1,927 matches
-
însemnat element al educației este gimnastica, Kalos Kai Agatos (om frumos și bun) reprezentând idealul educațional al epocii. Și la Imperiul Roman apar asemenea elemente de mare însemnătate teoretică (Șiclovan, 1979, p. 16), la Quintilian și, mai ales, la poetul satiric Juvenal, autorul celebrului hexametru („Este de dorit ca o minte sănătoasă să fie într-un corp sănătos”). În contrast cu această perioadă înfloritoare, epoca medievală consemnează involuția gândirii teoretice, exercițiile fizice devenind apanajul nobilimii și fiind practicate în cu totul alte scopuri
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
și un stipendiu din tezaurul regal. Comunitatea a fost fondată probabil de Ptole meu Filadelful, pe la 280 Î.H., și a cîști gat grabnic faimă, provocînd uneori invidie, prin generozitatea rînduielii sale; Timon din Phlius (filozof și autor de texte satirice) scria pe la 230 Î.H.: „În populatul Egipt pasc mulți pedanți Închiși Între cărți, care se ceartă neîncetat În colivia Muzelor“ (Athenaios 1, 22d). Munca necesară pentru a pune În ordine imensa cantitate de cărți din Muzeu era considerabilă. Nu
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
dăruit omenirii, ci și pentru talentul său în a fabula. Sentimentul de admirație pentru cei care reușeau să păcălească nu le era străin grecilor antici. Autorul anonim al cărții The Lying Intelligencer (Iscoada mincinoasă), alegînd drept introducere pentru lucrarea sa satirică motto-ul "Splendide mendax", prin care atrăgea atenția publicului londonez, a scris: N-aș vrea ca cititorii mei să-și imagineze că mi-am propus să ridic în slăvi arta de a minți. Ar fi absurd să lauzi în fața omenirii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi promovată în mod cooperant, ca în activitățile cluburilor de mincinoși sau în mod competitiv, ca în concursurile în care cîștigă cel care spune minciuna cea mai gogonată (Ludwig 1965:19-20). Constituirea unei societăți a mincinoșilor politici a fost propusă satiric de către Arbuthnot (1712:17-18; vezi, de asemenea, Pollard 1897: 118-120), însă ideile lui au fost puse în practică într-o formă mai rudimentară. De exemplu, în 1987, un club din suburbia Canberra a aranjat un dineu în scopul caritabil de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cele sociale), finalitatea în raport cu pamfletul, forma literară atașată invariabil polemicii. Pornim de la premisa că pamfletul și satira sunt forme literare omologate ca atare (există teoretizări și istorii consacrate lor, precum și antologii de pamflete celebre sau exegeze aplicate, de pildă, genului satiric) ce au în comun ieșirea "de sub incidența accidentalului și a evenimentului imediat și derizoriu" și intrarea în "categoria valorilor estetice perene"37. Totuși o observație se impune: într-o perspectivă diacronică, spiritul satiric apare ca derivat etic al celui polemic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
celebre sau exegeze aplicate, de pildă, genului satiric) ce au în comun ieșirea "de sub incidența accidentalului și a evenimentului imediat și derizoriu" și intrarea în "categoria valorilor estetice perene"37. Totuși o observație se impune: într-o perspectivă diacronică, spiritul satiric apare ca derivat etic al celui polemic, așadar situat în descendența acestuia și în ascendența celui pamfletar. Pe palierul sincronic vorbim de moduri operante în diferite tipuri textuale. Astfel, cele două forme sunt similare ca statut literar, în timp ce polemica aflată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cât și o formă jignitoare care-l poate anihila pe celălalt ca persoană"61. Putem spune astfel că ținta, nominalizată sau nu, apare clar marcată în textul polemic (și nemarcată sau disimulată sub varii formule, în cel pamfletar și/sau satiric) nu ca persoană, ci ca personaj în polemica literară. Dincolo de statutul său real, deseori invocat în polemică, El dobândește și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care polemistul poate exploata în refutatio un fragment-citat al adversarului său (ca imitație pură, descalificantă). Și citarea ironică e o modalitate strategică de a "dejuca atacul adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a autorului. Citarea ironică face parte din procedeele care imprimă articolului polemic accente pamfletare, ludice, grație efectului comic prin imitație neizbutită. În cazul raționamentului prin ficțiune există două variante: fie "un fenomen străin este transpus auditorului într-un plan ce
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
