2,125 matches
-
Yenan, e o altfel de grădină a iubirii. O femeie iubește un bărbat pentru ceea ce este el în stare să facă pentru China. O localnică intră cu ceainicul. Îi toarnă ceai lui Kang Sheng, apoi mie. E tânără, dar are riduri adânci, sculptate de vânt. Kang Sheng adaugă: La Yenan, înălțimea unei femei este gradul pe care-l are bărbatul ei. Râde ca de o glumă bună. Sunt sigur că o fată cu calitățile tale atrage admiratori. Ar trebui să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu au descoperit niciodată giuvaerul dinăuntru. Se gândește la mama ei. La ce ghinion a avut. Brusc, i se face dor de ea. Numai după ce fiica a trecut prin propria-i luptă chinuitoare, ea e în stare să înțeleagă semnificația ridurilor mamei și a tristeții zăvorâte sub pielea ei. Roțile de car zboară pe scenă. Actorii își schimbă brusc vocile pe notele de sus. Publicul entuziasmat țipă de încântare. Sunetul sparge tăcerea nopții. Un ajutor din culise îi spune actriței că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
după mine. Însă eu voi fi în stare să-mi revin după el? Ea se asigură că joacă așa cum trebuie de data asta. Se întreabă întruna: ce anume la ea îl atrage pe Mao, în afară de chipul ei de orășeancă, fără riduri? Creierul ei contează? Își amintește că, odată, el i-a spus că-i plac caracterul și curajul ei. A fost doar o afirmație ca să o flateze? Se păcălește singură? Dacă e vorba doar de frumusețea ei? Ea poate fi fantezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
proaste decât ceea ce pot să scriu eu cu piciorul”. Nu este o exagerare. Când Kang Sheng vorbește despre artă, e un savant de un devotament meticulos. Gura lui e un fluviu din care curg fraze magnifice. În acele momente, toate ridurile lui se întid ca iarba creață de primăvară sub razele soarelui - ar fi foarte greu pentru cineva să-și imagineze cu ce se ocupă. Încă îmi învăț meseria. Vin cu regularitate la Kang Sheng acasă pentru lecții. Unele lecții sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cum se luptă eroic cu împăratul și ajunge să fie epurat. Înțeleg. Ochii lui Mao se îngustează. Cine este autorul? Viceprimarul Beijingului, profesorul și istoricul Wu Han. Mao rămâne tăcut. Ea observă cum expresia de pe chipul lui se schimbă încet. Ridurile i se întind, ochii lui devin o linie subțire. Ea simte momentul și decide să răsucească cuțitul și să apase pe cel mai sensibil nerv al lui. Te-ai gândit vreu pic, tovarășe președinte, de ce Hairui? De ce un erou tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
felul în care arătam în Yenan. Stă în scaunul de ratan ca un vapor mare, înțepenit între stânci. Burta lui e ca o măsuță portabilă. Își sprijină cana pe „măsuță”. Fața lui a început să se rotunjească. I se întind ridurile ca o pânză de păianjen. Ochii îi sunt mult mai mici acum. Trăsăturile chipului său au devenit mai feminine. Mie toate îmi par frumoase. Ai făcut o treabă nemaipomenită din a mă ține la curent, zice el, aprinzându-și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o dată de vorbă cu Wang Guang-mei și cu copiii, fără să mai îmbrățișeze o dată urna cu cenușa fiului său Yong-bing. Tristețea îl împietrește cu fiecare minut care trece. 12 noiembrie 1969, ora 6:45 a.m. Chipul vicepreședintelui Liu strălucește brusc. Ridurile încep să i se întindă și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape că zâmbește. În liniștea profundă, începe să se cearnă omătul. Vântul se oprește din văicărit și copacii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ușor capul într-o parte, uimindu-mè la un bèrbat atât de puternic ca el aceastè atitudine de slèbiciune, de capitulare, pe care nu i-am mai vèzut-o niciodatè, atitudine care îi accentueazè puternic semnele vârstei, pèrul rèrit, încèrunțit la tâmple, ridurile adânci de pe frunte, Îmi amintesc sè-l fi vèzut o singurè datè plângând, ceea ce, pe copilul Matei, l-a cutremurat teribil, murise bunicul, se întâmplă chiar în seara zilei de 20 decembrie 1989, cănd evenimentele de la Timișoara începuserè sè se precipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de la un timp, dragii mei, tot mai puține surprize plăcute și tot mai multe neplăceri cu sănătatea. La așa ceva nu există un medicament mai bun decât renunțarea și În ultima vreme am refuzat destule invitații... Zâmbetul ironic al Christei și ridurile fine din colțul gurii subțiate