2,314 matches
-
Naționale", jupân Dumitrache înțelege situația și este de acord cu căsătoria acestuia cu Zița. Cherestegiul este un mahalagiu, brutal, care ține la "onoarea de familist". Personajele lui Caragiale trăiesc în epocă prin vicii, impostură, ridicol și prostie. Autorul folosește ironia, satira și sarcasmul pentru a ilustra moravurile societății omenești. Având un statut social onorabil, Jupân Dumitrache Titircă, poreclit "Inimă-Rea", este "cherestegiu", "căpitan în garda civică", bărbat căsătorit, cetățean ambițios, care reprezintă tipul încornoratului. El este gelos, plin de vanitate , deranjat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus" (Criticilor mei) și recomandă existența umană ca izvor de inspirație și nu erudiția (În zadar în colbul școlii). În Epigonii (cea mai reprezentativă artă poetică eminesciană), poetul realizează o odă și o satiră, punând în opoziție operele scriitorilor pașoptiști cu cele ale contemporanilor (epigoni, lipsiți de valoare). Prima parte a poemului este o odă și elogiază poeții de altădată: Țichindeal, Paris Mumuleanu, Cantemir, Beldiman, Donici, Anton Pann, Cârlova, Bolliac. Unor poeți valoroși (Bolintineanu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poeți valoroși (Bolintineanu, Andrei Mureșanu, Negruzzi) li s-a închinat o strofă, iar lui V. Alecsandri, trei strofe. Față de aceștia, Eminescu avea o admirație deosebită. Aprecia sinceritatea sentimentelor, credința în ideal, caracterul vizionar. Partea a doua a poemului este o satiră la adresa scriitorilor contemporani lui Eminescu, epigoni fără profunzime, a căror artă se rezumă la "spoială", "lustru", "cârpeală"; o creație rece, sceptică, lipsită de idealuri. Sunt amintiți poeții care au scris o limbă "ca un fagure de miere": Cichindeal, Mumulean, Prale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
din seria celor cinci scrisori și reliefează soarta omului de geniu întrupat într-un savant, în raport cu timpul, societatea și posteritatea, surprinzând geneza și stingerea universului. E o meditație filosofică despre spațiu și timp, despre existența omului în lume și o satiră cu privire la condiția nefericită a geniului. Sursele filosofice ale cosmogoniei eminesciene: a. Imnul creației din poemele vedice; b. Poemul naturii de Lucrețiu, care explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eminesciene: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Rugăciunea unui dac, Povestea magului călător în stele, Memento mori, Gemenii, Mira. Poetul integrează omul naturii și spațiilor ei cosmice, în această meditație filosofică despre spațiu și timp, despre existență (fortuna labilis), având și caracter de satiră, în versurile referitoare la soarta geniului pe pământ și în eternitate. În tabloul I, cadrul nocturn este dominat de imaginea astrului tutelar, luna, stăpână a universului (esență a imensităților), alinătoare de suferințe, zeitate omniprezentă și omniscientă aflată sub zodia eternității
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de mare expresivitate: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Această pieire a universului și-a găsit o strălucită viziune escatologică. Poetul introduce simetria: începutul și sfârșitul universului stau sub semnul haosului, întunericului, păcii. Tabloul al patrulea e o satiră la adresa societății meschine, cuprinde elemente de meditație filosofică și are caracter moral. În acest tablou se prezintă relația omului de geniu cu lumea contemporană și cu posteritatea. Poetul revine la ideea filosofică a identității oamenilor cu ei înșiși: "Unul e
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aibă parte de nemurire". În câteva versuri apare din nou identitatea oamenilor cu ei înșiși și cu omenirea întreagă: "unul e în toți, tot astfel precum una e în toate", ideea despre condiția trecătoare a omului pe pământ, după care satira trece în sarcasm. Oamenii sunt egali în fața morții și confesiunea din final este sfâșietoare: "Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
drama omului de geniu neînțeles de societate). Alături de genuri literare, interpreții au scos în evidență și câteva specii literare: idila pastorală (dragostea dintre Cătălin și Cătălina); meditația filosofică (drumul cunoașterii); elegia (omul obișnuit care nu poate accede spre idei superioare); satira (sarcasmul poetului asupra societății superficiale); pastelul (tablouri descriptive de natură terestră sau cosmică). Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) a trecut prin opt variante, schimbându-și tonalitatea de odă, cu una de elegie erotică. Stăpânit de patima cunoașterii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune o înțelegere superioară, schopenhaueriană, după care răul și egoismul generează lumea. Având o circulație universală, acest motiv este susținut printr-o ironie subtilă, cu accente de satiră, înfățișând viața ca pe o scenă imensă, unde oamenii sunt actorii ei. Înzestrat cu o conștiință lucidă a deșertăciunii, geniul, spirit inadaptabil, trăiește nemulțumirea ca pe o "amară resemnare", într-o "deposedare de iluzie" (Edgar Papu). Poetul sugerează un model
