2,775 matches
-
iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură pentru măsură pune o problemă aparte regizorului, care trebuie să ia o decizie. Aici, spectatorul nu mai este suprainformat a priori, căci strategia Ducelui va fi cunoscută de-abia la sfârșitul experienței sale. Angelo pare să acționeze nestânjenit, tinerii par să-i îndure tirania fără ca nimeni să-i sprijine... când, de fapt, ochiul stăpânului veghează asupra tuturor. Dar spectatorul, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
-l și vedem! Din ascunzătoarea lui, omul reacționează. Iar interesul scenei provine tocmai din această vizibilitate, din această intervenție a exteriorului care perturbă interiorul plasat sub „supraveghere”. Geniul lui Strindberg constă în răsturnarea completă a posturii de „supraveghetor” programat a priori, după cum îi precizează Gustav lui Adolf: „(Îi arată ușa din dreapta, din spatele fotoliului). O să stau aici și o să observ, în timp ce tu îți faci treaba acolo. Și după ce termini, ne schimbăm rolurile, o să intru eu în cușcă și-o s-o iau la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dispozitive puternic teatralizate, agentul de legătură nu poate fi decât directorul ospiciului care, prin însuși statutul său, „supraveghează”. El este singurul care poate să transgreseze limitele și să treacă de la un cadru de supraveghere la altul, căci este socotit a priori îndreptățit să controleze această subtilă „mise en abyme”, în care privirile și funcțiile de reprezentare sunt strict distribuite. Directorul se erijează în garant al ordinii, în cauțiune a programului ce trebuie să evite orice accident. Weiss, era limpede atunci, propunea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
spectacol, într-o sală goală, înainte de premieră, și cer să se facă modificări în numele unui echivoc program cultural oficial și în funcție de ipoteticele reacții ale publicului asistent. În fond, supravegherea spectacolului se exercită în temeiul unor interdicții ce-și propun a priori să diminueze, ba chiar să stârpească orice reacție subversivă a sălii, cât și orice derivă estetică sau filosofică în raport cu normele impuse artei în general și teatrului în special. Să amintim că, pentru a-și rafina intervențiile, puterea a încetat, începând
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fără a remarca faptul că argumentele sale vor fi Întotdeauna valabile Într-o lume restrânsă și limitată, neschimbătoare și În același timp eternă. Duns Scot Duns Scot (1266-1308) nu admitea decât un singur gen de demonstrație, și anume demonstrația a priori, dinspre cauză spre efect, cea pe care Thoma o numea propter quid. Scot consideră că orice demonstrație demnă de acest nume se face plecând de la o cauză necesară și evidentă, ce premerge efectul, care trebuie să se obțină asemeni concluziei
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
plecând de la efectele sale. Fără să exprime un punct de vedere sceptic, Duns Scot susține dovezile existenței lui Dumnezeu prin efectele sale, deși le putem considera drept demonstrații, sunt demonstrații relative. El va Încerca să demonstreze Într-o modalitate a priori existența lui Dumnezeu. De aceea, Duns Scot caută să confere necesitate raporturilor conceptuale pe care Își baza demonstrația. În linii mari, el stabilește că Dumnezeu este o ființă posibilă și conchide de aici că dacă o ființă e posibilă, este
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care pus În fața unor rațiuni și a unui ansamblu de fapte de conștiință este condus cu necesitate la presupunerea unui principiu pe care Îl numește Dumnezeu. Însă va trebui, mai degrabă, să considerăm că avem În față o idee a priori, În Înțelesul pe care Îl va da Kant termenului, fie și numai dacă amintim referirea la analogia, pe care Descartes o face Între sigiliul cu care făurarul Își Însemnează opera și faptul că, pentru a avea știință despre el ca
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a pus-o În ele. Referindu-se la acest argument ontologic cartezian, Henri Hude, În lucrarea Prolégomènes (p. 190), după ce-l categorisește ca fiind unul panteist, afirmă totuși că dacă panteismul ar fi adevărat, În mod evident argumentul ontologic a priori cartezian trebuie să fie posibil, căci altfel o ființă gânditoare nu ar putea să-l exprime pe Dumnezeu și În același timp să fie constituită de către acesta, fără a-l cunoaște sau fără a avea o cunoaștere oarecare despre el
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
