1,363 matches
-
mângâia de câte ori voi pofti . Acum e vremea jocului ' de-a Șoarecele & Pisica . . .' Despre al doilea gând, după masa de prânz" AMERICANUL STATORNIC (14 Octombrie, 2006) Sunt unul dintre acei americani statornici. M-am născut în secolul 20, însă cugetul meu sălășluiește în secolul 19, iar acum e secolul 21. Sunt unul dintre acei americani statornici. Mai cred în Constituție, Garanția Loialității, Statuia Libertății, și "Drapelul Presărat cu Stele." Da, susțin întru totul multiculturalismul când înseamnă amestec al cremelor acelor culturi, când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
În poemele din Să te trezești cu noaptea-n cap. Cititorul mediu care, atras de aparenta simplitate a titlului, a Înfruntat achiziționarea vreunui exemplar n-a Înțeles nici deloc, nici puțin, câte parale făcea conținutul. A citit versul inițial: Căpcăun sălășluiește folcloric lipsit fără să presupună că Tulio al nostru arsese, ca și Hernán Cortés, etapele. Lanțul de aur era chiar acolo; era nevoie doar să-i fie restituite, una câte una, verigile. În anumite cercuri... concentrice, versul a fost etichetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
folosit și În versul de mai sus. Un carnet de Însemnări care se află În mâinile noastre și pe care Îl vom Încredința tiparului de cum va sucomba vigurosul poet, secerat În plină tinerețe și sănătate, ne informează că versul căpcăun sălășluiește folcloric lipsit era la Început mai lung. Fiecare amputare și copilire, una de fiecare vers, a fost necesară În vederea sintezei care ne uimește astăzi. Prima ciornă era sonetistică și suna așa cum strălucește În continuare: Căpcăun din Creta, minotaurul sălășluiește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
căpcăun sălășluiește folcloric lipsit era la Început mai lung. Fiecare amputare și copilire, una de fiecare vers, a fost necesară În vederea sintezei care ne uimește astăzi. Prima ciornă era sonetistică și suna așa cum strălucește În continuare: Căpcăun din Creta, minotaurul sălășluiește În propriu-i domiciliu, labirintul: pe când eu, folcloric și oacheș, lipsit sunt de-adăpost la orice oră. În ce privește titlul, Să te trezești cu noaptea-n cap, el comportă o modernă elipsă a secularului și mereu proaspătului proverb Nu se crapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele murdare ale boierilor din strada Prefecturii. Cel mai cu vază locuitor sălășluia de bună samă în casa cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri, fără copii, și amândoi mărturiseau că sunt foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel, cu un nas mare pornit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cerne mărunt, formând noroaie și băltoace“. Haia Sanistc "Haia Sanis" Itc "I" În mahalalele de la miazăzi locuiesc ovreii, grămădiți în căsuțe leproase, pe uliți întortochiate și înguste. Partea aceasta cuprinde mai puțin de un sfert de târg; dar în ea sălășluiesc cu mult mai multe suflete decât în celelalte trei sferturi, ale creștinilor, unde înverzesc copaci și crește liniștea cu cât grădinile se măresc. În desimea aceasta a lui Israel, doar în Broscărie s-au pripășit câțiva români, funcționari mici, odagii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea istorii frumoase, n-am putut să dorm multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Poezia noastră domolește întrucâtva realismul domniei voastre, pe care eu îl socot mai mult critică decât literatură. După cât se vede din faptele riguros istorice pe care ți le-am înșirat, oamenii îndeobște stau mai prejos decât înțelepciunea în sine, care sălășluiește în lucruri. Nimic nu folosește celor răi; nimic nu folosește în aparență celor buni. Totuși între tragedii de apocalips și zigzaguri dintre care unele retrogradează, inima mizerabilelor ființi care suntem noi urmează o spirală ascendentă. Am uitat să pun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
România (cred că-l chema Săndulescu sau așa ceva) ne-a povestit tot ce s-a făcut pentru a fi împiedicat. Exilul din timpul acela vroia ca Premiul Nobel să fie luat de Mircea Eliade, care, ca și Norman Manea, deși sălășluia în Statele Unite, tot în românește scria. Morala fabulei e simplă. Nu vreau să insist. Ar mai fi de discutat dacă e chiar atât de necesară această globalizare a literaturii. Lumea se face tot mai mică, ne avertizează Gheorghe Schwartz. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
