1,724 matches
-
dai în lături de la muncă. Cu timpul o să fie mai ușor... Nu pot s-o fac. Cuvintele îmi ies înainte de a le putea opri. Nu pot să fac slujba asta. Sunt... un caz pierdut. — Ba sigur că poți. Caută în rucsac și scoate o cutie de Cola. Poftim, ia asta. Nu poți să lucrezi fără combustibil. — Mersi, zic, și o iau recunoscătoare. O deschid și iau o înghițitură, și e cea mai minunată băutură pe care am gustat-o vreodată. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
momentul ăsta și nu mă sui într-un tren spre Londra ? Cum stau așa prăbușită pe scaun, mi se pare că aud o bătaie ușoară în ușa deschisă. Ridic privirea și îl văd pe Nathaniel rezemat de tocul ușii, cu rucsacul în brațe. Îmi vine imediat în minte scena de dimineață, și mă cuprinde un val de jenă. Fără să vreau, îmi răsucesc ușor scaunul și îmi încrucișez brațele la piept. — Bună ! zic cu un ridicat din umeri gen „Dacă tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ai petrecut toată ziua gătind pentru ei ? — E mâncarea lor. Casa lor. Pot face absolut orice au chef. Încerc să-mi iau un ton nepăsător și sec. Dar în adâncul sufletului încă mai simt o puternică dezamăgire. Nathaniel își lasă rucsacul jos, se duce la aragaz și inspectează plătica. — Arată foarte bine. — Arată ca un pește congelat și ținut prea mult pe foc, îl corectez. Exact cum îmi place mie. Zâmbește, dar eu nu am starea să-i întorc zâmbetul. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se urcă în mașină. — Târziu diseară, spune Trish. Eddie, unde e cadoul ? A, Nathaniel, ai venit. Mă uit ușor stresată peste capota mașinii. Iată-l că se apropie pe alee, în jeanși și espadrile și un tricou vechi gri, cu rucsacul pe umăr. Și iată-mă și pe mine, în capot și cu părul ca toate alea. Și încă nu știu exact cum au rămas lucrurile între noi. Însă anumite părți ale trupului meu răspund deja la vederea lui. Ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sunt eu, servitoarea personală a acestei fătuci ? — Poate că-mi iau cărțile cu mine în grădină, adaugă aceasta relaxată. Crezi că-mi poate aranja grădinarul o masă la umbră ? Trish se uită cu maximă admirație cum Melissa scotocește printr-un rucsac plin de manuale. — Fii atentă câte cărți, Samantha ! exclamă în timp ce Melissa scoate Ghidul avocatului - primii pași în abordarea litigiilor. Fii atentă ce cuvinte complicate ! — Ăă... uau, spun politicoasă. — Ce-ar fi să ne faci mai întâi tuturor niște cafea ? Trish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
poate crede ochilor. Apoi toată fața i se destinde într-o explozie de încântare. Aud ușile trenului trântindu-se. E gata să plece. Haide ! Țip, făcându-i semn insistent. Îl văd că se ridică în picioare în tren, își înșfacă rucsacul și se strecoară pe lângă femeia din scaunul alăturat. Apoi dispare din raza privirii mele, exact în clipa în care trenul pornește din stație. — Prea târziu, spune cameramanul pe un ton fatidic. N-o să reușească. Am un ghem prea mare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dar nici măcar nu mă pot uita În ochii individului. Vreau să spun că i-am povestit despre chiloții mei. Și despre punctul meu G. — Nu vă faceți probleme. Am fost foarte panicați, cu toții. Am tras o ditamai sperietura. Își ia rucsacul și se ridică de pe scaun, după care mă privește. Credeți că o să ajungeți În siguranță acasă ? — Da. Totul e În regulă. Mulțumesc. Vizită plăcută ! strig În urma lui, dar nu cred că mă mai aude. Încet-Încet Îmi strîng lucrurile și ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Mick, care Încă se mai află În mîna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicînd sprînceana către Jemima. Își vîră reportofonul Înapoi În buzunar, Își ridică rucsacul și se strecoară afară din cameră. CÎteva momente, nici unul dintre noi nu spune nimic. Nu aud decît sîngele zvîcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist ? Din ochii lui a dispărut orice lumină. Arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-mi vor lipsi. Nu-mi va lipsi nici udătura, cu tot Vinalcoolul pe mâna mea. Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar va fi nevoie să mă retrag undeva un timp, departe de orice rămășiță omenească. Cu rucsacul plin de stixuri, o voi apuca spre Dunăre, pe Podul Prieteniei. După ce perioada de agonie și duhoare va trece, mă voi întoarce în oraș. Morții mumificați de clima deșertică zac grămezi în mijlocul străzilor. Intru într-un imobil dezafectat, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
