7,950 matches
-
stelele și-or începe să râdă luceferii la ele. Pe urmă nu mai trece multă vreme și iese și Luna. CODÂRLIC: Ei, ș-apoi ce are Luna cu buzduganul? DĂNILĂ: Mai nimic. Numai ține minte ce-ți spun: când a răsări Luna, poți să te ștergi pe bot de buzdugan. CODÂRLIC: Cum așa, că tot nu pricep. DĂNILĂ: Îi pricepe tu, fii fără grijă. Ia spune, uitatu-te-ai vreodată în sus când e lună plină? CODÂRLIC: Uitat. DĂNILĂ: Și-ai văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
eu de măscărici... PRICINĂ: Așa, așa, de ce nu-i aici? Să vină, poate te-oi vedea și pe tine râzând odată, că tot îți ninge și-ți plouă. POSACUL: Când oi râde eu... PRICINĂ: Apoi da, când îi râde tu, răsare soarele-n amurg! Adică tu de ce să nu râzi când râde toată lumea? LINGUȘITORUL: Mai ales când râde Măria Sa! PRICINĂ: Așa! Iaca, altă pricină de supărare. Da-ntr-o zi tot îți tai eu capul pentru asta! Duceți-mă la jâlțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-n cale reci oglinzi de apă și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... F4: Ploaia bate-n geamuri; streșinile cântă. B2: Dar, treptat, cu larmă potolită scade cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des, în preajmă umbre vii răsar; ploaia peste case pică tot mai rar și-n grămezi de neguri apele se strâng... F1: Lumea-ntreagă doarme... F4: Streșinile plâng. * B1: Dormi, iubire dulce... B2: Numai eu întârzii, singur, pe cărare, farmecul acestei clipe trecătoare. Gândurile mele vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
lor albastră. F1: Reci podoabe-n ramuri goale plouă fără să le scuturi; F4: Ici, risipă de petale, colo roi ușor de fluturi... F2: Și din valul de zăpadă, ca o mută arătare legănându-se pe stradă, un drumeț ciudat răsare. Vine cu popasuri multe, face-n calea lui mătănii... Câteodată stă s-asculte clopoțeii de la sănii. Alteori, uimit, tresare, dă din mâini șoptind grăbit; parcă spune-o taină mare unui soț închipuit... F1: Ca o umbră din poveste se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aveam doar doi vulcani mititei. Unul este stins, altul scoate fum. Dar cu vulcanii trebuie să fii foarte atent! Pe urmă a apărut floarea. Întâi a fost o sămânță, venită de undeva... N-am știut de ea până când n-a răsărit o mlădiță firavă. M-am temut să nu fie o mlădiță de baobab, la început nu le poți deosebi. Firicelul a crescut, a apărut un boboc și, curând, s-a petrecut o adevărată minune. Într-o dimineață, din el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și, prin ceața lacrimilor, a privit năucit spre locul de unde venise întrebarea. În fața lui sforăia din când în când un cal vlăguit, înhămat la o căruță încărcată cu fân, în vârful căreia tronau un bărbat și o femeie. „De unde au răsărit aiștia? Nu i-am văzut și nu i-am auzit venind. Cine or fi?” se întreba Costăchel... În fața celor din vârful căruței se găsea un bărbat pe care abia se mai țineau zdrențele fără culoare,care cu greu reușeau să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Acușica acușica sosesc musafirii și noi nu suntem gata... Bine că am apucat să mai aud și eu o vorbă domoală. M am săturat de ordine răstite, de înjurături și, amenințări. La auzul acestor cuvinte, un gând amar i-a răsărit în minte Măriucăi: „Cine știe ce-o fi tras el acolo? El, care n-o știut de porunca nimănui”... O spuză de stele a început să se înfiripe pe cerul înalt, iar un corn de lună stingher atârna într-un
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
înveselească puțin pe Petrache, Costăchel l-a întrebat într-o zi: Măi Petrache! Tu știi ce scrie pe fruntea ta? De unde să știu? Colivă, scrie Petrache! Colivă! Râde hârb de oală spartă - a răspuns Petrache, cu un crâmpei de zâmbet răsărit în colțul gurii... Și atât. Vara i-a găsit cu rândurile subțiate... Mulți deținuți nu au mai apucat să-și încălzească oasele rebegite la soarele verii... O coloană lungă tălăzuia prin colbul drumului dintre stufării. Era un nou lot de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
căpătată în primul război - îl durea din ce în ce mai tare. Cu greu mai putea ține pasul cu ceilalți... Un întuneric greu se lăsase peste firea răvășită de vânt... Vălătuci de zloată măturau pustiul dintre ape... Coloana deținuților semăna cu o turmă zbuciumată răsărită din mocirla drumului... Se târa pur și simplu... Pasul lui Brad Filip devenea din ce în ce mai șovăitor... Costăchel a băgat de seamă și s-a apropiat de el. Sprijină-te de mine, Filip. Ajungem îndată... Nu mai pot, Costăchele. Simt că inima
