1,244 matches
-
orice poveste spusă pentru întâmplările sale spectaculoase și revelatoare. Mediul original - care continua să existe cu organizările tematice tipice - era conversația antrenantă. Poveștile cu incidente grave puteau fi folosite ca și lecții de morală. Colecțiile de exemple au ușurat munca predicatorilor, care aveau nevoie de astfel de pilde. O fabulă putea prezenta o concluzie morală; același lucuru îl putea face și o scurtă cugetare istorică. S-a lansat astfel o concurență a speciilor în care gusturile și statuturile sociale erau - dacă
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
de Clairvaux n-a fost singurul care a predicat În favoarea Cruciadei. În regiunea Renaniei, un ermit francez numit Raoul, care spunea că e călugăr cistercian și se bucura de sprijinul anumitor cercuri ecleziastice, obținea mari succese în fața mulțimilor. În jurul acestui predicator rătăcitor lua din nou naștere climatul escatologic al primei cruciade. La fel ca pe vremea lui Pierre Ermitul și a lui Gautier cel fără de Avere, un sentiment de exaltare colectivă punea stăpânire pe credincioși. Raoul, arătând niște scrisori pe care
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
mistică se potrivea atât de bine propriei structuri sufletești, asupra sufletului și a mântuirii, că Luther l-a și publicat sub titlul Theologia Germanica. Pe lângă textul propriu zis, al vechiului manuscris, el adăuga și propriile considerent, în care dezaproba pe predicatorii indulgențelor, ce profitau de simplitatea săracilor. În corespondența privată el începuse să identifice pe antihristul primei epistole a lui Ioan cu papa. În iulie, invitat de ducele George de Saxa să predice la Dresda, el demonstra că simpla acceptare a
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
acea publicitate deșănțată, promițând iertarea de pedepse temporare chiar și pentru cele mai grave păcate, dacă penitentul cumpăra o indulgență. Era de fapt o deviere de la învățătura Bisericii, iar indulgența nu mai implica pocăința ci prindea contur magic, chiar „mulți predicatori învățau că indulgența poseda, în sine, o putere oarecum magică”. Și cum Tetzel vindea indulgențe în imediata vecinătate a Wittenberg-ului, la Juterbock, Luther a crezut că a venit momentul să ia atitudine în public. El a profitat de faptul că
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
mediu. Alături de noua cultură exprimată prin muzică și film, modelul de viață american s-a impus în tot occidentul. În anii 1950, lupta afro-americanilor pentru drepturi civile și împotriva discriminării și segregării rasiale a progresat sub conducerea carismaticului lider și predicator baptist, Martin Luther King, Jr.. În 1954, segregarea rasială a fost abolită în școlile publice, iar în 1956 și în transportul în comun. La începutul anilor 1960, președintele Kennedy întruchipa speranța edificării unei Americi prospere. Construindu-și campania pe o
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
(în ebraică יוחנן, "Yoḥanan", uneori "Yoḥanan ben Zaḫariya", Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. În Evanghelia lui Matei, Iisus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului. Ioan Botezătorul este un prooroc și mai mult decât un prooroc, fiind chemat „prooroc al Celui Prea Înalt”. Astfel el vestește venirea lui Hristos căruia, așa cum mărturisesc evangheliile, nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintelor. Pe de altă parte
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
privind preocupările alchimiste ale lui Bosch, fiindcă în unele opere ale pictorului se regăsesc elemente cu caracter ezoteric. Dovezi nu există, însă, nici în acest sens. Câțiva critici pun sub semnul îndoielii integritatea mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din punct de vedere moral. De fapt, imaginația exuberantă a lui Bosch se hrănește din folclorul flamand și din lumea fantastică a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare și grotești. Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale moralizatoare amestecă
Hieronymus Bosch () [Corola-website/Science/298841_a_300170]
-
Marsilia-Aix-en-Provence. A fost fondată de greci în secolul VII î.Hr. A trecut în subordinea romanilor în 49 î.Hr. Vechiul nume grecesc e "Massilía", de la Mασα (citit "masa"), ce înseamnă "jertfă". Marsilia a fost evanghelizată începând cu secolul I. Potrivit legendei, predicator ar fi fost Lazăr, Marta și Maria, cei trei frați prieteni ai lui Iisus Hristos. În secolul IV se stabilește la Marsilia monahul Sfântul Ioan Casian, de origine din Dobrogea, și pune pe picioare monahismul galic. Acesta s-a născut
