5,132 matches
-
popor al înghețului“. Toți păstrau în minte alte reprezentări reușite ale aceleași opere, pe vârful muntelui Rigi și pe apa lacului Lucerna, de pe „scena“ neobișnuită a unui vapor. Era vorba de concertele anterioare dirijate de Oleg, concerte care făcuseră să răsune tonurile iernii fierbinte și să aducă orașului turistic mulți turiști japonezi. Acum gerul adusese cu el posibilitatea unei alte fantezii, aceea de a prezenta feeria lui Purcell pe gheață, într-un alt peisaj. Toți erau nerăbdători să-și facă văzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe meleagurile acestea de dincolo de Styx, și cum de-mi pot permite s-o înțeleg, mort fiind? Dumnezeule, ce faci cu noi oameniiși, mai ales, de ce? Se face, iată, că o voce pe care nimeni n-o grăiește, dar care răsună în toate sufletele înfricoșate ale celor de aici, miliarde, deci și în mine, rostește cuvinte pe înțelesul și în limba fiecăruia. Le-aud și pe cele destinate mie. Să le spun? Nici cea mai hotărâtă fire și nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
firesc elevul Vadim în camera lui modestă de acasă și delirul lucid al cocainomanului Maslennikov, izolat într-un spațiu necunoscut lui, dar propice marilor întrebări: ce caut eu aici? Cine sunt eu? Vocea „din subterană“ care, ca și la Dostoievski, răsună provocator, „plină de sine și nerușinată“, se adresează lumii și vorbește despre ea cu o curiozitate plină de cruzime. Dar această voce nu culpabilizează lumea și nici nu pune eul în relația de determinare cu aceasta. Dimpotrivă, eroul lui Agheev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în momentul acela o voce interioară (nu aceea plină de sine și nerușinată cu care mă adresam lumii în închipuirea mea, stând tolănit pe divan, ci vocea liniștită și plină de bunătate cu care-mi vorbeam mie însumi) începu să răsune în mine. „Eh, tu, spuse glasul cu amărăciune, ai distrus fata. Uite-o, uite-o cum pleacă. E încă un copil. Îți amintești cum îți șoptea «Ah, dragul meu?» Și de ce ai distrus-o? Ce ți-a făcut? Eh, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Unde erați, vă întreb, și de ce ați tăcut atunci, în ziua când s-a declarat războiul, în ziua când s-a decretat legea uciderii de frate?! Și de ce ați început să vorbiți abia acum când ați auzit înjurătura care a răsunat aici?! Oare nu pentru că uciderea de frate nu contrazice, nu merge împotriva imaginii pe care dumneavoastră o aveți despre demnitatea creștinului așa cum o face înjurătura auzită aici? Recunosc: creștinește, e de nepermis a înjura așa cum se înjură aici, și aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spătare de un galben strident și cu striații care-ți lasă semne regulate pe îmbrăcăminte; bulevarde unde, seara, când tubele cântă Faust, într-o biserică învecinată încep să bată clopotele mărunt și sonor, anunțând că nu peste mult timp va răsuna tunetul catifelat al aramei în comparație cu care valsul trompetelor ți se pare insuportabil de strident. Mai există bulevarde care par plicticoase, dar nu sunt așa. Aici, nisipul prăfos e plin de atâtea coji de semințe, încât e imposibil să-l mături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îmi plăceau grozav, dar (oricât de straniu și de ilogic ar părea) tocmai acest sentiment de plăcere pe care mi-l trezeau imaginile respective îmi era extrem de antipatic. În orice caz, am sărit voios de pe divan în seara când a răsunat, lung și strident, soneria care mă chema la telefon. În seara aceea memorabilă, în seara aceea nefastă pentru mine mă pregăteam, ca întotdeauna, să mă duc la Stein. Dar nu era Stein. Și, când, după ce am coborât în fugă scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de grinda de lemn ce susținea tavanul galeriei, abia izbutea să alunge întunericul. Lămpașul fixat pe frunte îl ajuta mai mult. Lovea cu sete în peretele din față încercând să mărească crăpătura pe care o făcuse în stâncă. Zgomotul loviturilor răsuna în jur, amplificat de pereții înguști. Se apropie de locul unde era fisura și privi cu atenție. Arăta bine, așa încât ridică ranga groasă de alături și o potrivi la locul ei. Se apăsă cu putere de mai multe ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întoarcem! spuse dintr-o dată Ileana. De ce, s-a făcut prea târziu? Nu, dar nu-i bine să mai rămânem! Se întoarse pe călcâie, îl luă pe Cristi de braț și îl trase după ea. Porniră repede spre oraș. Pașii lor răsunau pe dalele de piatră de pe pavaj. Deasupra lacului, ceața se îndesea cu repeziciune. În lumina lunii, deja apa părea o suprafață lăptoasă, ce fremăta în valuri mici. Deși nu bătea nici un firicel de vânt, dinspre lac se simțea o răceală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
