KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

-i vii! Luați pe nepregătite, războinicii și grăjdarii se agitară surprinși în apă și o luară la fugă de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. — Ei, ei, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și-i dusă la comandantul lor, Fuwa Hikozo, care-i interogă din șaua calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
calul în sat, pentru a-i chestiona pe localnici. Sătenii îi spuseră că bătălia începuse în zori și era complet neașteptată. Tocmai când văzuseră flăcările de pe Muntele Oiwa, auziseră strigăte de război care răsunau ca niște valuri tsunami. Apoi, niște războinici ai armatei lui Sakima, probabil o grupă de recunoaștere, galopaseră cu caii prin sat, dinspre Yogo. Se zvonea că forțele lui Nakagaba Sebei apărau fortăreața, dar erau doborâte până la ultimul om. Întrebați dacă știau ceva despre oamenii lui Kuwayama din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
tabăra lui Hideyoshi din Mino, pentru a-l informa despre urgența situației. Forțele lui Sakuma de pe Muntele Oiwa își instalară acolo o tabără provizorie și, convinse de triumf, se odihniră mai mult de două ceasuri, începând cam de la Ora Calului. Războinicii erau osteniți după luptele intense și lungul marș care începuse în noaptea trecută. După ce-și mâncară merindele, însă, începură să fie mândri de mâinile și picioarele lor scăldate în sânge; ici și colo se legau conversații nepăsătoare, iar oboseala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
internă din statul major - faptul că îndărătnicia lui Genba era criticată de Katsuie - spiritul marțial din tabără își cam pierdu voia bună. — Alt trimis a părăsit tabăra. — Cum? Încă unul?! Du-te-vino-urile repetate între tabăra primcipală și Muntele Oiwa îndurerau inimile războinicilor. De o jumătate de zi, Katsuie simțea că i se apropia sfârșitul. În timp ce aștepta întoarcerea celui de-al cincilea emisar, abia mai putea sta pe taburetul de campanie. Tabăra se afla într-un templu din Kitsunezaka, iar acum Katsuie rătăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
răzgândească. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul de așteptare al războinicilor din camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă-l imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă servitorilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și să se revolte, reprezentase un motiv de neliniște pentru Hideyoshi. Pentru a preîntâmpina trădarea, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
general. Nu trebuie ratată ocazia. Imediat ce Nagahide plecă, Hideyoshi puse să-i fie luat scăunelul de campanie. — Au spus că Genba dă bir cu fugiții. Luați-o pe calea retrageii lui și urmăriți-l fără milă, ordonă el, spunându-le războinicilor din jur să transmită comanda întregii armate. Și aveți grijă să nu trageți cu muschetele până nu începe să se lumineze cerul. Nu se aflau pe un drum neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
caz să aleagă greșit între ei. Când își părăsise castelul din Fuchu, plecând pe câmpul de luptă, soția sa fusese îngrijorată pentru intențiile lui și îl chestionase îndeaproape. Dacă nu lupți contra Seniorului Hideyoshi, nu-ți vei face datoria de războinic, spusese ea. — Așa crezi? — Dar nu cred nici că e nevoie să-ți onorezi cuvântul față de Seniorul Katsuie. Nu vorbi prostii. Crezi că sunt capabil să-mi trădez cuvântul de războinic, odată ce mi l-am dat? — Ei, atunci, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
contra Seniorului Hideyoshi, nu-ți vei face datoria de războinic, spusese ea. — Așa crezi? — Dar nu cred nici că e nevoie să-ți onorezi cuvântul față de Seniorul Katsuie. Nu vorbi prostii. Crezi că sunt capabil să-mi trădez cuvântul de războinic, odată ce mi l-am dat? — Ei, atunci, pe care dintre ei ai să-l susții? — O las în voia cerului. Altceva, nu știu ce pot face. Înțelepciunea omenească e prea limitată pentru așa ceva. Plini de sânge, oamenii lui Sakuma fugeau urlând spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Genba, care fugea și el în aceeași direcție, însoțit de un grup de călăreți, sări din șaua sa stacojie, începând să-și mustre trupele cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? Spălați putina, după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză greoi pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea aproape să sufle foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
aceste defecte, Katsuie era totuși sigur că Genba avea o stofă superioară mediei. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se în așternut. În momentul când lămpile începură să pâlpâie, un număr de războinici veniră în fugă pe coridor. În camera alăturată și în următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păzuseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă pe culoar. — Ce s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de o bucată de vreme. Cercetașii noștri tocmai s-au întors de la Muntele Higashino... — N-o mai lungi atâta! Zi-ne doar esențialul! îl întrerupse brutal Menju. — Hideyoshi a venit din Ogaki. Armata lui face mare zarvă lângă Kinomoto, spuse războinicul, dintr-o suflare. — Ce? Hideyoshi? Agitați, oamenii veniseră cât puteau de repede pentru a anunța situația în apartamentele de culcare ale lui Shibata Katsuie, dar Katsuie auzise deja cele spuse și ieși el însuși pe coridor. Ați auzit ce-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