plutesc deasupra bluzei chemisier, Închisă până la ultimul nasture. El preferă să Îl ignore Însă și să continue: — ...Ce altceva faci, de fapt, mergând dintr-un loc Într-altul? Schimbi, doar, Între ele cópii, din ce În ce mai ieftine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dintre lecțiile cu Anton, care se plictisea repede, și cina unde eram invitat, intram tiptil În salonul unde Ana Maria exersa la pian. Tocmai Își Începuse cariera de pianistă... Voaleta neagră cu bobițe cochete te-ar Împiedica să vezi câte riduri a făcut Între timp, dar glasul muzical poate să Îi fi rămas același. După o despărțire atât de lungă ai fi preferat să fi stat amândoi de vorbă, dar nu ai putut decât să ajungi cu mașina profesorului Stan pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
draperiilor vișinii sunt doar plasatoarele; nici un spectator nu s-a mișcat de pe locul lui. Se uită cu coada ochiului la profilul Christei - regulat, sever chiar și acum, când pare transportată de muzică. Părul tuns drept, sub linia urechii, tenul nefardat, riduri În colțul ochilor și al buzelor peste care a Întins, grăbită, un ruj palid. Sala continuă să aplaude, reîncepe să aplaude și el, Împins de entuziasmul Christei, care repetă entuziasmul sălii. Ea s-a ridicat și aplaudă În picioare. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
asumat amintirile soțului, pentru că acolo viața este Îngrozitor de monotonă! Când viitorul este atât de previzibil, numai trecutul mai poate oferi un prilej de divertisment! * Ce speculație! Mâna ei s-a relaxat pe volan, dezamăgită. Colțurile gurii i-au Încremenit Între riduri. Tace. — Așa cum se Întâmplă uneori, draga mea, se petrecuse o adevărată simbioză Între ei. Adoptaseră unul de la altul fraze, gesturi, cuvinte, ba chiar și amintirile celuilalt. Cum adică adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei Înmănușate s-au Încleștat pe volan. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de teamă că adoarme la loc, lângă respirația lui șuierată, nepăsătoare? Minute lungi cât orele, ore În care s-a ridicat, s-a dus la baie, când și-a privit În oglinda Încețoșată fața tot mai stoarsă, umflăturile de sub ochi, ridurile care taie colțul ochiului, Traian nu este de acord cu un lifting, și a doua zi, la micul dejun, nedumerit: Ai avut cumva insomnie, draga mea? Am avut impresia că rătăceai prin casă ca o fantomă... Christa apasă iritată pedala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fermecătoare. Plus ultima formulă de politețe... la fel de falsă. ― Ooo!... Încă nuuu!... Dar, desigur... asta doriți... (semireverența). Vă rog să așteptați aici, distinsă doamnă. Contele tocmai căsca de plictiseală în camera de toaletă. Își schimbase hainele, își clătise gura, își examinase ridurile de pe frunte și unghiile. Acum, însă, nu prea știa ce să mai facă. Trecu în birou și se așeză în fața ferestrei dinspre parc. Nu aprinse nici măcar o lumânare, din motive de economie, și se felicită că stabilise întâlnirea pentru această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de melanholie și se închidea în odaie. Apoi, când avea aproape cinci ani, Iancu îl descoperise dormind pe o masă mare, în mijlocul holului. Se temuse că iar suferea de acea boală și înțepenise privind fix pleoapele bunicului. Genele și păienjenișul ridurilor de pe frunte purtau urmele roz ale pudrei. Amănuntul îl uimise. Descoperirea îl dezamăgise. Bunicul era sau nu era un bărbat adevărat? Își amintea bine de acea zi toridă. În aer plutea un parfum grețos. Lumânările alunecau unele peste altele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu povești ale copiilor. Smocul de păr des din vârful capului era blond vârstat cu alb, în vreme ce sprâncenele excesiv de stufoase, într-o nuanță ceva mai închisă, adumbreau ochii, de culoarea stafidelor. Îi plăcea să râdă, iar asta se vedea din ridurile adâncite de vreme care erau un detaliu permanent pe chipul lui. Atunci când zâmbea, Bill lăsa să se vadă un șir de dinți puternici, dar inegali, îngălbeniți din cauza anilor mulți în care, după cină, omul fumase câte un trabuc. Uniforma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