suprafață. La început crezuse că i se pare, dar apoi sunetul se auzi din nou. Cristi se opri și ascultă atent. Pe dalele de ardezie ale trotu arului din spate se târa ceva foarte greu. Un clinchet ca de metal răsuna tot mai aproape în urma lor. Luată prin surprindere de oprirea bărbatului, Ileana se desprinsese de brațul lui Toma și mai făcuse doi pași. Se întoarse mirată spre el și îl privi înspăimântată. Auzise și ea. Hai, nu mai zăbovi! îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jumătate, cât să se aplece peste interfonul de pe birou și zbieră în microfon: Ildiko, adu tu ibricul de cafea și două cănițe! Toma se întrebă de ce oare bătrânul se mai ostenise să vorbească la interfon. Vocea puternică a lui Pop răsunase în toată clădirea. Oricine se afla de partea cealaltă a ușii l-ar fi auzit fără probleme, ba chiar și din birourile alăturate. Dimineață, după un mic dejun la care participase întreaga familie, comandantul mai zăbovise puțin acasă. Discutaseră despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mare ajutor. Dacă ar fi alunecat pe versant, zgomotul căderii sale i-ar fi putut atrage pe urmăritori. Când ajunse jos, se afundă în smârcul de pe fund. Încercând să își scoată piciorul din mâl, acesta scoase un sunet înfundat care răsună ca o pocnitură în noapte. Îi pomeni în gând pe toți sfinții din calendar și nu cu gânduri tocmai pioase. Reuși să iasă cu bine și porni voinicește la deal în partea cealaltă. Era de acum dincolo și deja se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ordonă el. Căută tasta de apelare rapidă a numărului șefului convoiului din urma sa. Din cauza surescitării degetele îi tremurau și trebui să se concentreze ca să nu apese greșit. Dură o eternitate până ce legătura se formă și apoi sunetul de apel răsună mult în receptor. Cât timp vorbise la telefon cu necunoscutul, trecuseră de culmea dealului. Aici drumul era ceva mai bun și mașina prinsese viteză. Coborâseră destul de mult panta mai dulce de aici. Acum, după ce întorseseră, se îndreptau din nou spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu să tremure în mâna lui. Inspectorul scutură din cap și se opri. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină, îi răsunară în minte cuvintele lui Calistrat. Își amintea că mai încercase o dată să intre în peșteră, în urmă cu trei ani, în ziua în care, împreună cu prietenul său, aruncaseră în aer bârlogul bestiei. Stătuseră exact acolo unde se afla acum. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
imediat ce Boris se îndepărtase suficient de Toyota cu care venise. Mercenarul tresări și dădu să se întoarcă spre locul de unde venise vocea. Pohoață reacționă imediat, apăsă pe trăgaci și trase un foc înspre el. În liniștea pădurii, focul de armă răsună puternic printre copaci. Godunov se aruncă repede la pământ. Încă nu price pea ce se întâmplă, dar îi era clar că atacatorii nu glumeau, glontele îi șuierase pe la ureche, chiar îi simțise fierbințeala pe obraz. Aruncă arma și rămâi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea să ajungă la fiecare din soliștii de sub el. Îi putea privi și asculta pe oricare dintre ei, împreună și separat totodată. Mirat, pentru că nu pricepea cum de se poate așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
orbitoare, știa că nu mai e singur. Mai multe entități se aflau acolo, lângă el. N-a sosit încă vremea! spuse o voce puternică. Se simțea neliniștit pentru că nu înțelegea ce se întâmplă. Urechile nu percepuseră nici un sunet, glasul îi răsunase direct în minte. Trebuie să te întorci! continuă vocea. Mai ai încă de lucru, mai târziu ai să revii aici, printre noi. Atât. Începu imediat să cadă prin același tunel înconjurat de întuneric prin care venise. Pe măsură ce cobora, viteza era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era pe partea cealaltă. Bestia scâncea, căutând o fisură prin care să se poată elibera. El, înspăimântat de situația în care se afla, venise lângă ieșire, încercând să scape din capcană. Clinchetul sec al lacătului închis de Godunov îi mai răsuna încă în urechi. În clipa aceea știuse că soarta îi fusese pecetluită. Câteva minute mai târziu, rămăsese fără aer. Își amintea arsura din piept și sfârșeala ce începea să îl cuprindă. Apoi, nimic. Nu mai știa ce se întâmplase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
literatură sîrbo-croată la Strasbourg, Bordeaux și Lille. În ultimii ani m-am stabilit la Paris - Arondismentul 10, și nu sufăr de nostalgie. CÎnd mă trezesc, uneori nici nu știu unde sînt, dar aud la fereastră cum vorbesc concetățenii și din mașinile parcate răsună la casetofon acordeonul. Danilo Kiš, 1983 ENCICLOPEDIA MORȚILOR Ma rage d’aimer sur la mort comme une fenêtre sur la cour. Georges Bataille SIMON MAGUL După șaptesprezece ani de la moartea și minunea Învierii lui IIisus Nazarineanul, pe drumurile prăfoase care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pată neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o singură literă din Enciclopedie. Aceea era a treia. Într-adevăr, În cea de-a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr-odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adîncă. Tulburată și abia trăgîndu-mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu-mi poate că despre asta mai și citisem undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază, ajunși În fața unei case (strada și numărul) bat la poartă, cer o cană cu apă. Iese o fată, le Întinde un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
șenilelor de tanc acoperea pentru o clipă interogarea unui Volksdeutscher pe nume Franjo Herman, ale cărui implorări treceau prin zidul subțire al clădirii Învecinate, iar un ofițer justițiar al OZN-ei2 Împlinea răzbunarea poporului, ca și rafala din curtea Învecinată ce răsunase ca un sfredel În liniștea deplină care se lăsase după trecerea tancurilor sovietice, de asemenea pata de sînge de pe zid, pe care tata o va zări prin gemulețul de la closet, și cadavrul nenorocitului de Herman, În poziție embrionară, toate vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]