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
pe o apă plină de reziduuri, sedimentele depunându-se cu fiecare zi ce trecea, împovărând tot mai mult viața oamenilor. O istorie nedreaptă fusese hărăzită unei țări aflată într-un spațiu unde soarele doar apusese, uitând parcă să mai și răsară. 4 C onsiliul profesoral de la începutul trimestrului al doilea ajunsese la punctul: discuții libere. În cuvântul său, profesorul Paiu veni cu o propunere, având certitudinea că va fi îmbrățișată de mai multe cadre didactice: Ce părere au colegii mei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de munte, la mătușa Lisaveta, care din prima zi îi spunea: ,,Mona, la mine masa e masă, casa e casă, timpul pentru gospodărie e pe ceasornic ca și cel de odihnă. Cheia de la poarta mea e soarele. O deschide când răsare și o închide când apune. Dacă n-ai apucat să intri în casă înaintea de a apune dumnealui, dormi pe unde apuci... Nu, nu glumesc. Nu te sfătuiesc nici măcar să încerci". Cuvintele mătușii erau pronunțate cu un ton voit imperativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
își mângâie trupul și-și zise: voi fi mamă, ce cuvânt mare, ma-mă! Nu bănuia că și drumul fericirii poate fi unul al necunoscutului, că speranțele sale, către care tindea, puteau deveni iluzorii, cât timp soarele ei adevărat nu răsărise încă. 4 A flându-se într-o zi la o șuetă, la o ceașcă de cafea și la o țigară acasă la Simona, aceasta îi mărturisi colegei sale că a comis ori cea mai mare neghiobie din viața sa, ori o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fi deslușită cu claritate din mobilitatea ochilor, mișcarea neliniștită a brațelor și din folosirea fără nici o coherență a unor cuvinte înnegrite de tulburări necontrolate. Întreaga ei ființă purta amprenta gândului netăinuit cu care venise, concretizat într-un singur cuvânt: ultimatum! Răsărise în calea lui cu intenții belicoase: Trebuie să vorbim! Acum și aici. Vreau să limpezim situația care este deosebit de nebuloasă la această oră și care nu mai suportă nici o amânare. Vă dați seama, duduie Simona, spuse doctorul cu un calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
primenite, podețe văruite în alb peste șanțurile de la șosea și cu drumul principal pietruit ca la oraș. Simona căută casa mătușei Varvara, dar nici una din imaginile rămase cândva pe retină n-o ajutau să o recunoască printre cele ce-i răsăriseră în cale. La o fântână, o femeie tocmai răsturna ciutura cu apă proaspătă într-o căldare. Când o văzu pe fată care părea o rătăcită, puse găleata deoparte și o întrebă: Dar dumneata pe cine cauți? Dacă nu vi-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de obidă: De la un timp nu mă mai înțeleg cu ea. Croșetează. Ce Dumnezeu croșetează, numai ea știe. Tot ce lucrează ziua, strică seara. A doua zi o ia de la capăt. N-o mulțumește nimica, nimicuța. Nu-i place când răsare soarele, ar mai sta în pat; i se pare că noaptea e prea scurtă; nici când apune soarele nu s-ar culca, nu poate îndura ploile că udă prispa, nici vântul că scutură pomii și cad frunzele. Cine poate s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
a viețuitoarelor. Astfel că, peste tot unde priveai în jurul tău, vedeai numaidecât natura cum renaște din cenușa în care, doar cu câteva luni mai devreme, frigul o prefăcuse fără milă. Iarba fragedă creștea vioaie și, în multe locuri, deja erau răsărite și încântătoarele flori primăvăratice. Mestecenii și plopii își desfăceau frunzulițele cleioase și înmiresmate, pe ramurile teilor plesneau mugurii plini de sevă. Rândunelele, vrăbiile și porumbeii își clădeau voios cuiburile, gâzele mărunte pretutindeni bâzâiau necontenit, iar priveliștea lor îmbătătoare își revărsa
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Gogh (descrisă de Octavian Paler, În „Scrisori imaginare”). Văzând cum cerul vieții se Întunecă tot mai mult, iar corbii se apropie primejdios de câmpia Încă Înverzită a sufletului meu, am hotărât să sfidez destinul și să cultiv cuvântul, sperând să răsară cele mai frumoase flori care vor Încânta, poate, trecătorul cu suflet sensibil și senin! În ultimii patru ani m-am făcut soră cu singuratatea, cărțile și poezia fiind cele cu care Îmi hrănesc sufletul - mereu În căutarea adevăratei lui meniri
