1,319 matches
-
și diversificată de pachete bine legate, paturi de campanie strânse, scaune și mese stricate, oale uzate și o mulțime de tigăi, câteva cuverturi murdare și perne vechi cu umplutura ieșind din ele... Chiar și un pat cu arcuri, vechi și ruginit, și două capre slăbănoage se distingeau în lumina de dinaintea zorilor! Și, mai mult decât atât, se auzeau bufnituri groaznice și bubuieli, și un sunet puternic de zgâriat ce venea dinspre camerele servitorilor care se aflau chiar lângă marginea aleeii. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Încurcătură. Se uită la coasă, tovarășa ei În atâtea aventuri și masacre, dar ea se făcu că nu Înțelege, nu răspundea niciodată, și acum, complet absentă, ca și cum i s-ar fi făcut greață de lume, Își odihnea lama tocită și ruginită sprijinită de peretele alb. Atunci dădu la lumină moartea marea sa idee, De obicei se spune că nu există o primă oară fără o a doua, nici a doua fără a treia, și că a treia iese pentru că așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de cealaltă parte, dumnezeu este pajura, este, ca și el, invizibilă. Nu e chiar așa. Suntem martori demni de Încredere că moartea e un schelet Înfășurat Într-un cearceaf, locuiește Într-o Încăpere rece În compania unei coase vechi și ruginite care nu răspunde la Întrebări, Înconjurată de pereți văruiți de-a lungul cărora sunt rânduite, printre pânze de păianjeni, câteva duzini de fișiere cu sertare mari pline cu fișe. Este de Înțeles deci faptul că moartea nu vrea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să se apere de dușmani. Lasă, nu fi supărat; va fi plăcut, ai să vezi. Eu însumi voi privi la stele. Toate stelele vor fi niște fântâni, asemenea celei din care am băut eu și vulpea, cu câte un scripete ruginit care trezește fântâna, și ea cântă. Toate stelele vor cânta și îmi vor da să beau. Înțelegi? Va fi atât de frumos! Tu vei avea 500 de milioane de clopoței, eu voi avea 500 de milioane de fântâni. Rămâi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cumpărat pentru amândoi o farfurie de supă de linte. Stând în picioare la una dintre micile tejghele, le-am privit pe gospodinele berlineze stând la coadă să-și cumpere cârnați, care erau încolăciți pe tejgheaua lungă de marmură precum arcurile ruginite ale unei mașini enorme, sau agățați, în mănunchiuri mari, de pereții îmbrăcați în faianță, ca niște banane prea coapte. O fi fost Becker însurat, dar încă se mai uita după femei, căci făcea câte un comentariu aproape obscen despre cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
frică, de sus îi vedeam cărarea neagră din părul blond. Acum părea incredibil de zveltă pe tocuri, ca un copil, ca o pisică. M-am aventurat pe scara aceea nesigură ținându-mă strâns de bara făcută din tuburi și buloane ruginite. Mi-am agățat haina, am tras de ea și stofa s-a rupt. Dintr-o dată am auzit un huruit neașteptat. În fața mea, foarte aproape, se afla un viaduct. Dincolo de parapet mașinile treceau ca vântul. Nu mai reușeam să înțeleg unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în tencuiala albastru-închis, atingea cearșafurile de in de pe patul nostru încă nestrâns, biroul plin de cărți, aluneca în grădină, printre perdelele de bumbac, peste pergola acoperită de flori albe de iasomie, peste hamac, peste vechea mea pălărie colonială cu capsele ruginite, fără nici un răspuns. Poate că Elsa înota sau poate că ieșise deja din apă. M-am gândit la corpul ei întins pe nisip, la apa care îi atingea picioarele. Telefonul suna în gol. Îmi lăsam mâna să alunece pe cuvertura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără să mi se răspundă. Pe viaduct mașinile treceau ca fulgerul, cine știe de câte ori trecusem și eu peste el ducându-mă la mare, fără să am habar de viața care se afla dedesubt. În spatele pilonilor se vedeau alte locuințe, barăci ruginite, rulote. Caroseria unei mașini arse se ivea lugubră din iarbă, poate căzuse de pe viaduct și n-a avut nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
rog. În ochii ei nu mai era nimic. Era absența aceea pe care o văzusem deja, ca și cum s-ar fi golit de orice urmă de voință. Am simțit în palmă sudoarea palmelor ei rămasă pe mânerul plaselor. Am coborât scările ruginite, am ajuns pe prag. Ea a deschis ușa, eu am închis-o în spatele nostru. Totul era învăluit în aceeași neschimbată dezolare, cuvertura cu flori de pe micul divan, posterul cu maimuța ținând biberonul între labe, același miros de clor și otravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
comă. Marea începea să se simtă în aer, în vegetație pe străzile plate și nelegate între ele. Marea sudului, cu ororile ei imobiliare care dădeau spre plajă. În sfârșit, în centrul unui sens giratoriu, sub o adunătură de indicatoare stradale ruginite, a apărut acela alb cu H-ul roșu în mijloc. Am mai făcut câteva sute de metri și am ajuns. Am dat peste o clădire de dimensiuni modeste, dreptunghiulară și destul de joasă, înconjurată de o platformă de ciment. Unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
