5,064 matches
-
petrecuse o noapte de pomină, cu fete de colegiu și multă bere. Fixă Statuia Libertății. Se mai uită o dată la poza lui Mișu, pe care vărsă încet o cutie de bere. O fată blondă cu fustă scoțiană și atât se repezi să lingă berea, fața lui Mișu, mâna tânărului blond. Acesta, deconcentrat, îi arse un bocanc în meclă. Fata începu să plângă. Tânărul apucă o bâtă de baseball. Fata se aruncă la pământ, scâncind. Tânărul ridică bâta și o aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fructele pomilor fructiferi. „Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!”, începu să strige Contesa bătrână și grasă, în totală discordanță cu anotimpul belșugului, și Contesa cu buze roșii îi făcu observație, scăpând-o din ochi pe cea cuminte, care se repezi imediat la un măr, mușcă cu poftă, dar mărul îi rămase în gât și atunci Popa îi săpă o groapă mare, sădi flori udate cu lacrimile lui, scrijeli cu unghiile un ultim haiku pe piatra ei de mormânt și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trăit, din plin. Un amestec bizar de histrionism, de chef de mahala, cu ștaif de lume aristocrată. Ginere de mare regizor - Șahighian era un monstru sacru, actor de farmec, frumos și cu succes -, Berechet vorbea călduros actorilor și nu-i repezea, cel puțin din ceea ce știu eu. Făcea uneori câte o scenă, dar nu se adresa cuiva anume, avea oroare să jignească și atunci răcnea undeva către spatele scenei, adică, dragă Doamne, să bage la cap și actorii, dar și tehnicienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
îi plăcea și chiar ea mă ruga uneori s-o lungesc cât se poate, că are pe cineva în sală. ― Se poate, dragule, spune Draga, se face la moment. Vine scena, eu deschid ușa și răcnesc: „Cucoană!”, dau să mă reped la ea și Draga mi-o taie fără drept de apel: ― Ieși afară! Apoi - către Rica: ― Auzi, țățică, ce baragladenă de țărănoi, intră colea, se face că se împiedică și-mi cotrobăie prin fuste. Ieși afară, măi animalule!(nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
au vândut ca pâinea caldă. În ziua spectacolului, ne duce Ralea la Rășinari, ne invitase primarul la o masă, mâncăm și bem strașnic și cred că, afară doar de Ralea, eram cu toții beți în diverse grade. Pe Beligan l-au repezit cu oarece vreme înainte la hotel, l-au spălat, l-au pus sub apă rece, arăta aproape a om, dar noi eram ca vai de lume, eu și Radu Gheorghe mai ales, cu perucile alea pe cap, eram beți turtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ceva mai de soi. În clipa asta, un nou puhoi de oameni ai muncii se revarsă din tramvaiul 5, care tocmai a sosit în stație, și invadează străduțele lăturalnice. Coridoare neaerisite se trezesc deodată la viață, mame și soții se reped la ușă ca să‑i primească pe cei ce‑și întrețin familia. Le smulg servieta jerpelită din mână, sufertașul uzat și termosul. Lumea mai bună le smulge câte o mapă cu acte, ziarul, resturile de cârnat afumat, hârtiile unsuroase etc. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și renunță înainte de vreme. Nu prea are răbdare fiindcă scrierea unei poezii implică niște chinuri și ia, din păcate, timp, ceea ce artistului de cele mai multe ori îi lipsește, doar trebuie să creeze și altceva în afară de poezia asta și de aceea se repede mereu înainte. Sophie nu se repede ca vântul, ci alunecă precum lama patinei pe o gheață ca oglinda. Terenul ei e proprietate personală și Sophie n‑are nevoie de vreun motiv anume ca să circule pe el; terenul e acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru Rainer descrierea murdăriei e mai importantă decât murdăria însăși? Anost. În fața porții imense de fier - parte integrantă a unei imense averi moștenite - mama Sophiei răsare ca din pământ, precum flacăra unei lumânări aprinse brusc. O mulțime de oameni se reped de‑ndată spre ea și râcâie cu niște gheare neputincioase la porțile capitalului ei, nu primesc însă nici un răspuns și trebuie să se retragă din nou fără să fi făcut vreo ispravă. Dar nu‑i deloc adevărat că această mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
