2,312 matches
-
1987; Comedii, Chișinău, 1988; Penița și bărdița, Chișinău, 1988; Săgeți, Chișinău, 1990; Zâmbăreți și cucuieți, Chișinău, 1990; În ajun de Anul Nou, Chișinău, 1992; Fulgere basarabene, Chișinău, 1997. Traduceri: Heine, Poezii, Chișinău, 1959 (în colaborare cu P. Starostin); S. Oleinik, Satiră și umor, Chișinău, 1965; Krâlov, Fabule, Chișinău, 1967; I. Tuvim, Poezii, Chișinău, 1968 (în colaborare cu S. Vangheli); R. Gamzatov, Daghestanul meu, I-II, Chișinău, 1972-1976; I. Kohanovski, Versuri, Chișinău, 1972; S. Mihalkov, Nenea Stiopa, Chișinău, 1974 (în colaborare cu
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
în italiană, dar tălmăcirea a rămas neterminată și needitată. La Paris, leagă prietenii cu Montesquieu (realizează o versiune în rusește pentru Lettres persanes), cu Maupertuis, președintele Academiei de Științe din Berlin (grație căruia s-au publicat, în 1750, în germană Satirele lui C.), cu Fontenelle, secretarul Academiei Franceze. O relație specială întreține cu Voltaire: fiul lui Dimitrie Cantemir își exprimă dezacordul și nemulțumirea pentru faptul că în Istoria lui Carol al XII-lea Voltaire vorbea despre tatăl său ca despre un
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
rusă, ca și celelalte scrieri ale sale, Simfonia la Psaltire (probabil după modelul lui Ivan I. Iliinski, care dăduse o Simfonie asupra Evangheliei), datează din 1726. A scris, în versuri silabice (un vers slav prin excelență, dar desuet), fabule și satire, ode filosofice și ocazionale, epigrame, epopeea (neterminată) Petreida (1730), consacrată faptelor lui Petru cel Mare. Traduce din Anacreon, o parte din epistolele lui Horațiu, lucrarea lui Fontenelle Entretiens sur la pluralité des mondes (1730), Discours au Roi de Boileau. În
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
epigrame, epopeea (neterminată) Petreida (1730), consacrată faptelor lui Petru cel Mare. Traduce din Anacreon, o parte din epistolele lui Horațiu, lucrarea lui Fontenelle Entretiens sur la pluralité des mondes (1730), Discours au Roi de Boileau. În scrierile redactate în Rusia (Satirele I-V, primele trei fabule: Focul și idolul de ceară, Matca albinelor și șarpele, Cămila și vulpea, șapte epigrame, Petreida), toate în limba rusă, este vădit influențat de autorii antici și scriitorii clasici francezi. Mediul cultural din Londra și Paris
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
să revină asupra versurilor de imitație, de aici nota de originalitate a poeziilor mai târzii, care „au independență și originalitate, imită mai puțin și interpretează mai mult, poetul este tentat de a-și formula precepte morale proprii” (Cornelia Cârstea). În satire și epigrame a fost un precursor în literatura rusă (istorici importanți ai literaturii ruse îl socotesc un întemeietor al poeziei rusești moderne), dovedindu-se un subtil observator al moravurilor, ridiculizând vicii umane, individuale sau colective, elogiind fapte de spirit sau
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
dezvăluie un poet reflexiv, sceptic, decepționat, melancolic și contradictoriu. Cunoscător al mișcării iluministe, C. a propagat în Rusia ideile europene despre progres, cultură și civilizație, natură și societate, recomandând sistemul raționalist, cartezian. Opera sa este tipărită postum. Prima ediție a Satirelor este scoasă la Londra (1749), realizată în versiune franceză de Ottavio Guasco; în Rusia, opera lui apare, cu greșeli de editare, abia în 1762, corectată în 1772 și reeditată complet în 1867, sub îngrijirea lui P. A. Efremov. În românește, Satirele
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
