1,183 matches
-
și Rada Kubanului, fiecare proclamându-se reprezentantul de drept al populației din zonă. La scurtă vreme după proclamare, Rada a proclamat înființarea Republicii Populare a Kubanului, dar bolșevicii au desființat Parlamentul local. Deși cei mai mulți dintre cazaci au fost de partea Radei, alții s-au alăturat bolșevicilor, care le promisese autonomie. În martie 1918, după ofensiva încununătă cu succes a lui Kornilov, Rada s-a plasat sub autoritatea generalului. După moartea lui Kornilov din iunie 1918, Rada a semnat o înțelegere pentru
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
cazacii oscilau între loialitatea către Armata Rușilor Voluntari a lui Denikin și forțele naționaliste ucrainene. Pe 6 noiembrie 1919, forțele lui Denikin au luat cu asalt Rada și, cu ajutorul atamanului A. Filimonov, au arestat zece dintre parlamentari, inclusiv pe premierul Radei, P. Kurganski. Parlamentarii arestați au fost spânzurați pentru trădare. Numeroși cazaci s-au alăturat forțelelor lui Denikin și au luptat în cadrul Armatei Voluntarilor. După înfrângerea lui Denikin din 1919, când devenise clar că bolșevicii aveau să ocupe Kubanul, unele grupuri
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
fost spânzurați pentru trădare. Numeroși cazaci s-au alăturat forțelelor lui Denikin și au luptat în cadrul Armatei Voluntarilor. După înfrângerea lui Denikin din 1919, când devenise clar că bolșevicii aveau să ocupe Kubanul, unele grupuri pro-ucrainene au încercat să restaureze Rada, să se distanțeze de Armata Voluntarilor și să lupte cu bolșevicii în alianță cu ucrainenii. Cu toate acestea, pe la începutul anului 1920, Armata Roșie a preluat controlul asupra Kubanului, iar forțele Radei și ale lui Denikin au fost definitiv înfrânte
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
Kubanul, unele grupuri pro-ucrainene au încercat să restaureze Rada, să se distanțeze de Armata Voluntarilor și să lupte cu bolșevicii în alianță cu ucrainenii. Cu toate acestea, pe la începutul anului 1920, Armata Roșie a preluat controlul asupra Kubanului, iar forțele Radei și ale lui Denikin au fost definitiv înfrânte. După victoria sovietică, numeroși cazaci din Kuban au fugit din țară, pentru ca să evite persecuțiile bolșevicilor. La scurtă vreme după victoria Armatei Roșii, Armata cazacilor din Kuban a fost dizolvată în mod oficial
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
Autoritățle austro-ungare au primit rapoarte de la organizație ucraineană din Imperiul Rus confrom cărora 700 de cazaci din Kuban au fost arestați în Galiția de est de către autoritățile militare ruse datorită refuzuluil lor de a lupta împotriva ucrainenilor din armata austriacă. Rada cazacilor din Kuban a proclamat limba ucraineană ca limbă oficială în timpul războiului civil. Albii generalului Denikin a ocupat regiunea și a desființat Rada și au reintrodus limba rusă ca limbă oficială în regiune.. După victoria bolșevicilor în războiul civil, Kubanul
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
de est de către autoritățile militare ruse datorită refuzuluil lor de a lupta împotriva ucrainenilor din armata austriacă. Rada cazacilor din Kuban a proclamat limba ucraineană ca limbă oficială în timpul războiului civil. Albii generalului Denikin a ocupat regiunea și a desființat Rada și au reintrodus limba rusă ca limbă oficială în regiune.. După victoria bolșevicilor în războiul civil, Kubanul a fost considerată una dintre cele mai ostile regiuni față de noua putere comunistă. I. V. Stalin a declarat în discursul său din 1923
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
