2,781 matches
-
Martino, 1975; El día de la bestia, de A. de la Iglesia, 1996 (ultimul de un nivel slab). Rămâne de văzut în ce măsură aceste expresii ale mitului Anticristului păstrează o semnificație religioasă, chiar teologică, sau au creat alte semnificații, mai apropiate de valorile profane ale modernității. . Vezi sfârșitul Concluziei generale a lucrării. . The Antichrist, pp. 11‑15. Cităm în toate locurile ediția italiană a acestei lucrări. A se vedea Bibliografia de la sfârșitul volumului. . Bibliografia referitoare la mit este vastă și în același timp variată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
jos, eu sunt dintru cele de sus; voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta”. Nu este vorba aici de un pesimism teologic, ci, mai degrabă, de o atitudine tipic religioasă, care distinge clar între sacru și profan, între sfera divină și sfera umană. În legătură cu acest subiect, cf. J.M. Velasco, Introducción a la fenomenología de la religión, Madrid, 1996, în special al doilea capitol. ΕΖ:γΔ≅< #∀∃Λ8φ< ƒΦϑ4< ® 6Φ:≅Η, Φ∀ϑΔςΒ∀4 ∗∞ ϑ≅βϑ≅Λ ∀⊇ ƒ>≅ΛΦ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cf. pp. 169‑178. Cf., de asemenea, antologia lui H. Rahner, L’Église et l’État dans le christianisme primitif, Paris, 1964. . Folosim termenul în sens metaforic: este „dualistă” orice viziune care distinge radical între sfera sacrului și cea a profanului. . Acest capitol va deveni un model pentru toți autorii de mai târziu (Commodian, Lactanțiu, Pseudo‑Hipolit etc.): „Ce furtună, ce răsturnări [vor fi] atunci în toată lumea! Pretutindeni credincioșii omorâți cu toții, nimiciți în toate cetățile și în toate ținuturile, sângele drepților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care le transmite concetățenilor săi. El le revelează adevărul, binele și frumosul, valorile morale, viața cumpătată, abținerea de la violență, Înțelepciunea și concordia dintre oameni. dă Sfântul este un personaj Înrudit cu Înțeleptul. Dar În timp ce Înțeleptul cultivă valorile morale ale profanului, sfântul cultivă valorile spirituale ale sacrului. El reprezintă exemplul unei vieți de devoțiune, cultivând iubirea, respectul față de legile morale și divine, dar, mai cu seamă, sfântul oferă perspectiva deschiderii către transcendență, către Cetatea lui Dumnezeu, prin iubire și prin comuniunea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mi-ar spune că există printre noi sfinți, sau autentici magicieni, sau Bodhisattva sau orice alt fel de persoane Înzestrate cu puteri miraculoase, l-aș crede. Prin Însuși modul lor de a exista, asemenea oameni nu pot fi recunoscuți de profani” 1. E unul dintre cele mai sugestive pasaje din Întreaga proză fantastică, pentru că reunește câteva dintre premisele și tehnicile majore ale elaborării ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
directorul Arsenalului și Amiralul maharajahului Ranjit Singh, din Lahore. De mai multe ori a adunat averi considerabile și le-a pierdut. Aventurier de mare clasă, Honigberger nu fusese niciodată, totuși, un șarlatan. Era un om cultivat În foarte multe științe, profane și oculte, și colecțiile sale etnografice, botanice, numismatice și artistice au Îmbogățit multe muzee ilustre”. Ultimul paragraf e un rezumat surprinzător de clar al „farmecului misterios” și totodată al vieții lui Honigberger. Însă continuarea trece deja, postulativ, către regimul fantastic
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
nocturn de propriile experiențe - de aici Încolo nuvela poartă și experiența anamnezei- și Întrebându-se „ce forță de dincolo l-a mânat pe doctor la un gest atât de brutal” (48). Iar pentru a ascunde relatarea propriei experiențe de privirea profană (cum profană, căci incapabilă să-i surprindă sensul, e relatarea celor trei femei: dna Zerlendi - Smaranda - Arnica), doctorul Își va ascunde secretul prin grafierea sanscrită, tot mai aproximativă ulterior, a relatării sale românești (52-54), la care ajunsese de altfel Hans
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
propriile experiențe - de aici Încolo nuvela poartă și experiența anamnezei- și Întrebându-se „ce forță de dincolo l-a mânat pe doctor la un gest atât de brutal” (48). Iar pentru a ascunde relatarea propriei experiențe de privirea profană (cum profană, căci incapabilă să-i surprindă sensul, e relatarea celor trei femei: dna Zerlendi - Smaranda - Arnica), doctorul Își va ascunde secretul prin grafierea sanscrită, tot mai aproximativă ulterior, a relatării sale românești (52-54), la care ajunsese de altfel Hans (ultimul stadiu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Într-adevăr, niciodată nu Întâlnisem vreun text indian care să afirme că se poate ajunge În aceste tărâmuri miraculoase altfel decât prin puteri supranaturale. Toate mărturiile vorbesc despre «zborul» lui Buddha sau al altor inițiați către aceste tărâmuri ascunse ochilor profani. Or, lucrul acesta se știe, «zborul» Înseamnă În limbajul simbolic și secret capacitatea omului de a transcende lumea simțurilor și, deci, de a avea acces la lumi nevăzute. Tot ce știam despre Honigberger mă Îndemna să cred că el pătrunsese