Satirelor este scoasă la Londra (1749), realizată în versiune franceză de Ottavio Guasco; în Rusia, opera lui apare, cu greșeli de editare, abia în 1762, corectată în 1772 și reeditată complet în 1867, sub îngrijirea lui P. A. Efremov. În românește, Satirele sunt traduse în 1844 de A. Donici și C. Negruzzi. SCRIERI: Satire și alte poetice compuneri, tr. A. Donici și C. Negruzzi, Iași, 1844; ed. Iași, 1858; ed. îngr. Pavel Balmuș, Chișinău, 1988; Stihuri, tr. Virgil Teodorescu, introd. Paul Cornea
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
Guasco; în Rusia, opera lui apare, cu greșeli de editare, abia în 1762, corectată în 1772 și reeditată complet în 1867, sub îngrijirea lui P. A. Efremov. În românește, Satirele sunt traduse în 1844 de A. Donici și C. Negruzzi. SCRIERI: Satire și alte poetice compuneri, tr. A. Donici și C. Negruzzi, Iași, 1844; ed. Iași, 1858; ed. îngr. Pavel Balmuș, Chișinău, 1988; Stihuri, tr. Virgil Teodorescu, introd. Paul Cornea, București, 1966. Repere bibliografice: V. Alecsandri, „Satire și alte poetice compuneri de
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
Donici și C. Negruzzi. SCRIERI: Satire și alte poetice compuneri, tr. A. Donici și C. Negruzzi, Iași, 1844; ed. Iași, 1858; ed. îngr. Pavel Balmuș, Chișinău, 1988; Stihuri, tr. Virgil Teodorescu, introd. Paul Cornea, București, 1966. Repere bibliografice: V. Alecsandri, „Satire și alte poetice compuneri de prințul A. Cantemir”, „Propășirea”,1844, 23; I. Heliade-Rădulescu, Notiță critică, „Curierul românesc”, 1844, 50; Aron Pumnul, Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni, I, Viena, 1862, 147; Al. Odobescu, Opere, București, 1955, 205; Ghenadie Enăceanu, Principele
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
al XVIII-lea și al XIX-lea, litera chirilică era resimțită tot mai mult ca „străină” spiritului limbii române, în condițiile orientării moderne tot mai accentuate spre „reromanizare”. Printre operele în care litera chirilică („buchea”) a ajuns chiar obiect de satiră pot fi amintite Prefața la Gramatica românească a lui Heliade-Rădulescu (1828), fabula Buchea și litera de Iraclie Porumbescu (1850), schița Cum am învățat românește de C. Negruzzi (1857), satira Slovele chiriliene de D. Bolintineanu (1858), nuvela Budulea Taichii a lui
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
operele în care litera chirilică („buchea”) a ajuns chiar obiect de satiră pot fi amintite Prefața la Gramatica românească a lui Heliade-Rădulescu (1828), fabula Buchea și litera de Iraclie Porumbescu (1850), schița Cum am învățat românește de C. Negruzzi (1857), satira Slovele chiriliene de D. Bolintineanu (1858), nuvela Budulea Taichii a lui Ioan Slavici (1880), Școala acum 50 de ani de Ion Ghica (1880), Amintiri din copilărie de Ion Creangă (1881) ș.a. O problemă de constant interes pentru istoria literaturii române
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
ochi pe ceasul taxiului, care se tot rotea. La Clinică era comedie În felul În care Tessie, luând absentă o revistă din sala de așteptare, se trezi citind despre joaca sexuală juvenilă a maimuțelor Rhesus. Era chiar un soi de satiră dură În Însăși deplasarea părinților mei, pentru că era atât de tipică pentru credința americană că orice lucru poate fi rezolvat de doctori. Toată această comedie este Însă retrospectivă. Când Milton și Tessie se pregăteau să-l Întâlnească pe doctorul Luce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
caricaturale, urâtul hiperbolizat și pamfletul de orice tip pot fi exagerate, tușate în linii cât mai expresive până la violente, având libertatea de pătrundere în universuri limitate prin redarea lor în manieră comică. Scriitori din literatura universală dar și română utilizează satira, ironia, sarcasmul pentru a cuprinde semnificațiile urâtului într-o esență moralizatoare, ludică. S-au dezvoltat, astfel, diferite forme concrete ale grotescului prin care se produce umorul, conservându-se, totodată, spiritul principial. Scrierile fantastice antrenează deseori în acțiunea lor complexă personaje