pro-turci, adică aproximativ 2.000 de oameni. El s-a prezentat cu ei la Silistra, după care a cerut permisiunea să se întoarcă în Deltă și să mobilizeze un al doilea val de cazaci. Ajuns în Sici, el a convocat Rada cazacilor și și-a anunțat decizia de trecere de partea rușilor cu restul efectivelor. Pe 10 mai 1828, 218 cazaci și 578 raiahi conduși de Gladki au traversat Dunărea cu toate simbolurile, tezaurul și obiectele de cult ale Siciului. După ce
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
1917, a izbucnit u conflict între regimul bolșevic din Rusia și cazaci. Atamanul Kaladin din regiunea Donului a declarat că acordă întregul său suport, în strânsă colaborare cu celelalte Armate căzăcești, forțelor lui Kerenski. Kaledin, după ce a stabilit legături cu Rada Centrală Ucraineană și Armatele din Kuban, de pe Terek și din Orenburg, a sperat să poată răsturna noul guvern bolșevic și să instaureze un regim contrarevoluționar în Rusia. Pe 15 noiembrie 1917, generalii Kornilov, Alexeev și Denikin au început să organizeze
Descazacizare () [Corola-website/Science/318134_a_319463]
-
acesta, bolșevismul nu punea accent pe identitatea națională, dar o facțiunea a bolșevicilor ucraineni numiți „grupul Kiev” a acționat la rândul ei pentru ucrainizare. După abdicarea împăratului Nicolae al II-lea, liderii comunității ucrainene au reușit în sfârșit să organizeze Rada Centrală în Kiev. Președintele primei Rade a fost Mihailo Grușevski. Deputații ucraineni au dorit să obțină aprobarea Guvernului Provizoriu de la Petrograd pentru formarea unui guvern regional. Membrii Radei Centrale aparțineau unui spectru politic larg: socialiști-revoluționari, social-democrați ucraineni sau ruși, naționaliști
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
identitatea națională, dar o facțiunea a bolșevicilor ucraineni numiți „grupul Kiev” a acționat la rândul ei pentru ucrainizare. După abdicarea împăratului Nicolae al II-lea, liderii comunității ucrainene au reușit în sfârșit să organizeze Rada Centrală în Kiev. Președintele primei Rade a fost Mihailo Grușevski. Deputații ucraineni au dorit să obțină aprobarea Guvernului Provizoriu de la Petrograd pentru formarea unui guvern regional. Membrii Radei Centrale aparțineau unui spectru politic larg: socialiști-revoluționari, social-democrați ucraineni sau ruși, naționaliști polonezi sau evrei, reprezentanți ai armatei
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
al II-lea, liderii comunității ucrainene au reușit în sfârșit să organizeze Rada Centrală în Kiev. Președintele primei Rade a fost Mihailo Grușevski. Deputații ucraineni au dorit să obțină aprobarea Guvernului Provizoriu de la Petrograd pentru formarea unui guvern regional. Membrii Radei Centrale aparțineau unui spectru politic larg: socialiști-revoluționari, social-democrați ucraineni sau ruși, naționaliști polonezi sau evrei, reprezentanți ai armatei și țărănimii și ai minorităților. Elementele demobilizate ale fostei armate imperiale care mai erau încă pe teritoriul Ucrainei și-au exprimat în
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
sau evrei, reprezentanți ai armatei și țărănimii și ai minorităților. Elementele demobilizate ale fostei armate imperiale care mai erau încă pe teritoriul Ucrainei și-au exprimat în scurtă vreme sprijinul pentru noul organ al puterii regionale. Pe 23 iunie 1917, Rada Centrală a emis Prima „Proclamație Universală”, prin care era proclamată autonomia Ucrainei în cadrul unei Rusii federalizate. Această hotărâre a fost întâmpinată cu entuziasm de Congresul Țăranilor Ucraineni din 28 iunie. La scurtă vreme după lovitura de stat bolșevică de la Petrograd
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
care era proclamată autonomia Ucrainei în cadrul unei Rusii federalizate. Această hotărâre a fost întâmpinată cu entuziasm de Congresul Țăranilor Ucraineni din 28 iunie. La scurtă vreme după lovitura de stat bolșevică de la Petrograd și după un enveniment similar la Kiev, Rada Centrală a emis a treia Proclamație Universală, proclamând înființarea Republicii Populare Ucrainene și condamnând lovitura de forță bolșevică de la Petrograd, pe care o considera ilegală. După dizolvare guvernului legal de la Petrograd, Rada Centrală nu a avut altă alegere decât să
