8,957 matches
-
excesive. Astfel volumului Litere în tranziție al lui Florin Manolescu i se găsește o latură "umbroasă": "Sînt în întinsul cărții și unele evidente exagerări în judecățile criticului, presînd de obicei "în sus", mai ales cînd e vorba de poeți și prozatori. Prea des e folosit în încheieri calificativul "important", înlocuit altă dată de elogii mai puțin circumstanțiale. Proza lui Baconsky, "într-o măsură mai mare decît poezia (...) îi asigură (...) un loc de primă mărime printre scriitorii români de după război"". Dar iată
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
Național, își propun să ne restituie întreaga creație a scriitorului. Așa se întîmplă cu opera lui Slavici, în care se publică, în șapte volume masive și elegante, pe hîrtie biblia și în casetă (într-o cutie), tot ceea ce a scris prozatorul ardelean, inclusiv romanele postbelice Cel din urmă armaș, Din păcat în păcat, cele patru piese de teatru, narațiunile istorice Din bătrîni, Ciorbei, scrieri cam născute moarte. Despre Cel din urmă armaș, Călinescu, firește în Istoria literaturii, scrisese că "romanul întreg
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
e tocmai indicat. Dar să ne ocupăm de opera lui Slavici. Acesta, ca și Creangă, e o descoperire a lui Eminescu. Ba poate că în cazul lui Slavici meritul e și mai mare decît în cel al lui Creangă. Viitorul prozator moldovean avea, într-un fel, legătura cu scrisul, chiar artistic, prin preocupările sale didactice și de autor de manuale, pe cînd Slavici era, la sfîrșitul anului 1869, cînd l-a cunoscut Eminescu la Viena, înstrăinat aproape, cum va mărturisi apoi
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
adevărate care a izbutit să ne impună posterității, disociind capodoperele de multele (prea multele) scrieri de tot felul. Ceea ce l-a cucerit pe Eminescu la Slavici a fost, cu siguranță (ca mai tîrziu la Creangă), întruchiparea purității sufletului țărănesc. Viitorul prozator era o inepuizabilă comoară de literatură populară a cărei autenticitate nu se alterase prin adstraturi prelucrătoare. Apoi firea așezată a lui Slavici, gîndirea sa cumpănită, de descendent al micilor comunități rurale nu putea decît să atragă simpatia poetului care descoperea
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
autonomă și nici nu aplatizează sentimentele, surprinse cu o mare intuiție a mișcărilor sufletești. S-a imputat operei lui Slavici rigorismul moral, considerîndu-se că "eticismul aspru de pastor" (l-am citat pe Pompiliu Constantinescu) ar fi dăunat viziunii creatoare a prozatorului. Incontestabil, moralitatea, adesea excesivă, e specifică prozelor lui Slavici și pare bine deplasată cititorului de astăzi. Întrebarea e însă dacă eticismul tulbură planul artei. Să repet mai întîi că Slavici a creat o literatură realistă și recrearea mediului evocat nu
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
păturii superpuse în opera lui Slavici. Eșecul trebuie căutat în strădania de a înfățișa - din interior! - oameni și medii nefamiliare scriitorului. Satira e tezistă afară din cale, iar caricatura lumii bune, văzută caragealian, e calpă. Ca și personajele sale autentice, prozatorul nu-și putea înstrăina condiția. Scriitorul a trăit drama unui moș Mărian, fără a fi avut tăria să recunoască eșecul (Ultimul armaș) strădaniei de a întrupa artistic o lume străină din material pe care nu-l cunoștea și, de aceea
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
intuiția de a înfățișa posibilitatea coabitării - între neamuri diferite - Națl și Persida făcînd o căsnicie, care, cu toate neajunsurile, se armonizează în final. Iar Mara, întreprida negustoreasă, este un personaj răscolitor, demn de marile creații romanești. Spre bătrînețe, în 1924, prozatorul a scris Amintiri, reînviind lumea Junimii și a juveneței sale formative și creatoare. E o memorialistică potrivită care, împreună cu Închisorile mele (1921), au rămas ca pagini prețuite în memorialistica românească. Să mulțumim Editurii Național (redactor șef d-na Violeta Borzea
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
urgisit, dar evit să-mi dau cu părerea acolo unde nu cred că mă pricep. Vreau, în schimb, să-mi mărturisesc gravele deziluzii trăite în domeniul prozei. În atmosfera greu respirabilă a Epocii de Aur am fost fericit să descopăr prozatori ale căror (puține) cărți le-am citit cu sufletul la gură, entuziasmat. Or, aproape nici unul dintre aceștia nu se află azi în rafturile librăriilor. La început am avut răbdare, apoi am devenit confuz, chiar stupefiat, pentru ca pînă la urmă să
Apel patetic by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15882_a_17207]
-
