KorAP: Find »[drukola/base=prăvălie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...102 >

2,533 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

ungher, ca să-i vorbească Între patru ochi. — După cum se vede, Fortunato, fiul ăsta al dumitale e un talent, iar dumneata mi-l ții aici, mort de lehamite, să scuture praful de pe gîngăniile dintr-un magazin de doi bani. — E o prăvălie cumsecade, don Ricardo, iar băiatul dovedește o anumită iscusință, cu toate că e obraznic. — Fleacuri. La ce colegiu Îl duceți? — Păi, merge la școala din... — Astea-s fabrici de salahori. În tinerețe, talentul și geniul, dacă sînt lăsate de izbeliște, se răsucesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
că da, asta-i bună, Însă... — Atunci, să nu mai vorbim. Numai să fie de acord și Julián, firește. — El o să facă așa cum i se poruncește, asta-i bună. În acest punct al conversației, Julián apăru În ușa dinspre dosul prăvăliei, cu un tipar În mînă. — Don Ricardo, cînd veți pofti... — Spune-mi, Julián, ce ai de făcut În după-amiaza asta? Întrebă Aldaya. Julián se uită cînd la taică-său, cînd la industriaș. — Păi, Îl ajut pe tata aici, În prăvălie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
prăvăliei, cu un tipar În mînă. — Don Ricardo, cînd veți pofti... — Spune-mi, Julián, ce ai de făcut În după-amiaza asta? Întrebă Aldaya. Julián se uită cînd la taică-său, cînd la industriaș. — Păi, Îl ajut pe tata aici, În prăvălie. În afară de asta. — Voiam să merg la biblioteca de... — Îți plac cărțile, nu-i așa? — Da, domnule. — L-ai citit pe Conrad? Inima cețurilor? — De trei ori. Pălărierul Își Încreți fruntea, complet pierdut. — Dar Conrad ăsta cine mai e, dacă pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aducea cu sine entuziasmul lui insuportabil de luni dimineața. Am ridicat grilajul și am atîrnat cartonul cu deschis. — Ia te uită ce cearcăne ai, Daniel. CÎt ditamai terenurile de construcție. Se cunoaște că ai dus motanul la apă. Ducîndu-mă În spatele prăvăliei, mi-am tras șorțul meu albastru și i l-am Întins pe al lui sau, mai bine zis, i l-am aruncat cu Îndîrjire. Fermín Îl Înșfăcă din zbor, tot numai un zîmbet pișicher. — Mai curînd apa ne-a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
extinde clientela la floarea societății barceloneze se evaporase rapid. Aproape că nu-și mai vedea fiul, iar În curînd fu nevoit să-l angajeze pe Quimet, un băiat din cartier, fost prieten al lui Julián, ca ajutor și ucenic În prăvălie. Antoni Fortuny era un om care nu se simțea În stare să vorbească deschis decît despre pălării. Își Închidea sentimentele În temnița sufletului luni În șir, pînă cînd se otrăveau fără putință de lecuire. De la o zi la alta devenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cu un aer sumbru, Înveninat de ranchiună. Într-o bună zi, cînd urmau să se Împlinească trei ani de la prima vizită a lui don Ricardo Aldaya la magazinul de pălării „Fortuny și fiii“, pălărierul Îl lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea să se Întoarcă la prînz. Fără să mai stea pe gînduri, se prezentă la birourile pe care consorțiul Aldaya le avea pe Paseo de Gracia și ceru să-l vadă pe don Ricardo. — Și pe cine am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
CÎteva zile mai tîrziu, clienții Înstăriți pe care-i cîștigase datorită relației sale cu Aldaya Începură să trimită mesaje de anulare a comenzilor și de Încheiere a conturilor. În cîteva săptămîni, fu nevoit să-l concedieze pe Quimet, fiindcă În prăvălie nu mai era de lucru pentru amîndoi. La urma urmei, băiatul nu făcea nici cît o ceapă degerată. Era mediocru și leneș, ca toți ceilalți. Atunci Începu lumea din cartier să comenteze că domnul Fortuny părea tot mai bătrîn, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Era mediocru și leneș, ca toți ceilalți. Atunci Începu lumea din cartier să comenteze că domnul Fortuny părea tot mai bătrîn, tot mai singur, tot mai acrit. Nu mai vorbea aproape cu nimeni și petrecea ore În șir Închis În prăvălie, fără să facă nimic, uitîndu-se cum oamenii treceau prin fața vitrinei cu un sentiment de dispreț și, În același timp, de jind. Apoi Își spuse că moda se schimbă, că tinerii nu mai poartă pălărie și că cei care, totuși, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Pe duminică“. Întorcîndu-se la apartamentul din