rămași dincoace de realitate”, când au văzut apărându-le dinainte un om „ABSOLUT asemănător cu fiecare dintre ei și totuși (grație unei «operații» misterioase și uimitoare) infinit mai DEPĂRTAT, înfricoșător de STRĂIN pentru ei, de parcă în trupul lui ar fi sălășluit moartea”. Această imagine a omului-actor venea, așadar, din teritoriile morții. Condiția morții era ceea ce constituia esența actorului viu. Dar după ce interpretează astfel - în opoziție cu Craig - prima apariție a actorului, Kantor se întoarce, pe o cale ocolită, tot la Craig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o estetică a apariției și pentru care întoarcerea celui plecat dintre pământeni este deopotrivă matrice și model? Borne sau jaloane ce marchează, începând cu epocile vechi și până astăzi, permanența unei viziuni despre un teatru în miezul ascuns al căruia sălășluiește fantoma - iată ce vor fi capitolele acestei cărți, care nu-și propune câtuși de puțin exhaustivitatea, epuizarea temei, și nu-și face din parcurgerea cronologică a repertoriului fantomelor un scop în sine ori o regulă strictă, de neîncălcat. Dar dinapoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tatăl să-l poată veghea în luptă, în timp ce Electra afirmă că părintele lor trebuie să „se trezească” la amintirea jignirilor și a umilințelor îndurate, pentru a face dreptate. Fantoma regelui nu va apărea, nu se va arăta niciodată. Dar ea sălășluiește în Oreste cel susținut de erinii, în Oreste justițiarul, devenit el însuși un ucigaș. Fără îndoială că am putea vorbi, în acest caz, despre o identificare a fiului cu fantoma răzbunătoare a tatălui. Oare nu-i roagă Oreste pe tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de relații poate fi, așadar, stabilit între Hades, Phersu, Perseu și Persefona. În Teogonia lui Hesiod, Gorgonele sălășluiesc, împreună cu monștrii, la marginea lumii, lângă tărâmul întunericului, în Grădina Hesperidelor. Simboluri ale monstruozității, ele viețuiesc departe și de oameni, și de zei. Perseu retează capul Meduzei și scapă de celelalte două Gorgone, dar capul acesta își păstrează intactă puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în Macbeth, vrăjitoarele se plasează oarecum între apariția efectivă a unui mort întors printre cei vii și viziunea interioară, halucinată, a asasinatelor, a fantomelor-fantasme lăuntrice, anunțătoare și purtătoare de moarte. În sufletul lui Macbeth, ca și în bezna nopții vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut, pas cu pas, ca o fantomă. Între cele două întâlniri ale lui Macbeth cu vrăjitoarele, nu există, într-adevăr, două fantome, în sensul unor năluciri, al unor închipuiri a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a jonglerului până la practica magică în stare să opereze metamorfoze și să mobilizeze forțe invizibile. Sugestia ar fi că nu există nici o barieră între diversele moduri de a atrage pe cineva într-o capcană. Confuzia identităților este efectul puterii ce sălășluiește în privirea celuilalt. În fața reproșurilor amare ale Adrianei, care îl ia drept Antipholus din Efes, Antipholus din Siracuza e cuprins de un soi de amețitoare îndoială în privința propriei persoane: nu mai e sigur dacă este el sau altul, nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
teatral dimensiunea unui miracol mistic. Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilortc "Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor" Străinul ca avatar al fantomei Și pentru dramaturgia ibseniană, imposibila izolare a unui spațiu uman, pândit fără încetare de primejdioase forțe exterioare ce sălășluiesc pe tărâmul unei alterități înfricoșătoare, constituie, la sfârșitul acestui al XIX-lea veac, unul dintre principalii pivoți. Intrusul, străinul nu este nici aici, cum nu era nici la Maeterlinck, o fantomă, în sensul unui mort care se întoarce printre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
