18,995 matches
-
Teatrul din urbe avea sau nu activitate - la un moment dat, nici nu mai avea importanță lucrul acesta - totul se rezolva cu cîte o săptămînă de festival, cu temă sau fără, cu agitație, specifică, oricum. Lipsa spectacolelor de calitate, a regizorilor, deprofesionalizarea trupei păleau în fața unui du-te vino cu morgă, specific, nu-i așa, unui festival de teatru. În felul acesta, și autoritățile finanțatoare deveneau și mai importante, se lățeau și se lungeau cît toată țărișoara, scoțîndu-și fața înnobilată pe
Festivalul Shakespeare - În pădurea Arden by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10580_a_11905]
-
sărit cîteva, pentru simplul motiv că nu am avut niciodată timp să mă mut la Craiova cel puțin o săptămînă cît durează. Impactul, în ceea ce mă privește, a fost major de la început. De ce? Pentru că în 1994 am cunoscut un mare regizor, Declan Donnellan, și o trupă genială, "Ckeek by Jowl". Au jucat la Craiova, și apoi la București, Cum vă place. La prima reprezentație, nu le sosiseră costumele. A contat prea puțin. Formula elisabetană, numai actori-bărbați pe scenă, amesteca aiuritor travestiul
Festivalul Shakespeare - În pădurea Arden by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10580_a_11905]
-
de comunicări pseudoștiințifice, care îl înmormîntează definitiv pe Shakespeare în praful unui limbaj de lemn incredibil, Festivalul Shakespeare rămîne major și vital pentru turul de orizont extraordinar în zona spectacolelor foarte diferite, în succesul de a duce mari nume de regizori, mari nume de trupe. Efortul lui Emil Boroghină, încăpățînarea lui incredibilă, nebunia lui de a crede pînă în ultima secundă că se poate, că oficialii vor da, totuși, bani, susținerea celor din jur, a Teatrului Național din Craiova, a actorilor
Festivalul Shakespeare - În pădurea Arden by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10580_a_11905]
-
însă, în zona traducerilor. S-au folosit pentru supratitrări sau pentru cască traducerile învechite ca limbaj, din colecția opere complete, traduceri care, de prea multe ori, nu aveau nici o legătură cu ce se spunea pe scenă. Cu tăieturile folosite de regizori, cu propriile lor traduceri, pe care le intuiam sau le înțelegeam. S-a creat o mare distanță între prospețimea propunerii regizorale, între jocul suplu, nou, dinamic și lentoarea, ne-adecvarea traducerii. Probabil că această chestiune a scăpat din atenție. Util
Festivalul Shakespeare - În pădurea Arden by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10580_a_11905]
-
editat de Asociația ECUMEST la sfârșitul lui 2005), iar cealaltă, tocmai apărută (O biografie, Editura Polirom) este scrisă de Andrei Șerban însuși. Diferite ca structură și ca intenții, ele vorbesc, în adâncul lor, despre una și aceeași obsesie a marelui regizor: căutarea sinelui. Într-o lume a masificării, a standardizării și a anulării identității, demersul seamănă a donquijotism de cea mai pură extracție. În realitate, e vorba de tulburătoare experiențe existențiale, de urmărirea obstinată a unei vocații și de asumarea unui
Bagheta lui Ariel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10568_a_11893]
-
și în vremuri de cruntă indiferență față de valorile spiritului, oameni entuziaști și de înalt profesionalism pot realiza lucruri memorabile. Fascinantul "transfer de expertiză" produs la Centrul de Cultură Arcuș, unde Andrei Șerban a condus un atelier de teatru pentru tineri regizori și actori, continuă activități mai vechi ale regizorului, făcând un racord, peste decenii, la propriile sale inițieri în artă sub bagheta unor Peter Brook, la Paris, sau a lui Hideo Kanze, în Japonia. Citind "povesirea" Taniei Radu, nu poți decât
Bagheta lui Ariel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10568_a_11893]
-
spiritului, oameni entuziaști și de înalt profesionalism pot realiza lucruri memorabile. Fascinantul "transfer de expertiză" produs la Centrul de Cultură Arcuș, unde Andrei Șerban a condus un atelier de teatru pentru tineri regizori și actori, continuă activități mai vechi ale regizorului, făcând un racord, peste decenii, la propriile sale inițieri în artă sub bagheta unor Peter Brook, la Paris, sau a lui Hideo Kanze, în Japonia. Citind "povesirea" Taniei Radu, nu poți decât să regreți că, până în clipa de față, statul
Bagheta lui Ariel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10568_a_11893]
-
îi revine personajul introvertit. Efectul e o comedie amară și sardonică, un soi de one woman show" ce amintește de Cui îi e frică de Virginia Woolf?, genul de film pe care credeai că americanii au uitat să îl facă. Regizorul Mike Binder a scris și scenariul și s-a implicat și cu un rol episodic în film. Nu toți au apreciat însă eforturile sale: criticul de film de la New York Times" reproșa subțirimea poveștii, lipsa de plauzibilitate a premisei și catastrofa
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
