KorAP: Find »[drukola/base=rătăci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...344 >

8,590 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

că lipseau și alte lucruri: nu dădeam peste nici un fel de scrisori, extrase de cont sau facturi, nici măcar peste plicuri de corespondență nesolicitată. Nici un singur lucru care să poarte pe el numele meu nu era aruncat la întâmplare, dosit sau rătăcit sub sofa, sub pat sau în spatele scrinului. Nimic. Și nimic fi legat de Clio Aames. Șocul provocat de toate astea laolaltă, nivelul de luciditate și control pe care-l implicau, m-au izbit destul de tare. Eram speriat și jignit. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
obosit după nesfârșitele ore în care mă străduisem din răsputeri să țin laolaltă părțile componente care făceau din mine o ființă umană. Voiam să mă depun și să alunec precum nămolul, să mă-nfășor în jurul trunchiurilor de copaci, un nimic rătăcit de aluviuni negânditoare și cote ridicate. Trecură secunde întregi. Mi-am umplut plămânii cu aer și apoi l-am lăsat să iasă - încet, umed și aburit. Am făcut un pas hotărât, dar grijuliu în spate, împotriva voinței apei. După ce mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de saltele goale și geamuri mari, cu jaluzele rupte. Așa mi se înfățișa spitalul, ca o succesiune de piese ciudate, disparate, de puzzle. Locuri care nu puteau și nu aveau să fie reasamblate la nivelul nici unui plan mental. M-am rătăcit imediat. Era măcar cineva acolo? Creierului meu surmenat să-i fi scăpat ceva evident la intrare și să mă fi trimis împleticindu-mă în direcția greșită? În mod normal, aș fi putut răspunde cu un nu categoric. Nu însă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Am lăsat rucsacul lui Scout sprijinit de unul dintre fotolii, am mai băut un pahar din whisky-ul doctorului, am luat cușca lui Ian din mijlocul camerei și am rămas în picioare, cântărind-o în mână. — Pis pis pis pis. Rătăceam pe coridor, cu cușca în mână. Pereții de cărți erau nesfârșiți. Eu eram nedumerit, nehotărât, năpădit de sentimente. — Pis pis pis pis. Cabinetele lui Fidorous treceau pe lângă mine. Nu m-am sinchisit să mă opresc și să cercetez vreunul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o direcție greșită la a doua sau a treia răspântie, pentru că acolo unde mă așteptam să fie ușa dormitorului, nu era nimic. Mă uitam la un perete compact de cărți. O ploaie de ace reci pe șira spinării - te-ai rătăcit, Eric. Am strigat: — Hei! Nimic. — Mă aude cineva? Dar cărțile amortizară sunetul, îl absorbiră și-l scuipară din nou afară sub forma a kilometri întregi de tăcere prăfoasă. Mi-am lipit fruntea de zidul de cotoare. — Fantastic. Apoi am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ultima răspântie și ia-o la dreapta. Surpriza mă făcu să tresar, dar vocea îmi era cunoscută. Încă răsuflând din greu, m-am îndreptat de spate și-am pornit spre arcadă. — Scuze. Am făcut jumătate de pas înăuntru. — M-am rătăcit și-am auzit, cred, un clopot sau ceva de genul ăsta, așa că l-am urmărit. De fapt... pe tine te căutam. Doctorul Fidorous se întoarse cu fața la mine. — Ai auzit? — Da. — Ei, atunci, mai bine intră, nu? Încăperea era mică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

că, după ce-am fost zvîrlită din presă, mi se respingeau absolut toate textele. Habar n-am avut. Nici n-am presupus măcar cum și cînd m-au pus pe lista de interziși. Numai că nu-mi apăreau articolele. Se rătăceau prin mapele redacționale și, după "săptăluni", pricepeam că n-or să mai apară. Camarazii de revistă, cu care făcusem un fel de confrerie contra șefilor (da, e adevărat, am avut un talent: să mă pun rău dar bine! cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ceva ca o floare de gheață, cum se fac pe fereastră. Uzezi de soluția bătrînilor: refugiul în trecutul îndepărtat, Rusalin, vreau să-i spun, dar nu-i spun. N-am apucat să mă bărbieresc. Dispar două-trei minute. Nu știu de ce, rătăcesc cu gîndul la tant' Eugénie. Pierduse la naționalizare o avere uriașă, o jumătate de Ialomiță și ajunsese să fure zahăr din zaharnița Lisellei. Îl strecura într-un buzunar cusut special, ca al țigăncilor. Pentru că limba maternă fusese franceza, nu româna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
bătrîne". "Natură conservată, conservatoare", a strîmbat din nas Patrick, deranjat (purta un costum Cerruti) de les mouches, de iarba plină de melcișori, de scaieți, de cioturi, de o vulpe tehuie care i s-a părut hienă, de șoriceii de pădure, rătăciți printre crengile pentru foc, de vînt și de ne-vînt, de răcoare și de ne-răcoare. Nu se pama după decor natural. Nici Bradutz nu se mai pama după decorul incult, natura naturans; suspina după cel compus, civilizat, după natura naturrata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