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sunt decât un cocktail pretențios” (ibidem, p. 68). E drept că nici Guénon nu e tocmai un suc natural, lipsit de numeroșii conservanți ambigui care prezidează Însuși tipul de discurs ezoteric, cu atât mai notorii cu cât se adresează Îndeobște profanilor, celor Îmbătați de cocteilurile numeroase prezente de-a lungul și de-a latul tuturor literaturilor religioase moderne. Dezvăluirea atâtor secrete, veritabila hemoragie de ezoterisme din ce În ce mai puțin secrete sau credibile (dar Scholem credea că astfel se pot ascunde și salva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ținut de protagonist, locotenentul Dierna, antrenat într-o serie de aventuri spectaculoase. În plus, autorul Fortului aplică metodic, ca la carte, lecția lui Mircea Eliade: axioma camuflajului în real a unor sensuri profunde sau pe cea a căderii din timpul profan în cel sacru, în locuri speciale de pasaj. Aplicația se face însă într-un plan exterior, fără subtextul metafizic al lui Eliade. Toate romanele lui S. au un timbru aparte. Ele interpretează într-un mod original una din axiomele favorite
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
personajelor este însă prea rapidă, aproape subită, inconsistentă dramaturgic, de unde un aer construit, demonstrativ al piesei și un gust al absurdului prea căutat. Aceleași excese, vizibile cu deosebire în finalurile dramatic-spectaculoase, sunt de găsit și în nuvelele din volumul Martirolog profan. În vremea războiului, părintele Prigor duce un trai liniștit și resemnat, în umbra ocrotitoare a credinței, veghind căldura căminului, în care tocmai i s-a născut un fiu. Niște soldați dintr-un regiment în trecere îi cer să îi lase
SIMIONESCU-RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
lui S.-R. ascund un uriaș potențial de neliniște, de instabilitate interioară, transformându-se, subit, în indivizi descumpăniți, explozivi. SCRIERI: Andrei Braniște, București, [1913]; ed. Berlin, 1914; Propilee artistice, București, 1913; Istoria artelor, București, 1924; Necesitatea frumuseții, București, 1925; Martirolog profan, București, [1930]; Libertate, I-III, București, [1936]-1942; Bucureștii, metropola culturii (în colaborare cu Liviu Rebreanu, V. I. Popa, Dem. I. Dobrescu), București, f.a. Repere bibliografice: Ibrăileanu, Opere, IV, 63-109, 139-150; Trivale, Cronici, 203-206; Arghezi, Scrieri, XXVIII, 223-228; Lovinescu, Critice
SIMIONESCU-RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
mintală a mediilor sociale Igiena mintală a grupelor instituționalizate Igiena mintală specializată Igiena mintală a bolnavilor psihic Igiena mintală a bolnavilor somatici Igiena mintală a persoanelor handicapate Sursele și ramurile igienei mintale Doctrinele religioase care normează raporturile dintre sacru și profan au instituit interdicții care au constituit primele forme de reguli de conduită (atitudini spirituale, credințe etc). Doctrinele morale, prin normele impuse în relațiile interpersonale, au contribuit în egală măsură la impunerea unor conduite etice pentru întreaga comunitate umană. Doctrinele politice
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
levantin, definit în secvențele Arhipelagul Caragiale (I. L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale, Paul Georgescu, Teodor Mazilu ș.a.) și Isarlâkul (Anton Pann, Ion Vinea, Ion Barbu, Leonid Dimov și Șerban Foarță). O secțiune consistentă are în vedere dihotomia geografie sacră/geografie profană: sunt analizați aici V. Voiculescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Vintilă Horia, Valeriu Anania. Lui Marin Preda îi este dedicat un capitol aparte, unde se discută dezagregarea satului tradițional și dificultățile de adaptare la mediul citadin. În fine, după două excursuri
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
din străinătate (la Stambul, la Padova, în Polonia), dispuși să filtreze informațiile prin grile filosofice tot mai puțin rigide (proprii unui raționalism ortodox în plină coagulare), înzestrați cu o acribie filologică pe care o folosesc în tălmăcirea textelor sacre și profane, eliberați în bună măsură (fie și sub forma unor îndoieli pronunțate în legătură cu unele „adevăruri” tradiționale) de presiunea unor autorități confesionale până atunci de necontestat, pentru acești cărturari se limpezesc în spirit modern și alte imagini și concepte însemnate. Spațiul etnic
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
iluzoriu și Vanessa Ligata, fluturele care semnalează fericirea. Autorul face de pe acum distincția între cei „proști” (neinițiații), care nu înțeleg sau nu sunt pregătiți pentru taine, și „ceilalți”, puțini, „aleșii”, iar prozele sunt doar intrări și ieșiri dintr-un spațiu profan într-unul sacru. Personajele încep să cunoască și reversul nemuririi, al ieșirii din temporal, al opririi timpului în loc: plictisul. „Ne plictisim de prea multă voie” - recunoaște cineva, de unde și drama: poți să faci orice din ceea ce se poate face, și