pe vecinii mei, dar faptul că implicarea mea în urmărirea filmului a rămas netulburată înseamnă că nu m-am lovit de vreun obstacol de veridicitate. În schimb, am bușit un prag de insatisfacție odată cu Piscina lui François Ozon (2003). Un regizor care, după gustul meu, joacă un soi de alba-neagra cu spectatorul. Mai exact, o peliculă bună, alta slăbuță, și tot așa. În ceea ce privește filmul de față, primul în engleză al regizorului, tind să cred că este unul dintre cele negre. Din
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
prag de insatisfacție odată cu Piscina lui François Ozon (2003). Un regizor care, după gustul meu, joacă un soi de alba-neagra cu spectatorul. Mai exact, o peliculă bună, alta slăbuță, și tot așa. În ceea ce privește filmul de față, primul în engleză al regizorului, tind să cred că este unul dintre cele negre. Din nou, un rol remarcabil îl mai luminează: Charlotte Rampling în rolul scriitoarei de romane polițiste Sarah Morton, recompensată de altfel pentru prestația ei cu Premiul pentru cea mai bună actriță
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
elaborată construcție a suspansului, prea puțin debușeu. Iar finalul, în ciuda buclei metaforice stîngace, surprinde prin facilitate. Edificiul lucrat de Ozon este însă extrem de subtil: puține se spun, multe se întîmplă - context în care Rampling, aflată la a doua colaborare cu regizorul, atinge maximumul ei de potențial - filmările sînt (exce)lente, ținînd pasul cu ritmul impus de tramă cu încetinitorul. Surpriza este că și către finalul lungmetrajului, cînd te-ai aștepta să apese puțin pe accelerație, Ozon refuză să îți ofere polonicul
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
tot am progresat printr-un film stas la nivel de regie, la unul ceva mai elaborat, ultimul pas este un lungmetraj care împrumută mult din peliculele experimentale, aducînd și naivitate cu banița: Reconstrucție, danez, al lui Christoffer Boe (co-scenarist și regizor). Structura e, bizar, mult mai de puzzle decît în cazul thriller-ului lui Ozon, dar și din cauza vocabularului stilistic mult mai bogat al lui Boe. La nivelul artificiilor, singurul care merită pus pe același plan cu danezul, deși un pic
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
o noapte, mi s-a părut că-l știu. Ion Marin, tocmai în zilele și în nopțile acelea se întorcea la Milano ca să primească, cu brațele deschise, succesul de la Scala din Milano cu Manon. Scala. Visul oricărui mare dirijor, cîntăreț, regizor, scenograf. Scala, locul unde perfecțiunea sunetelor înseamnă mai mult decît un cult. Scala. Scala, locul în care am auzit aplauzele lui Strehler pentru Ion Marin. De ce nu vuiesc presa, radioul, televiziunile despre asta? De ce atîta tăcere românească față de un eveniment
Pe drumul lui Strehler by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10627_a_11952]
-
și dintr-o traumă din copilărie. Arareori am avut sentimentul că actorul și rolul merg paralel, și Tautou, și Hanks părînd tot timpul filmului absenți și neatinși de (teoretic) marea miză în urmărirea căreia se află. O altă eroare a regizorului - concentrîndu-se asupra tramei detectivistice și a informațiilor care o alimentează, a pierdut din vedere individualizarea personajelor, extrem de schematică. De unde rezultă că finalul, cu marea revelație a lui Langdon, te lasă rece. R
Nimic de decodat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10606_a_11931]
-
dinafara plus microbul scenei care imi intrase în existența și care nu avea să mă părăsească pe tot parcursul activității mele, adică până la pensie. Poate că de aici, adică nu poate, ci precis, mi se trage carieră de actor și regizor artistic. Prin anii 1975-1976, fiind regizor artistic la televiziune și realizând niște emisiuni cu rapsozi mi-am adus aminte de Nea Costică. Știam că în afară de a interpreta piese de teatru cântă și niște balade haiducești acompaniindu-se la vioară. Adeseori
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
intrase în existența și care nu avea să mă părăsească pe tot parcursul activității mele, adică până la pensie. Poate că de aici, adică nu poate, ci precis, mi se trage carieră de actor și regizor artistic. Prin anii 1975-1976, fiind regizor artistic la televiziune și realizând niște emisiuni cu rapsozi mi-am adus aminte de Nea Costică. Știam că în afară de a interpreta piese de teatru cântă și niște balade haiducești acompaniindu-se la vioară. Adeseori dădea spectacole cu alt rapsod vestit
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
Elena Zottoviceanu Problema, cu o operă de a cărei sursă literară nu poți face abstracție, este că obligă (sau ar trebui să oblige) la o viziune scenică care să țină seamă de punctul de pornire. Și totuși, regizorii de mult lasă frâu liber unei inventivități nu totdeauna justificate logic, estetic sau muzical. De aceea zvonistica ce a precedat premiera operei Nunta lui Figaro într-o versiune mai puțin obișnuită la noi - o coproducție internațională - mi-a trezit o
