1,649 matches
-
alege cu cel mai mic dormitor ia camera de serviciu pentru copil. În cele din urmă, scriem culorile camerelor pe bucăți de hîrtie și le tragem dintr-o scrumieră. Lida, Închizînd ochii, murmură „camera galbenă, camera galbenă, camera galbenă“ și scotocește după bilețelul ei magic. Lisa primește camera albastră, Trish și Gregory pe cea verde, care, după dormitorul principal, este probabil cea mai mare, iar Dan și cu mine o luăm pe cea galbenă, care, o fi ea cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să-i cunoască pe ceilalți. Așa, dă-mi-l pe Tom, Îl iau eu. — Ca să pună maică-ta iarăși mîna pe el? Îi arunc eu În față. Nu prea cred. Tom o să stea aici cu mine. Îmi fac de lucru scotocind prin geanta de plajă, după crema Factor 30. — Haide, du-te. Hai, ne descurcăm noi. După douăzeci de minute (timp În care mă calmez considerabil, deși a Început să devină obositor să mă reped după Tom, care tot Încearcă disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
A ieșit un bărbat murdar de noroi și păros, care s-a uitat chiorâș la noi. - Ăsta e un pescar de țipari, ne-a lămurit Bovo. Dar, deși nu are autorizație, dacă-i dați trei parale, ne trece dincolo. Am scotocit în desagă ca și cum aș fi dat cu greu de vreun bănuț. I-am arătat în palmă cele trei parale. Pescarul a mârâit, s-a dus să dezlege o barcă cu fundul plat, ascunsă printre tufișuri. - Toți în chestia aia? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
niște mojici. Căpetenia a descălecat și s-a apropiat de noi. S-a uitat bănuitor la giganticul Gundo și-a întrebat: - Aveți bani? Am lăsat jos, ca să atragă atenția, cele două burdufuri cu vin otrăvit și m-am prefăcut că scotocesc febril în desagi. Cei patru au remarcat micile burdufuri. M-am oprit din scotocit și, arătând spre el, i-am zis șefului: - Vin, din ăla bun. Nu doriți? El mi-a trântit un scuipat la picioare, a luat burdufurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
regina Gundeperga, și în timpul călătoriei am putut să aflu ce probleme avea și cum progresase. Mi-a cerut sfatul, și am încercat să i-l dau pe cel mai înțelept. Nu mai era mult până la mănăstire, când fiul meu a scotocit ceva în geanta pe care o ținea agățată la brâu și, aplecându-se spre mine, mi-a întins precaut un sul mic de pergament spunând: - Tată, tu știi cel mai bine de cât timp e nevoie ca să faci o copie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai apropiat și nu-l simpatiza. Se numea Scipione și era un roman fugit din exarhat. Doar atât se știa despre el. Am vrut să-i văd odaia unde locuia: doar un culcuș și o desagă cu lucruri personale. Am scotocit în ele și, în cele din urmă, am găsit în salteaua de paie un săculeț plin cu sare de plumb. Lucrurile lui n-aveau nimic care să sară-n ochi, iar tunicile și glugile erau cele oferite de palat. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și despre care se spunea că ar avea adnotările lui Ambrogio din Milano. M-am dus la dulap și, negăsind-o din pricina dezordinii în care cărțile zăceau de ceva timp, am văzut că unele suluri căzuseră pe după vechile tunici. Tot scotocind pe-acolo, am dat de desaga în care pusesem relicva și m-am uitat la ea iritat din senin. Fără vreun motiv anume, am decis să i-o arăt lui Adeodato. I-am întins desaga fără să-i spun de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