asupra lui ca să-l încălzești un pic înainte. —Bine. Și mulțumesc. —N-ai pentru ce! Păi, eu trebuie s-o șterg. Mă îmbrățișă. —Mulțumesc încă o dată, Sam. Ești o prietenă adevărată. După care o zbughi către stația de autobuz, cu rucsacul bălăngănindu-i-se pe umăr și cu ușurarea care i se citea pe față nu numai pentru că aveam să-i păstrez secretul, dar și pentru că mărturisise totul și fusese iertată. Îmi plăcea Sophie foarte mult. Dacă ar fi putut trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Nimic mai fals... Și - a se reține - semăna cu scriitorul torturat de coșmaruri. Semăna atât de mult încât nici nu vom săvârși vreo greșeală dacă vom spune că era chiar el. Bărbatul nu era echipat corespunzător, nu avea nici măcar nelipsitul rucsac. De fapt și de drept, rămăsese fără benzină - cu toate că alimentase chiar după ce plecase de-acasă! - și, fiindcă știa că între cele două benzinării din ținut nu erau mai mult de patru kilometri, se decisese să pornească pe jos. Acum regreta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tăcea, având ochii pironiți pe mine. Îmi dădeam seama că mi se Întâmplă ceva absurd, dar nu aveam puterea să mă opun. Le-am explicat că nu am bani, dar ele nici nu voiau bani, voiau să aleagă ceva din rucsacul meu. Le-am spus să ia ce vor. Uitasem că părintele Iustin Îmi dăduse pentru mama o prescură. Tocmai pe aceea au luat-o. Am avut un sentiment penibil, ca o remușcare, dar nu m-am opus. Apoi, cea vârstnică
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
fierbinte al acestuia, transformându-se Într-o zeamă cleioasă. Noroiul gemea În gropile din asfaltul șoselelor, devenind o torpilă periculoasă, care Îți era proiectată pe palton când Îți era lumea mai dragă. Trebuia să am mereu șosete de schimb În rucsac, pentru că umblam mai toată ziua pe jos. lucram ca reporter - umblatul pe jos făcea parte din pâinea mea de zi cu zi. FĂceam, cum Adina Dabija 72 era de așteptat, munca de jos. Sub mine nu era decât mariana, care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mine, Teo Haiduc era calm și indiferent, păstrându‑și aceeași expresie cool care mă scotea din sărite. — Tu cum poți să fii atât de indiferent ? nu m‑am putut abține să‑l Întreb. Teo Haiduc și‑a potrivit mai bine rucsacul În spate, m‑a privit o clipă fărĂ nici o expresie, iar apoi și‑a aprins o țigară. — Se vede că ești nouă În meseria asta, a spus el după jumătate de țigară. N‑a mai spus nimic vreo zece minute
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
curent electric, telefon, gaz și televizor. Toată mobila și ustensilele din casă sunt făcute de mână și simplitatea lor are ceva Înduioșător. Pe perete, printre tot felul de oale de diferite mărimi, zăresc și o cruce. Père Joseph Își deschide rucsacul și scoate o cutie cu prăjiturele și una cu pliculețe de ceai. — Am venit să bem ceaiul Împreună, Îi spune Père Joseph bătrânei În franceză. BĂtrâna dă din cap aprobator și Îi face semn Chenei să pună de ceai. Are
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
eram depășiți de câte o jucărie mică, În care stăteau oameni echipați În costume de schi fosfo- rescente. Totul părea ireal. Singurul lucru palpabil era scrisoarea de acceptare a universității canadiene, pe care o aveam În buzu- narul interior al rucsacului. Sau făcea și ea parte din vis ? Adina Dabija 136 — lucrurile nu sunt Întotdeauna cum am vrea să fie, spusese Jean-Claude În timp ce mie Îmi șiroiau lacrimile pe obraz. Îmi dau seama ce trebuie să simți. Și eu sunt la fel de derutat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
printre dinți. Cât despre Zaide și Antoin, au decis că orașul Québec ar fi putut fi la o adică suficient de interesant ca să-i țină ocupați până la apropiata plecare spre Noua Zeelandă. mi-am pus teancul cu foile de instrucțiuni În rucsac, gân- dindu-mă să le citesc pe Îndelete seara, la hotel, sau a doua zi, În avion. Personal, eram destul de mulțumită de alegerea făcută - pentru o sumă egală cu nici un sfert din economiile mele (din fericire nu Îmi plătisem Încă rata