Un proiect avantajos by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/10025_a_11350]
-
aristocrată: Simonida Luțescu este frumoasă, credibilă în linia personajului melancolic al Contesei, dar fără a-i da o individualitate vocală proprie. Despre Conte, Beaumarchais spunea că trebuie jucat ,foarte nobil, dar cu grație și libertate" și este întrucâtva și optica regizorului. Dar traducerea în fapt vocal și scenic a lui Florin Simionca este departe de acest model. Prezențe plăcute, cu glasuri calitative au fost Vikena Kamenica (Albania) în Cherubino, savuroasa Marcellină a Andreanei Nikolova (Bulgaria), Gergely Nemeti din Timișoara (Don Basilio
Un proiect avantajos by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/10025_a_11350]
-
Simionca este departe de acest model. Prezențe plăcute, cu glasuri calitative au fost Vikena Kamenica (Albania) în Cherubino, savuroasa Marcellină a Andreanei Nikolova (Bulgaria), Gergely Nemeti din Timișoara (Don Basilio)și Iurie Maimescu din Moldova (Bartolo). De reținut este că regizorul spectacolului Alexander Rădulescu - un român trăit și format în Germania - ferindu-se de tendințele proprii teatrelor germane de a dilata mesajul până la caricatură, a creat un spectacol dinamic, motivat, grav și vesel în același timp (cu excepția finalului din care a
Un proiect avantajos by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/10025_a_11350]
-
școlar în alte vremuri, Cum mi-am petrecut vacanța de vară, - T.O. Bobe îl prelucrează ironic prin pastișă într-un roman deosebit. Felul în care o expune, cu o rară acuitate, amintește de cîteva din filmele de excepție ale regizorilor iranieni, pentru care copilăria a devenit un gen: Bahman Ghobadi, (Și broaștele țestoase zboară) sau Majid Majdi (Culoarea Paradisului, Copiii cerului). Există o complicitate permanentă a regizorului cu această lume fabuloasă, iar miraculosul se strecoară discret în cotidian ca pe
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
expune, cu o rară acuitate, amintește de cîteva din filmele de excepție ale regizorilor iranieni, pentru care copilăria a devenit un gen: Bahman Ghobadi, (Și broaștele țestoase zboară) sau Majid Majdi (Culoarea Paradisului, Copiii cerului). Există o complicitate permanentă a regizorului cu această lume fabuloasă, iar miraculosul se strecoară discret în cotidian ca pe o poartă lăsată din greșeală deschisă. Trei mici episoade ascund trei miracole aparent diferite, o broască rîioasă peste care unul din copii trîntește o piatră se salvează
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
dragostea. Farsa amintește că lumea în care trăim și am trăit nu e făcută pe calapodul discursurilor despre ea și că întotdeauna scapă cîte ceva, mai precis esențialul. În același timp, ea ferește filmul și de un lirism excesiv, așa cum regizorul evită și căderea în metaforită (simboluri, parabole, gesturi neînțelese) sau vulgaritate de dragul vulgarității cu care sunt suplinite de obicei lipsa de imaginație. Cătălin Mitulescu știe să adune acest rest făcut din detalii sensibile care privite cu atenție reflectă la o
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
constata că bazele ei există, chiar și printre cei pe care vroia să îi eradicheze, mai puțin printre cei pe care îi considera deja comunitari și relativ civilizați. Te izbește din prima simplitatea scenariului, opera lui Nick Cave, cu care regizorul John Hillcoat mai colaborase, dar în calitate de co-scenarist, dar și calitatea jocului actoricesc, de mîna întîi (Guy Pearce, Ray Winstone, John Hurt și Danny Huston, plus Emily Watson). Baia de sînge este minuțios pregătită, din amănunte, și excelent potențată. Iar combinația
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
exercițiul neîncetat pe care un muzician îl face toată viața. Și părul îi lua foc, se făcea și mai roșu. Și toată ființa ei ardea și se topea în muzică. Și atunci muzica vorbea despre ea. Apoi, despre ce vroia regizorul sau actorul. îți lua mințile, cînd îi ieșea ceva așa cum a simțit. Știa și rîdea. Cu voluptate. Și trăia. Cu voluptate. Era frumoasă, cochetă, cu o noblețe în trup, în mîinile ei minunate. Acum cîteva săptămîni, am văzut spectacolul lui
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
Liana Tugearu Recenta premieră de la Teatrul Odeon, Hamletmachine, ne-a pus în fața unei piese care vrea să ne înece în oroare, montarea bucureșteană fiind salvată de regizorul Dragoș Golgoțiu, care înnobilează un text fără noblețe și mai ales este salvată prin imaginea scenică creată de coregraful Răzvan Mazilu, realizată în strânsă conlucrare cu costumele Doinei Levintza, cei doi creind o a doua piesă mută, pe deasupra și în
Piesa din piesa by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10106_a_11431]