proporțională cu gradul de ambiguizare al ironiei. În cazul focalizării externe, naratorul ("extradiegetic") se postează la o distanță strategică de fapte, întâmplări și personaje, observându-le aparent neimplicat. Enunțurile sale sunt preponderent descriptive, însă degajă o forță ilocutorie specifică abordării satirice și caricaturale în genere. Cui se narează? În polemica literară, cum am văzut, beneficiarul de drept al discusului polemic este publicul, cititorul, ca instanță cu abilități evaluative, marcată sau nu deictic în discursul polemic. Un timp mai îndelungat, exegeza discursului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sub care se prezintă ca figurație artistică". E limpede că lucrarea extinde aria interpretării, pentru că, de data asta, armătura teoretică privește fenomenologia discursului critic în ansamblu, iar când ia în vizor discursul cel pamfletar, prin departajare de cel polemic și satiric, în special, mută perspectiva într-un plan interdisciplinar, fără a compromite literaritatea, ca esență a viziunii critice. Cu toate astea, demersul atinge epidermic statutul și problematica polemicii argheziene pe care le circumscrie universului pamfletar în genere. Altfel spus, vizează aceeași
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semnificând un capitol valoros și unic al presei și literaturii noastre polemice, și asta într-un interval în care suburbanitatatea și trivialul intervențiilor publice descalifică genul. Ceea ce vrem să anticipăm ține însă de o departajare substanțială: între negația agresivă (nihilism satiric), ca modalitate a pamfletarului de a sancționa lumea înconjurătoare (repetăm: un joc de asumare a violenței, cum ar spune N. Balotă, în raport cu un destinatar nedenominat direct, dar tarat din punctul de vedere al moralei universale), și negația asertivă, ca respingere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
desolidarizare. Un el care poate fi în acord, deci partener de dialog, dar poate, tot așa de bine, să intre în categoria alterității incriminate și să devină un opozant. În cazul din urmă, demersul moralistului se înscrie într-o campanie satirică. Așadar putem vorbi de o apertură polemică implicită, care nu așteaptă și nu admite replică, împotriva unei lumi adverse ale cărei vicii sau tare se cer imperativ deconspirate. Uneori, subiectul enunțării își asumă un plural minoritar, unde eul individual și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Crist: când va cere apă, i se va da sirop"141. Merită să insistăm puțin asupra acestui pasaj, deoarece miezul său etic, dar și arhitectura specifică a discursului alcătuiesc imaginea unui ritual punitiv, indisociabil de spiritul polemic arghezian. Există, pentru satiricul moralist, culpe impardonabile, cum ar fi, am văzut, ipocrizia politicienilor, stupiditatea literaților vanitoși sau pretențiile academice ale agramaților, culpe care se cer sancționate drastic. Odată cu invocarea lor, autorul construiește, implicit, o pledoarie pentru sinceritate, corectitudine, talent, inteligență, profesionalism etc., valori
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
jocul disimulărilor și pe o argumentație coerentă. Din perspectiva enunțării, polemistul recurge la uzualele forme de somație 155: solicitări, apeluri sau chiar ordine care stabilesc un raport "viu și imediat" între locutor și partenerul său direct de dialog. Spre deosebire de abordarea satirică și/sau pamfletară, aici, atât prin construcția sintactică, cât și prin intonație, prezența locutorului în discurs se face simțită în cel mai obișnuit și convențional mod, mai ales prin ritualul formalităților: "vă rog", "primiți", "vă trimit" etc. Fiind vorba de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
invocă o deplin justificată corecție corporală, asumându-și, pe loc, rolul de inchizitor. În acest caz, o virtuală măsură punitivă e integrată discursului ca argument in extremis, accentuând puntea de legătură dintre cele trei dimensiuni ale manifestului: polemică, pamfletară și satirică. Glisând spre aceasta din urmă, poetul își disculpă atitudinea și evită, astfel, sancțiunea publică, pe când vinovatul scriitorul diletant și iresponsabil este pus la zid și flagelat: "(...) nu suntem vinovați, dacă, furioși de absența omului superior în cel care îndrăznește să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
suntem vinovați, dacă, furioși de absența omului superior în cel care îndrăznește să joace rișca în fața teatrului cu îngerul artei, punem mâna pe baston și măsurăm spinarea brutei sculate din tingirea în care își complăcuse nasul". Mizând pe justițiabilitatea violenței satirice, Arghezi își motivează astfel atitudinea: "Vanitate, îngânfare? Nu; foarte simplu și curat, un sentiment la mijloc de restabilire de proporții"174. Teoretizând, Arghezi nu are dubii, de aceea el nu face speculații. Deontica sa e empiric-sapiențială, generând un discurs preponderent
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