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
unor ființe iluzorii, fragmente ale propriei persoane,în instrumente adjuvante și reintegrarea lor în sinele de care s-au detașat odată cu nașterea acestuia în cosmosul teluric. Obliterați sub nume simbolice sugestive ce favorizează conservarea spiritului comic născut din grotesc prin satira folclorică a scriitorului, Flămânzilă și Setilă sunt instanțe pe care eroul le identifică în cadre separate,deși sub protecția aceleiași convenționale spațialități de basm. Cu toate acestea, ele există sub forma unui cuplu senzorial, reprezentând același simț esențial uman (gustul
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
a spus misterios: - Doctorul Abramoff susține ca el a știut totdeauna că nu e tifos.Mai degrabă tuberculoza intestinelor. Trăind aceste scene și transcriindu-le, îmi dau seama ce ridicole sunt, ce amuzante chiar, parcă imitație după cine știe ce pagină de satiră a lui Moliere împotriva medicilor. Dar pe un pat zace de o săptămână Viky între viată și moarte, fără măcar ca să știm ce să facem ca să-i venim în ajutor. Putem glumi? De-abia pe la 11 noaptea, sub un cer
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
către masculi, mesajul puternic al genului. În zilele noastre oamenii se simțeau obligați să tempereze toate aceste mesaje puternice cu comedie, iar ea furniza și asta. În America anumite forme de succes cereau un element de parodie, de autopersiflare, o satiră asupra lucrului-În-sine. Mae West Îl avea. Senatorul Dirksen Îl avea. Puteai surprinde sclipiri de stranie răzbunare a minții Împotriva lucrului-În-sine la Angela. Se punea picior peste picior pe un scaun prea fragil să găzduiască asemenea coapse, prea drept pentru șoldurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
al variației pe aceleași patru mari teme: călătoria, vânătoarea, pescuitul, actul însuși al povestirii și pe un număr la fel de restrâns de motive: suferința ascunsă produsă de o nedreptate socială, hoțul, haiducul sau străinul misterios, patima erotică & boierul seducător, plictisul provincial & satira mahalalei, a funcționarilor și a notabililor târgului și, în fine, motivul singuraticului (pădurar, vânător sau pescar). Aproape toate motivele enumerate mai sus implică o doză de însingurare socială, nemaivorbind de condiția însăși a personajelor. Raymond Queneau spunea undeva: „Voyager, c
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică Douăsprezece panegirice latine Ficino, Lessico greco-latino Firmicus Maternus, Mathesis FPL = Fragmenta poetarum Letinorum epicorum et lyricorum praeter Ennium et Lucilium Galenus, Opera Omnia Gellius, Nopțile attice Horatius Flaccus, Opera Omnia Isidor din Sevilia, Etimologii Iuvenal, Satire Lucan, Farsalia Lucrețiu, Despre natura lucrurilor Marcus Aurelius, Meditationes Marțial, Epigrame Minucius, Octavius Nemesianus, Egloge Nonius Marcellus, De compendiosa doctrina Paulus Iulius, Sententiae Persius, Satire Petronius, Satyricon Pliniu cel Bătrân, Naturalis historia Pliniu cel Tânăr, Epistolarul Plutarh, Moralia Idem, Vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Galenus, Opera Omnia Gellius, Nopțile attice Horatius Flaccus, Opera Omnia Isidor din Sevilia, Etimologii Iuvenal, Satire Lucan, Farsalia Lucrețiu, Despre natura lucrurilor Marcus Aurelius, Meditationes Marțial, Epigrame Minucius, Octavius Nemesianus, Egloge Nonius Marcellus, De compendiosa doctrina Paulus Iulius, Sententiae Persius, Satire Petronius, Satyricon Pliniu cel Bătrân, Naturalis historia Pliniu cel Tânăr, Epistolarul Plutarh, Moralia Idem, Vieți paralele Pollux, Onomasticon Pseudo-Ciprian, De spectaculis Publilius Sirus, Sentințe Quintilian, Declamationes minores Sallustius, Despre conjurația lui Catilina Idem, Războiul cu Iugurtha Schola