292,140 matches
-
sînt cel făcut de rîs cu ani în urmă de scriitorașul ăla, Stelian Țurlea, care n-avea altă ciorbă în care să-și vîre nasul decît aventurile noastre nereușite la mare, ale mele și ale prietenilor mei, după care a scris încă o chestie căreia el îi zicea roman, Pavană în peisaj marin." Persiflarea actului scrierii nu este unica din volum, și lucrul ar trece drept un bun element de modernitate dacă persiflările nu ar fi, în general, suficient de naive
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
Autoarea abandonează provincia și se stabilește la Paris spre a deveni scriitoare. Amândouă se îndepărtează, dar nu se rup de origini. Memoria fiecăreia va reface memoria celor de care s-au despărțit: prin cuvântul rostit în cazul mamei, prin cuvântul scris în cazul autoarei. Cea din urmă încearcă să urmeze sfaturile mamei care, încă de la redactările școlare, îi cere să folosească fraze scurte, să fie clară, să nu complice lucrurile căutând mereu "acei curenți secreți, subterani, care duc cu ei realitatea
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
fețe. Le aud și le văd rând pe rând". Coma survine în timpul nopții, moartea după câteva zile. Valiza va rămâne nedeschisă, iar la mormânt vor fi duse flori. Tot ce mai putea face după moartea mamei, autoarea a făcut - a scris cartea - dar împăcarea n-a venit. Îndoielii și neliniștii li s-a adăugat sentimentul inutilității și vinovăției: Acum mă învârtesc în jurul acestui întuneric unde n-am știut să te însoțesc, mă învârtesc cu frazele mele". Se întreabă, din nou și
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
sursa rămîne același prieten foarte apropat cu obiectivul său. Pe de altă parte, atunci cînd Stelian Tănase și-a citit dosarul și a identificat sursa ar fi putut să declare, neted, ia te uită cine mă turna. Răbdător, Stelian Tănase scrie o carte și de-abia după ce apare cartea spune cine e sursa. Nu văd în asta un act de răzbunare subtilă. Stelian Tănase i-a mai acordat ceva timp prietenului său să recunoască singur ceea ce a făcut. Prietenul, funcționar la
Turnători și ștergători la Securitate by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15409_a_16734]
-
este încercarea arbitrară a unor publiciști (și Cronicarul s-a referit la ei, în două ocazii) de a polariza ideologia liberală contemporană din România într-o dreaptă incorectă și o stîngă corectă politic. În același număr 10, dl. Andrei Cornea scrie două pagini de revistă despre Omul recent: studiu demn de laudă, personal și interesant, în care acordurile ori dezacordurile cu tezele dlui Patapievici sînt expuse deopotrivă de limpede. Ne miră doar considerarea polemicii din jurul cărții (atît de temeinic examinată de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15410_a_16735]
-
care apare viața luminoasă din România socialismului biruitor etc. Nostimada este că în Istoria dlui Micu despre un roman al dlui Cristea se menționează nu ce este el, nici măcar ce au văzut recenzenții în el, dar, pur și simplu, ce scria în planul editorial pe 1989. Tot dl. Cristea comentează Istoria dlui Marian Popa, plină și ea de astfel de lecturi de planuri editoriale. Prima parte a comentariului dlui Cristea se numără printre rarele texte judicioase consacrate acestui monument de dezinformare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15410_a_16735]
-
dl. Cristea comentează Istoria dlui Marian Popa, plină și ea de astfel de lecturi de planuri editoriale. Prima parte a comentariului dlui Cristea se numără printre rarele texte judicioase consacrate acestui monument de dezinformare - și biografică, și bibliografică, și analitică - scris de dl. Popa. * În România literară (da, ați citit bine) numărul 10, Cronicarului revistei i se atribuie observația că pietrele Bastiliei dărîmate în 1789 au folosit "prizonierilor" spre a-și clădi case. E vorba de "parizieni". Cronicarul face rectificarea cuvenită
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15410_a_16735]
-
crezut că am plecat? Am avut tot timpul senzația că, dacă întind mîna, îl ating. Am atins însă ceva din miracolul de atunci privindu-i, ascultîndu-i pe actorii și regizorii cu care el a lucrat și care mai trăiesc. Le scriu numele după cum stăteau așezați, de la stînga la dreapta mea: Florian Pittiș, Ion Caramitru, Virgil Ogășanu, Rodica Tapalagă (mînă-n mînă cu fiul ei), Mircea Diaconu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu; undeva sus, în sală, Valeriu Moisescu, care aproape cincisprezece ani