Ronda de San Antonio, Julián băgă de seamă că Mercedes Benz-ul lui don Ricardo Aldaya era parcat În fața magazinului de pălării. Se opri la colț și așteptă. În scurt timp, don Ricardo ieși din prăvălia lui taică-su și intră În mașină. Julián se ascunse Într-un portal pînă cînd acesta dispăru spre piața Universității. Abia atunci se grăbi să urce pe scară, pînă acasă. Maică-sa, Sophie, Îl aștepta acolo, Înecată În lacrimi. — Ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pentru totdeauna. Julián o Îmbrățișă cu putere și Îi șopti la ureche: — Nu-ți face griji pentru mine, mamă. Nu-ți face griji. Julián Își petrecu sîmbăta Închis În cameră, printre cărțile și caietele sale de desen. Pălărierul coborîse În prăvălie dis-de-dimineață și nu se mai Întoarse pînă după miezul nopții. „N-are curajul să mi-o spună În față“, se gîndi Julián. În noaptea aceea, cu ochii Împăienjeniți de lacrimi, Își luă rămas-bun de la anii petrecuți În acea cămăruță Întunecată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
fi crezut că, prin sărutul acela, aș fi putut Înșela timpul, convingîndu-l să treacă mai Încet, să se Întoarcă Într-o altă zi, Într-o altă viață. 34 Mi-am petrecut aproape Întreaga dimineață visînd cu ochii deschiși În dosul prăvăliei, tot conjurînd imagini ale Beei. Îi desenam pielea goală sub degete și Îmi Închipuiam că-i savurez din nou răsuflarea de pîine dulce. Mă surprindeam amintindu-mi cu o precizie cartografică toate cutele corpului, lucirea salivei mele pe buzele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
la un client și presupun că n-are să se Întoarcă pînă... — Perfect. Fiindcă nu pe el voiam să-l văd, iar ceea ce o să-ți spun e mai bine să nu audă. Îmi făcu din ochi, scoțîndu-și mănușile și uitîndu-se prin prăvălie cu indiferență. — Dar colegul nostru Fermín? — Dispărut În luptă. — Presupun că punîndu-și În aplicare talentele Întru rezolvarea cazului Carax. — Cu trup și suflet. Ultima dată cînd l-am zărit purta sutană și Împărțea binecuvîntarea urbi et orbe. — Mda... Vina e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
tata ca pentru sine. — Eu nu sînt vinovat că a murit, am zis eu cu un firicel de glas, crezînd că, poate, dacă o repetam de destule ori, aveam să Încep s-o cred și eu. Tata se retrase În spatele prăvăliei, tăgăduind În șoaptă. Vei fi știind tu pentru ce ești răspunzător sau nu, Daniel. Uneori, nu mai știu cine ești. Mi-am luat pardesiul și am ieșit În stradă și În ploaie, unde nimeni nu mă cunoștea și nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
plecasem. Mă privi necăjit. — Ascultă, Daniel, În legătură cu ce-am spus mai devreme... — Nu-ți face griji. Aveai dreptate. — Tremuri... Am Încuviințat vag și l-am văzut plecînd În căutarea termosului. Am profitat de Împrejurare ca să intru În micul lavabo din spatele prăvăliei și să examinez liturghierul. Biletul lui Fermín alunecă În aer, rotindu-se ca un fluture. L-am prins din zbor. Mesajul era scris pe o foiță de țigară, aproape transparentă, cu o caligrafie măruntă, pe care a trebuit s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
expus de ani de zile și care, potrivit spuselor negustorului, Îi aparținuse lui Victor Hugo. Julián nu avusese niciodată un sfanț ca să-l poată cumpăra, Însă Îl vizita În fiecare zi. M-am Îmbrăcat pe furiș și am coborît la prăvălie. Stiloul costa o avere pe care n-o aveam, Însă negustorul mi-a zis că acceptă un cec În pesete, la orice bancă spaniolă care avea o filială la Paris. Înainte să moară, mama Îmi spusese că economisise ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ca să-mi cumpere o rochie de mireasă. Stiloul lui Victor Hugo avu cîștig de cauză În fața voalului meu și, cu toate că știam că era o nebunie, niciodată n-am cheltuit niște bani cu o mai mare plăcere. CÎnd am ieșit din prăvălie cu penarul cel fabulos, am băgat de seamă că mă urmărea o femeie. Era o damă foarte elegantă, cu părul argintiu și cu ochii cei mai albaștri pe care Îi văzusem vreodată. S-a apropiat de mine și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
