1,593 matches
-
și respingerea ajutorului și agresiunea pasivă - generează o funcționare defensivă, caracterizată prin utilizarea, în prezența unor factori de stres interni și externi, a acțiunii sau a retragerii. 7) Nivelul disreglării defensive. Utilizarea apărărilor clasate la acest nivel - proiecția delirantă, refuzul psihotic și distorsiunea psihotică- constituie semnul unui eșec al reglării defensive a reacțiilor subiectului la factorii de stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă. O clasificare având unele puncte comune cu aceea propusă de DSM-IV, dar în care conotația psihopatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reflecte comportamentul subiecților în funcție de 24 de mecanisme de apărare. Aceste comportamente erau deci privite ca posibili derivați conștienți ai acestor mecanisme de apărare. Subiecții care au răspuns la chestionar au fost în număr de 209, dintre care 98 de pacienți (psihotici, nevrotici și în stări-limită) cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, restul de 111 persoane, fără diagnostic psihiatric, având între 16 și 69 de ani. Analiza factorială efectuată asupra răspunsurilor date de ansamblul subiecților, pe populațiile experimentale de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilăria sau istoricul vieții adulte a „Bărbaților din Boston”. Pornind de la rezumatele interviurilor, evaluatorii trebuiau să identifice prezența unuia sau altuia dintre cele 18 mecanisme din lista lui Vaillant (vezi capitolul 2 din lucrarea de față). Cum cele trei apărări psihotice erau rareori utilizate, ele au fost lăsate deoparte. Utilizând metodologia de lucru descrisă, evaluatorii au identificat, în toate interviurile realizate cu subiecții grupului „Bărbaților din Boston” - apoi cu subiecții celorlalte două grupuri -, între 10 și 30 de descrieri care ilustrau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care prezintă sau nu o reactivitate a dispoziției (Plutchik, 1991). Cercetarea s-a efectuat pe 24 de pacienți externi (12 bărbați și 12 femei) cu o vârstă medie de 40 de ani, diagnosticați ca având tulburări depresive majore fără trăsături psihotice. Examinarea rezultatelor la Indexul stilului de viață arată că acești pacienți au un punctaj total considerabil mai mare decât norma, precum și scoruri mai ridicate pentru regresie, refulare, formațiune reacțională și proiecție. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, funcționarea defensivă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
inconfortabile și neluptând nici împotriva mâncărimilor, nici împotriva durerii. Contrar altor mecanisme de apărare, ascetismul adolescentului nu este deloc prezent în tehnicile proiective. Totuși, Andronikof-Sanglade (1993) a asociat acestui mecanism răspunsul „Abstracțiune” din testul Rorschach, asociat în mod obișnuit stărilor psihotice. Potrivit autorului, acest răspuns corespunde „unui dublu mecanism: pe de o parte, negarea corpului și a subiectivității emoționale, iar pe de altă parte, activitatea intensă de concepție a ideilor și manipularea ideilor «pure»”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
știut și de la sine înțeles ori un aspect absolut nou și deconcertant. Și cred, mai degrabă, că e vorba de ultima variantă”. În Compendiu de psihanaliză (Freud, 1940/1967), această metodă de apărare este aplicată psihozei, pe motiv că subiectul psihotic ține cont de realitate, măcar parțial, chiar și în starea de delir. Una dintre poziții este datorată sinelui (delirul), în timp ce a doua trebuie pusă pe seama eului (menținerea contactului cu realitatea). În opinia lui Freud, „chiar și după ce au trecut prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contribuție cu adevărat fecundă pe terenul psihozei, o dată cu continuarea cercetărilor post-kleiniene. Din perspectiva psihanalitică instaurată de M. Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv al eului și al obiectelor interne ar putea conduce la sentimentul că eul se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Sistemul de protecție, de obicei suplu, diversificat, se transformă astfel în blindaj - „cuirasa caracterială”, după expresia lui Reich (1933/1971) - și paralizează funcționarea psihicului, ceea ce poate antrena o „retracție a eului” (A. Freud, 1936/1993). Putem presupune că, în patologia psihotică, unde nimic nu se opune unei crize de delir, acest sistem de protecție lipsește. În schimb, în patologiile nevrotice, această apărare se arată a fi foarte activă și antagonică față de puternica refulare ce le caracterizează. Obiectul fobic uzează de contrainvestire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de singurătate și de separare trăite în timpul poziției schizo-paranoide. „Deși această descriere se aplică indivizilor nevrozați, cred, spune Klein, că, într-o anumită măsură, este vorba de un fenomen universal.” Rosenfeld (1947, 1949) va aplica acest concept în