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
de foc mistic și obsedată de mari idei teozofice. Întâmplări banale, locuri prozaice, lesne identificabile în topografia orașului natal, capătă valoare simbolică. Figuri legendare, ca aceea a lui Ben-Iochai, populează visurile lui Daniel, calfă de alămar, literatura mistică intersectând istoria profană: un rabi Pincas face aluzie la tatăl scriitorului, Pincu Zissu, iar incendiul de la sinagogă îi prilejuiește protagonistului „retrăirea” unor evenimente petrecute cu două mii de ani în urmă. Un amestec indistinct de reverie, stări extatice și amintiri creează registrul specific, genul
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
scandaloase”, ca erezia părintelui Lazăr, sunt pigmentate de umor fin și de subtilitate psihologică, în timp ce restul prozelor, cu subiecte având drept fundal Bistrița și piscul Cernegura (Pubertate), vârful Pietricica și pârâul Cuejdi, „reinterpretează” în cheie mistică întâmplări din copilăria autorului. Profanul comunică secret cu spațiul și timpul sacru: Uziel, din proza omonimă, coboară într-o fântână spre a-l urma pe Baal-Șem, umbra unui inițiat legendar. Romanele lui Z. păstrează maniera parabolică și conturează imaginea unor oameni problematici, a unor destine
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
albi”, altundeva îngerul strălucește la porți, mai încolo un înger culege snopi, în preajmă zboară „îngerul luminător”. Este evident că aici se află o iconografie convențională, chipurile sunt simple măști, împlinind o funcție. V. a îmbrăcat în veșminte îngerești figuri profane, din viața cotidiană, reducând suavele ființe aripate la rostul de element decorativ. Există însă și situații în care îngerii, departe de materialitatea carnală din Cântec pentru dezbrăcare, sunt dematerializați până la abstractizare. Dând în vis „ocol grădinii sfinte”, poetul vede cu
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
te sărut pe gură, / Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir... / Și nu mai ești de-acum trupească o făptură, / Ci un potir de unde sug viața și strâng mir”. Tonalitatea sacrală nu exclude intermitente accente de pasionalitate profană. V. o cântă pe „domnița grădinii cu merele de aur”, căreia „îi prinde trupul în sărutări [...] ca-ntr-un năvod”. El se visează Hercul ce „despică oceanul”, pentru ca ajuns la iubită, „ostrovul feciorelnic să-ți jefuiesc de rod”. Carnalul erosului
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Ion Creangă, a lui Dănilă Prepeleac și a lui Stan Pățitul. Irizările mitice participă la întocmirea unui spectacol realist, Fata ursului fiind o snoavă dramatizată, o sottie, până când intervine un deznodământ tragic, nepregătit, discordant, artificios. Piesa aduce în scenă o psihologie profană, restituind atmosfera vieții de prin părțile Buzăului: o atmosferă ce aduce cu a epicii lui Mihail Sadoveanu, dar se și diferențiază de ea, oamenii lui V. fiind mai pozitivi, mai iuți, mai puțin ceremonioși, cu un grai mai aspru. Nu
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
A. Acterian, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu etc., București, 1996, 295-299, 336-346, 352-355, 454-457, 463-466, passim; Florentin Popescu, V. Voiculescu la Pârscov, Buzău, 1996; Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului românesc, Iași, 1996, 185-216; Cornel Ungureanu, Comedie divină și comedie profană la Vasile Voiculescu, LCF, 1997, 6; Roxana Sorescu, „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imginară de V. Voiculescu” - ca spațiu liturgic, ALA, 1997, 382; Florentin Popescu, V. Voiculescu, contemporanul nostru, Buzău, 1997; V. Voiculescu, DRI, V, 338-343; Cornel
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
sensul intrinsec al judecății”. Fină este și observația că Nu reprezintă jurnalul existențial al unui mare timid, înspăimântat de lume și dezgustat de o literatură din care vrea să evadeze. Când coboară stilul și se angajează într-o polemică mai profană (de pildă, cu Pompiliu Constantinescu, într-o problemă legată de misticism), V. nu are succes. Limbajul este țeapăn, arogant, profesoral și ironia intelectuală cade alături. Polemica la acest palier nu este specialitatea sa. Când intră însă pe terenul speculației metafizice
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
nu mai era luna -/ Izvorau din ea alte luni, alte luni, un alai”. În vis poetul își recuperează eul profund, acela de „stelar”, de arhanghel al stelelor, de Lucifer: „Ce minunat Lucifer eram/ Lângă șoldurile de lună”, în timp ce în spațiul profan poetul e un „heruvim” suferind, un „înger” damnat, pierdut între declasați, „nedorind decât sărutul bolnav al Morții, / Sărutul cald al Morții”, și doar Iuda îl identifică sub această mască mortuară pe Mesia: „Doamne, Stelaru Cristoase,/ Sub banca din parc mai
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]