s-a spus că ultimul biscuite din borcan a fost mâncat. —De ce? Crezi că am nevoie? James a ridicat ochii. —Normal că nu, a răspuns el râzând. Numai că ai adus în vorbă subiectul liftingurilor. Oricum, vorba lui Mark Twain: ridurile nu fac decât să indice locurile unde s-a zâmbit. Dar Julia nu zâmbea. Nici pe departe. N-a mai spus nimic, însă înăuntru clocotea. Julia era o femeie splendidă, numai că, asemenea multor frumuseți, în adâncul sufletului era teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așezate la locurile lor. În mijlocul mesei stătea o sticlă de apă minerală îngropată într-o frapieră cu gheață. Chelenerul tocmai desfăcea o sticlă răcită cu vin rose. —Hola! a ciripit Julia, împingându-și scaunul la umbră. Julia era obsedată de riduri, motiv pentru care nici nu fuma. Cu toate că treaba cu fumatul reprezenta o dilemă. Țigările tăiau foamea, deci, din punctul ei de vedere, prezentau un avantaj uriaș. Și așa l-am recompensat! Săracu’, e așa de scund că i se văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
toate astea, yoga era mai bună decât joggingul. Fiona încercase varianta asta o singură dată, dar când realizase că, de fapt, nu-i place să alerge, era deja departe de casă. După ce și-a uscat mâinile, Fiona și-a studiat „ridurile de râs“ din colțurile ochilor. Trebuie să mă abțin să mi se mai pară că totul e haios, s-a gândit ea tristă. Ca să pună capac la tot, lumina de deasupra capului îi accentua toate imperfecțiunile feței. Dar Fiona nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pierdem timpul gândindu-ne la ceva care în majoritatea căsniciilor e de la sine înțeles? Pentru că asta nu e o căsnicie obișnuită, i-a sărit muștarul Juliei. Poate că n-ai sesizat, dar, pentru vârsta mea, arăt al naibii de bine. N-am riduri, am abdomenul plat și nici un strop de celulită nicăieri pe corp. James se uita la ea nelămurit. —Și ce legătură are asta cu căsnicia noastră? Are cea mai mare legătură! Înseamnă că tu încă ești atras de mine, că avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
draga mea, dar tot nu văd ce legătură are asta cu dorința de a avea copii! Julia și-a dat ochii peste cap. Are legătură, pentru că, dacă fac un copil, atunci sânii și burta o să mi se lase, o să fac riduri din cauza nopților nedormite și-am să mă transform într-una din muncitoarele alea urâte, pe care tot timpul îmi spui cât le detești. James n-a scos nici un cuvânt. Se uita la ea cu o expresie de totală nedumerire. —La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
simtă mai bine și prietenul tău. Se întoarse să-l privească pe bătrân, și pentru prima dată observă că nu era așa bătrân cum își închipuise la început, deși avea părul alb și rărit, iar fața îi era brăzdată de riduri adânci. — Cine e? întrebă. Celălalt șovăi câteva clipe. închise ochii și spuse în șoaptă: — Un înțelept. Cercetează istoria vechilor noștri strămoși. Ne îndreptam spre Dajbadel când ni s-a stricat camionul. — Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar celălalt căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tu încă n-ai făcut asta în fața mea. Gacel se gândi câteva momente și apoi, foarte domol, își ridică mâna și lăsă vălul să-i cadă, permițându-i celuilalt să-i studieze în voie chipul uscățiv și hotărât, brăzdat de riduri adânci. Zâmbi: — E o față ca oricare alta. Mi te închipuiam altfel. — Altfel? — Poate mai bătrân... Câți ani ai? — Nu știu. Nu i-am numărat niciodată. Mama a murit când eu eram copil, și astea sunt lucruri care le interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
hotărăște să se clintească și făcu un gest larg cu mâna, poftindu-l să-l urmeze. Hai! zise. Nu te teme... Nu sunt curist și nici n-am intenția să te fur. îi plăcu chipul acelui bărbat, obosit, marcat de ridurile unei vieți grele, aproape galben din cauza ceasurilor de muncă de noapte, cu pleoapele înroșite și o mustață căzută, pătată de nicotină. — Vino, insistă. Știu ce simți când ești singur într-un oraș ca ăsta. Eu am venit din Berberia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
decât a lui. De când vii pe baltă cu noaptea-n cap, dimineață de dimineață, îl vezi foindu-se încolo și-ncoace printre pescari - o figură blonzie, luminată cald de căutătura blândă și mai degrabă tâmpă a ochilor albaștri, asprită de riduri și suptă - de bună seamă că nu-i priește canicula, și nici plimbările astea matinale pe malul bălții într-un ritm ce-i depășește puterile. Circulă continuu până spre ora nouă, când se retrage, în sfârșit, la umbră pentru cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]