1,955 matches
-
niciuna G.D.: niciunuia, niciuneia. Genitivul se diferențiază de dativ prin morfemul a (a niciunuia) sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă la dubla exprimare a negației în limba română, la nivelul verbului predicat și la nivelul constituenților
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a sparge gheața etc.), adjective (a o lăsa moartă, a o face lată etc.), adverbe (a-i ieși înainte, a o lua razna etc.), numerale (a tăia firul în patru etc.). Cunosc o deosebită frecvență, în structura locuțiunilor, pronumele și prepozițiile: a o lua la sănătoasa, a da în seamă, a-și aduce aminte, a-și lua tălpășița, a o face de oaie, a face pe mortul în păpușoi, a da în clocot, a o pune de mămăligă, a-și pierde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al sensului (sensurilor) gramatical(e). Cuvintele alcătuitoare nu se mai lasă interpretate individual din punct de vedere semantic. Sensul lexical unitar reprezintă o sinteză a sensurilor tuturor elementelor componente: a trage pe sfoară, a o lua la sănătoasa etc. O prepoziție chiar (element lingvistic lipsit de sens lexical, dar cu o semantică a sa, particulară) poate să modifice - prin absența sau prezența ei, prin natura sa „semantic-funcțională” - înțelesul lexical al întregii locuțiuni: a da seamă, „a răspunde” (de...)/a da în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fac parte din categoria morfemelor libere de care se servește limba română pentru exprimarea unor sensuri gramaticale finite, alături de alte auxiliare ale flexiunii; • de natură fonetică sau prozodică: alternanțe fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
redundant și poate fi reprezentat numai de forma lungă a acuzativului pronumelui reflexiv, însoțită de morfemul pe: Mihai nu se mai recunoaște pe sine. La diateza pasivă, termenul al patrulea este complement de agent, realizat printr-un acuzativ precedat de prepoziția de (către); termenul se sustrage acordului în persoană și număr cu ceilalți termeni ai sintagmei: Copilul se recunoaște ușor de către părinți. • La diateza reciprocă, termenul al patrulea este complement de reciprocitate, realizat prin acuzativ precedat de prepoziția între: Copiii se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acuzativ precedat de prepoziția de (către); termenul se sustrage acordului în persoană și număr cu ceilalți termeni ai sintagmei: Copilul se recunoaște ușor de către părinți. • La diateza reciprocă, termenul al patrulea este complement de reciprocitate, realizat prin acuzativ precedat de prepoziția între: Copiii se recunosc între ei. sau prin constituenți dezvoltați, cu structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al patrulea este complement de reciprocitate, realizat prin acuzativ precedat de prepoziția între: Copiii se recunosc între ei. sau prin constituenți dezvoltați, cu structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele nehotărât unul (în nominativ), urmat de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele nehotărât unul (în nominativ), urmat de pronumele nehotărât altul (în acuzativ), precedat de prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul de la altul. Diateza impersonalătc "Diateza impersonal\" Sintagma este formată din doi termeni, reprezentând o singură unitate lexicală autonomă și o singură funcție sintactică - de predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III,sg.ț șps.I,sg.ț Deosebirea de celelalte diateze care se caracterizează prin aceeași discontinuitate la nivelul termenului al treilea (al patrulea) este asigurată de funcția sintactică a acestui termen, totdeauna complement indirect, și de construirea lui cu prepoziția de. Dinamic: El s-a îngrijit de copil. Pasiv: Copilul s-a îngrijit (a fost îngrijit) de către ei. Reciproc: Ei s-au îngrijit unul pe altul. La verbele din prima clasă, la care „subiectivitatea” se dezvoltă ca sens lexico-gramatical de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct, indirect etc.) „...În tihnă și în răgaz poți revizui cu privirea toate acele chipuri femeiești, care în zadar se par că cearcă a se ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și în răgaz poți revizui cu privirea toate acele chipuri femeiești, care în zadar se par că cearcă a se ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge însă acolo trebuie să ne prefacem în acățătoare, să ne vârâm pe dedesubt...” (C. Hogaș) alături, însă, de prepoziția, comună și substantivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge însă acolo trebuie să ne prefacem în acățătoare, să ne vârâm pe dedesubt...” (C. Hogaș) alături, însă, de prepoziția, comună și substantivului, pentru: „În cursul călătoriilor sale, el se apropie necontenit pentru a ne expune istoria locurilor pe care le străbate sau pentru a ne povesti legende în legătură cu ele.” (T.Vianu) Caracteristici