2,146 matches
-
e singur noaptea într-o cameră, la cel mai mic zgomot al unei mobile i se pare că-și fac apariția din toate ungherile hoți necruțători sau cine știe ce fantome. Ajunși la București, Ioana n-o să poată păstra un secret. Oricâte remușcări ar avea, orice ar promite (de altminteri, n-am niciodată curajul să-i cer astfel de promisiuni; mă mulțumesc să creez un obicei între noi, dar îmi dau seama ce șubred va fi în fața primei ei mânii, imediat ce voi escamota
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
epocii, a vieții, a întîmplărilor. Din rândurile Ioanei se poate construi temperamentul ei: bănuielile, afirmațiile grăbite, dar totdeauna pline de sugestii, patima în ură și în dragoste, încercarea zădarnică de a fi înțeleaptă sau mărinimoasă, naivitățile încîntătoare; apoi mâinile și remușcările. Dar acum nu mă interesa să o construiesc, ci voiam numai să știu: "Mă înșală sau nu?" Și în urmă, când am început să o detailez și să întrebuințez pentru asta toate mijloacele mele de obiectivare, nu înseamnă aceasta o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un rezultat precis, ci numai jocul transformărilor, savura toate contradicțiile, luminile și umbrele mereu în succesiune și mereu lipsite de logică (și eram destul de stăpân pe mine ca el să nu-mi considere disperarea prea mare și să nu aibă remușcări că mă examinează), în timp ce eu aș fi voit explicații precise. Îi puneam tot felul de întrebări generale ca să știu dacă Ioana, cu caracterul ei, m-ar putea înșela, îmi dam seama de ridicolul și zădărnicia investigațiilor, dar totuși continuam. Domnul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
misterul stingerii apropiate. Dar se poate explica resortul declarației ei. Voia cu orice preț să salveze ceva din dezolarea în care trăise și pe care o înfăptuise singură, din atâtea iluzii în care pusese tot entuziasmul. Aceasta, ca să-și ascundă remușcările. Și acum utiliza, mai ales ca să se potolească (întotdeauna, în nenumăratele noastre discuții, a vorbit mai mult pentru dânsa decât ca să-mi răspundă mie. Deseori am avut impresia că fiecare monologăm. Replica nu e făcută decât ca să ne sugereze noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fie atentă ca să nu bănuiesc nimic. Va atrage după ea alte multe minciuni, căci va trebui să-mi explice tot ceea ce pare turbure, ce-am văzut sau am aflat. Și, mai ales, Ioana va trebui să-și ascundă propriile ei remușcări, să pară tot timpul mulțumită, deci o muncă prodigioasă, asemănătoare cu aceea când un bolnav drag trebuie să moară după o boală lungă, și tu îi zâmbești, te arăți vesel, constați zilnic vindecarea și faci planuri pentru mai târziu. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
parcă ar fi aflat despre mine fapte împlinite, pe care ți-e imposibil să le mai schimbi. Nu mai are dreptul să fie geloasă! Ce nerozie! Ca și cum chinurile noastre depind de drepturi și datorii! Dar alteori, în momentele ei de remușcare, Ioana pretinde: - Dacă m-ai înșela, aș suferi îngrozitor, dar n-aș face nici un reproș. Atât de mare este instinctul meu de dreptate. Vezi tu, Sandule dragă, pe mine n-ar trebui să mă iei totdeauna în serios: sunt bolnavă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bucății. (Și doamna Axente, care întredeschise ușa ca să anunțe după primele note: "Ce fericită este! Parcă s-a vindecat dintr-o dată!") Cum Viky e bolnavă, are toate drepturile, și mă simt umilit de insuccesele mele. Ioana are uneori, dintr-o dată, remușcări că nu ajută cu nimic pe Viky, și atunci se ostenește pentru vreo treabă neînsemnată. Complică inutil. O persecută mereu gândul să intre la Viky, ca și cum ar putea fi de folos, și de fiecare dată trebuie să-i demonstrez inutilitatea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