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Marius Chivu Prologul cărții de față este însăși povestea celor 18 ani în care "divinul columbian" a notat, a scris și a rescris cele câteva povestiri până la a deveni, așa cum mărturisește, "cartea de povestiri cea mai apropiată de aceea pe care întotdeauna mi-am dorit s-o scriu". Din șaizeci și patru de subiecte, Márquez n-a mai recuperat decât
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
însăși povestea celor 18 ani în care "divinul columbian" a notat, a scris și a rescris cele câteva povestiri până la a deveni, așa cum mărturisește, "cartea de povestiri cea mai apropiată de aceea pe care întotdeauna mi-am dorit s-o scriu". Din șaizeci și patru de subiecte, Márquez n-a mai recuperat decât jumătate după distrugerea accidentală a carnetului în care erau comentate lapidar. După rescrieri repetate n-au mai rămas până la urmă decât cele douăsprezece de față, din care o
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
parte au fost mai întâi scenarii de film. Ideea acestei cărți de proză scurtă s-a conturat pe fundalul unei crize de creație ce a urmat scrierii Toamnei Patriarhului (1975). Inițial scriitorului i s-a părut o reală provocare să scrie povestirile păstrând un fir călăuzitor și o unitate de structură "care să le facă inseparabile în memoria cititorului", dar perspectiva în timp și plăcerea de a (le) povesti, "care este poate starea omenească cea mai asemănătoare levitației", a condus la
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
este deja o garanție. Poate, cine știe, traducătoarea ne va oferi în viitor și plăcerea infinită a întâlnirii cu noi romane ale lui Camilo José-Cela sau ale tinerilor autori de limbă spaniolă deloc traduși la noi. Cele Douăsprezece povestiri călătoare scrise acum 20-25 de ani și publicate în 1992 sunt astăzi o binevenită recuperare, dar parcă n-ar strica să cunoaștem și creații literare "la zi". Măcar pentru binele tinerilor noștri prozatori. García Márquez Douăsprezece povestiri călătoare, traducere din limba spaniolă
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
divertismentului-educativ, cît și să-i incite pe părinții cinefili să-și rememoreze capodopere de referință cum ar fi Metropolis (1926) al lui Fritz Lang, Brazil (1985) al lui Terry Gilliam și - inevitabil - 1984 (1984), ecranizarea lui Michael Radford după romanul scris în 1948 de George Orwell, care a impus terifiantul personaj Big Brother. Deși încorporează momente frisonante care îți îngheață sîngele-n vine și trimit cu gîndul la distopiile mai sus citate, toată povestea aceasta este o îndrăzneață tentativă de demistificare a
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
glorie, ci pentru că la pagina cronicii literare se discută în mod tradițional despre literatură română. Răspunsul nu e unul ușor și nu are rost să încercăm aici o rezolvare a marii dileme (ce e mai important, limba în care e scrisă o operă, cetățenia autorului, spațiul în care trăiește, locul publicării etc.), o dilemă care a traversat veacurile și a devenit cu atît mai dramatică în acest secol XX, numit deseori secolul exilului. Romanul Cocoșul decapitat nu a fost scris în
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
e scrisă o operă, cetățenia autorului, spațiul în care trăiește, locul publicării etc.), o dilemă care a traversat veacurile și a devenit cu atît mai dramatică în acest secol XX, numit deseori secolul exilului. Romanul Cocoșul decapitat nu a fost scris în limba română, mai mult, a fost publicat mai întîi în germană și nu în spațiu românesc, ci la Viena, în 1998, la Editura Zsolnay Verlag. A avut un imens succes de public și de critică acolo. Autorul spune însă
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
o plăcere, deși cartea are peste 400 de pagini. în fine, argumentul hotărîtor pentru discutarea acestei cărți la cronica literară românească e unul simplu: Eginald Schlattner este român, trăiește de o viață la Roșia, lingă Sibiu, unde este preot luteran. Scrie însă în limba strămoșilor săi, germana (atenție, germana literară, pentru că familia sa de burghezi înstăriți le-a oferit copiilor o educație atentă), iar cultura în care s-a format nu e una românească (personajul principal de sorginte autobiografică spune la
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