surpriză de rău augur: Sophie Carax nu mai locuia acolo. Își părăsise soțul cu cîteva zile În urmă, sau acesta era zvonul care circula În scară. Atunci, Miquel a Încercat să vorbească cu pălărierul, care Își petrecea zilele Închis În prăvălie, ros de mînie și de umilință. Miquel i-a insinuat că venise În căutarea unei scrisori care sosise probabil pe numele fiului său Julián, cu cîteva zile În urmă. — Eu nu am nici un fiu, a fost singurul răspuns pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zi ne-am dus la magazinul de pălării Fortuny, fără mari speranțe că-l vom găsi acolo pe Julián. Un vecin de scară ne-a spus că pălărierul era Îngrozit de altercațiile din ultimele zile și că se Închisese În prăvălie. Oricît am bătut la ușă, n-a vrut să ne deschidă. În după-amiaza aceea avusese loc un schimb de focuri la cîteva străzi de acolo, iar bălțile de sînge erau Încă proaspete În Ronda de San Antonio, unde cadavrul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
o ia la goană, a rămas paralizat. A văzut cum lacrimile se adunau În ochii pălărierului, care s-a tîrÎt spre ușă și a ieșit În stradă, fără grai. Fără a rosti nici un cuvînt, și-a condus fiul Înăuntru, În prăvălie, a coborît obloanele și, de Îndată ce lumea exterioară a rămas pecetluită, l-a Îmbrățișat, tremurînd și hohotind În lacrimi. Mai tîrziu, pălărierul i-a explicat că poliția Întrebase de el cu două zile În urmă. Un anume Fumero, un om cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de cetățean și să raporteze. Fortuny i-a spus că, de bună seamă, puteau conta pe el. L-a deranjat că o viperă ca Fumero considera ca de la sine Înțeles că el era un laș, Însă, de Îndată ce polițistul a părăsit prăvălia, pălărierul s-a dus țintă la capela catedralei unde o cunoscuse pe Sophie, pentru a se ruga sfîntului să-i Îndrume pașii fiului Înapoi spre casă, Înainte să fie prea tîrziu. CÎnd Julián a venit la taică-său, pălărierul l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
trebuit să Încep să vînd bijuterii și vechituri. CÎnd n-am mai avut Încotro, am luat stiloul lui Victor Hugo pe care Îl cumpărasem de la Paris și m-am dus să-l vînd cui oferea mai mult. Am găsit o prăvălie În spatele Comandamentului Militar unde se primeau obiecte de soiul ăsta. Gestionarul n-a părut prea impresionat de jurămîntul meu solemn, prin care depuneam mărturie că stiloul acela Îi aparținuse lui Victor Hugo, Însă a recunoscut că era o piesă magistrală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
nici mînă, nici ochi, nici clienți... spunea el. Mă aștepta aproape În fiecare joi și Îmi oferea cafea, fursecuri și zaharicale din care el abia gusta. Își petrecea orele vorbindu-mi despre copilăria lui Julián, despre cum lucrau Împreună În prăvălie, arătîndu-mi fotografii. Mă conducea În camera lui Julián, pe care o menținea imaculată, ca pe un muzeu, și Îmi arăta caiete vechi și alte flecuștețe pe care el le adora ca pe niște relicve ale unei vieți ce nu existase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
avocat recent numit, cu care răposatul domn Fortuny se consultase În ultimele lui zile pentru a-și pune treburile În ordine. O informam că, Întrucît pălărierul decedase fără testament, averea lui, care cuprindea apartamentul din Ronda de San Antonio și prăvălia situată În același imobil, se afla acum, teoretic, În proprietatea fiului său Julián, despre care se bănuia că trăiește În exil, la Paris. Avînd În vedere că drepturile de succesiune nu fuseseră Îndeplinite, iar ea se afla În străinătate, avocatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
eliberat de ipocrizia de a se conforma unei realități necorespunzătoare. — Cine e băiatul ăsta? — Îl cheamă Daniel. E fiul unui librar pe care Miquel obișnuia să-l frecventeze, pe strada Santa Ana. Locuiește cu tatăl lui Într-un apartament deasupra prăvăliei. Și-a pierdut mama cînd era foarte mic. Parcă ai vorbi despre tine. — Poate că așa și este. Băiatul ăsta Îmi amintește de mine Însumi. — Lasă-l În pace, Julián. E doar un copil. Singura lui crimă a fost că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ea decît ceea ce avem Înlăuntrul nostru, că atunci cînd citim ne folosim mintea și sufletul și că aceste bunuri sînt din ce În ce mai rare. În fiecare zi primim oferte de la oameni care vor să cumpere librăria ca s-o transforme Într-o prăvălie de televizoare, de eșarfe sau de sandale. Nu ne vor scoate de-aici decît cu picioarele Înainte. Fermín și Bernarda au mers la altar În 1958, iar acum au ajuns deja la patru copii, toți băieți, cu nasul și urechile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]