avea o scorbură mică pe la jumătatea trunchiului și cioturi bune de urcat pe ele. Așa că îl dăduseră repede jos. Pe când Mihnea le vorbea ca unor slugi care vor fi recompensate, salvatorii săi începuseră să-i pipăie hainele și să-i scotocească buzunarele. - Nici nu știți ce recompensă bună vă așteaptă, căci eu sunt prințul Mihnea de la Curtea Domnească. Gheară îi luase haina, iar alți doi tovarăși de-ai lui îi scoseseră pantalonii. - Taci nene, nu-ți mai bate gura, că știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în Divanul domnesc. În mai puțin de o oră, a făcut turul boierilor, scotocind după informații, și-a aflat că Zoe era la Therapia, unde își aveau casele Moruzeștii, persecutată de mai multă vreme de poliția turcească. Știa foarte bine că acolo nu avea nici o putere, însă era disperat fără ea. Gândul că trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
asta îmi dădea speranțe. Am prins un ied și l-am tăiat, era un ied fără nici o pată, perfect, l-am ales ca și cum ar fi fost ofrandă pentru zei. Am pisat meiul până a devenit moale ca un nor. Am scotocit în traistele în care țineam cele mai prețioase condimente și am pus și ultima rodie uscată pe care o mai aveam. Am cântărit, am tăiat, am curățat într-o nebunie, sperând că el o să înțeleagă ce-i ofeream. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
după ele până când aproape am amețit de căldură și de sete, mi-era greu să mă întorc la palat fără să-i fi îndeplinit cererea reginei, fără să-i duc fructe celui pe care-l iubeam. Până la urmă însă, după ce scotocisem în fiecare colț, nu ne mai rămăsese altceva de făcut decât să ne întoarcem. În momentul în care o luasem spre palat, am văzut cea mai bătrână față pe care o văzusem vreodată - o vânzătoare de ierburi a cărei piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am aventurat în piață de una singură și am schimbat majoritatea fleacurilor mele pe ulei de măsline și ulei de castor, pe ulei de ienupăr și pe diverse boabe, pentru că auzisem că în vale nu erau prea mulți pomi. Am scotocit prăvăliile după cel mai bun cuțit și, cu o zi înainte de plecare, Meryt și cu mine ne-am dus la râu și am adunat paie de trestie cât să aducem pe lume o mie de copii. Am împachetat ce aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pasionat de cele petrecute, mai adăuga și el cîte ceva. - Absolut! Tata este imbatabil pe tema asta, nu-i așa? - Am donat muzeului tot ce se referea de aproape sau de departe la povestea asta. Nu prea e prudent să scotocim prin istoriile astea bune să aprindă imaginația minților slabe... Se pomeniră Întrerupți de zgomotul puternic al unui platou de argint care cădea pe podeaua cu dale. Ridicară cu toții ochii văzînd-o pe Jeanne care, rămasă În prag, scăpase platoul din mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Închis-o la loc, asta e tot. - Nu se poate! Cheile sînt la mine! strigă Morineau cu glas strident, strecurîndu-și mîna În buzunar. Rămase nemișcat, cu ochii holbați: - Cheile! Au dispărut! Lucas făcu un gest de deznădejde. Marie, care tocmai scotocea prin postul de poliție cu mîna vîrÎtă Într-o mănușă de latex, agită atunci un mănunchi de chei. - Uite-le! - Nu se poate una ca asta, e o nebunie, e curată sminteală, dacă cineva mi le-ar fi luat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pătrunzătoare al cărei secret de fabricație Bretania pare să-l dețină dintotdeauna. Legătura cu continentul avea să fie curînd restabilită. La cafeneaua din port, Anne și mica chelneriță Împărțeau sandvișuri și căni cu grog celor care tocmai petrecuseră ceasuri bune scotocind insula În căutarea lui Nicolas și care făceau acum o pauză Înainte de a se reîntoarce pe teren. Sora lui Christian aprecia faptul că Ryan făcea parte din grup, atitudine care nu putea decît să-i atragă simpatia tuturor. Ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
