1,618 matches
-
bici cailor, să ajungă pe hoții de cărăuși care-i duceau vinul. Mai dădea Dumnezeu și câte un necaz, nu se putea. Murise socrul. Se treziseră într-o dimineață cu mama Linei la poarta lor, plîngînd: - Veniți, că s-a prăpădit bătrînul! le-a spus. I se uscaseră ochii de plâns. Morfolea numai din gura ei știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tocmai la femeie singură? Că mă râde lumea. Se uita caiafa la muiere, râdea, își scotea căciula, o scutura, își ștergea picioarele. - Văduvă, văduvă, da ce mai ochi! N-ai dumneata inima aia să lași călătorii afară, noaptea, să se prăpădească... O încălzeau privirile pungașilor. fi poftea apoi la masă. Aducea de-ale gurii. Mâncau, se încălzeau la foc. Huiduma se făcea iar spre femeie: - Da vreo ulcică de vin n-ai? - Oi avea, că mă uit la dumneavoastră, taman de unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
coca dulce. Gheorghe fluiera alături, numai ochi. - Și cum îti zice, fata neichii? Codana a săltat pieptul tânăr, a lăsat ochii-n zăpadă si-a îngmat: - Sinefta. - A cui ești, mînca-te-aș? - Tata a fost chirigiu la Tarapana, da s-a prăpădit. - Ce spui?! - Da. Mardeiașul a cuprins-o în focul privirilor lui. - Și de sufletu lui dai de pomană? 178 - De sufletu lui și-al mamii... - Muri și mă-ta? - Muri... •>' - Dumnezeu s-o ierte! Și nu ti-e urât singură
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că nu mai putea după ochii ei. Încă tot el o apăra: 185 - Ce știi tu, Treanță!? Ce-are a face mușteriii cu mine, eu suit gagicu ei de inimă, d-aia nu mi-o dă, că mă respectai Se prăpădea ăl bătrân de rîs: - Te respectă, ai? Oi fi tat-său, da nu știurăm noi! Și-n gândul lui avea o bănuială. Într-o zi 1-a luat pe neocolite: - Ascultă, Nicule, tu oi fi suferind, nenică?... - De unde-o mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de nu mai puteam. Mi-a spus: "Să nu mai bei, c-ai să mori!" "Asta era", mi-am zis. Bine. Și-am băut mai departe. De murit, încă n-am murit, după cum se vede. Cel puțin să nu mă prăpădesc de scîrbă! Că de-asta beau. Mi se face câteodată lehamite de tot, mi-e greu... Pe la miezul nopții, când punea Stere obloanele la ferestre, nea Fane pleca pe trei cărări. Avea de mers până la Tarapana, trebuia să treacă maidanul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unul taie și spânzură, nu o sută. Râdeau ceilalți. El de unde să știe? A mai adus cârciumarul o damigeana, au mai cântat guriștii: Toarnă, Leanțo, toarnă! Toarnă vin, toarnă pelin, Pm' la ziuă-așa s-o țin! Căci așa ne prăpădim, Cu pastrama și cu vin... S-a șters Paraschiv la gură, n-a uitat palma. Nici mă-sa nu dăduse-n el. În gândul lui și-a zis: "Lasă, neică, îți arăt eu, numai să-mi vie bine!" La altă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capului. Când lovi capsa, nu pocni sus. Țiganca chicoti deodată cu glasul ei limpede și ascuțit. Pungașului i se ridică sângele în obraz. O privi cum râdea în lumina primăverii cu dinții ei puternici și albi, strângând din ochi și prăpădindu-se de neîndemînarea lui. Dacă n-ar fi fost acolo alde Bozoncea, ar fi pisat-o cu picioarele, s-o învețe minte, și îi făgădui în gând s-o sfărâme în bătaie dacă o prinde-o vreodată singură. Starostele își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oh, mama mea, Dar cine-i are, oh, Cine-i are, maica mea, Trăiește cu nepăsare, Griji n-are, oh, mama mea... Sandu a turnat în pahare, le-a dat și țiganilor: - Beți, mă, de sufletu nostru, că mâine-poimâine ne prăpădim! Guriștii sorbiră vinul și iar zdrăngăniră coardele. Piele și Paraschiv se uitau la șanteze. Pe scenă ieșiseră vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale și dansau după sunetele unui pian. Negustorii se prăpădeau privind. Ele