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
seama. Se vede de la o poștă că n-ai dormit cu capul prea limpede. Te rog adu o pătură, să stăm pe prispă, nu mai merg În casă. Curtea era destul de mare și iarba ajunsese până la genunchi. Firele de mușețel, răsărite din loc În loc, Îți Încântau privirea. Ana a venit din casă cu o pătură decolorată de vreme, cu o sticlă și două pahare. Frumoasă iarba, dar cred că ar trebui să chemi pe vecinul Anton s-o cosească. Mai trece
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cum poate trăi poporul australian, format din atâtea popoare, atât de diferit față de poporul român. Diferența dintre standardul de viață al australianului obișnuit și cel al românului de aceeași categorie socială nu se explică prin faptul că soarele pare să răsară în Australia în locul în care apune în România sau pentru că aici mai tot timpul e vară, sau pentru că pe lângă o climă bună există suprafețe imense de deșert pline de bogății minerale sau de petrol încă neatinse, sau pur și simplu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tot mănânc". "Mai mult mesteci", zice tatăl ei și adaugă: "leită maică-ti". Se culcă în camera cea mai însorită. Când au făcut casa cea nouă, tatăl său le-a spus: : Facem o casă să intre soarele în ea de cum răsare până apune", și așa au făcut-o. Închide ochii și o vede pe bunica pe lespedea de piatră din fața casei bătrânești, stând cu mâinile în poală, cu ochii uscați, un sicriu alb, ea despletită, fără ochi, îmbrăcată în rochie de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Discul roșcat al astrului ceresc se uită la mine dinspre apus. Mă uit la ceas. E șase și treizeci de minute dimineața. De când am venit în Australia, mi se pare că lucrurile din jurul meu stau invers de cum eram obișnuită. Soarele răsare dinspre soare-apune. Doar lângă ocean mi se pare că soarele străbate aceeași traiectorie ca la mine acasă. Mă uit la discul roșiatic cum urcă printr-un fel de ceață, aburi ca la facerea lumii, fiecare dimineață este un miracol, mă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
azi pe mâine. * Ajuns în fața cortului, avocatul întâlni un bărbat cu o bogată podoabă capilară care se prelungea pe față. Sub nas, ca doi vrăbioi negri, mustața; barba îi era împodobită cu un păr negru, creț și lucios în care răsăriseră câteva fire de argint ale vârstei. Starostele stătea jos, turcește, direct pe pământ, sorbind cu nesaț dintr-o pipă enormă. Din când în când arunca în văzduh un fum alburiu lăsându-l în voie să și aleagă drumul dorit. - Bună
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vorbă mai mult, vom negustori și vreo afacere. - Deocamdată n-am trebuință de nimic. Știu că toți căldărarii făuresc multe obiecte trebuitoare pentru casa omului, dar acum... - Poate, vă mai gândiți! V-am spus că avem niște meșteri! Din cort răsări o fetișcană de-o șchioapă, cu o fustă înflorată și o bluziță cu multe culori luate din curcubeu, purtând pe brațe o pernă cu o învelitoare de mătase roșie pe care o depuse în fața musafirului. - N-aveam de gând să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
într-o sărbătoare fără egal. Însă acel semnal, spre stupefacția tuturor, întârzia să se arate. Nimeni nu avea cum se împotrivi hotărârii mai marelui obștii. Acesta își arunca neliniștit, din când în când ochii spre capătul luncii de unde trebuia să răsară avocatul, invitatul său, la marele eveniment al șatrei. El voia să-i arate distinsului oaspete că țiganii au o tradiție demnă de a fi respectată și prețuită, mai ales prin frumusețea, farmecul și ineditul acesteia. Chiar dacă datinile se pierdeau în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
emoție nemăsurată pe care însă nu și-o puteau exterioriza. Ori de câte ori se apropia încheierea unei zile, Vișinel începea să se agite. Voia să părăsească cât mai repede această casă și să plece la șatră, unde i se părea că soarele răsărea mai devreme decât în oraș. El se simțea legat cu mii de fire nevăzute de șatră fiindcă, din primele clipe ale zorilor, o întâlnea pe Voica, fata pe care o îndrăgise nespus de mult, numai cu ea împletea deseori sumedenie
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]