posibil, căci altfel o ființă gânditoare nu ar putea să-l exprime pe Dumnezeu și În același timp să fie constituită de către acesta, fără a-l cunoaște sau fără a avea o cunoaștere oarecare despre el. Iar dacă argumentul a priori este validat, nu cu mai puțină validitate trebuie concluzionat că Dumnezeu este esența spiritului nostru. Chiar dacă suspiciunea de panteism În cazul cartezianismului nu este de susținut, considerăm totuși rămâne demnă de luat În seamă opinia referitoare la consecința produsă de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nu cu mai puțină validitate trebuie concluzionat că Dumnezeu este esența spiritului nostru. Chiar dacă suspiciunea de panteism În cazul cartezianismului nu este de susținut, considerăm totuși rămâne demnă de luat În seamă opinia referitoare la consecința produsă de argumentul a priori, așa cum Îl impune Descartes, sub forma ideilor Înnăscute. Argumentul ontologic a priori cartezian poate fi interpretat În acest caz ca o aplicare a cauzalității lui Dumnezeu Însuși, aplicare ce traduce În mod strălucit inspirația sintetică a doctrinei carteziene - cea despre
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nostru. Chiar dacă suspiciunea de panteism În cazul cartezianismului nu este de susținut, considerăm totuși rămâne demnă de luat În seamă opinia referitoare la consecința produsă de argumentul a priori, așa cum Îl impune Descartes, sub forma ideilor Înnăscute. Argumentul ontologic a priori cartezian poate fi interpretat În acest caz ca o aplicare a cauzalității lui Dumnezeu Însuși, aplicare ce traduce În mod strălucit inspirația sintetică a doctrinei carteziene - cea despre care am vorbit la capitolul rezervat cogito-ului - și care poate să nu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
constituie vectorul ce tinde să confere cunoașterii grade tot mai mari de distincție și evidență, și care are ca sens ajungerea la adevăr. În acest proces, validitatea și sensul demersului sunt asigurate de existența unui adevăr formal, eficient și a priori, care este Dumnezeu. Astfel, domeniul cunoașterii devine infinit și non-relativ prin aceea că Îndoiala este considerată o latură activă a procesului cognitiv, chiar dacă negativă, care pune la dispoziție cogito-ului noi zone de investigație. Posibilitatea de a pierde calea și a
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
are mereu prezent reperul și certitudinea: ideea despre Dumnezeu, instanță care certifică atât procesul de cunoaștere, cât și adevărul cunoștințelor dobândite. Adevărurile pot fi descoperite, fie prin Îndoială, fie prin cogitare, În măsura În care ele prezintă o anume analogie cu adevărul a priori. Cunoașterea finitudinii omenești și cunoașterea infinității lui Dumnezeu, se găsesc În una și aceeași conștiință, căreia Dumnezeu și ego-ul Îi sunt doi poli succesiv afirmativi. De aceea Înțelege Descartes să reia În Întreaga Meditație a patra discuția despre primele principii
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Joshua as seen in its territorial allotments”, PEQ 96/7(1964/5). Daniel, Constantin, Civilizația feniciană, Editura Sport-Turism, București, 1979. Deist, F.E., Witnesses to the Old Testament, The literature of the Old Testament, vol. 5, NG Kerkboekhandel, 1988. Deist, F.E., „Prior to the dawn of apocaliptic”, OTWSA, 25/6 (1982/1983). Derenbourg, J., „Manuel du lecteur d’un auteur inconnu”, în Journal Asiatique, seria a șasea, tome XVI (1870). Diez Macho, A., „A new list of so-called «Ben Naftali» manuscripts”, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
finance”, Journal of Financial Economics, 49, 1998, pp. 283-306. footnote>. Dintre aceste ipoteze, strâns conectate de problematica informației în managementul financiar al companiei sunt în special cele legate de accesul nelimitat și gratuit la informațiile necesare, care sunt considerate a priori corecte<footnote Pentru o dezvoltare a acestor probleme, vezi Dragotă, Victor, Evaluarea acțiunilor societăților comerciale, Coediție Editura Economică și Editura IROVAL, București, 2006, capitolul 1. footnote>. Cu toate acestea, realitățile de pe piețele financiare după criza declanșată în 2008 au început
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
multe ambiguități în grupul nostru. Sînt dezamăgit, de asemenea, deoarece am asistat la dezvoltarea unei adevărate pervertiri, nu a logicii, însă, de o manieră mai generală, a modalităților de structurare a faptelor așa-zis "științifice" pentru a susține teze a priori care nu au nimic de-a face cu o cunoaștere obiectivă...". Cît despre politicienii prezenți în grup, Sauvan nu putea accepta "să-i vadă confundînd sistemul politic și finalitatea umană. Este evident că pentru ei, o doctrină politică e în
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
nu doar prin școală. Pentru ca o activitate nouă să aibă șanse într-un domeniu economic, social sau cultural, trebuie să răspundă unei piețe. Altfel spus, acum cred în creatorul la comandă, după un model, nu mai cred în cel a priori. În Franța, ne aflăm încă în lumea invenției, și nu în cea a creației, din nefericire. Cred că ar trebui creată o pepinieră de proiecte, adică de concepere a lor, ceea ce înseamnă să muncești trei luni cu o echipă și