băteau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că mâine-poimâine ne prăpădim! Guriștii sorbiră vinul și iar zdrăngăniră coardele. Piele și Paraschiv se uitau la șanteze. Pe scenă ieșiseră vreo cinci femei, abia acoperite de rochiile scurte. Aveau pulpele goale și dansau după sunetele unui pian. Negustorii se prăpădeau privind. Ele băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în același timp, se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bărbatu ăsta al meu parcă-i un stîlp! Nu mă distrează și el, nu se interesează de mine, că sânt tânără încă, slavă Domnului! Altceva decât cărțile nu mai știe. Tilică clipise repede. Acum era ceasul lui, că de când se prăpădea după ochii coanei Florica! Numai că pe muiere o simțise Gogu că prea trăgea cu urechea la vecin când acesta ieșea seara în pragul prăvăliei și cânta din mandolină. A dat în ea, se liniștise Florica. Acum o uitase Dumnezeu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitat la cei ce așteptau pe scaune și, aducîndu-și aminte că sânt de față toți vecinii, i-a mai dat drumul la un șuvoi de lacrimi. - Domn' Tilică, domn' Tilică, vin' de-l bărbierește pe Gogu, vinooo, că s-a prăpădit, aoliu! Meșterul se învolburase, văzînd-o în ușa prăvăliei. Când a auzit ce nenorocire căzuse pe capul ei, s-a ridicat cu mușteriii în picioare și s-au închinat. - Dumnezeu să-l ierte! au rostit. Sticleții cântau înainte în colivii, gureși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câte muieri au lăsat pe drumuri!" Și asta cam așa era. În tinerețe, coana Marița fusese femeie frumoasă. O știa lumea. Trăise cu negustori, numa-ntr-o petrecere o ținuse. Câți bărbați n-o avuseseră dragă și câte parale nu prăpădise! Umbla pe vremea aceea numai cu trăsura, nu se uita unde se duc banii. Ba, unul Vasile Cudalbu, de învîrtea afaceri peste afaceri, îi făcuse și o casă cât o corabie, plină de lucruri de preț, în care muierea se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aici și, după moartea lui, nimeni nu va mai ști cine a ridicat casele. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereților pe un zidar să sape sub streașină câteva litere: Stere Drăgănoiu, proprietar. In câmp la "Cățelu" Se prăpădiră și lăutarii! Cine o să le mai cânte mahalagiilor? Că erau buni țiganii. Știau oful săracului. De la Sfîntu Dumitru nu se mai odihneau până-n primăvară. Cum scîrțnau cuțitele să se taie porcii prin magazii, gata și balaoacheșii, se înființau cu "mozica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
E vorbirea, ce-i facem? - Nainte, hai nainte! zise Dumitru înfricoșat. Se mișcară în neștire. După vreo jumătate de ceas, ieșiră la o margine. Nicăieri, nici o lumină. Cine știe încotro se pierduse Bucureștiul! O dată intră spaima-n țigani. - Aici ne prăpădim! făcu Neacșu. Moartea-i cât capra pe noi... și se răsti la bătrîn: Dumneata ne-ai adus aici, dumneata să ne scoți la cap, că n-ai vrut să stăm la nuntă! După o ceartă scurtă începură iar să caute
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse din mână și o acoperise zăpada. Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraților, mă prăpădesc, nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse din mână și o acoperise zăpada. Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraților, mă prăpădesc, nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