studierea patologiilor psihotice, precum și a relației cu analistul. Mai târziu, el va considera că, pe lângă scopul său defensiv, acest proces este prototipul relației obiectuale (1952/1976). Ipoteza kleiniană de bază potrivit căreia mama este primul spațiu în care nou-născutul își proiectează angoasele intolerabile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Gamill (1992) - analist care a lucrat în Statele Unite și care trăiește în prezent în Franța -, se înscrie în registrul psihopatologic. Jack, un tânăr american de 21 de ani, care a trăit cu părinții fără a avea probleme, face o decompensare psihotică de natură melancolică, în timpul unui stagiu efectuat, la începutul studiilor sale de medicină, în Centrul medical universitar american unde lucrează Gamill, care se va ocupa de terapia lui. În urma acestui episod, mama pacientului, care i-a fost învățătoare timp de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trăiește în obiect?”. În acest caz, fobiile, mai ales cele legate de spațiu (agorafobia, claustrofobia), se află în raport cu fantasmele interiorului obiectului resimțit ca fiind rău. Patologiile numite „interpretative” se referă la distorsionarea realității sau a relației, mai ales în stările psihotice de confuzie observate la anumiți adolescenți, precum acel licean care se aruncă de pe acoperișul școlii pentru a vedea, într-un moment de derealizare, ce senzații îi dă faptul de a zbura ca o pasăre. Prin urmare, mecanismul identificării proiective prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Prin urmare, mecanismul identificării proiective prezintă numeroase variante, nefiind deloc convenabil să-l restrângem la câmpul psihozei, scopul lui fiind ca, dincolo de diversele simptome, să apere eul împotriva pulsiunilor distructive (Steiner, 1996). Putem totuși observa că, în cazul unei „confesiuni psihotice”, subiectul se debarasează masiv de părțile sale agresive și libidinale, aruncând, am putea spune, „copilul cu tot cu apa din scăldătoare” și primind înapoi, în dezordine, tot ce a vrut să elimine. Personalului medical și social îi revine în general rolul de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
raport de simetrie cu acela de „proiecție”. El îl constată în practica clinică la adulți și pare să-l utilizeze în stabilirea unui diagnostic diferențiat între nevroză și psihoză. În opinia sa, acest mecanism este caracteristic nevrozatului care, contrar pacientului psihotic ce se rupe de lumea exterioară, admite în eul său o parte cât mai importantă cu putință a lumii exterioare, făcând din ea obiectul unor „imaginări inconștiente”. Prin acest proces de „diluare”, pacientul nevrozat tinde să atenueze din incisivitatea dorințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
repetiție - aici și acum, iar aceasta cu atât mai mult cu cât el resimte cadrul analitic ca pe un recipient în sfârșit posibil și rezistent. Putem afirma că întreaga practică terapeutică de inspirație psihanalitică vizând copilul sau adultul, nevrozatul sau psihoticul se sprijină pe acest proces de proiecție. Urmată apoi de alți specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la stabilirea unor importante legături pozitive. După cum am
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
niciodată”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" În „Pierderea realității în nevroză și psihoză” (Freud, 1924c/1974), autorul reia un caz expus anterior (Breuer și Freud, 1895/1974), care-i permite să compare refuzul psihotic cu refularea nevrotică. Elisabeth V.R., îndrăgostită în secret de cumnatul ei, este zguduită de dorința care i-a venit în minte pe când își veghea sora aflată pe patul de moarte: „Acum că e liber, poate să mă ia de soție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulări care are drept consecință un simptom de conversie. Dar, mai scrie Freud, „aici este instructiv să vedem pe ce cale încearcă nevroza să regleze conflictul. Ea devalorizează modificarea reală refulând revendicarea pulsională în chestiune, respectiv iubirea pentru cumnat. Reacția psihotică ar fi fost refuzul faptului că sora va muri” și, am putea adăuga noi, înlocuirea ei printr-o activitate de delir care ar menține-o pe soră în viață, de pildă prin halucinații. În concluzie, refuzul realității exterioare practicat de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi fost refuzul faptului că sora va muri” și, am putea adăuga noi, înlocuirea ei printr-o activitate de delir care ar menține-o pe soră în viață, de pildă prin halucinații. În concluzie, refuzul realității exterioare practicat de subiectul psihotic este înrudit cu refularea realității psihice a nevroticului. În continuarea lucrărilor tatălui său, A. Freud (1936/1993; Sandler, 1985/1989) a cercetat amănunțit distincția posibilă dintre refuz și refulare, unul funcționând în raport cu realitatea perceptivă necunoscută, cealaltă în raport cu realitatea internă respinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ale unui eu totuși nedisociat întrețin un raport reciproc de tăgăduire, fiecare dintre ele susținând un anumit „adevăr”, iar subiectul oscilând între cele două. Freud (1924b/1974) consideră că un pas în plus este făcut în utilizarea refuzului ca mecanism „psihotic”, în cazul când se înregistrează un refuz al realității însoțit de o producție delirantă. Pentru a desemna acest mecanism, el utilizează un termen cu aceeași rădăcină ca și Verleugnung (refuz), dar mai puternic, Verwerfung, semnificând „respingere” și tradus de Lacan