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ridicat mâinile În sus, ca să-mi arate că are intenții pașnice. Abia atunci mi-am dat seama că semăna cu Teo Haiduc. Semăna și parcă nu era el. Calmul și aerul său flegmatic dispăruseră cu desăvârșire. În spate purta un rucsac jegos pe care l-a trântit pe cufărul de lemn sculptat care se afla fața patului meu. — Ai vreun celular la tine ? m-a Întrebat el. FĂră să aștepte să-i răspund, mi-a luat el Însuși celularul de pe noptieră
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
În ea cu pumnii. Pe aici ! strigă Teo Haiduc, Împingând tabloul uriaș cu dansul păsĂrilor albastre de pe peretele din fața patului, care se dădu ca prin farmec la o parte, lăsând să se vadă o spărtură În zid. mi-am Înșfăcat rucsacul gata pregătit pentru a doua zi și m-am strecurat afară prin spărtură. Tabloul s-a mișcat la loc În urma noastră, Închizând spărtura și lăsându-ne În cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața mea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
desăvârșire. Am simțit doar În mâna dreaptă răceala metalică a USB drive-ului pe care mi-l strecurase În palmă când mă trăsese de mână În tunel. Am pus stick-ul Într-un mic buzunăraș ascuns Într-un buzunar mare exterior al rucsacului. Am pășit cu atenție În cameră, coborând o treaptă. la masă apăruseră un bătrân și o femeie. Nu le puteam vedea fețele pentru că stăteau cu spatele la mine. Femeia luă niște cârpe cu care apucă de margini și ridică cu greutate un
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pus o pătură pe el și l-am mângâiat pe frunte și pe ureche. — i tare frig sub pământ, se plânse el, privindu-mă cu ochi rugători. — Te iubesc, i-am spus eu, Îmbrățișându-l. Hohotele de plâns Îmi zgâlțâiau rucsacul din spate. — marilenă, du-tie ș-adă scara din cămară, o Îndemnă tata. Sora mea se ridică de la masă și intră În cămară, al cărei bec nu mai funcționa de ani de zile, de când ea se mutase la oraș. Puse scara
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
fierbinte al acestuia, transformându-se într-o zeamă cleioasă. Noroiul gemea în gropile din asfaltul șoselelor, devenind o torpilă periculoasă, care îți era proiectată pe palton când îți era lumea mai dragă. Trebuia să am mereu șosete de schimb în rucsac, pentru că umblam mai toată ziua pe jos. Lucram ca reporter - umblatul pe jos făcea parte din pâinea mea de zi cu zi. Făceam, cum era de așteptat, munca de jos. Sub mine nu era decât mariana, care lega articolele în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mine, Teo Haiduc era calm și indiferent, păstrându-și aceeași expresie cool care mă scotea din sărite. — Tu cum poți să fii atât de indiferent ? nu m-am putut abține să-l întreb. Teo Haiduc și-a potrivit mai bine rucsacul în spate, m-a privit o clipă fără nici o expresie, iar apoi și-a aprins o țigară. — Se vede că ești nouă în meseria asta, a spus el după jumătate de țigară. N-a mai spus nimic vreo zece minute
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
curent electric, telefon, gaz și televizor. Toată mobila și ustensilele din casă sunt făcute de mână și simplitatea lor are ceva înduioșător. Pe perete, printre tot felul de oale de diferite mărimi, zăresc și o cruce. Père Joseph își deschide rucsacul și scoate o cutie cu prăjiturele și una cu pliculețe de ceai. — Am venit să bem ceaiul împreună, îi spune Père Joseph bătrânei în franceză. Bătrâna dă din cap aprobator și îi face semn Chenei să pună de ceai. Are
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în când eram depășiți de câte o jucărie mică, în care stăteau oameni echipați în costume de schi fosforescente. Totul părea ireal. Singurul lucru palpabil era scrisoarea de acceptare a universității canadiene, pe care o aveam în buzunarul interior al rucsacului. Sau făcea și ea parte din vis ? — Lucrurile nu sunt întotdeauna cum am vrea să fie, spusese Jean-Claude în timp ce mie îmi șiroiau lacrimile pe obraz. Îmi dau seama ce trebuie să simți. Și eu sunt la fel de derutat ca și tine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]