1,913 matches
-
se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vîrîndu-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întîrziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dacă te uitai mai bine, ceva de mânăstire sau de fortăreață în ciuda albului strident, zgomotos, al zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el și mare se vedea cărarea ce ducea la baltă. Altă cărare cobora spre mica plajă unde stătusem cu o zi înainte și de unde clădirea azilului părea așezată la o răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întîlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtîndu-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l pleznești peste mutră, având aerul cuiva care zice în gînd: Lasă, nu mă păcălești tu pe mine. Eu știu cine ești în realitate. Fă pe deșteptul cu alții". Asta m-a făcut să iau foc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
geloziile mele. Nu complicam inutil lucrurile și am avut față de dragostea trupească o îngăduință paradisiacă. Mi se părea actul cel mai intelectual cu putință; și puțin mă interesa că mărul pe care l-a dat șarpele Evei a fost poate putred. Dar mi-a lipsit totdeauna ceva. Sentimentele mele erau incomplete ca și visele mele. Imaginația mea a avut ceva în exces, dar capacitatea mea de a stabili contactul cu lumea a avut undeva un nerv rupt. Probabil, numai dacă aș
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
forța 9 pe scara Beaufort. Ne-am salvat părăsind totul și Înotând până la țărm. A trebuit mai întîi să-mi fac rost de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare, un charter fluvial cu tabla ruginită și lemnăria putredă, o epavă care făcea curse spre satele din savană unde o groaznică nenorocire se abătuse asupra populației. De câțiva ani nu plouase deloc, vitele mureau de sete și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și mureau aproape de oameni. Noaptea, pe culoare sau pe ulițe se auzea distinct micul lor chițcăit de agonie. Dimineața, în mahalale, îi găseai întinși, prin aceleași rigole, cu o mică floare de sânge pe botul lor ascuțit, unii umflați și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe paliere sau în curți. De asemenea, uneori mureau și izolat, în holurile administrative, în curțile școlilor, pe terasele cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile ce se descărnau, construirea, în Provence, a marelui zid care trebuia să oprească vântul furios al ciumei, Jaffa și cerșetorii ei hidoși, paturile umede și putrede lipite de țarina bătătorită a spitalului din Constantinopole, bolnavii târâți cu cârligele, carnavalul medicilor mascați în timpul Ciumei negre, împreunările celor vii în cimitirele din Milano, căruțele cu morți în Londra îngrozită, și nopțile și zilele pline pretutindeni și întotdeauna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
omenesc, când este închis, produce anumite mirosuri pe care noi tindem să le uităm în această epocă a deodorantelor și a altor perversiuni. De altfel, eu găsesc atmosfera acestei încăperi destul de reconfortantă. Schiller avea nevoie să simtă miros de mere putrede în birou, ca să poată scrie. Am și eu nevoile mele. Poate îți amintești că Mark Twain prefera să stea culcat pe spate în pat, ca să compună acele eseuri și lucrări destul de depășite și plictisitoare pe care cercetătorii contemporani încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Arizona. E un tip de treabă, Însă nu e deloc interesat de istorie și de când a venit În SUA, adică acum douăzeci de ani, nu s-a Întors niciodată acasă. Nici măcar nu și-a invitat familia la nuntă. Ceva e putred aici, Însă nu știu ce. Pur și simplu nu vorbește despre asta. Însă știu că are o familie numeroasă În Istanbul. O dată l-am Întrebat ce fel de oameni sunt și mi-a răspuns: o, sunt oameni obișnuiți, ca mine și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vorbeau de parcă, indiferent ce ar fi spus sau cum ar fi spus lucrul ăla, nimeni nu putea exprima Într-adevăr și deplin eul cel mai tainic și, la urma urmei, limbajul era doar un stârv urât mirositor de cuvinte mincinoase, putrede de mult pe dinăuntru. Armanoush a mai observat de asemenea că marea majoritate a tablourilor Înrămate de drumuri Înfățișau fie țări din vest, fie locuri exotice; puține aveau vreo legătură cu altceva. Deși făcuse această observație, nu prea știa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas câte ceva, tot așa aici câteva fragmente împrăștiate, zdrențe murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scânduri putrede, o bucată de plastic pe care vântul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor înainta ca o linie de pușcași umăr la umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întârziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă te uitai mai bine, ceva de mânăstire sau de fortăreață în ciuda albului strident, zgomotos, al zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el și mare se vedea cărarea ce ducea la baltă. Altă cărare cobora spre mica plajă unde stătusem cu o zi înainte și de unde clădirea azilului părea așezată la o răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtându-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l pleznești peste mutră, având aerul cuiva care zice în gând: „Lasă „ nu mă păcălești tu pe mine. Eu știu cine ești în realitate. Fă pe deșteptul cu alții”. Asta m-a făcut să iau foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
geloziile mele. Nu complicam inutil lucrurile și am avut față de dragostea trupească o îngăduință paradisiacă. Mi se părea actul cel mai intelectual cu putință; și puțin mă interesa că mărul pe care l-a dat șarpele Evei a fost poate putred. Dar mi-a lipsit totdeauna ceva. Sentimentele mele erau incomplete ca și visele mele. Imaginația mea a avut ceva în exces, dar capacitatea mea de a stabili contactul cu lumea a avut undeva un nerv rupt. Probabil, numai dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
forța 9 pe scara Beaufort. Ne-am salvat părăsind totul și înotând până la țărm. A trebuit mai întâi să-mi fac rost de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare, un charter fluvial cu tabla ruginită și lemnăria putredă, o epavă care făcea curse spre satele din savană unde o groaznică nenorocire se abătuse asupra populației. De câțiva ani nu plouase deloc, vitele mureau de sete și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Foucault. 78 Aș zice că, bineînțeles, acest hibrid monstruos nu provine dintr-un uter matern, ci mai mult ca sigur dintr-un Ephialte, dintr-un Incub, sau din vreun alt demon Îngrozitor, de parcă ar fi fost concepută dintr-o ciupercă putredă și veninoasă, fiu al unor Fauni și Nimfe, mai asemănător cu un demon decât cu un om. (Athanasius Kircher, Mundus Subterraneus, Amsterdam, Jansson, 1665, II, pp. 279-200). În ziua aceea voiam să stau acasă, presimțeam ceva, dar Lia Îmi zisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]