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
Petrograd și după un enveniment similar la Kiev, Rada Centrală a emis a treia Proclamație Universală, proclamând înființarea Republicii Populare Ucrainene și condamnând lovitura de forță bolșevică de la Petrograd, pe care o considera ilegală. După dizolvare guvernului legal de la Petrograd, Rada Centrală nu a avut altă alegere decât să-și proclame autonomia, sub conducerea unui guvern regional, așa cum fusese aprobat mai înainte de Guvernul Provizoriu Rus. Noul stat ucrainean a refuzat să recunoască legitimitatea guvernului sovietic, ceea ce a dus la apariția unor
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
avut altă alegere decât să-și proclame autonomia, sub conducerea unui guvern regional, așa cum fusese aprobat mai înainte de Guvernul Provizoriu Rus. Noul stat ucrainean a refuzat să recunoască legitimitatea guvernului sovietic, ceea ce a dus la apariția unor puternice tensiuni între Rada Centrală și puterea bolșevică. Guvernul bolșevic dorea o uniune a tuturor regiunilor care aparținuseră Imperiului Rus. Facțiunea bolșevică ucraineană a organizat un Soviet pan-Ucrainean al Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor în Kiev în decembrie, cerând Radei Centrale recunoașterea Sovnarkomului. Cum
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
unor puternice tensiuni între Rada Centrală și puterea bolșevică. Guvernul bolșevic dorea o uniune a tuturor regiunilor care aparținuseră Imperiului Rus. Facțiunea bolșevică ucraineană a organizat un Soviet pan-Ucrainean al Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor în Kiev în decembrie, cerând Radei Centrale recunoașterea Sovnarkomului. Cum bolșevicii ucraineni nu reprezentau decât aproximativ 5% din numărul celor aproximativ 2.500 de delegați la Congres, aproximativ 100 de comuniști și sprijinitori au părăsit aceast soviet și s-au alăturat congresului deputaților locali în Harkov
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
din Imperiul Rus să pretindă o largă autonomie ca și dreptul la autodeterminare. În luna martie a aceluiaș an, a fost proclamată la Kiev Republica Populară Ucraineană, entitate autonomă din cadrul Rusiei, recunoscută de Guvernul Provizoriu Rus, condusă de un parlament - Rada Centrală - dominat de elementele socialiste. Guvernul Provizoriu de la Petrograd, slab și ineficient, a rămas loial Antantei și a dorit continuarea participării la un război profund nepopular, lansând Ofensiva Kerenski în vara anului 1917. Ofensiva s-a dovedit a fi un
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
în final la dezintegrarea forțelor armate și a aparatului de stat de la toate nivelurile. Numeroșii soldați și ofițeri dezertori, în particular cei ucraineni, și-au pierdut credința în viitorul imperiului, și au considerat că alternativa supraviețuirii este asigurată numai de Rada Centralșă și politica ei de autodeterminare. Nestor Mahno și-a început activitatea sa anarhistă în sudul Ucrainei dezarmând soldații și ofițerii ruși dezertori, în vreme ce în regiunea industrială din răsărit, Bazinul Donețului, au avut loc greve tot mai dese, instigate de
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
Ucrainei, bolșevicii locali au creat „republici” separatiste: „Republica Sovietică Odesa”, „Republica Sovietică Donețk-Krivoi-Rog”, iar Nestor Mahno apus bazele unui entități nestatale - Teritoriul Liber și s-a aliat cu bolșevicii. Pe 9 februarie, Gărzile Roșii au intrat în Kiev, forțând evacuarea Radei Centrale la Jitomir. În acest timp, în Basarabia se amplifica mișcarea națională, care avea să ducă la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești și la unirea cu România de pe 9 aprilie 1918. Resturile armatei ruse au trecut de partea celor două tabere