Madame Récamier sau o marchiză du Deffand a Askelonului. De fapt este o internaționalistă care se ignoră: dacă la ultima ei serată n-a strălucit măcar un diplomat român sau venezuelean, un profesor universitar din Africa de Sud și un poet (eventual prozator) originar din Hîrlău sau Podul Iloaiei se consideră nedreptățită de soartă, devine pe dată melancolică, ba chiar isterică și agresivă, împroșcînd în stînga și-n dreapta critici furibunde la adresa celor ce nu-i împărtășesc distincția, nu în ultimul rînd a
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
la Decameronul lui Boccaccio), astfel de situații limită fiind adeseori alese ca pretexte pentru declanșarea resorturilor imaginative. Și tot ceea ce poate constitui pretext pentru punerea în funcțiune a mecanismelor fabulației este tematizat, parodic sau doar cu ironie blîndă, de un prozator hiperlucid, conștient pe deplin de procedeele pe care le folosește. Iar lucrurile nici nu ar putea sta altfel dacă ne gîndim că avem de-a face cu un romancier-semiotician, profesor de teorie literară, abil cunoscător al modului în care funcționează
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
așa cum este tratat de Gonzalo Torrente Ballester în romanul său apărut cu puțin timp în urmă în traducere românească la Editura Univers, dezvăluie încă o dată forța regeneratoare, (și generatoare de sens) a mitului, și în același timp probează talentul unui prozator de primă mînă, care știe să impună o perspectivă inedită, seducătoare și incitantă, asupra unui subiect vechi de cînd lumea. Eroul scriitorului spaniol nu este un don juan oarecare, ci chiar Don Juan Tenorio, care se ivește pe neașteptate în
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
prezentare. Alți colaboratori cu poezie: Ion Ronda, Dimitrie Scheianu, Ion Aurel Manolescu, Liuben Dumitru; unii dintre aceștia făceau parte din gruparea bucureșteană Adonis. Și proza literară s-a bucurat de atenția revistei lui Cezar Petrescu. Mai mult de nouăzeci de prozatori au găsit ospitalitate în coloanele revistei bucureștene, uneori prezentînd și pozele autorilor. Evident că printre acești colaboratori mulți sînt doar ocazionali, alții care astăzi prezintă doar o importanță bibliografică. Unii au doar o singură colaborare ca Sabin Velican (1909), autorul
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
Nicolae Manolescu La 12 iulie s-au împlinit, într-o ignorare deplină, 185 de ani de la nașterea lui Ion Ghica (1816-1897), unul dintre cei mai de seamă prozatori romantici români. Scrisorile către V. Alecsandri au fost citite cu delicii de multe generații și se citesc încă. Spiritul prozei romantice erau pe de-a-ntregul ilustrat la noi de specia epistolară. Ghica n-a fost, în sens propriu, un autor
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
ultimul val suprarealist din România. Ba greșesc. Pentru că poeții generației optzeciste și nouăzeciste au refăcut legătura cu generația de aur, continuînd să cultive suprarealismul. Bune capitole sau paragrafe închină, în cartea sa, Crohmălniceanu lui Brunea-Fox, regele reportajului, lui H. Bonciu, prozatorul din Bagaje și altora ca Jacques Costin, Dan Faur, Raul Iulian, Sesto Pals. Cartea, temerară și extraordinar scrisă a lui Ov. S. Crohmălniceanu e nu numai una foarte bună de istorie literară, ci și un document cu totul revelator. Dl
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
adevărați, mai în mișcare, evitând poza rigidă, poza studiată, încremenită, la declicul artificial al blitzului, semn al înghețului spiritual. O panoramă, o expoziție - foto I. Cucu, o trecere amplă asupra unor fizionomii ilustre, studiul minuțios al figurilor de poeți, de prozatori, în viață ori duși, vor stârni, sigur, interesul cititorilor. Expoziția ar cuprinde în jur de cinci sute de imagini esențializate, concentrate dintr-un număr de peste 40.000 de fotografii făcute unui număr de aproximativ 1000 de scriitori. Tânărul, întreprinzătorul Eugen
Panorama scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15968_a_17293]
-
chiar un scandal, la un moment dat, pentru că un alt coleg de-al nostru, Ion Horotan, care și el a publicat niște cărți, a fost prins citind din Trilogia culturii. A mai fost, apoi, Gheorghe Săsărman, care este și el prozator. Și-apoi, s-a întîmplat să-l cunosc, tot în anii de liceu și în primii ani de facultate, pe Gheorghe Grigurcu, care locuia în gazdă la familia unde am ajuns și noi în primii ani. Gheorghe Grigurcu era un
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
și pe Georges Poulet. Era un om extraordinar, de o foarte mare generozitate și cu o deosebită capacitate de evocare, cu un sentiment al participării la faptul literar cu totul neobișnuit. Nu e de mirare, deci, că, deși nu sînt prozator, s-a produs această transfigurare a faptului relativ banal al unei întîlniri într-un mod încărcat de vibrație. Fiindcă ați pomenit de Georges Poulet, care visa ca critica să atingă gradul superior al literaturii, îmi amintesc că am sesizat, în