necunoscută. Relieful se anunța la fel de bizar, un spațiu ondulat fără înălțimi sau depresiuni prea mari, dar suficiente ca să te facă să nu știi unde te afli în fiecare moment. Totuși, nu era un loc în care să poți să te rătăcești atâta vreme cât știai unde trebuie să ajungi. Pașii te purtau transhumantic încotro ți-era îndreptat gândul. De ce anume a fost ales acest spațiu încrețit și după ce principii ermetice a fost construit acest sat, nimeni nu știe! Adesea m-am gândit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
oprit, cerul s-a limpezit și apele au început să se retragă. Lumea devenise o mlaștină uriașă fără oameni sau animale, doar cu soarele și luna pe cer. Iar eu, împărțit în două, mă căutam și mă strigam în disperare, rătăcind printre munți și văi. Deodată, am dat un strigăt de bucurie și recunoaștere în același timp. Mi-am văzut umbra proiectată și răsfrântă peste muntele din fața mea. Am alergat ca un nebun în întâmpinarea ei, în speranța că-mi voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc ce era mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
examenelor. Vizitele mele, aici, au început să fie din ce în ce mai rare. Continui să vin, mânat de speranța de-a o revedea. Încă de la intrare, poziția și mai apoi privirea Licornului îmi spun că ea nu s-a arătat în absența mea. Rătăcesc iarăși pe ulițe, fără nicio noimă, mă mai opresc, din când în când, să stau de vorbă cu creaturi cărora nu le-am acordat până acum prea multă atenție. Nu mai pot asculta aceleași povești pe care le-am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
la o benzinărie. Mă dau jos ca să cer direcții. Unde vrei să ajungi? mă întreabă flegmatic benzinistul. Nu-mi vine în minte niciun nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
întreabă flegmatic benzinistul. Nu-mi vine în minte niciun nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua, s-a suit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua, s-a suit ireversibil în cap. Dau drumul la radio. Gândul meu bântuie aiurea. Solidar cu el, sufletul rătăcește și el fără memorie. În curbe, genunchii mei se lipesc și își râd unul altuia. Doar ei, prin atingere, regăsesc memoria genunchilor ei sau a pântecelui Hipogrifului. Electrizați într-o dulce melancolie, genunchii mei vibrează ușor în ritmul muzicii: "Still

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Deci pe unde spuneai că bântuie triplul tău soț? N-ar fi oportun să ne întâlnim tocmai acum. Ar fi un duel inegal: trei contra unul. În plus, o apariție atât de hilară mi-ar tăia orice elan vitejesc. Dora: Rătăcește toată ziua prin parc la orele când lumea e în general la serviciu. De fapt, se duce s-o întâlnească pe Philomena. Dar pe mine nu mă mai interesează acum. Acum sunt liberă. De nu m-ar sâcâi procesul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mea iubire. Nu făcuse niciun secret în fața lumii din relația mea intimă cu ea. În plus, a declarat că Maimuța Makonde, pe care a cunoscut-o în profunzime, nu știe mai multe despre ea însăși decât orice muritor de rând rătăcit în această lume; dacă creația lui a început înainte de pântecele mamei sale, dacă spiritul e nemuritor și se poate reîncarna oricând în maimuță, dacă Dumnezeu ne-a abandonat sau nu și, dacă nu încă, când o va face. Numele, paternitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Oul inițiat, ce înscrie hieroglife pe pergamentul vulcanic al insulei, urmat de puiul ce crește miraculos, se adaugă la dimensiunea fabuloasă a acestei păsări măiestre. Prin comportamentul lor ritualic și exemplar îi întâlnim doar în poveștile cu pescarii fără noroc, rătăciți în vâltoarea apelor. Albatroșii coboară pe pământul poemelor mării sau a insulelor Galapagos, în sezonul de estru, apoi vor cutreiera pe distanțe nesfârșite întinderile mărilor. Să urmărești un albatros pe mare nu poate fi decât un semn nefast al sorții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că da. Nu a mai rămas sigur nimic de dat?" "Nu", răspund. Și plec mai departe. Am străbătut cimitirul în lung și în lat, nimeni nu-mi poate da un chibrit. Nu mai știu să mă întorc la mormântul bunicii, rătăcesc fără noimă, nu mai știu dacă în căutare de chibrituri sau doar caut locul unde mă așteaptă mama. E o căldură insuportabilă și o lumină orbitoare. Mi se face alb în fața ochilor, nu mai văd nimic, nu știu ce să fac. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
câte unul se individualizează din mulțime și ține câte o cuvântare pe amvonul din holul de la intrarea în "Casa". Holul "Casei" este un loc de inițiere pentru toate procedurile desfășurate aici, dar și locul unde se formează cozile de intrare. Rătăcit pe platforma de filmare, tu îți cauți rolul tău. Rolul tău este să stai disciplinat într-una din cozile: prima vez sau secunda vez și să apari în fața lui Joao cu o bucată de hârtie în mână, unde sunt traduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ploaie de lumină. Peste tot actori, mai buni sau mai răi, ce știu să plângă sau să zâmbească la comandă, să râdă în cărucioare sau să servească drept verigi într-un lanț energetic, ce fac obiectul operațiilor vizibile și invizibile. Rătăcit pe platforma de filmare, tu îți cauți rolul tău. Îl joci așa cum crezi tu de cuviință sau cum vezi la ceilalți. E alegerea ta. Și rolul e numai al tău. Apus de soare în Abadiania. Semnele anotimpului De pe terasa "Casei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
stau bărbații: sicraN, ce crâmpoțește nervos pergamentul unde stă înscris Okurina, bătrânul al cărui străbunic dispare printr-o fereastră desenată pe cer deasupra liniei orizontului, tânărul ce a fost îndrăgostit de o fotografie, bărbatul vizitat de îngeri, urmat de cel rătăcit în rezervația cu creaturi fabuloase, în căutarea iubirii imposibile, și domnul însoțit mereu de "El"-ul său recalcitrant și obositor, etern și perpetuu îndrăgostit. I-am invitat pe prietenii mei la un fel de praznic, pentru că este vorba de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]