1,206 matches
-
război... Are o adevărată pasiune. Știe să vorbească mi-nu-nat despre luptele domnului Hanibal, ale domnului Napoleon, Jukov și ale altor generali vestiți. Firește, ca toți oamenii fricoși, se dă în vânt după isprăvile altora..." Profesorul Ioniță Dragu se întoarse. Spuse răgușit: ― O am acasă... Privighetorile morții, documente din primul război mondial. Nemții inventaseră gazele de luptă. A fost prăpăd în tranșeele aliaților. Raul Ionescu tresări. Se răsuci iute ca un șarpe. ― Gaze! Asta ar putea fi într-adevăr o idee! Cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
E o găselniță. ― Firește. Dar sentimentul mi-a rămas. Nu senzația de mister, ci de neputință. Nu inexplicabilul, ci înfrîngerea. Detest întrebările fără răspuns. Își luă capul în mâini privind ninsoarea de afară, apoi reluă aproape șoptit cu o voce răgușită: ― Să nu mă înțelegi greșit. N-am nimic cu Melania Lupu și, întîlnind-o în alte circumstanțe, m-aș fi lăudat că sânt unul din admiratorii ei, unul din puținii capabili să-i sesizeze subtilitățile. Deci faptul că mă înfrînge a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai întrebi. E aproape 10. Trebuia să fii de mult la lecții, ca și domnișoara Scurtu, de altfel, care a lăsat orfan un birou întreg pentru a ne ține companie. Ați ales, deci! Valerica Scurtu se mișcă în scaun. Spuse răgușită: ― Vezi-ți de treburile dumitale! Nu te ocupa de mine. ― Cred că am să tricotez puțin, declară Melania Lupu gîndindu-se de fapt la altceva. E cel mai bun calmant. Am avut o prietenă... Grigore Popa scoase o exclamație puternică. Pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scrin." " Aș avea chef să sparg ceva, gândi Doru Matei. Nu mai suport liniștea... O aud, mi s-a agățat de timpane, mă doare!" "Panaitescu și Valerica, gândi Grigore Popa. Ce destin... Amândoi, acolo... Presimt..." ― Presimt că e zadarnic, spuse răgușit bătrânul. ― Ciudat! tresări sculptorul. Mă gândeam la același lucru. ― Prea târziu, șopti Melania Lupu. Niciodată nu te poți întoarce. CAPITOLUL XII CARE E TRUCUL? Avea 46 sau 47 de ani, iar primul lucru care te izbea era siguranța. Privind-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
întîmplat și altă dată... Cu ani în urmă. Mă trezeam noaptea din cauza lor. Aprindeam lumina și... nimic. Sculptorul îl privi tulburat: " Într-adevăr ciudat! Eu simt pe cineva... O prezență constantă. El îl aude... Înnebunim!" ― M-am întrebat totdeauna, vorbi răgușit bătrânul, mă întreb și astăzi. Cine... Cine poate fi? Melania Lupu, lăsând mâinile să-i alunece pe lângă obraji, spuse încet: ― Pentru numele lui Dumnezeu, vă rog... ― N-am vorbit nimănui despre unchiul Alecu. Grigore Popa deschise palmele clătinând din cap
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
oară când mă bucur sincer că am proteză. Își coborî pudică pleoapele: Dacă vreți să știți, acest motiv a cântărit greu când l-am refuzat pe domnul Van der Hoph. Gîndiți-vă numai! O mireasă fără dinți... Vâlcu interveni cu glas răgușit: ― Pretindeți, deci, că le-am introdus în interiorul plombei otravă. Nu vă dați seama că prima expertiză vă poate răsturna toate concluziile? ― Plombă! Vorba vine, râse maiorul. Aveați nevoie de ceva provizoriu. Victimele trebuiau să moară repede. Ați recurs deci la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-am observat când ați fost acasă la mine, Se vede atât de mult, Se vede destul, cuminte, ultimul cuvânt se adresă câinelui, care nu mai lătra, acum producea în gâtlej un sunet răgușit și continuu, un mârâit și mai neliniștitor, de orgă dezacordată la notele grave. E mai bine să vă așezați ca să-și dea seama că n-o să-mi faceți rău. Comisarul se așeză cu toată precauția, păstrând distanța, Cuminte e numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
peste asta, să uit de chitanța care mă băgase la bănuieli? Oare asta făceau soțiile?“ În această stare mentală de totală nedumerire, mi-a ajuns la urechi un zgomot de chicoteli care venea din spatele ușii de la baie. Apoi o voce răgușită, de persoană fumătoare, șopti: Ne-am tras-o stând În picioare, În hol. Drăguțul de Nicky. Când l-am Întrebat câți ani are, mi-a spus „o să Împlinesc nouăsprezece“. Mi-e jenă să recunosc, dar urechile mele s-au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