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
trăi pe vremea lui Eminescu, București, 1995; Eminescu și editorii săi, I-II, București, 2000. Ediții: Mircea Eliade, România în eternitate, București, 1991; Mihai Eminescu, Luceafărul, București, 1999, Opere, vol. XVII: Bibliografie. Viața-Opera, București, 1999 (în colaborare), Poezii, vol. I: Satire, București, 2002; I. E. Torouțiu, Exegeza eminesciană, București, 2002 (în colaborare cu Doina Rizea). Repere bibliografice: Z. Ornea, Din nou despre senzaționalul în istoria literară, RL, 1994, 27; Ioana Bot, Eminescologia de scenarii și mistere, ST, 1994, 9; Constantin Cubleșan, Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287222_a_288551]
-
nivelul constituirii imaginarului. Primele două plachete, Drumuri și Zilele care cântă (1957), conțin aproape integral versificări modeste, cu motive și ecouri ritmice din V. Alecsandri, G. Coșbuc sau I. Pillat, compuneri tematice specifice proletcultului, în care prevalează reportajul „liric” și satira. Referentul dominant rămâne natura tratată de regulă în manieră convențional bucolică și, totuși, apar câteodată imagini de-a dreptul gongorice, de rafinate prețiozități: „Zăpada e roșie de sângele / Amurgului / Ca o brazdă, cosită, de maci.” Treptat, discursul accede la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
incolor, folosind imagini banale, de un pesimism factice. Tot în revista junimistă semnează și Păsurile unui american în România (1879-1880), încercare de roman social care istorisește pățaniile unui nord-american, J. Blackwurst, în Iași. Intriga e doar un pretext pentru o satiră acerbă, de pe pozițiile junimismului, îndreptată împotriva a tot ceea ce considera ca aparținând unei civilizații de import, insuficient asimilată. Satira se extinde asupra întregii societăți românești. Scriitorul este tentat să înregistreze aspecte cât mai numeroase spre a-și susține teza, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290680_a_292009]
-
1879-1880), încercare de roman social care istorisește pățaniile unui nord-american, J. Blackwurst, în Iași. Intriga e doar un pretext pentru o satiră acerbă, de pe pozițiile junimismului, îndreptată împotriva a tot ceea ce considera ca aparținând unei civilizații de import, insuficient asimilată. Satira se extinde asupra întregii societăți românești. Scriitorul este tentat să înregistreze aspecte cât mai numeroase spre a-și susține teza, dar tocmai aceasta diluează compoziția și dăunează analizei. Procedeele sărace și monotone (apar frecvent nume precum Fleacstone, Bruftuiescu, Perjescu, Flecarovici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290680_a_292009]
-
București, [1940]; Federico García Lorca, Nemaipomenita pantofăreasă, introd. trad., București, 1946; Mihail Lermontov, Mascarada, pref. Mihai Novicov, București, [1948]; Horațiu, Versuri, pref. trad., București, 1961; Vergiliu, Bucolice. Georgice, pref. trad., București, 1963; Giacomo Leopardi, Versuri, pref. trad., București, 1963; Iuvenal, Satire, pref. trad., București, 1966; Vergiliu, Horațiu, Iuvenal, Pagini alese, pref. trad., București, 1969; Fernando de Rojas, Celestina, pref. Paul Alexandru Georgescu, București, 1973 (în colaborare cu Nina Ecaterina Popescu). Repere bibliografice: C.N. Negoiță, Petrarca în românește, ADV, 1933, 15 322
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289593_a_290922]
-
una sau două cruciulițe; un pseudonim, curios improvizat, este Narrateur Identique. Nota socială și aceea patriotică domină lirica lui I., însuflețit de imaginea trecutelor vremi de mărire și întristat în fața decadenței prezentului. A scris și fabule, dar mai izbutite sunt satirele (din ciclurile „scene din iad” și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă pamfletară e în fond pesimistă, trădând un spirit mai degrabă sceptic. De altfel, a tradus și maxime ale lui La Rochefoucauld (1855). Stihurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
tipuri și portrete. Observația lui Caragiale s-a aplicat unei societăți specific românești, iar așa-zisul schematism al personajelor din Momente se explică prin stadiul de nediferențiere a tipului de mahala. Z. e de părere că în schițe nu domină satira propriu-zisă, ci râsul orientat spre bufon. Opera lui Caragiale este o caricatură și a-i cere „adâncime psihologică”, așa cum făceau C. Dobrogeanu-Gherea și G. Ibrăileanu, ar însemna să se vrea înlocuirea comediilor și a prozei cu altceva. Criticul mai constată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
nucleu intelectual, îmblânzit de thriller-ul psihologic: "Copil binevenit" (1987), "Inocentul" (1990), "Câinii negri" (1992), "Durabila iubire" (1997). După care autorul a simțit nevoia să abordeze noi experiențe formale, dovadă că "Amsterdam" (1998, Booker Prize) este o comedie socială, o satiră departe de epica ideilor, iar "Ispășire" (2001, W.H. Literary Award) un roman de emoții generatoare de epic, și abia în al doilea rând de idei conexe sentimentelor. Un thriller psihologic, complicat psihanalitic (complex oedipian, narcisism, culpabilitate și doliu, cuplul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