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
la cale de prieteni sau de rude, ucide siesta. Inutil de a găsi scuze. Pînă una alta nici vorbă de plăcere, iar premeditarea acestei vizite are ceva din "tandra brutalitate a crimei comise cu o armă albă, a perfectei capcane". Prozator al faptului neînsemnat pînă la a deveni invizibil, decupînd în momentul trecător plăcerea nostalgică, dar și structura de adîncime a raporturilor sociale și a hazardului ce intervine în cotidian și îl modifică, Philippe Delerm reabilitează "clipa cea repede" și o
Clipa cea repede și alte plăceri minuscule by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15973_a_17298]
-
sau chiar 7; care au activat în România și Basarabia; prezenți în viața literară, ca poeți, romancieri, eseiști, critici literari, dar și traducători, comparatiști, folcloriști, critici și istorici de artă. Fenomenul literar românesc se deschide pe măsură ce capătă contur, cuprinde și prozatorii sf, și cercetătorii aflați în no man's land-ul interdisciplinarității. Alături de scurtele analize semnificative, articolele conțin prezentări succinte ale vieții personajelor, de multe ori mici istorii in nuce: "după absolvirea în 1965 a liceului Spiru Haret din București, urmează
Cartografii și (re)orientări critice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15996_a_17321]
-
stilistice ale unui romancier în vacanță. Nu vom întîlni decît foarte rar concretețea revendicativă a pseudo-dialogurilor argheziene din Bilete de papagal, deși o paralelă s-ar putea face între acel tip de jurnalism capricios practicat de poet și tabletele de prozator ale lui Constantin Țoiu. Același joc cu personalități scindate e de găsit și în ultimul grupaj de articole, Cu Omicron mai departe. Omicron e un înger decadent în toate sensurile cuvîntului. Căzut pe pămînt și obligat să fie martorul unor
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
au contribuit mai mulți autori. Lucrul este fals - adăugam. Pretutindeni, în scrierile "acuzatului" se simte gheara leului și o originalitate puternică în care nu și-ar găsi loc adăugirile ingurgitate și toate atribuirile din scrisul altor condeieri. E sigur că prozatorul exilat a cunoscut multe povești și relatări auzite prin cercuri amicale din partea unor confrați în general mai vârstnici și cu experiență. Persoane cu veleități certe, dar în dificultate de a scrie, nu fiindcă n-ar fi fost libere, ci fiindcă
De partea lui Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15987_a_17312]
-
Persoane cu veleități certe, dar în dificultate de a scrie, nu fiindcă n-ar fi fost libere, ci fiindcă puterea de pătrundere a talentului lor era mult mai redusă. Așa-i viața. Așa-i arta..." mai spuneam amintind și păcatele prozatorului ce-și căuta mereu un sprijin ideologic, ba marxismul, când se mai afla în țară, ba creștinismul și misticismul, după ce se exilase în occident. Nu se poate zice, prin urmare, că Petru Dumitriu era sau este, în morală, în existența
De partea lui Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15987_a_17312]
-
semnase în locul lui pe afișul teatrului la care se juca piesa, însușindu-și și banii traducătorului. Unui alt traducător, subsemnatul, care din asta trăia în epocă, i se rupsese în patru contractul de traducere numai fiindcă scrisesem ceva neplăcut despre prozator în Gazeta literară. Martora de pe timpuri a ESPLEI, secretara Ioana Lungescu. Ar fi fost de ajuns, așadar, s-o las în pace pe doamna Elena Zaharia-Filipaș ce prefațează în România literară nr. 28 din iulie a.c. pamfletul inedit al lui
De partea lui Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15987_a_17312]
-
lături chiar în centrul de informatică al unei instituții importante. Există un sanctuar al valorilor, ce trebuie păzit... De pe margine, cum priveam viața literară, în anii cei mai dogmatici, câte ceva reținusem... Mă fascina, de exemplu, și eram atent la ascensiunea prozatorului tânăr cu părul tăiat à la Titus. Se vorbea că el o iubea pe Henriette Yvonne Stahl, femeia fatală a epocii, cu aerul ei de marchiză pictată de Goya pe care apoi o și luase de soție. Pe doamna Stahl
De partea lui Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15987_a_17312]
-
era o femeie neinteresantă, ca femeie... Aflu că observația îmi aparține. Că e doar dictată parcă și mă întreb de ce. Astăzi, la începutul anului 2001, îmi aduc aminte de prima mea întlnire cu autorul Cronicii de familie. Cel mai important prozator român în viață care trăiește în străinătate din anul în care s-a refugiat... După atâția ani, împrejurările fugii sale, după ce a jucat un rol politic, prefăcut, în România, nu mai contează. O singură remarcă, de ordin estetic doar, i-
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16003_a_17328]