educația fusese înăbușită în fașă. Sora lui cânta foarte bine. Avusese dintotdeauna o voce bună, dar acum că se maturizase și plămânii suportaseră atacurile gudronului și fumului a cincizeci de mii de țigări, căpătase ceva nou și convingător, ceva profund, răgușit și senzual, o candoare dureroasă și dură, care te îndemna să te așezi mai bine pe scaun și să asculți cu atenție. Pe Tom, toate acestea îl încântau, dar îl și speriau. În interval de o lună, Aurora s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pistruiată, cu brațe cărnoase și o strângere de mână care-ți zdrobește oasele. Dă pe-afară de siguranță, umor și bunăvoință. Poate puțin prea mult chiar, dar la ce te poți aștepta din partea unei învățătoare? Are o voce puternică și cam răgușită, dar îmi place că pare mereu gata să râdă, pare că nu se teme de mărimea personalității ei. Hotărăsc că e o fată competentă și activă, fără îndoială bună la pat. Nici drăguță, dar nici nedrăguță. Ochi albaștri, radioși, buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu îmi stau în fire, dar încă mă resimțeam după conversația cu Dryer, care mă consumase mai mult decât aș fi crezut. Pe parcursul confruntării, îmi asumasem rolul durului și mă repezisem la el cu o agresivitate care îmi dăduse tonul răgușit al unui gangster dintr-un vechi film de mâna a doua. Nu că Dryer nu merita un astfel de tratament, dar, până când cuvintele nu-mi ieșiseră din gură, nu știusem că sunt capabil de atâta asprime, de atâta brutalitate. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
citească, așa că, rupt în două, l a aruncat peste vaca lui Nicu, în groapă, ca un lințoliu. După ce se convinse că nu mai e nimic demn de atenție prin buzunarele băiatului, îi mai dădu vreo doi ghionți și-i spuse răgușit să spele putina cât mai iute. Nicu plecă târșâindu-și pașii și se ascunse după primul colț. Hoțul nu se dădea dus, se așezase pe bancă și scosese sticla. Începură să vină oamenii, care-l priveau bănuitori, apoi stația se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
amestecat cu un glas de femeie - nu destul de tare ca să-l identifice - Zaharia a intrat la el și i-a zis supărat: — Nu vrea să plece, ’ce că stă până vă sculați. — Cine? iar glasul lui Costache era, în întuneric, răgușit și plin de speranță. Dar răspunsul n-a fost cel așteptat de el: — Doamna avocat Movileanu. Ce’ că tre’ să vă dea ceva teribil de important. Ce fac? a întrebat Zaharia și, ca la război, era gata să ducă la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plin, nonconformismul, lipsa de prejudecăți, și mai ales egalitatea în drepturi a sexului frumos cu a bărbaților. De altfel prin anii șaptezecitrei și șaptezecișipatru traversam o perioadă în care atât îmbrăcămintea fetelor sau tunsura lor, cât și chiar vocea intenționat răgușită sau groasă, împrumutau parcă ceva de la cele masculine; croiul pantalonilor părea că imită coriul pantalonilor bărbătești; desigur, se manifesta și reversul: bărbații parcă preferau pantalonii mulați pe corp, mai mult decât neîncăpători în partea din față de sub abdomen, ca cei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ei, pe care le intuiam tot mai fierbinți, fără nici măcar s-o fi atins. „Adevărată prezență angelică are femeia aceasta”concluzionam în gând, pe de altă parte, după un periplu de investigație destul de anevoios. Părea că-i aud vocea puțin răgușită: Am senzația, d-le Gerard, că Romeo și Julieta, într-o altă viață, ar fi fost androgini și că eu într-o viață anterioară aș fi fost o Julietă capabilă de o iubire peste fire. Nu știu ce-i venise. De unde până
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pune la patru ace, Gerard încercă să pună pe hârtie, cu un ochi imparțial, convorbirea în surdină fără secrete, încercând să retrăiască emoțiile care-i udaseră de transpirație, palmele. Părea că-i auzea din nou, a mia oară, vocea puțin răgușită: Am senzația, domnule Gerard, că Romeo și Julieta, întro altă viață, au fost androgini și că eu într-o viață anterioară am fost o Julietă capabilă de o iubire peste fire. Să înțeleg că în rolul lui Romeo e cumva
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