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
efectueze într-o stare de abstinență sau de privațiune”. Regresia nu este de fapt alegerea terapeutului, ci o mișcare avându-și originea în straturile de adâncime ale vieții inconștiente a pacientului și care se manifestă fără știrea acestuia. Tratarea pacienților psihotici arată clar că, o dată procesul terapeutic stabilit, el îi permite pacientului să trăiască (în sfârșit) - mai mult decât să „retrăiască” - etapele de dezvoltare pe care viața sa anterioară nu i le-a oferit. Martori stau numeroase cazuri clinice, prezentate, printre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedește în acest fel că situațiile traumatizante îi pot provoca plăcere. Ca urmare, prin triumful narcisismului, eul își afirmă invincibilitatea „fără a abandona terenul sănătății psihice”, subliniază Freud, ceea ce diferențiază umorul de omnipotența psihotică. Acest tur de forță se poate produce datorită sprijinului oferit de supraeu, instanță cel mai adesea represivă, dar care își pierde aici rolul obișnuit de judecător sever pentru a-l juca pe acela al unui părinte plin de solicitudine, care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
SUA descrierea avansată de Kanner este considerată ca o entitate specifică dar legată de schizofrenia infantilă. Această considerație nu este acceptată de numeroase țări din Europa, autismul fiind legat de psihozele precoce. În jurul anilor 1960 1965, pentru a caracteriza procesele psihotice asociate unei deficiențe mentale sau instrumentale, Mises și Lang introduc noțiunile de psihoze deficitare și de dezarmonii evolutive. Cercetătorii proceselor cognitive explorează fiecare dintre simptomele specifice autismului prin prisma gradului de percepție și analiză a informației rezultată în urma folosirii limbajului
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]
-
comunicativi și comportamentali. 4. Labilitatea emoțională este reprezentată prin trecerea de la stările de extaz, bucurie spre cele de supărare, suferință și printr-o serie de stări psihiatrice ce pot fi descrise în tabloul clinic al autistului: depresia, anxietatea, catatonia, starea psihotică. 5. La adolescenții autiști pot fi notate o serie de anormalități cognitive: deficit de atenție, concentrare organizațională. Uneori profilul cognitiv poate cuprinde o serie de aspecte cu caracter normal iar altele pot fi limitate sever. Privind atenția ca și proces
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]
-
benefice pentru ascultător. Există însă și unele contraindicații pentru doritorii de experiențe cu acest tip de antrenament mental. Sincronizarea emisferelor cerebrale are efecte curative deosebite, dar are și o interdicție - nu poate fi aplicată persoanelor epileptice, cu afecțiuni neurologice sau psihotice. Aceasta se pare că este o limitare a aplicabilității acestei tehnologii care a dat naștere unui nou fel de muzică - metamuzică. Aparatele obișnuite de înregistrare a activității cerebrale (EEGĂ nu lucrează decât în plaja de frecvențe impuse de undele beta
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
studiat mai în amănunt acest proces, scriind și o carte intitulată „Experiența Kundalini: psihoză sau transcendență”. Din punct de vedere al medicinii occidentale, Kundalini este un fenomen destul de ciudat, ale cărui efecte pot fi ușor asimilate unor stări patologice și psihotice. Inginerul, inventatorul și misticul ceh Itzhak Bentov (1923-1979Ă, stabilit ulterior în Statele Unite ale Americii, folosindu-și aptitudinile raționale și intuitive de excepție pe care le deținea, a dezvoltat pentru prima dată ceea ce în prezent este cunoscut ca modelul holografic al
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
în anul 1967. Autorul său, născut în anul 1903 în Kașmir, avea să devină „victima” acestui proces de trezire a conștiinței cosmice, proces ce depășește pentru moment capacitatea de înțelegere a științei și medicinii occidentale, fiind deseori confundat cu manifestări psihotice și tratat ca atare cu medicația corespunzătoare. Activarea din greșeală a acestui proces poate duce la o serie de fenomene pe care doar inițiații le cunosc, le înțeleg și le pot dirija spre evoluția finală și completă a procesului. Fenomenul
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]