peste ape, dar a trecut pe aci, pe deasupra geamului scund, și odată cu ea, timpul s-a oprit din mers." (subl. n.) Obsesia lunii la care priveau parcă vrăjite adolescentele de la pensionul de domnișoare Bolintineanu, după cum mărturisea Hortensia Papadat-Bengescu în autobiografia scrisă pentru revista "Capricorn" (și publicată mai apoi în "Adevărul literar și artistic", în 1937) "pe nopțile cu lună plină, sunt vegheri interzise în fața ferestrei prin care, cu câteva prietene fixăm astrul până la măsura unei migrene, aproape a unei stări hipnotice
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
a textului, cu alt fel de colontitluri etc., creează destule probleme. Desigur, multe se învață din mers. Tehnoredactarea primului număr nou ne-a ținut pînă la cinci dimineața. A celui de-al doilea doar pînă puțin după miezul nopții. Cînd scriu editorialul de față, nu știu cît ne va lua numărul al treilea, dar cu siguranță vom mai prinde ultimul autobuz. Dificultățile psihologice s-au dovedit și mai grave. Am întîmpinat două tipuri de rezistență: a unora dintre cei mai fideli
Schimbarea la față by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15441_a_16766]
-
este atotcuprinzător): citări, parafrazări, prelucrări, sinteze, antologii, trimiteri - o cascadă de referențialități. Opera, ca orice produs al "creaturii", va fi înghițită de timp: "au fost mulți împărați și mulți domni, și multe feliuri de cărți s-au făcut și au scris și le-au pecetluit cu peceți iar apoi toate au trecut ca roao cea de dimineață [...] numai lucrurile cele bune ce vor fi făcut în viața lor, acelea nu vor peri în veci. Pent-aceia și eu socotiiu și văzuiu că
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
Cea mai frumoasă poveste de dragoste a literaturii noastre Dacă vrei să scrii despre Veronica Micle, să Îi citești poeziile sau corespondența, să ți-o imaginezi văzând-o cu ochii minții, nu poți s-o faci decât luând-o Împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat și cele mai
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
Înger drăgălaș”. Eminescu, poetul-om, a fost fascinat de frumusețea feminină a Veronicăi. Au fost și câteva „focuri de paie” stârnite de Cleopatra Lecca-Poenaru sau de Mite Kremnitz, dar chipul Veronicăi le-a șters repede urma. Fața ei, Virginia Gruber scria: „Mama a fost plină de viață, plină de farmec, frumoasă, doamnă perfectă și avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizită, din cauza acestor calități superioare, făcea umbră Întotdeauna În jurul celorlalte femei”. Nemuritoarea muză eminesciană s-a născut
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
ori când Îmi aruncam privirile pe fereastră. În fața școlii, pe acea străduță foarte strâmtă. În centrul orașului Cluj, se află bisericuța „Bob” pe al cărui gard din zid gros și purtând patina vremii, era o plăcuță comemorativă. Pe ea stă scris că la această biserică, Veronica și Ștefan Micle au fost cununați de preotul Ioan Pamfil, În data de 7 august 1864. Și de câte ori nu m-a purtat gândul pe firul vieții acestei femei cu un destin atât de deosebit, la
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
Virginia, le-a dat o educație aleasă și le-a crescut cu dragoste, așa cum fusese crescută și ea de mama ei. Valeria a fost solistă de operă și i se spunea „Privighetoarea Iașului”, iar Virginia a studiat științele. Amândouă au scris poezii. Veronica disprețuia distracțiile ușoare și festivitățile, pe care le ocolea, cu toată poziția socială Înaltă pe care o avea. Urmând sugestia lui Maiorescu că Veronica ar fi născută pentru a zăpăci destinele marilor bărbați, diferiți istorici literari, biografi și
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
mici Întreruperi până la moarte, și chiar dincolo de granițele vieții, căci, cine știe dacă nu se continuă frumoasa lor iubire În alte zări, Într-o altă dimensiune, dincolo de coloană infinitului, dincolo de răutățile celor care le-au stat Împotrivă. Virginia, fiica Veronicăi, scria despre mama ei: „l-a iubit pe Eminescu cu o iubire nemărginită. Împrejurările și oamenii au făcut ca ei să nu fie uniți niciodată. Veronica a refuzat cererea În căsătorie a mai multor pretendenți, preferând să rămână „muza unui geniu
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
asumat acest destin și apoi l-a desăvârșit În chipul cel mai fericit posibil. Câte femei ar fi făcut asta? Eminescu și-a dat seama chiar de la Început că Veronica Întruchipează idealul feminin pe care l-a visat. El Îi scria: „Adormind aseară cu gândul la tine și deșteptându-mă dimineața tot cu el, aș putea să Îți scriu toată ziua fără să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu știu de ce, orice lucru, chiar și acelea care
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]