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
timp, în Basarabia se amplifica mișcarea națională, care avea să ducă la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești și la unirea cu România de pe 9 aprilie 1918. Resturile armatei ruse au trecut de partea celor două tabere aflate în conflict; bolșevicii și Rada Centrală. O excepție notabilă a fost Mihail Drozdovski, care s-a alăturat Mișcării Albe, a mărșăluit cu trupele de sub comanda sa din vest spre est prin Noua Rusie spre regiunea Donului și a zdrobit forțele lui Nestor Mahno. Rada, confruntată
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
instituția de conducere principală a Republicii Populare Ucrainene și a sădit semințele democrației parlamentare și a independenței naționale, care nu au fost niciodată complet uitate în timpul dominației Uniunii Sovietice și care au ajutat la renașterea națională de după dezintegrarea URSS-ului. Rada Centrală a fost înființată la Kiev pe 4/17 martie 1917 ca urmare a inițiativei „Societății Progresiștilor Ucrainenei” și cu participarea mai multor partide politice ucrainene, a militarilor, muncitorilor, clerului, studenților și a organizațiilor culturale naționale, (Societatea Științifică Ucraineană, Asociația
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
a inițiativei „Societății Progresiștilor Ucrainenei” și cu participarea mai multor partide politice ucrainene, a militarilor, muncitorilor, clerului, studenților și a organizațiilor culturale naționale, (Societatea Științifică Ucraineană, Asociația Pedagogică Ucraineană, Asociația Tehnicienilor și Agricultorilor Ucrainenei, șa). În funcția de președinte al Radei a fost ales Mihailo Grușevski, iar ca adjunt al său a fost ales V. Naumenko. Rada a publicat pe 22 martie 1917 prima sa proclamație „Către poporul ucrainean”, prin care afirma susținera pentru guvernului provizoriu rus. În momentul în care
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
Grușevski, iar ca adjunt al său a fost ales V. Naumenko. Rada a publicat pe 22 martie 1917 prima sa proclamație „Către poporul ucrainean”, prin care afirma susținera pentru guvernului provizoriu rus. În momentul în care Grușevski a preluat controlul Radei pe 27 martie 1917, acest organism a început să funcționeze ca centru al mișcării naționale ucrainene. La scurtă vreme după convocarea Congresului național pan-ucrainean, Rada s-a transformat într-un parlament, care avea 150 de membri, aleși din rândul
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
din rândul membrilor partidelor politice, a organizațiilor profesionale și culturale ucrainene și din rândul reprezentanților guberniilor. În timpul existenței sale, Rada a convocat nouă sesiuni plenare: opt în 1917 și una în 1918. A existat și o sesiune extinsă a „Mala Rada” Chiar mai înainte de prima proclamație a Radei, numărul membrilor săi a crescut cu încă 130 de reprezentanți delegați de Sovietul al II-lea al militarilor (23 iunie 1917) și cu încă 133 de membri delegați de Sovietul țăranilor din Ucraina
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
profesionale și culturale ucrainene și din rândul reprezentanților guberniilor. În timpul existenței sale, Rada a convocat nouă sesiuni plenare: opt în 1917 și una în 1918. A existat și o sesiune extinsă a „Mala Rada” Chiar mai înainte de prima proclamație a Radei, numărul membrilor săi a crescut cu încă 130 de reprezentanți delegați de Sovietul al II-lea al militarilor (23 iunie 1917) și cu încă 133 de membri delegați de Sovietul țăranilor din Ucraina (15 iunie 1917). În timpul Congresului național a
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]