Marsilia () [Corola-website/Science/297834_a_299163]
-
studieze cu zel pentru examenele sale teologice de admitere la Universitatea din Leida. Pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan. Etapa următoare a fost un curs de trei luni la Bruxelles pentru obținerea unei calificări de predicator. Părinții nu aveau speranțe. Previziunea lor s-a adeverit și van Gogh nu a trecut examenul final al cursului. Vincent se întoarce la Etten, în casa părintească. El se stabilește pentru o lună în Pâturages în regiunea minieră Borinage din
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]
-
regiunea minieră Borinage din Belgia, la granița cu Franța și trăiește la Nr. 39, Rue de l'Eglise. Vizitează oamenii bolnavi și organizează lecturi religioase de pe 26 decembrie 1878 până în ianuarie 1879, când obține, pentru șase luni, un post de predicator pentru minerii din Wasmes, Comitetul de Evanghelizare fiind surprins de activitatea sa, precum și de spiritul său de sacrificiu. Acolo trăiește la Nr. 221, Rue du Petit-Wasmes (acum Rue Wilson), în casa fermierului Jean-Baptiste Denis și predică la centrul protestant „Salon
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]
-
colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine . Tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit cu atenție . Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage . În 1880 corespondența dintre el și Theo a încetat până în luna iulie . Din cauza condițiilor a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist . În 1882, în viața sa apare
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]
-
atenție . Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage . În 1880 corespondența dintre el și Theo a încetat până în luna iulie . Din cauza condițiilor a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist . În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Ea îi devine lui Vincent prietenă și
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]
-
mai târziu creștinii i-o vor da. Această religie și crezul ei sunt în continuitate cu iudaismul primului secol, revendicându-se ca împlinire a legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) în Palestina secolului I e.n., care potrivit mărturiei biblice înfăptuia miracole pe unde trecea. În Imperiul roman al acelei vremi, acest fapt trecea ca fiind banal și nimic străin atmosferei timpului și locului, despre maeștrii stoici și cinici
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
ul este o denominațiune creștină întemeiată în jurul anilor 1830 de predicatorul baptist William Miller și care consideră că a doua venire a lui Iisus Hristos va avea loc curând și că Iisus va întemeia împărăția de 1000 de ani. Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Acest curent religios s-a resimțit cu precădere în țările anglofone, fiind cel mai specific reprezentat de mișcarea de trezire începută de predicatorul baptist William Miller în Statele Unite ale Americii, între 1831-1844. Ca teologie și stare de spirit, adventismul s-a diversificat drastic după eșecul așteptărilor Venirii lui Christos din anii 1843-1847. Din adventismul original (millerit) s-au format mai multe confesiuni și
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
data de 16 octombrie 1993 a fost ales arhiepiscop al Berlinului și mitropolit pentru românii din Europa Centrală, de către o adunare eparhială întrunită la Aachen. Se pare că un rol hotărâtor în acea alegere l-a avut harisma proprie de predicator. Este confirmat de Sfântul Sinod la 12 ianuarie 1994, instalat la München la 5 iunie 1994 când a preluat efectiv conducerea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală și de Nord purtând titlul de Arhiepiscop de Berlin și Mitropolit
Serafim Joantă () [Corola-website/Science/308646_a_309975]
-
noi putem fi destul de siguri cu privire la acest fapt. 20. Așadar, prin „deplina iertare de toate pedepsele”, de fapt, papa nu vrea sa spună „de toate”, ci numai de acelea care au fost impuse de el însuși. 21. Prin urmare, acei predicatori ai indulgențelor greșesc, deoarece spun că prin indulgențele papei omul este eliberat de orice pedeapsă și mântuit; 22. Cu toate acestea, papa nu le iartă sufletelor din purgatoriu nici o pedeapsă pe care, în conformitate cu canoanele, trebuiau să o plătească în viața