privirea grea, dacă ar putea măsura cineva greutatea privirii respective și-ar da seama că pietrele pe care le-au folosit egiptenii la ridicarea piramidelor n-au Însemnat nimic, prin comparație. Gicu se joacă de câteva minute cu o frunză ruginită și murmură că iar a venit toamna, iar e nașparlie situația, Îmi vine să-mi iau câmpii. Deocamdată, nu-l bagă În seamă niciunul dintre prietenii de pahar. Gore soarbe dintr-un coniac, pe terasa din cartier e răcoare spre
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cădea niciodată. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas câte ceva, tot așa aici câteva fragmente împrăștiate, zdrențe murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scânduri putrede, o bucată de plastic pe care vântul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor înainta ca o linie de pușcași umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mari și albe, iar trunchiurile negre ale copacilor se conturau frumos sub crengile argintii. Cheia de aramă se potrivea la ușa pe care era desenată litera „A”. Când am deschis-o, am zărit cu uimire o mulțime de cuști goale, ruginite, unele peste altele, iar pe două dintre ele se mai zăreau încă etichetele de la Zoo. Cu cheia de aur în mână, am plecat mai departe și am găsit și ultima ușă pe care era tipărită litera ”S”. Cu grijă am
ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu torța în mână. Zâmbea, mulțumit. Torța lângă pulpanele raglanului. Liniște perfectă, noaptea perfectă. S-a auzit iarăși scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine să oprească muzica. Fum, vedenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
jachetă de lână tricotată, albastră. Ochelari, nas lung, păr puțin, încâlcit. Întindea o mână mică, umedă, cu unghiile tăiate până la carne. — Ați venit, desigur, tot pentru noua lege. Este o măsură de stat, n-o pot discuta... Vocea era răgușită, ruginită, dar blândă și obosită. Știți, eu nu vreau decât să... Dacă vreți să știți părerea mea personală, strict personală, o părere particulară, nu oficială... eu am aici o funcție, reprezint Asociația. Dar ca om, să spunem, părerea mea este... mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ștampile sau nici nu are habar de ceea ce, imprudent, a lăsat la vedere, în calea oricui. Reverie, strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul înșurubat în burlan, mormăind avertismente confuse. Cheia răsucind cuvinte ruginite în broasca ruginită... Ceasul de mână ticăi scurt, zgârietură de ac. Unsprezece, unsprezece fix, patru cinci șase secunde, secundele pier, iată optsprezece, se sec scunde secunde se spulberă, spulberă. Iată, se spulberă timpul, treizeci, și una și două și nouă, spulberă, gata, minutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Uite, să recapitulăm cele câteva zile dinainte de invadarea Poloniei...“ Nu mai puteai continua multă vreme zborul prin nori. Erai obligat să arunci o privire spre pustiul pământesc, să zărești, undeva, în forfota de furnici turmentate, un ac arămiu, cu gămălia ruginită, să recunoști statura unui bărbat, oho, chiar pistruiatul, lunganul nostru amic Matei Gafton care se legăna în ritmul frazelor, la doi pași de ascultătorul apatic. „Cunoști scenariul. Operațiuni în doi timpi. Austriei i se propusese o reformă internă, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de el însuși și de ceilalți. Noi măști, noi înlocuitori, noi eroi... Dar eroii nu vom fi noi, nenorociții. Nici vecinii noștri, nenorociții. Se vor inventa noi eroi. Domnul Cușa, să zicem! Un perfect înlocuitor, crede-mă. Fotograful cazanului nostru, ruginit și găurit și puturos. Dar și al fantomelor după care alergi dumneata, puișor! Să nu uităm asta, nimbul ăsta, să nu uităm. Iartă-mă, ești un adolescent în criză, inteligent și sensibil, nu vreau să te indispun. Vino, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se auzeau pași. Rondul de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stins apoi, treptat, cu toții, lumânările, chipurile, au dispărut cu toții. Dominic a rămas singur cu torța sa în mână, blând, mulțumit. Torța la pulpanele raglanului. O liniște perfectă, de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere să le întrerupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fu o primăvară, moartea-o părere de rău; Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare Și astfel Bolintineanu începu cântecul său. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, Chiamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț când pe alt colț Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în etacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]