6,798 matches
-
internat. Chestia cu rabia nu s-a terminat. Toți adversarii Magistratului, dacă nu se potolesc, vor ajunge, în cel mai bun caz, pacienții Lazaretului: Doctorul abia așteaptă. Face niște experiențe acolo; un vândut. Curioasă e revenirea Castelanului... Domeniul e o ruină, nelocuibil; a rămas întreg numai donjonul... Cred că, la mijloc, e tot mâna Magistratului. A adus pe cineva, un fel de uite-l-nu-e, încercând, astfel, să abată atenția oamenilor de la prigoana pe care - cinic - o numește carantină. „Molima de acolo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sigur; propriul tău prizonier, stăpânești din detenție. Surd. Numai cu gândurile. Orb. Încerci să înțelegi. Dacă această operație ar fi realizată de o mașină, s-ar isca un zgomot catastrofal: s-ar prăbuși tot orașul, toată țara ar fi o ruină. Un fel de Sfârșit al Lumii. Rezultatul propriilor tale antiraționamente. Ai fi prima victimă, ești. Recurgi la tot felul de tertipuri. La o sută de metri de casă, crește un brad. Vei trăi cât va dăinui bradul, ți-ai introdus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
atribui înscrisul cabalistic; nici în realitate nu știi de unde se trage totul. Dar ai o bănuială; în carte, de-acum, nu-l mai poate salva nimic pe Castelan. Domeniul a fost ocupat peste noapte, nu a fost mare lucru, niște ruine. O trupă de șoc formată numai din membrii Gărzilor Reunite, grup asistat de la distanță de mai toată suflarea Stațiunii. Un fel de carnaval. Torțe, băutură, cântece, bâte, lanțuri, bătrâni, copii lăsați de capul lor, femei ciufulite. O așteptare veselă. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Îl urmă În tăcere. Traversară marea piață de pământ bătătorit, iluminată de strălucirea lunii pline. Pe jos era Încă plin de rămășițele caselor ce aparținuseră familiei Uberti, distruse după Înfrângerea ghibelinilor la Benevento. Pentru mai mult de treizeci de ani, ruinele slujiseră drept carieră de piatră pentru edificarea noilor construcții din oraș. În fața lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
drept carieră de piatră pentru edificarea noilor construcții din oraș. În fața lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lecțiile franciscanilor... Bucuria acelor zile Îi reveni În minte pentru câteva clipe. — Credeam că e abandonată, conchise. — Așa și este. Sau, mai bine zis, era. Augustinii au părăsit-o cu mulți ani În urmă, și de atunci a căzut În ruină. Mai apoi, o congregație a hotărât să o restaureze. Am auzit că va fi sediul studiului florentin. — Adică Studium? — Da... aia e. — Dar la Florența nu există universitate, replică poetul, surprins. Bargello ridică din umeri: — Oricum, acolo vor să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deosebea prin cele patru capete de leu care o surmontau. Chiar În locul acela se găseau câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i torța. Măcar așa avea să fie de folos. Omul o luă, deconcertat și rănit În mândria sa. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zidurile, care la origine trebuie că fuseseră impunătoare, apăreau Înjumătățite de o prăbușire străveche. Numai un colț al fostei construcții, rămas În picioare și transformat Într-un masiv turn crenelat, mai oferea o idee asupra Înălțimii inițiale. Restul era În ruină, iar peste acele rămășițe, ca peste un trunchi veștejit, Își făcuse cuibul acel fragment de Răsărit sub semnul cetății sfinte. Era ceva sordid În acea clădire și În cocioabele din lemn care o Înconjurau. În jur, pajiști Întinse curmau partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Platon a fost ultimul care a avut știri despre un pământ de dincolo de ocean. Dar nici el nu vorbea dintr-o cunoaștere nemijlocită, ci pe urmele unei legende mai vechi... Veniero zâmbi vlăguit. — Ordinul Templului a săpat vreme Îndelungată printre ruinele citadelei Ierusalimului, sub vechiul Templu. Și multă lume a crezut că se căuta comoara israeliților. Aurul ofrandelor, Chivotul alianței... Unii și-au imaginat chiar că se pornise În căutarea Graalului. Sminteli. Nu-i nimic acolo. N-a fost niciodată nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și interviurile cu localnicii inundă inclusiv ecranele posturilor naționale, se pun În scenă reconstituri ale istoriei de demult - În sfârșit, nu insist cu alte detalii. Vestea că Într-un sat prăpădit se află nici mai mult, nici mai puțin decât ruinele unui duplicat al Templului lui Solomon de la Ierusalim aprinde imaginația tuturor și conferă locului dimensiuni mistice. În localitate Își face apariția o sumedenie de jurnaliști, de istorici și de cercetători, reprezentanți ai autorităților centrale, politicieni etc. Din ultima categorie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