Bobiensia, Comentarii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Tipurile fundamentale ale epocii apar în Comedia vremii (1833), cunoscută mai ales sub titlul de Franțuzitele, aparținând lui Costache Facca. Este prima piesă românească destinată interpretării pe scenă și realizată ca atare. Comedia vremii, inspirată din moravurile epocii, constituie o satiră îndreptată împotriva cosmopolitismului claselor dominante, care, părăsind moda fanariotă, au devenit în scurt timp admiratoare necondiționate ale apusului Europei, disprețuind tot ce era românesc. Franțuzitele, aducând vag cu Prețioasele ridicole a lui Molière, este ancorată adânc în realitățile noastre. Bătrânul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
au fost reprezentate, se situează printre realizările de seamă: comedia în două acte O soaré la mahala sau Amestecul de dorințe, vodevilul Îngâmfata plăpămăreasă sau Cucoană sunt și „comedia vodevilă” Doi coțcari sau Păziți-vă de răi ca de foc. Satire ale moravurilor vremii, ele ridiculizează încercările proaspeților îmbogățiți de a imita „naravurile boierimii”. Amănuntul focului izbucnit la biserica Amzei, pe care plăpămarii se reped să-l stingă, devine o mică obsesie viitoare pentru I. L. Caragiale, care-l introduce aluziv în
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
epocii, Zoe ocupă un loc de frunte. E mai emancipată, mai voluntară decât Zița și Veta și poate trece, cum și afirmă Cetățeanul turmentat, în finalul comediei, drept „ damă bună”. Cu toate acestea sau din cauza aceasta, Zoe este personajul căruia satira îi dezvăluie necruțător ambiția socială, grija pentru reputație unite cu amorul pentru Tipătescu. Pompiliu Constantinescu stabilește genealogia spirituală a acestui însemnat personaj al comediei : „Într-o genealogie posibilă, Veta ar fi mamă, Zița fiica ei, iar Zoe - fiica Ziței. Trei
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
teatrul ca viața, ci viața ca teatrul - astfel se poate defini specificul viziunii lui Caragiale ca dramaturg. În această privință, opera sa este o excepțională cronică a evoluției burgheziei, prezentată în toată gama de viziuni comice: de la cronica binevoitoare până la satiră și de la simpla caricatură, la grotescul monstruos: „simt enorm și văd monstruos”, zice Caragiale. Având simțul și gustul comicului enorm, Caragiale sa îndreptat cu deosebire spre caricatură. Despre aceasta, Paul Zarifopol notează: „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobște [...] amuzantă
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
contradicție între ceea ce este mort și pare să fie concomitent viu, provoacă groaza față de fantomatic. Este cazul lumii tenebroase a strigoilor și vampirilor care reflectă universul mormintelor. Este adevărat însă că această ipostază a fantomaticului poate fi convertită în comic, satira ocupându-se de persiflarea ei. P. Bruegel „Triumful morții” Făcând parte din categoria ordinarului, noțiunea de dezgustător opune - conform lui Rosenkranz grosolănia animatului, atrăgătorul hidosului. Prin grosolănia sa, dezgustătorul provoacă neplăcere, prin mortificare inspiră groază, iar prin hidoșenie-scârbă, aspecte și
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
excesiv, caricatura încetează de a mai fi amuzantă, pentru a deveni dezgustătoare și înfricoșătoare, motiv pentru care se apropie de tărâmul monstruosului. Multe dintre caricaturile lui Daumier, Grandville sau George Grosz sunt de acest fel. Satiricul, ca element esențial al satirei, începe să însemne ridiculizarea aspectelor negative, prin ironia mușcătoare la adresa moravurilor și a viciilor din viața socială și individuală. Satiricul se raportează subînțeles la un model moral, criticând incisiv și deseori batjocoritor, cu singurul scop al îndreptării morale. Perceput ca
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]