2,662 matches
-
Mureș (denumită inițial Periam-Pecica). În rapoartele întocmite sunt menționate doar straturile Epocii Bronzului, dar și cel al Epocii Mijlocii a Cuprului (orizontul toartelor pastilate). D. Popescu sondează și el, în 1943, tell-ul, dar fără a publica un raport detaliat al săpăturii, se mulțumește prin a preciza existența orizonturilor cronologice amintite de către Roska, dar mai atrage atenția asupra unor vestigii La Tène și din Epoca Migrațiilor. În 1960-1962, 1964, arheologul clujan I.H. Crișan, împreună cu E. Dörner, conduc săpături de amploare, ce vor
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
un raport detaliat al săpăturii, se mulțumește prin a preciza existența orizonturilor cronologice amintite de către Roska, dar mai atrage atenția asupra unor vestigii La Tène și din Epoca Migrațiilor. În 1960-1962, 1964, arheologul clujan I.H. Crișan, împreună cu E. Dörner, conduc săpături de amploare, ce vor evidenția existența unei importante așezări din epoca dacică clasică și unei necropole de sec. XI-XIII d.Hr. Din anul 2005 au fost reluate cercetările, șantierul arheologic Pecica - Șanțul Mare fiind câștigătorul unui grant de 250.000
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
Șanțul Mare fiind câștigătorul unui grant de 250.000 de dolari obținuți de la National Science Foundation (SUA), în urma unui proiect depus de Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Muzeul Banatului din Timișoara și Universitatea din Michigan (SUA). "Obiectivele cercetării": adâncirea săpăturii până la steril în suprafețele excavate în campania precedentă; continuarea sondării vecinătăților sitului prin carote. "Rezultatele și interpretarea lor": Excavațiile au identificat nivelul de epoca dacică și cel corespunzător bronzului final. În această campanie au fost recuperate resturile unui depozit de
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
responsabil științific (Complexul Muzeal Arad), Florin Drașovean, Alexandru Szentmiklosi (Muzeul Banatului Timișoara), John M. O’Shea, Sarah Sherwood (Universitatea din Michigan, SUA), Alex W. Barker (Universitatea din Missouri, SUA). In anul 2008 s-au propus noi obiective ale cercetării: adâncirea săpăturii până la steril în suprafețele excavate în campania precedentă; continuarea sondării vecinătăților sitului prin carote, identificarea unor structuri de locuințe din perioada Bronzului Mijlociu. Rezultate: s-a continuat adâncirea pe aceeași suprafață (10 x 10 m) și s-a ajuns până pe
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
în zonă. În zona dealului Vârful Glimeii (între Valea Călata și Valea Valcău), a fost găsită o așezare a culturii Tisa, datând din neolitic. S-au găsit bordeie cu acoperiș lipit, ceramică, o figurină din teracotă și alte vestigii. Alte săpături au dus la descoperirea unor obiecte aparținând culturii Coțofeni. În peretele sudic al bisericii reformate din satul Văleni este află zidit un relief funerar aparținând epocii romane . În localitate a existat o stație de cale ferată.
Comuna Călățele, Cluj () [Corola-website/Science/299573_a_300902]
-
Printre alte vile se numără Villa Carmiano, Villa del Petraro și Villa Capella di San Marco. Această vilă, care își trage numele de la o capelă aflată în apropierea sa în secolul al XVIII-lea, a fost prima explorată în cursul săpăturilor din perioada Bourbonilor între 1749 și 1754. Documentarea grafică și textuală a studiilor perioadei a fost publicată în 1881 de M. Ruggiero M. în cartea "Degli Scavi di Stabiae dal 1749 al 1782" („Despre săpăturile din Stabiae de la 1749 până la
Stabiae () [Corola-website/Science/323533_a_324862]
-
fost prima explorată în cursul săpăturilor din perioada Bourbonilor între 1749 și 1754. Documentarea grafică și textuală a studiilor perioadei a fost publicată în 1881 de M. Ruggiero M. în cartea "Degli Scavi di Stabiae dal 1749 al 1782" („Despre săpăturile din Stabiae de la 1749 până la 1782”). Vila a fost reîngropată după ce s-a scos mobila și cele mai bine păstrate fresce. Săpăturile s-au reluat în 1950 de către Libero d’Orsi și O. Elia de la Superintendența Arheologică. Este una dintre
Stabiae () [Corola-website/Science/323533_a_324862]
-
publicată în 1881 de M. Ruggiero M. în cartea "Degli Scavi di Stabiae dal 1749 al 1782" („Despre săpăturile din Stabiae de la 1749 până la 1782”). Vila a fost reîngropată după ce s-a scos mobila și cele mai bine păstrate fresce. Săpăturile s-au reluat în 1950 de către Libero d’Orsi și O. Elia de la Superintendența Arheologică. Este una dintre cele mai mari vile descoperite vreodată în Campania, având peste 11.000 de metri pătrați, are im atriu, o curte cu piscină
Stabiae () [Corola-website/Science/323533_a_324862]