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
filozofiei transcendentale, care se rezumă exclusiv la investigarea posibilităților de cunoaștere. Refuzând imobilitatea apriorismului, Dilthey mută modelul de cunoaștere kantian plasat de autorul Criticii rațiunii pure într-un cadru atemporal într-un alt cadru, veșnic fluctuant: cel al istoriei. "A priori-ul lui Kant este rigid și mort", declară el în Breslauer Ausarbeitung unde afirmațiile sale sunt mai categorice decât în oricare altă lucrare și apoi continuă: "Condițiile reale ale conștiinței și presupozițiile sale, așa cum le concep eu, sunt un proces
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pierduse autoritatea de altădată, iar încercările neokantienilor și ale neohegelienilor de a menține treaz interesul pentru modelele lor glorioase constituie în fond expresia dorinței de readapta o paradigmă clasică la exigențele noului Zeitgeist. Contestată ca ontologie, ca o construcție a priori cu privire la întreg, filozofiei îi mai revenea acum doar rolul modest în raport cu prestigiul de odinioară de a investiga problema limitelor și a valorii cunoașterii. Însuși faptul că acești discipoli sunt dispersați în felurile școli și orientări certifică degringolada metafizicii tradiționale în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
naturii a idealismului german de acea conștiință de sine a științei exacte" ce se va manifesta o dată cu Helmholtz, Mircea Flonta precizează că pentru acesta din urmă prioritatea cunoașterii obiective a naturii este reprezentată de "renunțarea la puncte de vedere a priori" și de investigația "fără idei preconcepute", căci "adevăratul om de știință se ridică treptat de la cercetarea, amănunțită și metodică, a faptelor izolate spre formularea unor legi universale prin generalizări inductive" (Imagini ale științei, p. 139). 73 L. Blaga, Fețele unui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
îndoială vezi și supra nota 32). Ca atare, contraargumente la cutare sau cutare afirmație romantică sau despre romantici se pot aduce oricând. O dovadă în acest sens ne-o oferă chiar raportările diferite la problema aflată în discuție. "Demonstrația a priori aduce totuși cu sine un calm fericit, pe când observația rămâne întotdeauna ceva incomplet și nedesăvîrșit", nota Friedrich Schlegel în Fragmente, unde el se dovedește un romantic atașat de ipoteze, precum clasicii de presupoziții (vezi I, 2B), și conturează avant la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că este integrat, dar chiar contribuie decisiv la făurirea istoriei. Redescoperim aici ceea ce am numit vocația demiurgică a romanticilor. Am anticipat care sunt consecințele acestor istoricizări. O dată cu "istoricizarea istoriei" sunt puse sub semnul întrebării "modelele supraistorice capabile să garanteze a priori raționalitatea sau măcar inteligibilitatea procesului istoric". Pe de cealaltă parte, "competența reflecției filozofice sistematice nu mai e suficientă pentru a stabili ce este omul"17. Lucrurile nu se mai desfășoară conform unui plan prestabilit, ci decurg de la sine, în virtutea propriei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui cu supraistorismul. Faptul că un istorist ca Dilthey nu abandonează total o abordare transcendentală nu înseamnă că el ar ceda unor tentații supraistoriste, deoarece o distanțare de universalismul hegelian se poate înfăptui chiar printr-o relativizare a cadrelor a priori, și nu neapărat prin negarea existenței acestora. În sensul existenței unei coordonate apriorice la nivelul istorismului în general ne îndrumă și Schnädelbach atunci când, referindu-se la Droysen, vorbește așa cum am văzut despre "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
parte, apriorismul lui Dilthey nu este nicidecum static, rigid și atemporal, ci se (re)constituie istoric, însușindu-și experiența și transformându-se o dată cu ea, fără a o premerge în mod absolut, în vreme ce pentru Kant transcendental este ceva care "premerge (a priori) experiența", chiar dacă "nu are totuși altă menire decât de a face posibilă cunoașterea acesteia" (s.n.)71. Pe de altă parte, la Dlthey, actul și obiectul cunoașterii sunt inseparabile (vezi II, 1Bc); așadar, apriorismul lui Dilthey vizează simultan subiectul și obiectul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este instituită pe baza experienței de viață, conștiința de sine devine conștiință istorică, iar din acest moment "se înțelege și pe sine ca fapt istoric", așa cum am arătat (vezi II, 1Bc). Dar ea nu este "necondiționatul", spune Dilthey 82 a priori-ul pur, am adăuga noi -, deoarece trebuie să îndeplinească "un șir de cerințe". Riedel are în vedere patru asemenea condiționări, la care ne-am referit deja pe parcursul lucrării și pe care acum le putem sintetiza astfel: integralitatea 83, istoricitatea 84
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]