1,958 matches
-
a spus, pe urmă, să zâmbești o clipă cum stai pe perete, pusă‐ n ramă, t. Te‐a pus să dai cu roșu pe obraz. C Din recuzita lui, care‐o avea, Pe după gât prinzându‐ ți‐l de Un lanț prelung, cu ceas de tinichea. Ț și să privești departe, scurt popas. Cu zâmbetul acela cum e mierea și astăzi în fotografie ai rămas. A De parc - ai fi o doamnă din trecut și nu o biată țărăncuță care Nici să
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui stindard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă: — Cui i-ai dezvăluit intențiile tale? Pe lângă tine, unei duzini dintre vasalii mei cei mai demni de încredere. Trăgând adânc aer în piept, Mitsuhide înșiră numele oamenilor. Mitsuharu ridică privirea spre tavan și lăsă să-i scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i încurajau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape transparent, dându-i o înfățișare grotescă. — V-am primit chemarea, stăpâne. Ce poate fi atât de urgent, la ora aceasta din noapte? Hideyoshi răspunse: — Îți va spune Hikoemon. Și își încrucișă brațele, lăsând capul în piept, cu un oftat prelung. Va fi un șoc, Kanbei, începu Hikoemon. Kanbei era cunoscut pentru curajul lui dar, în timp ce asculta, se albi la față. Fără o vorbă, oftă adânc, își încrucișă brațele pe piept și rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shoryuji ca bază de aprovizionare, Mitsuhide își desfășură trupele în linie, de la Râul Yodo în sud-vest până la Râul Enmyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când toate unitățile din avangardă ajunseră pe poziții, era aproape dimineață, iar conturul prelung al Râului Yodo începea să devină vizibil. Dintr-o dată, dinspre Tennozan, se auziră ecourile unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau înnegriți de o ceață deasă. Era ziua a treisprezecea din Luna a Șasea, la o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care începea astfel: „Nu există două porți: loialitatea și trădarea.“ — Așa a spus? — Chiar dacă l-a atacat pe Nobunaga, fapta lui nu poate fi discutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neliniștit ce ești. Te înțeleg, dar... --Va veni și ziua când visele se pot preface în realitate. Deși bănuiam cam încotro băteau vorbele bătrânului, m-am prefăcut neștiutor... Nici călugărul nu a spus nimic. S-a ridicat cu un oftat prelung. Când a ajuns la ușă, și-a întors porivirea blajină către mine. --După ce îi lua micul dejun, ne-om duce în vale, să vedem ce mai este de făcut. Poftă bună! --Sărut dreapta, prea cucernice. Când mă întorceam de la
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
întind pe asfalt În șir , ademeniți: bătrâni, femei și copii Înspiră în ei Inspiră-n plămâni, Un praf blestemat Al Mortii eterne, (sau nu) Intrați în sevraj, rostesc cuvinte -ncâlcite Căzuți în genunchi, cu ochi bulbucați și roșii de veghea prelungă sunt fericiți în sfârșit, că Zeul Suprem și-a coborât si-ntors a Sa față către ei aruncând în silă, sau poate din milă, o doză letală, de praf puturos. Își face simtită prezența, prin aer, pe jos, prin cotloane al
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93403]
-
dă-mi voie să te îmbrățișez. Brațele bătrânului s-au arcuit, cuprinzându-mă protector. În clipa următoare, ședeam cuminte la pieptul bătrânului. Îi simțeam bătăile inimii și respirația precipitată...După un timp, m-a depărtat puțin și, cu un oftat prelung, mi-a grăit: Credeam că voi trece pe celălalt tărâm fără să te mai văd, fiule. Dar Dumnezeu e mare și bun și nu-i lasă pe păcătoși fără mângâiere. Odată cu aceste vorbe, m-a strâns din nou la piept
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
furiș, nu în văzul lumii și îl pune ca să toarne dulceață în galoșii românilor când li-i viața mai dragă. Și sună micul Boc ,din trâmbița dată de babacu’ Băsescu, de nu se mai aude nimic în jur. Nici măcar sunetul prelung și dureros, al prăbușirii definitive a economiei și a nivelului de trai, în nenorocita noastră țară... Metroul din Caracal Se zice că pe timpul împușcatului, la cei din Caracal le-a venit ideea ca să construiască un metrou și în orașul lor
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
americani, să simtă fiori reci pe șira spinării, când ca din senin, nimica mișcă și sare direct la gâtul lor. Cică mai săptămâna trecută, cu puțin înainte de revărsatul zorilor, s-a auzit deodată o bubuitură groaznică, urmată de un pârâit prelung, ca și cum ar fi fost despicat un buștean enorm. Cele 73 de servicii specializate și 42 de agenții de securitate plus cele 11 servicii care țin direct de cabinetul președintelui, s-au sesizat prompt fiindcă aveau doar membri cu un IQ
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Mi-am Îndreptat privirea către o poză cu mine și el, lipită pe ușa camerei mele. Arătasem dintotdeauna bine Împreună, dar acesta nu-mi păruse niciodată un motiv suficient de bun. ― La cine altcineva? am șoptit. Am auzit un oftat prelung la celălalt capăt al firului. ― Știi câte fete și-ar dori să fie În locul tău? Întrebă ea cu o voce mai gravă decât o cerea situația. Mi-am Înghițit nodul din gât. ― Mereu Îmi spui asta. Iar dacă e adevărat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