însă par în același timp că se află la mii de leghe distanță: „Deși le vedem, unde sunt ele de fapt?”. Acest altundeva căruia îi aparțin nu este altceva decât tărâmul morții: „Deși sunt aici, deși sunt de față, unde sălășluiesc în realitate aceste figuri ale lui Giacometti, dacă nu în moarte? De unde evadează la fiecare chemare a privirilor noastre, ca să se apropie de noi”. Astfel, ca și actorul lui Kantor, statuile lui Giacometti sosesc din lumea morților; totodată însă, printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se cuibăresc vorbele care poartă pe lângă mesajul de suflet al bătrânului și fiorul vechilor izvoade cuprinse în minunata operă a domnului profesor universitar doctor Ioan Caproșu: “Documente privitoare la istoria orașului Iași” de la 1408 la 1800... “Multă înțelepciune și bunătate sălășluiesc în cuprinzătorul tău suflet, sfințite părinte” - îmi răsar în minte gânduri de recunoșrtință și pioșenie. Țiganca a terminat de ospătat și privește la mine cu zâmbet: --Apoi cum vă înțelegeți gândurile unul altuia și cum sporovăiți când sunteți împreună, mai
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
plină o mămăligă atunci răstrunată. Alături tronau două străchini din care mă îmbia brânza cu smântână. Ulcelele de lut așteptau să fie umplute la timpul potrivit. Se vedea de departe că acolo-i mână de femeie. Bănuiala că în jurul bătrânului sălășluiește un suflet femeiesc mi s-a adeverit în timp ce ne ospătam. Din chiler, a apărut o fată purtând smerit un ulcior cu vin. S-a apropiat fără să i se audă pașii. Parcă plutea. A umplut ulcelele de pe masă și a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Îl mascăm pretinzând că este o altă latură a noastră, fără legătură cu creierele noastre sclipitoare; pretindem că, prin faptul că suntem conștienți de prezența lui, scăpăm de soarta de a-i cădea În gheare. Adevărul este Însă că sexul sălășluiește chiar În miezul celor mai pure abstracțiuni, atât de aproape Încât ne Întunecă vederea... Acum te pot săruta, ceea ce am să și fac... S-a aplecat spre ea În șa, dar ea s-a ferit. - Nu pot... nu te pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
marea primordială) și care (cf. Avesta) conține germenii vitali ai întregii vegetații. Pe de altă parte, el seamănă cu arborele cosmic Yggdrasil (Frasinul lumii) din mito logia nord- -euro peană, care susține cele trei paliere cosmice și la rădăcina căruia sălășluiește balaurul Haosului, Nidhöggr, la trunchi - capra Heidrun, iar în coroană - vulturul Wederfölmir. Aceste toposuri se regăsesc până la identitate în folclorul românesc, în basme, dar mai ales în bocetele de „petrecere a mortului”. În peregrinarea sa, sufletul ajunge la „marea cea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
bizantină) și bolniță unde erau expuși bolnavii incurabili. Când ierburile de leac și descântecele doftoroaielor nu mai aveau efect, bolnavul fără speranță era expus la poalele copacului consacrat, fiind dat în grija zeului (sau a daimonului) care se credea că sălășluiește în copac. Sau zeului care se credea că folosește copacul drept „canal de comunicare” cu lumea profană. Altfel spus, muribundul este dat „în plata/grija Domnului”. Un astfel de bolnav expus la poalele copacului consacrat este Doncilă, dintr-o baladă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
personajelor feminine în cadrul acțiunii de „legare” a monstrului pare să introducă o semnificație erotică. Nu întâmplător, ele trebuie să fie tinere fecioare și să fie expuse, goale sau în straie de mireasă, pe malul apei sau în fața peșterii în care sălășluiește balaurul. Ulterior, când a apărut motivul „eroul care răpune monstrul și mântuie fecioara”, aspectul erotic nu a dispărut. Doar că în relația erotică fecioară-balaur acesta din urmă este înlocuit de erou. În mituri și basme este o regulă care nu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Și de urmă nu-i mai da. Eroul dă foc pădurii de jur-împrejur („De trei părți foc i dădea,/ Trei dealuri foc ocolea”), orbind astfel șarpele, care i se supune de bună voie. Monstrul și zona labirintică în care acesta sălășluiește sunt distruse în același timp și prin același mijloc. Înfipt în sabie, capul șarpelui va fi adus în cetate : Capul șarpelui tăia, Capu-n sabie-l lua, La-mpăratul se ducea (30, pp. 223 și 489). Rămânând în estul Europei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
îți voi tăia ție cedri... și case pentru tine clădi-voi din cedrii aceia”. Și Iason desțelenește, ară și seamănă zona unde a înjugat taurii.) Am comentat mai înainte analogia simbolică dintre monstrul stihial și ținutul (labirintul) în care acesta sălășluiește. Amândoi sunt ipostaze/intruziuni ale Haosului în Cosmos și, ca atare, eroul îi distruge (răpune, ordonează) pe amândoi, în același timp, cu aceeași armă și chiar prin același gest. Episodul comentat se încheie astfel : Ghilgameș nu aduce monstrul în cetate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]