potopul lui Noe, ieșea soarele, se duceau și bălțile, dar după septembrie să te ții! Cum lăsau Grivita în urmă, bărbat, femeie, își scoteau pantofii să nu-i strice, și până acasă așa umblau, ca apostolul Pavel, să nu-și prăpădească mândrețe de încălțăminte, bună numai în lume, de Paști, de Crăciun, și duminicile. Așa că, dacă s-au trezit cu unul înalt și bun de gură, la răspântie, în fată la Stere, ce și-au zis: ăsta cine-o mai fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici visezi cât te iubesc eu, nu-i așa? Nici visez [i] că suspin după tine ca turturelele noaptea, ba nici ai cuteza de a visa. Dar pare că tu ai știut vreo dată ce frumos ești și că te prăpădeam din ochi de drag ce-mi erai? Numai nu fi nebun, nu te lua după mine ca să te vază alții... Așa... în taina buduarului, când nimeni nu mă știe, când sunt numai eu și cu mine, singură, atunci te iubesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Împăratului, este sursa acestui chin. Erotocrit se confesează prietenului său, Polidor, iar dialogul este comentat de alt personaj, Poetul, care introduce actorii pe scenă și-i prezintă publicului. Erotocrit suferă la modul În care suferă toți Îndrăgostiții timpului: „M-a prăpădit amorul, de nu sînt nici viu, nici mort. ................................................................................... Mi-am pierdut toată simțirea, de nu mai știu unde sînt...” Polidor face teoria amorului nepotrivit (temă clasică) și Îndeamnă pe Erotocrit la rațiune. Erotocrit face și el teoria Înțelegerii și a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
maimuțăriile. — Nu știu jocul ăsta. — N-ai de unde să-l știi, e unul dintre jocurile inventate de noi. Unul merge într-un anumit fel, mai ales caraghios, ca Charlot, de pildă, iar celălalt trebuie să-l imite. Râdeam de ne prăpădeam, lumea se uita lung după noi. Când jocul se termina, își relua fiecare mersul lui, el pe al lui, greoi, de bătrân, eu pe al meu, săltat, de copil. Redeveneam fiecare ce-am fost. Cred că așa s-a întâmplat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
silueta încovoiată, îndepărtându-se, a Melaniei, nu luase seama la dialogul dintre cei doi, ce-ai vrut să zici că tu vezi lumea întreagă ? De-o pildă, când te uiți afară, pe fereastra asta, nu vezi, ca și mine, zidul prăpădit de pe partea ailaltă ? — Eu văd copaci... spuse Coltuc, fără să clipească. — De unde copaci ? Și, ca să se scuze în fața cârciumarului, care ridicase din sprânceană în timp ce-i punea berea în față : Băiatul ăsta vede copaci. — Deasupra asfaltului, continuă Coltuc. Văd copacii care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trupul din trup, Golea avea, cu siguranță, dreptate, răcnind furios în fața tolbei răsturnate din care nu se rostogoli decât un colț de pâine uscată : — De nimic nu e bun ! Niciun sfanț, nicio amărâtă de lețcaie... Îl vede lumea așa de prăpădit, că nici măcar să stârnească mila nu e-n stare... Dacă povestesc la băieți, nu mă crede nimeni. Oho, zic ei, da’ tu ai o adevărată mină de aur, Coltuc ăsta, pleașcă pe capul tău. Alții trebuie să-i stâlcească pe-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acasă. Nu mai țineam bine minte unde era casa, undeva, lângă un canton, la doi pași de barieră. Numai că gara nu mai era, și nici bariera. Până și șinele le furaseră, să le dea la fier vechi. Casa era prăpădită, într-o rână, pământul și l-au împărțit alții. M-am întors degeaba în satul meu. N-aveam la ce să mă mai întorc. N-aveam unde sta, nu era de lucru, nu era nimica. Mai erau și alții ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să juri că ai în fața ta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trei pereți. Stăteam tot timpul ca-n vitrină. Am văzut într-un film că oglinzile erau transparente pentru cei din spatele lor. Cine stătea acolo te vedea ca prin geam. Tu te uitai în oglindă, te maimuțăreai, ăla din spatele oglinzii se prăpădea de râs și tu habar n- aveai. — Mie mi-a fost frică... recunoscu Jenică. — Îmi închipui, îl luă peste picior Maca. Te gândeai la ce-o să zică maică-ta. Să știi tu... Da’ nu le-am zis nimica. — Ce puteai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]