păgân cu nume exotic: Baphomet. Trebuie știut că prima parte a zvonului se altoia de minune pe trunchiul mai vechii legende care spunea că, după cucerirea Ierusalimului, cruciații primiseră permisiunea de a locui În apropierea palatului regelui Balduin, construit pe ruinele templului lui Solomon, ale cărui subterane părăsite sunt exploatate cu sârg de către cavaleri. Ei află aici dovezi că omul care a pătimit pe crucea Golgotei n-a fost Isus, ci un alt iudeu, poate un frate geamăn al Mântuitorului. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
varza. Și-apoi nu-mi dau seama ce ai împotriva lobodei. Această vajnică plantă era foarte pe gustul vechilor egipteni, care aveau obiceiul să se uite la ea cu multă venerație. Asirobabilonienii i-au închinat un templu, pe ale cărui ruine crește și astăzi. Grecii suferinzi de stomac o mâncau la cuptor, înăbușită în sânge. — O mâncau și grecii? - întrebă licărind de speranță bătrânelul. — Nu numai grecii, ci și spartanii, în exemplarele mai viguroase, o foloseau ca băț. Cât despre ciulama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o catastrofă, este aceeași care investește în fiecare an milioane de franci în competiția asta blestemată. Sunt două chestiuni diferite. — Nu chiar. Dacă ar fi folosit mai bine acești bani, sute de pescari n-ar fi ajuns acum în pragul ruinei și mii de păsări marine ar fi continuat să existe... Am început să fiu sătul să fac parte din ceva ce mă scârbește și bănuiesc că acest incident mă va obliga să reflectez asupra adevăratelor mele priorități - oftă. Cu toate că, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a fost și va fi întotdeauna, până la sfârșitul veacurilor, regele de incontestabil al deșertului, cel care dă naștere râurilor de dune, cel care îngroapă cele mai mari orașe și cele mai fertile oaze sau cel care, pe neașteptate, descoperă vechi ruine pe care a avut plăcerea să le ascundă timp de generații. Și regii care știu că nu pot fi detronați sunt de obicei capricioși. Le e de ajuns să ridice un deget pentru ca cineva să trăiască sau să moară. Câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mare făcea terț. Parcă te și plictisești de la o vreme de atîtea imagini plămădite dintr-un fum alburiu, parcă derulezi negativul unui film, parcă umbli fastuos pe Calea Regală și salamandre speriate țîșnesc din Încîlceala de tulpini tiranice care ștrangulează ruinele. Vezi bătrîni costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un coniac, the Wall, muzica lui Pink
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
suprafață de patruzeci și unu de acri două sferturi și un stînjen. Toate impunătoarele reședințe din vecinătatea palatului de justiție au fost ruinate și nobilul edificiu Însuși unde În momentul catastrofei se desfășurau dezbateri juridice este literalmente o masă de ruine sub care este de temut că toți ocupanții au fost Îngropați de vii. Din relatările martorilor oculari reiese că valurile seismice au fost Însoțite de o violentă perturbație atmosferică de caracter ciclonic țparcă citesc Apocalipsa mai mult intuiesc decît Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Într-un timp al glandelor, trăiam frenezia Îndrăgostirii Înainte de a mă Îndrăgosti. Acolo, În orașul-retortă mi se desăvîrșea alchimia. Pe str. Dr. Lueger care dădea În Schitul Măgureanu, vizavi de vechea intrare În Cișmigiu, unde se află și azi niște ruine Împrejmuite de un grilaj vechi, ruginit, exista o casă mare, impozantă, ivindu-se din umbra arborilor deși și Înalți, cu transperante albe, bordate cu ciucuri, la