E drept că și bucuriile au devenit în aceeași măsură neînsemnate. - Cred că privești adevărul sub un singur aspect: al dragostei noastre. Urmărești starea lui Viky cu aceeași înfrigurare. - Mă întreb dacă este așa. Uite, îți fac mărturisirea fără nici o remușcare. Bineînțeles, aș vrea din toată inima să se facă Viky sănătoasă. N-ar fi sacrificiu pe care să nu-l îndeplinesc și, fără ezitare, aș schimba soarta mea cu a ei. Nu mai am nici un optimism pentru viața mea, pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă lege de gât de țărușii cortului lui. „Iapa tristă“, îmi spunea - fiindcă, după tot ce îmi făcuseră, eu trebuia să râd, înțelegi? Pe urmă, noaptea strigă și lovește din picioare în somn pradă cine știe căror coșmaruri. Or fi remușcări pentru păcatele lui, zic eu. Oricum, cu el am rămas numai două zile, pe urmă m-a aruncat în cortul lui Mandzuk. — Faci rău că te plângi, îi spuse fata pe un ton obosit. Ai avut chiar noroc, ce vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am simțit puțin vexat de frivola ei ireverență față de maestru. Dar asemănarea lui cu coana Anica mi se păru atât de izbitoare, și însuflețirea Adelei de descoperirea ei o făcea atât de frumoasă, încît am trădat pe maestru fără nici o remușcare. Și l-am trădat chiar și atunci când, aflând al cui e portretul, Adela a uitat de coana Anica și a luat ofensiva împotriva filozofului: - A!... Domnul despre care mi-ai spus odată la Vorniceni că ne face proaste, minciunoase, pocite
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și se duse până la o altă bancă, unde mă așteptă, tăcută. Schiță, după obicei, mișcarea de a-mi face loc lângă dânsa. Îi dădui tulpanul și șalul. Ce era în acest cuvînt? Recunoștință entuziastă, ori...? Dar rezerva mută de pe urmă? Remușcare ori sfiala altui sentiment? Un lucru e cert: mi-a făcut loc pe bancă fără nevoie, instinctiv. Așadar, în cazul cel mai rău, nu mi-a reproșat, în suflet, mie, cuvântul care i-a scăpat și care mi s-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prima etapă a creației lui, la Școala nouă. Lev Tolstoi - căruia îi consacră un excepțional studiu critic - îl impresionează puternic și durabil prin arta magistrală cu care în Ana Karenina trece de la psihologie la etică, disecând necontenit sufletul sfâșiat de remușcări al eroinei. Tolstoi își iubește eroina și suferă pentru ea, așa cum G. Ibrăileanu o va iubi pe Adela. Prozatorul își privește propria-i scriere ca o operă de observație științifică, de aceea reconstituie fapte vechi și interpretează mereu, făcând psihologie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
internă În spital ca după o sumară analiză să se constate cu stupoare: cancer ganglionar. A urmat unele biopsii medicale ce se dovediseră tardive. După trei săptămâni de speranțe iluzorii, doctorii pronunțară...metastază...!! Tony Pavone rămase pironit În mijlocul curții. Avea remușcări. Se socotea un laș, un om de nimic...! Dacă nici În acestă postură când puterea de decizie te Înalță pe treptele cele mai Înalte a Îndrăznelii nu rostise cuvântul decisiv, atunci când...?? Hotărârea era luată. Observând-o pe Directoare În mijlocul unor
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu glumise. În definitiv, nu era și el om...? E adevărt, avea un salariu incredibil de mare iar alimentele Îi erau trimese acasă gratis totuși, nu era ușor să Întreții o nevastă fără muncă plus doi copii la școală...! Avea remușcări pentru aforismele adresate, propunându-și să-i dea un telefon Încercând să aprofundeze discuția pe temă materială...! Poate, cine știe...! Nu mică Îi fu Însă mirarea, când ajungând la șantier, Șeful de Șantier Îl chemă la el În birou să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rosti prevăzător. „În mod sigur realizez: sunteți suficient de inteligent iar capacitatea intelectuală vă ridică pe treptele cele mai Înalte a cunoașterii. După ce servim o mică gustare promit, poate veți Înțelege acordându-mi ajutorul...!” Studiindu-l pe furiși, Atena avea remușcări pierzându-și timpul cu un asemenea exemplar ce-i ședea mai bine În, Grădina Zoologică!! Pe mai departe socoti: dacă totuși va Încerca să pună În aplicre planul inițial, va comite un act necugetat. Acest individ, vândut În totalitate Satanei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se veștejește, filmată cadru cu cadru, ochii i se duseră În fundul capului pe cînd o priveam atent, nările Îi fremătară și pînă și culoarea pielii ei moi Își pierdu din strălucire - ca o piele de căprioară veche. Începeam să am remușcări pentru ceea ce spusesem. Au dreptul la omucidere numai călăii și soldații pe cîmpul de luptă. Un doctor n-are voie să provoace eutanasie oricît de mult l-ar sîcÎi un pacient. Ceasul de pe perete mă anunța că e ora unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lor din noaptea aceea. Ei au acreditat ideea că s-a spânzurat copleșit de regrete. În jur era plin de flori albe-argintii, ca lacrimile lui, pe care însă oamenii le numesc de atunci «banii lui Iuda». Mai târziu, plini de remușcări, pe drumul Damascului, ucenicii au început să propovăduiască învățătura lui Iisus și să răstălmăcească toată istoria, așa cum a ajuns ea la noi. Asta e povestea, domnule coleg. Noi ce învățăm de aici, profesore? Noi învățăm că natura umană e atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și porni bombănind și ridicând din când în când mâinile spre cer și trântind ușa. Iar noi am rămas râzând în hohote și în înserare. Și lumea în care trăiam se dizolva în râsul nostru... Mihaela: Câr-Mâr M-au apucat remușcările după comentariile tale. Nu glumesc deloc. Mi-am dat seama că era să intru într-un clișeu de autoculpabilizare când de obicei cel clasic este de victimism. Drept să spun, îmi priește simțul nuanțelor pe care mi-l imprimi. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nehotărâtă a zorilor. Și în minte deodată, într-o lumină de vis, răsări mama Chivei, o umbră, și fantoma boierului bătrân. A fost atunci, demult, o dragoste care poate semăna cu a mea, și boierul a zdrobit două vieți fără remușcare, fără să-și dea sama poate. Și acum, poate zdrobeam și eu o viață, viața fetei lui Marin, poate a fetei celorlalți doi ce nu mai erau... Ce putea să fie? Ce putea să se întâmple? Un sfârșit al dragostei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tău! Dar atenția i-a fost distrasă de un ruj. —Pot să-l încerc? E exact culoarea mea. S-a dat cu el, și l-a întins pe buze, s-a admirat în oglindă, iar apoi a fost copleșită de remușcări: — Îmi pare rău, Anna. Am încercat să mă abțin, vreau să spun, date fiind împrejurările... Și mi-e silă de ceilalți, sunt ca uliii. Dar uită-te la mine! Sunt la fel de rea ca ei. Nu fi așa de aspră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat!“ i-ar fi spus, se pare, Fatima, mama sa. — În ochii acestei femei, avea să-mi spună mai târziu tata, ceea ce se petrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
peste cap. Marea era îngăduitoare totuși, iar vântul era potolit; însă furtuna creștea în inima alor mei. Hamed dezrobitorul aranjase bine lucrurile, Dumnezeu să-l ierte. Când coasta Andaluziei n-a rămas în urma noastră decât ca o dâră subțire de remușcare, o femeie a dat fuga spre colțul nostru de pe tartană, trecând cu ușurință peste bagaje și călători. Mersul ei vesel nu se potrivea cu îmbrăcămintea făcută din văluri atât de întunecate, atât de groase, încât ne-ar fi fost tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la care tocmai ai asistat, bătrânii tribului n-au făcut altceva decât să-și plătească datoria, să repare lașitatea lor și a fiilor lor. Își puse capul pe umărul meu: — Banii ăștia îi poți lua fără nici o rușine și fără remușcări. Nici un alt bărbat nu-i merită mai mult decât stăpânul meu adorat. Rostind acete cuvinte, își apropiase buzele de ale mele. Dacă inima-mi bătea puternic, ochii mei cătau cu îngrijorare spre perdeaua fină care ne despărțea de încăperea vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
șoaptă. Întâlnirea a rămas fixată: vineri, la amiază, în piața Ezbekieh, în fața saltimbancului care făcea ghidușii cu măgari. De când sosisem în Egipt, nu lipsisem niciodată de la rugăciunea solemnă de vineri. În ziua aceea, însă, am făcut-o fără prea multe remușcări; la urma urmei, Ziditorul o făcuse pe femeia aceea așa de frumoasă și tot El mi-o scosese în cale. Piața Ezbekieh se umplea încet, pe măsură ce se goleau moscheile, căci era obiceiul tuturor cairoților să se adune acolo după ceremonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge. Mai păstrase încă ceva urme, care nu-i răpeau totuși nimic din frumusețe, nici din blânda perfecțiune a trupului. — După două săptămâni, când m-au lăsat să ies, mă hotărâsem să-mi schimb atitudinea. Am făcut parada unei profunde remușcări și m-am arătat cucernică, supusă, insensibilă la umilințe. Îmi așteptam clipa. Ea a sosit o dată cu vizita cardinalului Giulio. Stareța era silită să-l întâmpine cu onoruri, deși mai curând l-ar fi trimis pe rug, dacă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]