii și transmiterii lor de-a lungul timpului. Termenul li apare explicit în forma sa scris]. Li desemneaz] sinteză unei orient]ri culturale pozitiviste, promovate în literatur]. Termenul li comport] multiple variante de traducere: ritual, tradiție, etichet], obiceiuri, ceremonii, conformitate. Echivalentul cel mai frecvent este acela de formalit]ți. În acest sens, li se refer] la formule tipice de adresare, la ținută de doliu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și s] încerce s] se comporte ca atare. Dezvoltarea antropologiei moderne a încurajat filosofi că Edward Westermarck (1862-1939) s] redeschid] vechea discuție relativist] referitoare la existența cunoașterii morale. Dezbaterea conținu], așa cum se arăt] în capitolul 39, „Relativismul”. Mai general spus, pozitiviști precum Moritz Schlick (1881-1936) au susținut c] acele credințe care nu trec testele pe care credințele științifice le presupun nu sunt doar false, ci și lipsite de sens. Moore și alți gânditori i-au convins pe mulți c] afirmațiile despre
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe care credințele științifice le presupun nu sunt doar false, ci și lipsite de sens. Moore și alți gânditori i-au convins pe mulți c] afirmațiile despre moral] nu pot fi derivate pe baza faptelor. În acest caz, au susținut pozitiviștii, credințele morale nu pot fi testate empiric asemenea celor științifice. În consecinț], credințele morale sunt doar expresii ale sentimentului și nu ale cunoașterii. Dezbaterea astfel inițiat] asupra sensului, limbajului moral și posibilit]ții judec]ții morale a început în deceniul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vezi Capitolul 37, Naturalism. Putem evita aceste dificult]ți, dac] facem distincția în termenii unei teorii a înțelesului care este inc] foarte popular]: teoria condiției adev]rului. Aceasta nu este aceeași cu vechea „teorie a verific]rii” susținut] de unii pozitiviști logici, dar împ]rt]șește unele sensuri în profunzime. Conform acestei teorii, înțelegerea sensului unei propoziții, folosit] în crearea unei afirmații, înseamn] înțelegerea condițiilor adev]rului acestei afirmații, si anume în ce caz aceasta poate fi numit] adev]rât]. Aceia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]