-
lucrare sculpturală reprezentându-l pe marele monarh, cunoscut mai ales pentru celebul cod juridic, este realizată din diorit și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită "Iamassu", un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord). Faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor. Sculptorii asirieni ai secolului al VII-lea î.Hr. ne-au demonstrat clar cum drama și mișcarea pot fi redate în piatră. Astfel, printre basoreliefurile
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
sunt exuberante și pline de emoție. Printre lucrări ca: decorarea Bazilicii Sfântul Petru din Roma, Fontana di Trevi, statuia "Extazul Sfintei Tereza", Bernini a transformat Roma într-un adevărat oraș baroc. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, săpăturile efectuate la Pompeii, Herculaneum, precum și lucrările arheologului german Johann Joachim Winckelmann au redeschis interesul pentru modelele oferite de arta Greciei antice, artă care în câteva decenii devine un ideal. Acesta mișcare, denumită ulterior neoclasicism, se continuă până la începutul secolului al
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
musculoasă care ajută la înot sau pe post de cârmă. Gura este largă, prevăzută cu o dentiție puternică de formă conică. Crocodilii au o lungime a corpului, în funcție de specie, între 1,20 și 7 m lungime. Au fost găsite, prin săpături, fosile de crocodili care aveau lungimea de 12 m. Aceste animale cresc toată viață, însă cu înaintarea în vârstă procesul de creștere devine mai lent, astfel încât crocodilii bătrâni cresc cu numai câțiva centimetri pe an. Craniul crocodililor este alungit, ochii
Crocodil () [Corola-website/Science/304220_a_305549]
-
doua jumătate a sec. al XIX-lea, două lănțisoare cu perle, în locul unde s-au aflat fundațiile biserici vechi a satului. Arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer a folosit aceste informații redactând un studiu istoric În anul 1977, au fost efectuate săpături arheologice cu caracter de salvare în locul "La Mocirlă", fiind dezvelite șanțurile de fundație, umplute cu moloz și cu fragmente de frescă, ale unei biserici decorată la interior cu o pictură de bună calitate. Biserica a avut planul dreptunghiular, fiind alcătuită
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
sfârșitul secolului al XV-lea, sau la începutul secolului al XVI-lea, în 1512, fiind înmormântat în biserica ctitorită de el. Au rămas necercetate arheologic necropola din jurul bisericii dispărute și locul unde s-au aflat curțile boierești. O reluare a săpăturilor arheologice va aduce date suplimentare referitoare la istoria satului Drăgoiești, a istoriei noastre în general. Piesele arheologice ar putea constitui colecțiile unui muzeu al satului Drăgoiești. Prima mențiune a satului Drăgoiești datează din 3 decembrie 1462, așa cum rezultă dintr-un
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
Conrad al II-lea Otto, duce al Boemiei (1189-1191), când se afla aici o biserică ce avea propria sa absidă și criptă. Construcția a continuat până la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar rămășițele bazilicii romanice au fost recent descoperite în timpul săpăturilor arheologice din catedrală de la începutul secolului XXI-lea și sunt acum accesibile publicului. Edificiul a fost apoi reconstruit în secolul al XIV-lea în stil gotic timpuriu ca o bazilică cu trei nave, iar importanța sa a crescut după ce a
Catedrala Sfinții Petru și Paul din Brno () [Corola-website/Science/336163_a_337492]
-
fie utilizată ca secțiune nordică a autostrăzilor Zagreb-Split și Zagreb-Rijeka. A1 a fost un proiect demonstrativ pentru guvernul croat, fiind considerat un simbol al reunificării țării. Prima tentativă de a revitaliza proiectul a avut loc în 1993, când au început săpăturile pentru tunelul Sveti Rok. Construcții mai ample au fost demarate în 2000, și secțiunea Karlovac-Vukova Gorica a fost deschisă în 2001. În 2003, au fost terminate primele secțiuni care nu erau comune cu autostrada Zagreb-Rijeka: Vukova Gorica-tunelul Mala Kapela și
Autostrada A1 (Croația) () [Corola-website/Science/330020_a_331349]
-
fi fost ridicată în afara zidurilor Palatului Voievodal pe locul unei vechi cruci de piatră din incinta Pieței de Flori (în ziua de azi undeva lângă Magaziunul Unirea) în apropierea bisericii Sf. Anton cea distrusă de marele incendiul din 1847. Raportul săpăturilor arheologice efectuate de către Dinu V. Rosetti pe locul crucii de piatră au adus la lumină un călțui datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea precum și un mormânt al acelei perioade. Se presupune că acestea ar fi aparținând bisericii
Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana din București () [Corola-website/Science/302068_a_303397]
-
Localitatea se învecinează cu satele Botnărești, Socoleni, Țîntăreni, Todirești, Chetrosu, Mereni și Merenii Noi. Întreaga regiune din jurul comunei e deluroasă și nu cuprinde monumente ale naturii ocrotite de lege. În comuna Chirca nu s-au facut cercetări ale ținutului sau săpături arheologice. Din informațiile de care dispunem nu sunt cunoscute monumente istorice ocrotite oficial pe teritoriul localității. Se cunoaște, însă, din spusele sătenilor că un monument istoric al satului ar putea fi considerată o biserică din lemn construită aproximativ în anii
Chirca, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305129_a_306458]
-
în Depresiunea Baraolt. Localitatea Doboșeni este situată în curbura Carpaților Orientali, în nord-vestul județului Covasna, în Depresiunea Baraolt, la confluența râului Valal cu râul Cormoș în apropierea drumului județean 131, Vârghiș - Tălișoara. Prima atestare documentară datează din anul 1566, dar săpăturile arheologice dovedesc prezența așezării umane aici încă mult mai devreme, astfel în locul numit "Coada Dealului" s-a descoperit o așezare de tip "Ariușd-Cucuteni" și morminte ariușdiene. În anul 1956, pe partea stângă a drumului comunal, cu prilejul unor săpături arheologice
Doboșeni, Covasna () [Corola-website/Science/300376_a_301705]
-
dar săpăturile arheologice dovedesc prezența așezării umane aici încă mult mai devreme, astfel în locul numit "Coada Dealului" s-a descoperit o așezare de tip "Ariușd-Cucuteni" și morminte ariușdiene. În anul 1956, pe partea stângă a drumului comunal, cu prilejul unor săpături arheologice s-au descoperit două cuptoare de redus minereu de fier, de formă circulară. Lângă cuptoare s-au găsit fragmente de ceramică lucrate cu mâna, printre care și o fructieră, materialul descoperit fiind încadrat în sec. III - II î.e.n. Lângă
Doboșeni, Covasna () [Corola-website/Science/300376_a_301705]
-
al Partidului Național. A fost director-girant al publicației liberalilor Plugarul, care apare pe data de 3 mai 1923, la Șimleu Silvaniei. Era un săptămânal în 4 pagini; ziarul era tipărit la tipografia „Victoria” din Șimleu. După ce face o serie de săpături arheologice la locul numit "Via lui Damian", arată originea străveche a obiectelor descoperite aici, legindu-le de cea dinții epoca a vieții umane. Totul e dovedit de el și urmărit în detaliu. Ca profesor la Șimleu Silvaniei, face o largă propagandă
Emil Lobonțiu () [Corola-website/Science/324035_a_325364]
-
Vitelius, Vespasian, Domițian,Traian, Hadrian și Antonius Pius, al șaselea tezaur ca importanță descoperit în nord vestul Transilvaniei. Acolo s-a descoperit un sanctuar care era frecventat de comunitățile din perimetrul satelor respective. La Oarța de Jos s-au făcut săpături arheologice în două locuri și anume: Valea Rusului și Alac. În atenția arheologilor se află și un al treilea loc numit Troian. Cea mai importantă așezare arheologică rămâne cea de pe Valea Rusului descoperirea ei datorându-se istoricilor dr. Carol Kacso
Oarța de Jos, Maramureș () [Corola-website/Science/301582_a_302911]
-
ceramice din sec. IV - VI, respectiv din VIII- IX d. Hr. Cea de-a doua așezare preistorică, descoperită la Oarța de Jos în locul numit Alac, de același dr. Carol Kocso în anul 1977 nu a fost până în prezent însoțită de săpături și cercetări. De asemenea în hotarul Oarței de Jos s-a găsit un tezaur de monede de argint romane datând din sec. II - III d.Hr. , actualmente expuse la Muzeul de Arheologie și Istorie din Baia Mare. Pe teritoriul satului Oarța
Oarța de Jos, Maramureș () [Corola-website/Science/301582_a_302911]
-
cunosc cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze: Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer (cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva note în care expunea unele observații, remarcând "„aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta”". În perioada 1952-1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături și au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică "„Cetatea Șcheia”", lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu. Prin
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 m, închizând o suprafață de circa 25 m² și se ridică în prezent la o înălțime de circa 6 m. Nu se cunoaște unde era amplasată intrarea. Săpăturile din incinta cetății au scos la iveală urme ale unui pavaj de incintă și ale unei plăci de mortar uniforme. În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții. Pe latura de nord-est și parțial pe cea de sud-est
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]