teritoriu eterogen, în care realul-evenimențial este, de foarte multe ori, doar pretextul plonjării în ficțional sau, într-un sens larg, pretextul abordării lirice a lumii. Ei bine, trebuie precizat că, în proza publicistică, eideticul nu poate fi detașat de finalitatea satirică (în sens generic) a demersului, deci de o miză polemică implicită sau explicită. Din acest unghi, lirismul devine o categorie estetică ce aparține unei recuzite mai ample a artistului pamfletar. Privit dintr-o perspectivă generoasă, lirismul poate fi corelat cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de lexicul descalificant în special, conectează pamfletul arghezian la satiră, al cărei instrumentar îl împrumută, ofensiva directă, nedisimulată fiind justificată de o pervertire generală a valorilor. Din acest unghi, multe dintre textele care alcătuiesc campania anticlericală au un pronunțat caracter satiric. Dar violența argheziană se materializează adesea și prin ficțiune iconică (aici ipotipoza e procedeul retoric predilect), constând în prezentarea abstractului prin imagini concrete, sugestive, care plasticizează scena, "agresivitatea lingvistică primind corporalitate autolegitimatoare"188. Cele două ipostazieri fundamentale ale agresivității în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în nasul episcopilor". Cortina cade în timp ce o voce din "off" rostește baritonal: "Numele domnului fie lăudat". Întregul text pare scris pentru a fi jucat oriunde și oricând, în genul comediilor stradale care ridiculizează malformațiile unei lumii decăzute, în fond subiecte satirice atemporale: ipocrizia, imoralitatea, abuzurile de tot felul etc. De data asta, nu dialogismul (polifonia internă a textului), ci formula dialogică propriu-zisă dinamizează narațiunea, imprimându-i accente ale unei oralități savuroase, specific argheziene, prin versatilitatea discursivă a personajelor care trec, spontan
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
amândoi... Porcul cu barba albă a siluit-o pe fie-sa, rămasă de la o preoteasă și a făcut-o moașă. Porcul celălalt trăiește cu nevestele fraților lui, popa Cârnu și popa Blegu". În această secvență, totul (lexicul trivial, sintaxa, procedeele satirice și pamfletare înjurătura, porecla aluziv peiorativă, tema lumii descentrate) trimite la un stil paradigmatic pentru Icoane de lemn și Poarta neagră, dar identificabil și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un spațiu mai amplu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
performative, aduce în prim-plan figurile patosului agresiv care mizează pe incitarea la violență extremă. În schema actanțială, cititorului i se rezervă un alt statut: nici de arbitru, ca în schimbul polemic oficial, nici de partener ca în pamfletul polemic sau satiric, ci de privitor anonim, a cărui prezență este doar intuită. De data aceasta, el este plasat în afara arenei, nefiind inclus în text nici măcar în calitate de terț. Pamfletarul se adresează direct inamicului, îl atacă frontal, divulgându-i hidoșenia fizică și morală, fie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! Avem destui". Urmează povestea "capuținiștilor" (= secta intelectualilor, definită în contrast cu marea masă a "profanilor"), care aveau sediul la Brofft, un sediu care, întâmplător observă naratorul -, rima cu "moft". Ficțiunea satirică aduce izbitor cu cea din publicistica argheziană, care anunță, prin formă și conținut, Tabletele din țara de Kutty. Urmând coerența logică a parabolei, "capuținism" înseamnă "orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tuturor plugarilor și muncitorilor, să părăsească bogățiile mincinoase de cari se bucurau până aci pe coaja pământului și să pornească cu totul sub pământ să caute aur și alte drăcii". Dimensiunea aluziv-ideologică e evidentă, însă, fiind "turnată" în forma alegoriei satirice, ea trădează, mai degrabă, intenția estetică, de transgresare ludică a realului, decât cea etic-punitivă. Totuși, formula ambiguizantă se comportă paradoxal: deconspiră, prin mistificare. Realitatea subiectivizată: inepția și ineficiența adversarilor politici, este sugerată prin înlănțuirea faptelor fictive în povestea neverosimilă a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
implicarea receptorului) este de delectare prin anularea constrângerii (în acest caz, biologicul tabuizat). Latura hedonică aparține aici, în exclusivitate, receptorului, care poate privi sancțiunea publică a terțului ca pe un spectacol al violării unui tabu. Sarcasmul, ca procedeu mai degrabă satiric decât pamfletar, împinge subiectivismul la limite extreme. El "funcționează prin exprimări aforistice sau în forme pletorice, prin aglomerări de calificări în jurul obiectului. [...] nu descrie, nu situează, nu fixează, ci numește"258. E important de subliniat această observație, dacă avem în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
forța asertivă a unei expuneri sentențioase. Aici, degetul întins acuzator ne arată o altă față a polemistului, aceea, nedisimulată și gravă, a moralistului și a criticului sceptic într-o lume a căror valori s-au inversat; tonul ironic și/sau satiric au fost abandonate, în favoarea retoricii de tribună, care exploatează forța de persuasiune a anaforei: "N-avem încă un Abecedar, după ce am avut un "Semănător", un "Cuget Clar", un "Neamul românesc". Ar trebui să avem un abecedar pentru toată lumea, pentru ca în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]