Cele 95 de teze () [Corola-website/Science/308691_a_310020]
-
să fie învățați că iertările papei sunt folositoare, dacă nu-și pun încrederea în ele, dar întru totul dăunătoare, dacă prin ele își pierd teama de Dumnezeu. 50. Creștinii trebuie să fie învățați că, dacă ar cunoaște sumele pretinse de predicatorii iertărilor, papa ar prefera ca biserica Sfântului Petru să ajungă cenușă, decât să fie zidită cu pielea, carnea și oasele turmei lui. 51. Creștinii trebuie să fie învățați că papa ar dori, așa cum îi este datoria, să le dea din
Cele 95 de teze () [Corola-website/Science/308691_a_310020]
-
pe cei din urmă să fie cei dintâi. 65. Prin urmare, comorile Evangheliei sunt mrejele cu care ei obișnuiau să pescuiască oameni ai bogățiilor. 66. Comorile indulgențelor sunt mrejele cu care ei pescuiesc acum bogățiile oamenilor. 67. Indulgențele pe care predicatorii le proclamă ca fiind „harurile cele mai mari” sunt cunoscute ca fiind într-adevăr așa, în măsura în care aduc câștigul. 68. Cu toate acestea, în realitate, ele sunt harurile cele mai mici, dacă sunt comparate cu harul lui Dumnezeu și cu evlavia
Cele 95 de teze () [Corola-website/Science/308691_a_310020]
-
bine cu urechile, ca nu cumva acești oameni să-și predice propriile visuri, în loc să împlinească însărcinarea papei. 71. Cel care vorbește împotriva adevărului iertărilor apostolice - să fie anatemizat și blestemat! 72. Dar, cel care veghează împotriva poftei și a imoralității predicatorilor iertării - să fie binecuvântat! 73. Papa fulgeră pe bună dreptate împotriva acelora care, prin orice mijloc, aduc prejudiciu comerțului cu iertări. 74. Dar el intenționează mult mai mult să fulgere împotriva celor care folosesc pretextul iertărilor pentru a aduce prejudiciu
Cele 95 de teze () [Corola-website/Science/308691_a_310020]
-
și, în cele din urmă, orice papă are haruri mai mari la dispoziție: rațiunea, Evanghelia, puterile, darurile vindecării, etc., așa cum este scris în 1 Corinteni 12. 79. A spune că crucea, împodobită cu blazonul brațelor papei, care este ridicată [de predicatorii indulgențelor], are aceeași valoare ca și crucea lui Cristos, este o blasfemie. 80. Episcopii, preoții și teologii care îngăduie ca asemenea vorbe să fie răspândite printre oameni vor trebui să dea socoteală. 81. Această predicare liberă a iertărilor va face
Cele 95 de teze () [Corola-website/Science/308691_a_310020]
-
la muntele Sinai, de unde pleacă la Constantinopol, la invitația patriarhului Chiril I Lucaris (). Aici continuă să predice la bisericile din Constantinopol și Galata, Meletie Sirigul contând drept "„omul cel mai erudit al timpului”". Chiril Lucaris îl numește protosinghel și mare predicator la catedrala patriarhala, Meletie fondând totodată o școală pentru compatrioții săi greci, unde preda literatura și știință. Meletie a fost trimis de patriarh într-o serie de misiuni în Moldova (1632, 1635-1637), împrietenindu-se cu Vasile Lupu căruia îi devine
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
4 decembrie 1795 - d. 5 februarie 1881) a fost un eseist, autor satiric și istoric scoțian, a cărui operă a fost foarte apreciată în epoca victoriană. Născut într-o familie de calviniști stricți, părinții se așteptau de la Thomas să devină predicator. Cu toate acestea, în timp ce se afla la Universitatea din Edinburgh, și-a pierdut credința creștină; însă valorile calviniste au rămas valabile pentru el. Această combinație de temperament religios și lipsă de încredere în creștinismul tradițional a fost pe placul multor
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
pe William Laud, Arhiepiscop de Canterbury. Împreună, cu intenția de a purta bisericii ordine, autoritate și prestigiu, au făcut o serie de reforme, care au rezultat în mare parte impopulare. Pentru a asigura o unitate religioasă, Laud a înlăturat toți predicatorii nonconformiști și ultimile organizații cu caracter puritan. În afară de aceasta, Laud contrar spiritului reformat, foarte răspândit între preoții englezi și scoțieni, considera că trebuia abolit complet calvinismul, în favoarea unei liturghii anglicane. Liturghia trebuia celebrată cum era prevăzut în Book of Common
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]