verbale:tc "Caracteristici verbale\:" Infinitivul păstrează în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu săpun partea, apoi a se unge și a se lega cu o cârpă curată - după povață.” (I.L. Caragiale) În toate enunțurile infinitivale rămâne predominant sensul „imperativ”. Structura morfologică Sintagma infinitivului prezent este constituită din morfemul liber a (la origine, prepoziție) și tema liberă a infinitivului: a cânta, a lucra, a coborî, a dormi, a părea, a vinde, a prinde etc. Structura sintagmei este aceeași pentru toate verbele; tema infinitivului, însă, prezintă deosebiri, la nivelul sufixului, în funcție de tipul de flexiune al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Exprimă un „timp” anterior acțiunii verbului cu care se află într-o anumită relație sintactică: Gândul de a fi pierdut și cea din urmă ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspect: „... teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda.” (M. Eminescu) În realizarea funcției de circumstanțial, infinitivul domină conjunctivul; în dezvoltarea circumstanțialului de timp, este precedat de locuțiunea prepozițională înainte de sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea circumstanțialului de scop (finalitate), limba română contemporană pare a prefera conjunctivul; infinitivul precedat de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea circumstanțialului de scop (finalitate), limba română contemporană pare a prefera conjunctivul; infinitivul precedat de prepozițiile spre sau pentru este mai frecvent în enunțurile în care circumstanțialul precede subiectul-predicat: Pentru a ajunge la timp, trebuie să iei avionul. În funcție de planul semantic al relației de dependență, circumstanțialul de finalitate urmează verbului regent: „Nici rușine n-au să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regent: „Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân’și numele tău, țară.” (M. Eminescu) Circumstanțialul de mod are o componentă semantică negativă, mascată de prepoziția fără (de): „Cât e întinsul și-naltul luminii, / Dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe / fără de-a mistui.” (L. Blaga) Construcția maschează adesea o relație sintactică de coordonare adversativă: Citește fără a reține nimic. = Citește dar nu reține nimic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
suav câteodată prin tufe / fără de-a mistui.” (L. Blaga) Construcția maschează adesea o relație sintactică de coordonare adversativă: Citește fără a reține nimic. = Citește dar nu reține nimic. În același mod, în anumite enunțuri, structurile cu infinitiv precedat de prepoziția spre sau pentru nu exprimă finalitatea unei acțiuni, ci maschează o relație de coordonare copulativă/adversativă: A intrat pe ușă spre a ieși/și a ieșit pe fereastră. Complementul semantic principal al infinitivului precedat de aceste prepoziții rămâne în mod
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv precedat de prepoziția spre sau pentru nu exprimă finalitatea unei acțiuni, ci maschează o relație de coordonare copulativă/adversativă: A intrat pe ușă spre a ieși/și a ieșit pe fereastră. Complementul semantic principal al infinitivului precedat de aceste prepoziții rămâne în mod curent inclus în planul său semantic, atunci când este coreferențial cu subiectul verbului-predicat: Înainte de a pleca spre Florența, Andra a rămas o zi la Veneția. sau se exprimă printr-un nume, pronume, când are o identitate proprie: Mihai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltat prin care se realizează funcția sintactică de circumstanțial. În interiorul constituentului dezvoltat, complementul semantic principal $meciul$$ reprezintă subiectul interior (virtual subiect gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină.” (L. Blaga) * Caracteristicile verbale condiționează construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitică, ceea ce asigură caracterul invariabil al structurii interne a cuvântului-adverb. Cele două categorii fundamentale de sensuri din structura cuvântului-adverb, lexicale și gramaticale, se realizează prin termeni liberi: „El scrie mai frumos.” Caracterul invariabil al structurii sale interne apropie adverbul de prepoziții și conjuncții 1. Adverbul, însă, se distinge de acestea semantic, morfologic și sintactic. Sub aspect semantic, adverbul se înscrie între cuvintele purtătoare de sens lexical; în consecință, el poate realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sub aspect semantic, adverbul se înscrie între cuvintele purtătoare de sens lexical; în consecință, el poate realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur: circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională: în jurul - introduce circumstanțialul de loc, în jurul arborelui, fixându
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]