morții iminente. Torturat sub focul gheenei, tartorul însuși se află convocat și pus sub acuzație într-o dublă instanță: cea a istoriei, și cea a inchizitorilor, martori și victime. Manualul inchizitorilor este un poem tragic și o parabolă socio-politică, o satiră a unui regim polițienesc și militarist, orb și criminal în ambițiile lui feudale de putere colonială, dar și un roman de moravuri ce focalizează vechiul motiv al măreției și decăderii, arivismul, infernul conjugal, figurile și peisajul provinciei portugheze somnolente, deși
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o supradoză, aștepta autopsia pe perete, perdelele semănând cu giulgiurile mortuare, marmura de pe comodă cu oase din cutii și perii aliniate pentru examenul medicului legist, nevastă-mea liniștindu-se încet așa cum adoarme o caracatiță, înfundându-și tentaculele în nisipul cearșafului". Satira politică, pregnant antitotalitară, atinge culmea sarcasmului și a caricaturii, atât în tropii viciilor și decrepitudinii fizice urmărite pas cu pas, cât și în descrierea mașinii propagandistice a regimului, tip papagalul dresat să repete ca o caterincă: "Cine conduce? Salazar Salazar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
rata. Expediindu-și personajul în stradă, într-o istorie megalomană, mimetică prin veleitățile ei imperiale, molipsită de ideologia fascistă și nazistă tip Hitler, Mussolini, Franco, Saramago face din Ricardo Reis purtătorul de cuvânt al diatribei sale antifasciste și antidictatoriale, al satirei antisalazariste. Ricardo Reis sfârșește prin a-și recunoaște înstrăinarea de propria țară, confiscată de clișee rasiste, febra războinică și brutalitatea poliției politice. Scepticul religios nu ezită, vizitând celebra localitate Fatima, să desacralizeze un loc geometric al miracolului credinței, destituit de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Dean, tatonând terenul suspiciunilor în jurul cauzei și împrejurărilor morții, climatul fiind unul de uluire resemnată și asumare discretă a fatalității. Introducerea Unicului în scenă și a anturajului său de curteni caricaturali, este un prilej de ironie subtextuală dar și de satiră politică (în măsura în care narcisicul personaj trebuie să-și țină discursul, stilizat de "negrul" Victor și supervizat de Juan Téllez, la Strasbourg), autorul comentându-le nu numai ticurile vizuale sau verbale, ci și pe cele lexicale, pe o atotcuprinzătoare plajă a cultului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
personală a temei de bază, neacceptând doar nararea întâmplării, așa cum procedează, spre exemplu, Victor Eftimiu, ci transformând-o în pretext al unei fabule dramatice „cu cheie”, întregul, ca și părțile componente fiind simboluri sau agenți purtători de idei în acțiune. Satira Las’pe mine și comedia de moravuri Bursierul societății au rămas în manuscris și nereprezentate. SCRIERI: Visuri de noroc, București, 1903; Ramuri, Budapesta,1906; Poezii, București, 1907; Impresii de teatru din Ardeal, Arad, 1908; Nuvele, București, 1909; Sirena. Jurământul, Beiuș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
licența în 1957. Redactor la „Gazeta literară” (1964-1968) și la Televiziune (1969), din 1970 nu se mai angajează nicăieri. A folosit și pseudonimele Iordan C. Galați și Giordano Rossi. Încă din ultimii ani de liceu (1941-1944) colaborează la reviste de satiră („Veselia”, „Epigrama”, „Gluma”) și scrie proză umoristică absurdă. Împreună cu câțiva colegi, printre care Gheorghe Ursu, asasinat de Securitate mai târziu, și Camil Baciu, viitor prozator SF, participă la un grup de contestare politică a realităților românești din timpul războiului, ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]
-
la Direcția Educației Poporului și la Radio. Într-un rând va fi și senator (1931-1932). Inspector general la Fundația Culturală, L.-M. este „licențiat din serviciu” la 28 ianuarie 1948. După venirea în București colaborează asiduu, cu nuvele, povestiri, fabule, satire, amintiri, însemnări și articole diverse, mai ales pe teme moral-educative, la „Ramuri”, „Flacăra”, „Adevărul literar și artistic”, „Lamura”, „Viața literară”, „Țara de Jos”, „Țara noastră”, „Universul literar”, „Universul copiilor”, „Dimineața copiilor”, „Fântâna darurilor”, „Biruința”, „Tinerimea creștină”, „Satul”, „Țara Bârsei”, „Flori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
misionar. Acesteia i se datorează și cele mai multe dintre tălmăcirile efectuate de L.-M. SCRIERI: Petre Liciu, Focșani, 1914; Zile de campanie, București, 1915; Povestirile lui Spulber, Craiova, 1921; Hotare și singurătăți, București, 1922; Revoluția de mâine..., București, 1925; Fabule și satire, Arad, 1925; În grădina lui Naș Mușat, București, [1926]; Nopți de Moldova, București, 1926; Înseninare..., Craiova, 1928; Domnul președinte..., București, [1928]; Cohortele morții, București, 1930; Pe drumuri de țară..., București, [1930]; Pe urma vijeliei, București, 1931; Ceas de cumpănă..., București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]