căzut săgeata ar însemna o pistrea. Mai departe e ușor de priceput... Pornim la drum. Nu după multă vreme, am ajuns pe creasta dealului Cetățuii. Ne oprim. Îmi rotesc privirea începând de la semeața Repede, mătur apoi valea Nicolinei cu o prelungă privire asupra Galatei - ctitoria lui Petru Șchiopu voievod - îmi cațăr vederea pe dealul Copoului, cu alunecare aproape involuntară asupra mănăstirii „din łarină”, zidire a lui Aron Vodă. De aici pornesc să urmăresc valea Holbocii și în scurtă vreme mă opresc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ca terapia de grup să se sfârșească, ca să putem face ceva drăguț și normal, cum ar fi să bem o ceașcă de ceai. —înaintea copiilor tăi? a spus Josephine moale. Emer stătea chircită pe scaun. A urmat o nouă tăcere prelungă și chinuitoare. De atâta încordare, umerii îmi ajunseseră aproape până în dreptul urechilor. — Nu, a venit răspunsul înăbușit. Mie mi s-a strâns inima. —Cum ai spus, Emer? a spus Josephine cu bunătate. Emer a ridicat ochii. Fața roșie îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Redobândind dreptul de a redeveni vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită, pe noi nouă redă-ne. Cerul violet. Silueta vineție, haita depui. Un cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de a relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului care își încheiase de mult stagiatura erotică. Apoi, fuga, Parisul, mansarda, nebuniile, sărăcia, biblioteca, doctoratul la Sorbona, întoarcerea, primul copil, momentul când ilustrul cărturar a decis să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în jur spre camera străină, privi pe fereastră, strada, strada străină. Trase hainele risipite pe covor, se îmbrăcă. Gazda dormea. Goală, perfectă, somn perfect. O văzu acum, cu adevărat. Torsul amplu, talie îngustă, pulpe viguroase, talpa netedă, glezna subțire. Chipul prelung și palid, buzele strâmbate într-un zâmbet rău. Părul scurt, roșu, de recrut, brațele prea lungi, albe. Nu se mișca, nu auzea nimic. Făcu un prim pas. Cadavrul rămăsese la fel, imobil, perfect. Somn prea perfect, să probeze nepăsarea, inocența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii, da, ochii... A coborât privirea, rușinat de neașteptata delăsare, dezarmat. „Tu ești înțelepciunea? Fără caracter, fără restrângeri? Doar puritatea simțirii, instantanee? Cât am dorit întâlnirea...Miracolul, în sfârșit! Plinul senzației, al bucuriei de o clipă, atât. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
râsul ei vital, luminos, de neuitat. Bărbatul nu se vedea, stătea cu spatele, mult mai scund decât femeia, se ridicase pe vârfuri să-i sărute, la despărțire, mâna. Mărunțelul s-a rotit în urma ei, arătându-și fața: leit Pușkin! Favoriți prelungi, barbă rară. — Oho, dumneata, doctore! Știam că îți place muzica la domiciliu, nu în public. — Azi e excepție, caz special. — Dar doamna? Pacientă? — Nu, nu. Nu. O cunosc de mult. Soția unui coleg... — Coleg, ce fel de coleg? Combatanții își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cineva trebuie să facă totuși efortul de a învia, de a se distra, de a însufleți pelicula! Mă urcasem, deci, la Rond, în puturoasa navă. Aglomerație, ca totdeauna nici un loc. Ei bine, în fața mea... un domn, un adevărat domn. Figura prelungă de sud-american, leit Tavi... Mă prinsesem de bara scării, îl vedeam, din când în când, fragmentar, printre sacoșele, brațele și capetele pasagerilor de pe scară. Apoi, cobor să iau autobuzul. Aștept cuminte, ei bine, n-o să credeți, când urc în autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
săptămâni își face plimbarea prin oraș și ne vizitează și pe noi, să-și joace numărul. Te apuci să-i explici de dosare și secretariat?... Asistenta Ortansa Teodosiu ieșise, în ușă apăruse deja următoarea concurentă, Costache Viorica. Ochi mari, față prelungă, tânără, palidă, păr albit la tâmple. Ați contestat gradul trei. Diagnosticul nu permite însă alt grad. Ce lucrați? — Desenatoare. — Nu e cea mai grea muncă. — Obosesc repede, nu mă pot concentra. — Analizele nu arată nici o schimbare față de internarea precedentă. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
titlurile: FOST AGENT DE ASIGURĂRI ÎL ASASINEAZĂ PE JAMES JOYCE. — Ha, ha. Un lucru însă trebuie să-i recunosc lui Nancy. Face bijuterii foarte frumoase. — Ai colierul la tine? Am băgat mâna în buzunarul de la piept și am scos cutia prelungă și îngustă care conținea achiziția făcută dimineață. Chiar când deschideam capacul, Marina a ajuns lângă masa noastră, cu sendvișurile. Nevrând să o exclud din gestul dezvelirii, am împins cutia spre ea, ca să vadă mai bine. Colierul era așezat în lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
că savura succesul misiunii, mulțumind în tăcere atotputernicului pentru că o ajutase să împlinească un miracol. În după-amiaza aceea însă, cu ea în mașină, am rămas doar perplex. — Mai ești cu noi, Lucy? am întrebat-o. Mi-a aruncat o privire prelungă și impasibilă, apoi a înclinat din cap. — Să nu fii supărată, am continuat, o să punem mașina pe roate în doi timpi și trei mișcări. Inutil să precizez că mă înșelam. Ar fi tentată o relatare pas cu pas a comediei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]