înmormântare, în gând, ca și când ea ar mai fi trăit și urma să mă aștepte din nou în bibliotecă, așezată la masa cu mașina de scris și cu vraful, veșnic același, de indigouri gata pregătite. Părea că i aud vocea puțin răgușită: -Am senzația, domnule Gerard, că Romeo și Julieta, într-o altă viață, ar fi fost androgini și că eu într o viață anterioară aș fi fost o Julietă capabilă de o iubire peste fire. Deodată, aflat la brațul Reliei, într-
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
intră în cortul acestuia și se aruncă la picioarele lui, încercând să-i sărute sandalele. — Nu face asta! îl imploră. N-o să obții nimic. Gacel își trase piciorul, nemulțumit. Crezi că trebuie să accept o asemenea jignire? întrebă cu voce răgușită. Crezi că aș putea trăi în pace cu mine însumi după ce-am îngăduit ca unul din oaspeții mei să fie ucis, iar celălalt arestat? — Ce altceva puteai face? protestă Suilem. Te-ar fi omorât. — Știu. Dar acum pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se apere cum puteau de înaintarea civilizației. Și-a amintit de strania senzație ce îi străbătu corpul când spada lui a pătruns ușor, aproape fără efort, în pântecele lui Mubarrak, și i s-a părut că aude încă horcăiala răgușită ce îi scăpase din gâtlej în clipa aceea. Când își retrăsese brațul, ai fi zis că purta în vârful takubei viața dușmanului său, și l-a cuprins teama la gândul că ar trebui să folosească spada încă o dată împotriva cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se lăsă cu putere pe gura celui adormit. Mâna dreaptă a căpitanului țâșni automat spre revolverul pe care îl ținea întotdeauna jos, lângă căpătâiul patului, dar targuí-ul îl îndepărtă puțin cu piciorul, aplecându-se și mai mult deasupra lui. Murmură răgușit: — Dacă scoți un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii celuilalt să-i confirme că înțelesese și apoi, foarte încet, îi îngădui să inspire, fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pentru ca, în sfârșit, să-i observe prezența. — Nu mă așteptam să te revăd. Ochii, înroșiți de oboseală și parcă măriți de groază, se înălțară încet, făcu un efort ca să-l recunoască pe interlocutor. în cele din urmă, murmură cu voce răgușită, de-abia auzită: — Nici eu - îi arătă, încheieturile mâinilor pline de răni, numai carne vie. Uită-te! — E mai bine decât să fii mort... Din vina ta paisprezece oameni au fost uciși și țara e în pericol. Nici o clipă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câți ani ai? — Nu știu. Și nu sunt tuaregă. Sunt akli. — Akli? Fiică de sclavi! exclamă. Ia te uită! Targuí-ul ăsta trebuie să fie nebun după tine dacă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
își aminti de fețele lor când îl amenințau cu armele la intrarea jaimei sale, de mizeria campamentului lor, de despotismul cu care-i tratau pe beduini în El-Akab și, cu toate că încercă în fel și chip să se stăpânească, un geamăt răgușit îi scăpă de pe buze, obligându-l să-și muște dosul mâinii cu putere. — Nu face asta... Nu te abține. Cel mai puternic dintre oameni are dreptul să plângă într-un moment ca acesta. își ridică privirea. Frumoasa fată cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
speriată în cel mai îndepărtat colț al încăperii, în locul unde dormise pe o pătură veche. își plimbă privirea de mai multe ori de la fată la Malik-el-Haideri și, în cele din urmă, ca și cum s-ar fi temut s-o facă, întrebă răgușit: — Cine e? — Nevasta targuí-ului... Dar nu e ce credeți dumneavoastră, domnule locotenent - încercă să se justifice. Nu e ce credeți dumneavoastră... Ea a acceptat de bunăvoie... A acceptat! repetă, întinzând mâinile într-un gest rugător. Locotenentul Razman se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sosise ceasul să înfrunte adevărul și să accepte înfrângerea. Se întoarse la birou, ridică receptorul și formă numărul de acasă, așteptând ca servitorul s-o anunțe pe soția sa, iar când aceasta veni la telefon, vocea lui sună ciudat de răgușită, aproape rușinată: — Fă-ți bagajele, iubito, îi ceru. Aș vrea să pleci pentru câteva zile la Tunis cu copiii... O să te anunț eu când să te întorci. Chiar așa de rău stau lucrurile? — încă nu știu, recunoscu. Totul depinde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]