ferestre. Pe un gard Înalt de fier forjat, a cărui poartă părea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Nu, mă uitam la mormintele astea ale scriitorilor. Unele nu mai au cruce, nici nume, nimeni nu mai știe cine e Îngropat aici, de parcă nici n-ar fi existat. Mergeau tăcuți pe aleile pustii, printre cavouri Înnegrite de vreme ca ruinele unor cetăți, blazoane cu spade Încrucișate, cu șoimi, Cantacuzino, Șuțu, Sturdza, Ghica, născuți, repaosați, pentru binele și prosperitatea neamului și acolo, unde pietrișul drumului se lasă Înghițit de mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se mai Înțeleagă unul cu altul. - Și i-a Împrăștiat Domnul de acolo În tot pămîntul și au Încetat de a mai zidi cetatea și turnul.“ Fața galbenă rătăcitoare printre norii de praf, un far În ceață, descoperind case În ruină, a mea, a lui, toate - manuscrise vechi, pergamente, semne ale minții, vrafuri de vorbe lepădate de Dumnezeu În somn; Biblioteca din Alexandria și librarul care mînca margarină În fața statuii, un plonjor pendulînd prin valurile stîrnite din senin ei toți librari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
întinzând coarda până la perfecțiune. În cele din urmă, pașaportul a fost gata, era minunat, legat pe jumătate în piele, numai bun ca le să se umple de mândrie, ori de câte ori îl simțea în buzunarul interior din dreptul inimii. Și așa, în timp ce ruinele erau curățate și cadavrele arse, noi ne-am dus pe litoralul inamic. „Călătoria noastră a fost mai eficientă decât toate tratativele“, a declarat el la întoarcere. „Iată că ne-am întors cu un mănunchi de sonete de dragoste. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
potențial artist. Peste tot se mai vede încă jocul între profan și sacru. Pentru un turist obișnuit Scala e, de exemplu, „il grandioso teatro“, dar pentru un italian e ceva mai mult - toți știu că Scala s-a construit pe ruinele unei biserici, Sancta Maria delle Scala -, așa că fundamentul întregului oraș este sacru ca și viața. Bisericile domină Milano cu putere împietrită. Dar, cu toate proporțiile gigantice, arhitectura Evului Mediu și a Renașterii avea o legeritate de dantelă. Beppo însuși e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și vorbe, și superbe cuvinte dăltuind sensurile existenței, dându-le noi și nemaiauzite înțelesuri, prefăcându-le într-o arhitectură magnifică, capabilă să dăinuie veacurilor și să potrivească frumusețea simțirii în cuvinte... oare asta se întâmplă cu ființa între ale cărei ruine nu încetez să exist?... Într-o rară și scurtă clipă de judecată clară, dreaptă, revăd ceea ce nimeni nu trebuie să vadă vreodată. Cine sunt și de ce există oamenii aceștia ciudați care mă înconjoară, ale căror chipuri sunt acoperite de măști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un tînăr cu obrazul spîn și cu ochi șireți care, atunci cînd rîdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu-i deloc ușor, fiule! Pămîntul atrage orice corp, pînă și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpîni să nu izbucnească În rîs la auzul acelei cugetări și-și zîmbi În barbă. „Dacă ai ști să zbori precum cugeți“, Îi zise mucalitul, „acum ai fi În cerul de sub nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părînd gîtuită și podidită de tuse. Și nu atît din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducînd cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume n-o să fie mai duios jelită ca tine... Și nici o alta n-o să aibă o Înmormîntare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
alții, care nu aveau dreptul, au fost înscriși. Faptul că fiecărui împroprietărit și s-a întregit un lot până la 2 ha, adică un lot de subzistență, nu rezolva decât pentru moment „problema țărănească”, gospodăria țărănească, țăranii săraci, fiind salvați de la ruină și foame. Dacă reforma agrară din 1921 a desființat marea proprietate funciară, nu înseamnă că țăranii au primit pământ suficient s întemeieze o gospodărie viabilă. Dimpotrivă, în perioada interbelică vom întâlni iarăși țărani fără pământ, proletari agricoli, care lucrau cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]