furtunii. Pentru prima oară de la moartea lui Gildas, Îi regăsea pe oameni așa cum erau În amintirea ei: buni de gură, adesea gata să se Încaiere, dar profund solidari la nevoie. Lăsase cercetările În grija lor, iar ea se dusese să scotocească prin camera lui Nicolas mai Înainte ca jandarmii s-o sigileze. Consultase e-mailurile nepotului ei și dăduse peste agenda pe care o cercetase cu mare grijă. Îi sunase pe colegii lui de liceu, cei care locuiau la Brest, dar nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întreb dacă nu există o galerie Între grotă și faleză... Ea Îi arătă situl cu un gest enervat. - Uite colo! Acolo eram! Sincer vorbind, trebuie să fii Într-o ureche ca să... - Vino să vezi! Ajunsese la tumulus și Începu să scotocească. - Nu te atinge de el! - Uită-te, au fost mișcate din loc niște pietre! MÎnia ei scăzu brusc. Fără să știe de ce, un val irezistibil de spaimă o cuprinse, tot corpul Îi Încremeni, iar respirația i se blocă văzîndu-l că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate În stînci, Marie urmărise, cu o speranță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la limita caricaturii, dar intriga e destul de bine legată. - Un scriitor devenit asasin? Făcu o strîmbătură dubitativă. - De obicei, e mai curînd invers. Mie mi se pare un tip simpatic. Un motiv În plus ca să-i ceară lui Morineau să scotocească un pic, se gîndi Fersen. Bacul acostă un ceas mai tîrziu, iar Yvonne coborî prima, de cum se puse pasarela. Lucas o urmări din ochi, cu amărăciune. - La dracu’ cu toată prescripția! mîrÎi el printre dinți. Chiar dacă a fost comisă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i tulbure mai mult decît ar fi crezut. Apartamentul minuscul nu adăpostea nici o ascunzătoare, Îi dădură ocol rapid. Marie se instală În fața computerului lui Ryan și apăsă tastele, dar ecranul afișa mereu același mesaj: acces refuzat. În timp ce Lucas termina de scotocit prin dulăpioarele din bucătărie, ea frunzări cîteva cărți. Pe pagina de gardă a uneia din ele, ceva o intrigă. - Vino să vezi! Vino, te rog! Se aplecară Împreună peste cartea veche, Încercînd să descifreze urma unei ștampile, pe jumătate ștearsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mergea repede pe potecuța pe care ceața Începea s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă la ramurile care Îi biciuiau obrazul. Pașii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai auzea decît o respirație scurtă și gîfÎită. - Morineau? Unde e Argoz? Trei minute mai tîrziu, mașina de teren frîna brusc de-a lungul unei mici plaje cu nisip rămasă descoperită de la reflux. Orientîndu-și farurile anticeață În direcția plajei, Lucas scotoci bezna, ținînd receptorul căștii În urchea dreaptă. - SÎnt aici, Gwen. SÎnt pe plajă. Vorbește-mi, mă vezi? Respirația nu mai era acum decît un horcăit aproape de neînțeles, dar care Îți Îngheța la fel de mult sîngele În vine. Tot scrutînd bezna, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vag omenească pe o plajă... Nisipuri mișcătoare... Meduze... Un telefon mobil Împrumutat... - Capcana de la Argoz era iarăși un mod de a te lua drept martor, Îi spuse Lucas Mariei Înainte de a se Întoarce spre Morineau. Adună toate efectivele, trebuie să scotocim plajele imediat. - E ora fluxului, va trebui să așteptăm, obiectă Marie cu un firicel de glas. Pune doi oameni de pază În fața menhirului care are acest semn, Stéphane. Dacă teoria noastră e corectă, ar trebui ca din el să Înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pereți ai camerei, dorul de ea se manifestă Încă și mai tare; un duș cu apă ca gheața nu avu nici un efect. Cu bustul gol, cu un prosop Înfășurat În jurul taliei, Își Întorcea pe dos cu mare atenție toate buzunarele, scotocea toate colțișoarele pe unde-și ținea lucrurile, cu speranța să dea măcar peste un amărît de chiștoc de țigară. Se auzi atunci o bătaie la ușă. Nu avu cînd să răspundă că ușa se și deschise, iar Marie apăru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse plafoniera. În mișcarea pe care o făcu spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]