sale, Katsuie nu era numai dezabuzat, ci turba de-a binelea. Scrâșnind din dinți, părea incapabil să se stăpânească de a-și scuipa indignarea spre ofițerii din jurul lui. Mai întâi așezați, apoi în picioare și în sfârșit umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două, trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spiritul său aprig îl împingea neînduplecat înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, rzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă în fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
grăbindu-se spre Yanagase. Atât omul care părea stindardul comandantului, cât și servitorii lui Katsuie îi înconjurară calul și porniră în grabă, cu el în mijlocul lor. Dar avangarda lui Hideyoshi răzbătuse deja prin Kitsunezaka și, neluându-i în seamă pe războinicii clanului Shibata din apărare, luară în cătare stindardul auriu care flutura în depărtare. — Katsuie e! Nu-l lăsați să scape! Un grup de lncieri iuți de picior se adunară la un loc, luând-o la fugă în direcția lui Katsuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și nu se codeau să moară pentru seniorul lor. „Ah, au mau rămas câțiva oameni onorabili în clanul Shibata,” reflectă Shosuke, privind fericit chipurile din jurul lui. — Haideți! Să le-arătăm ce înseamnă o moarte fericită! Punând steagul în mâinile unui războinic, se repezi înainte, grăbindu-se la apus de satul Yaganase, către crestele de miazănoapte ale Muntelui Tochinoki. Când mica forță de nici patruzeci de oameni luă hotărârea de a proni înainte, aceștia manifestară un spirit mult mai intens decât cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
moară. Așa cum era de așteptat trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau cu răsuflarea tăiată cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar și prin locuri pe unde nu era cărare - creștea clipă de clipă. — Mai e timp să împărțim între noi o ceașcă de apă, de adio, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
regretat. Alegeți-vă fiecare câte un dușman respectabil și faceți-vă un splendid renume. Lsați-mă pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțar drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase spada lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră unul pe celălalt de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau unii cu alții pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oamenii ca Genba și Katsuie din cauza reticenței, gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui Shosuke erau încă ascunse de garda feței. — L-am ucis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; stătea doar în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre în pas vioi pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-și stăpânească lacrimile. Aduceți repede ceai și orez, ordonă el. Și sake. Puține cuvinte îi treceau prin gând pentru a-l mângâia. Totuși, simțea nevoia de a spune ceva. Se zice adesea că victoria și înfrângerea fac substanța vieții de războinic. Dacă vă gândiți la dezastrul de azi în termenii destinului omenesc, știți că a fi mândru de victorie e primul pas pe calea distrugerii, iar a fi complet învins e primul pas spre ziua victoriei. Ciclul etern al suișurilor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
s-au întors fără nici un neajuns. — Bine, bine. Sunt ușurat să aud. Ia-mi calul, vrei? Predându-le celor doi frâul calului, Hideyoshi intră pe poarta castelului exact ca și cum ar fi revenit la el acasă, urmat de proprii săi însoțitori. Războinicii care umpleau ca o pădure castelul îi observau comportamentul cu uimire - aproape amețiți. În același moment, Inuchiyo și fiul său ieșiră în fugă, alergând spre Hideyoshi. În timp ce se apropiau unul de altul, cei doi vorbiră în același timp, ca doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
conduse până la intrarea bucătăriei. Pe drum, soția lui Inuchiyo spuse: — Senior Hideyoshi, ai spus că Toshinaga poate rămâne aici ca să aibă grijă de mama lui, dar nu cred că sunt deja atât de bătrână, nici atât de singură. Vor rămâne destui războinici pentru a păzi castelul și nimeni nu are de ce să fie neliniștit de apărarea lui. Inuchiyo era de aceeași părere. În timp ce mergeau grăbiți spre intrare, Hideyoshi și familia Maeda definitivară ora plecării de a doua zi și stabiliră alte detalii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
va începe prima zi din viața noastră pe lumea cealaltă. Noaptea de-acum e Ajunul Anului Nou al nostru în astă lume. Cu numeroasele lămpi și multele voci vesele, întrunirea nu părea cu nimic diferită de unbanchet obișnuit. Numai prezența războinicilor înarmați făcea ca un nor sumbru să plutească prin sală. Fardul și îmbrăcămintea lui Oichi și ale celor trei fiice ale sale dădeau petrecerii un aer incredibil de proaspăt și chiar elegant. Cea mai tânără dintre cele trei surori avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]