parte de bătaie. A fost o capcană, își dă el seama de adevăr, dar chiar dacă știe, n‑are ce să facă. Să țipe nu mai poate, fiindcă Sophie - cu prezență de spirit și un instinct surprinzător de sigur - s‑a repezit imediat la gura lui, numai de nu m‑ar mușca hahalera asta, tacă‑ți fleanca! Ne‑am pregătit oricum și pentru un asemenea caz și avem un cuțit la noi. Cuțitul e arătat demonstrativ. Comerciantul, care n‑a mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
peisajul. Mama - înfășurată ca de obicei în șaluri de mătase și baticuri, încercând ca o isterică să se protejeze de soarele care‑i face numai rău, pentru că mama e blondă și are pielea foarte albă - va dirija totul de la cafenea, repezindu‑se întruna la telefon, cu emoție, dar și cu siguranța unei profesioniste. Va spune că are întâlnire cu Sophie la ceai. Supunerea șade înăuntrul Sophiei ca un arc spiralat care se încordează și se destinde fără durere. Ca un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
În timp ce-și bea ginul tonic. Nu avea nici un sens să se arunce asupra acestei prăzi prețioase. Trebuia mai degrabă să aibă răbdare, așa cum lupul pândește pe ascuns o turmă de oi păscând liniștită pe pășune, pentru a se repezi asupra ei În ultima clipă. Indiciile nu se lăsau descoperite așa ușor, desigur. — Mă scuzați, eu nu beau deloc alcool, dar de data aceasta o să beau puțin, pentru a vă ține companie. Dacă nu este o băutură de calitate, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
care să te rănească? Noriko clătină cu putere din cap În semn că nu. Nu-și dorea decât să părăsească această cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii cu brațele și o sărută cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
semn că nu. Nu-și dorea decât să părăsească această cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii cu brațele și o sărută cu blândețe. — Ah! Ce sărut nepriceput, fără pic de rafinament, fără nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
i se impregnase În toate celulele corpului și tremura ca varga. Când a ieșit de la baie, de-abia se mai ținea pe picioare și ne privea, pierdută, pe mine și pe Reiko, strâns Îmbrățișate. În clipa aceea bărbatul s-a repezit asupra ei. Din momentul acela nu mai eram decât niște animale În călduri, neavând nimic În comun cu o ședință sado-maso. Noi, femeile, nu ne doream decât să fim linse În locurile acelea care șiroiau de secreții, iar el ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-mi sară din piept, degetele de la mâini și de la picioare Îmi amorțiseră În așa hal Încât Îmi ziceam că nu se putea să-mi amorțească mai mult de-atât. Simțeam o excitare atât de puternică Încât Îmi venea să mă reped asupra Maestrului și să-i acopăr trupul cu săruturi, când l-am auzit strigându-mă: „Reiko, ia aprinde puțin luminile“. Am apăsat pe Întrerupătorul candelabrului și, În momentul acela, am avut impresia că aud sunetul luminii. Știi, un sunet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
intrat cu mașina pe poartă, pe lângă o peluză îngrijită, de mărimea unui teren de tenis, mărginită de gard viu, și ne-am oprit în fața unei clădiri frumoase cu trei etaje, cu ferestre arcuite, mari cât niște elefanți. Niște stormtrooperi se repeziră să deschidă portierele și am coborât din mașină. Interiorul nu era chiar ceea ce mă așteptasem să văd în sediul Sipo. Am stat puțin într-un hol al cărui element central era o scară cu ornamente aurite, decorată cu cariatide în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai repede decât băieții. Mai repede decât ne place, poate. Isuse, ce știam eu despre asta? Uite la mine, m-am gândit, bărbatul care are o grămadă de copii. Nu o interesează băieții încă. Am ridicat din umeri și am repezit-o: — Spuneți-mi pur și simplu când ați obosit să răspundeți la întrebările astea, doamnă, și n-o să vă mai stau în drum. Sunt sigur că aveți o grămadă de lucruri mai importante de făcut decât să mă ajutați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
față lui Himmler: — Aceasta este fișa medicală a lui Karl Maria Wiligut, cunoscut și sub numele de Karl Maria Weisthor, dosar care până de curând s-a aflat în posesia doctorului său, Hauptsturmführer Lanz Kindermann... Nu! urlă Weisthor și se repezi la dosar. — Imobilizați-l pe bărbatul acela! țipă Himmler și imediat cei doi ofițeri care stăteau în picioare lângă Weisthor îl prinseră de brațe. Rahn își duse mâna la tocul de la brâu, numai că eu am fost mai rapid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cam așa ar veni. — Noua Colecție De-o Sută? făcu întrebător Felix S 23, dar în clipa următoare își dădu o palmă peste frunte și exclamă: „Nou Veac”! Păi ăsta-i „Veac Nou”! Săriră cu toții în picioare, iar Felix se repezi spre microfon și strigă: — „Veac Nou”, unde ești? Aici „Bourul”. De la Centru! Spațial Drăgănești-Vlașca! Te căutăm din februarie! Recepție! — Fraților! se auzi un glas emoționat în pâlnia avertizorului. Gigi, tu ești? Recepție! — Nu e Gigi, e Felix S 23! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși, deschideți! Roboții noștri se repeziră la hublou să vadă cine bate la ora aceea, în plin mers prin spațiu, dar afară nu se zărea nimic. — Care ești, bă, acolo? strigă comandantul Felix. — Sunt inspectorul Pătrașcu, de la Direcția Porumbului! Deschideți, vă rog! — Păi unde sunteți, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
așezare experimentală, apoi ieșiră din navă în frunte cu comandantul Felix S 23. La picioarele scării, asudat de nerăbdare, îl aștepta responsabilul satelitului, tov. Roșca 7. — Bine c-ați mai venit, măi tovarăși! le spuse vădit tulburat tov. Roșca 7, repezindu-se spre ei și urmat cu firească emoție de grosul celorlalți. Într-o clipă, oameni și roboți se îmbrățișară, simțind că dincolo de granițele aparente între om și mașină trăiesc împreună sentimentul înălțător al aparenței la aceeași comunitate planetară. „Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
buboși Înnoptau subt frunți pestrițe De păroase, De bărboase Joimarițe. Și cum stam sub vânt și frig Strâns cârlig, Iscodind cu ochii treji Mai de sus de bârnă drumul, Unde seara țese fumul Multor mreji: Pe subt vreascuri văzui bine Repezită înspre mine O gușată cu găteji. Chiondorâș Căta la cale; De pe șale, Când la deal și când la vale, Curgeau betele târâș. Iar din plosca ei de gușe De mătușe Un tăios, un aspru: hîrrși... Plâns prelung, cum scoate fiara
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Tentacule lichide îți adâncești în spațiu. MUNȚII Posomorâta lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire.- Demult când dorul lor nebiruit Îi logodi cu vasta strălucire, 67 Un braț semeț au repezit spre fire... Dar gheața înălțimii l-a-mpietrit. Și-n vreme ce c-un gest de renunțare Atâtea stânci expiră-n vijelie, Șuvoiul apei neîncăpătoare, - Șerpuitoare formă veșnic vie - Prin necuprinsa zărilor câmpie Se-ndreaptă către mări odihnitoare... COPACUL Hipnotizat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
creator, Eternei reîntoarceri a Vieții să-i chemi: "Încă!" PYTAGORA În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sânul adâncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și-a culorii bogată-amalgamare: Când repezi, când sticloase, și umede și rare, În orbul mării limpezi - tezaur negrăit - Răsfrângeri fără număr, pe rând au oglindit Multipla aparență și vecinica schimbare. Dar mai apoi Crotona, cu zidul dorian, M-au despărțit de-a pururi de glaucul noian
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-mi fie primejduită, nu voi mai lua ca țintă om literar, indiscernabil până la un punct de omul de sânge și spaime. Fie dar această vrăjmașe împăiată: poezia leneșe, inofensivă minge de antrenor, căreia în 6 din 7 zile abia îi repezi un pumn distrat. În ziua antrenamentului însă, o vrei bombată și elastică, partener fictiv, prompt în reacții. Poezia leneșe e foarte adesea o poezie vivace și coincide atunci cu stânga modernistă sau modernismul scurt. Tânărul participant, în virtutea iuțelii câștigate, continuă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]