1,455 matches
-
o percepe Vasile Lovinescu ca un izvor al dramei interne ce se va distila în frumusețea stilului matein: Nimic mai cutremurător, mai izbăvitor pentru Mateiu Caragiale, decît conștiința superiorului și inferiorului, concomitente în el, exprimată uneori cu accente de o sfîșietoare frumusețe". Sunt aici dezvoltate sugestiile emblemei mateine "Cave, age, tace" pe care le adîncește Ovidiu Papadima care îl percepe pe Mateiu ca "blînd și sfios singuratic, pe care viața îl lovise dur și își găsise supremul refugiu și suprema consolare
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pierderii șerparului. Pe fondul deja sensibilizat de păcatul cel nou al pângăririi altarului, uitarea șerparului e simțită ca o lovitură mortală. Ca Hercule înveșmântat în cămașa lui Nessus, Lică pare să-și trăiască agonia: Șerparul meu! țipă el tare și sfâșietor [...]. Șerparul meu! strigă iar, și începu să se pipăie mereu la trup, ca și când i-ar fi arzând cămașa pe el [...] el își puse mâinile în cap, își rupse în urmă băierile cămășii: îi venea să-și scoată inima din piept
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
fel de cărți care-l amețesc. Burdea stârnește antipatie atât Persidei cât și lectorului prin contiguitate afectivă datorită rolului său de raisonneur al celor mai intime trăiri ale eroilor. Una din primele sale replici rostite cu glas subțire și oarecum sfâșietor îi clarifică perfect această poziție în țesătura romanului: Te știu și îmi pare bine că am ocaziunea să te și cunosc. El se vrea a fi confidentul fetei așa cum fusese al băiatului, dar și pentru unul și pentru celălalt se
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
rămână invalid pentru tot restul vieții. În această situație, celălalt Îl Îngrijea până la moarte. Se credea că toate sunt date de la Dumnezeu, bune sau rele și că trebuie să ne ducem crucea până la capăt. Când moartea Îi despărțea, durerea devenea sfâșietoare. Nimeni, niciodată, nu va putea Înlocui pe omul iubit. Aceasta era credința văduvei. Ochii ei se Închideau sub povara suferinței. Dacă o femeie rămânea văduvă de război sau pur și simplu bărbatul era răpus de vreo boală, foarte rare erau
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
cioplit pe fila timpului, poezia-artă devine în viziunea distinsul domn DUMITRU VACARIU lacrimă arzând în sfântă singurătate, talger învăluind cele două fațete ale existențialului, cântec psaltic al binecuvântării, deopotrivă, al binelui și răului din noi, „strop de veșnicie”, dar și sfâșietor „cântec” strigăt al tenebrelor. Lectura volumului Cântecul lebedei (2011) ne îndreptățește Vă credem că una dintre dorințele majore ale poetului ni se revelă ca o răscolire înspre magma originară, „pe plaiul sfânt de la izvoarele Ozanei” pentru a vedea „în jocuri
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
zâne, / cu Feți-Frumoși rătăcitori...”, „Mi-s dragi rostirile deschise...” (Balada ultimului visător) Crezul poetic transpare către noi ca o deschidere înspre adâncurile conștiinței, clipe ale încremenirii într-un zbor al iluminărilor: „Fiți binevenite pretutindeni, bucuriilor!” (Psalm în zori), reținând, deopotrivă, sfâșietoarea imagine a omului-brad, „răVărit pe un povârniș de munte”, uneori „rănit de torente și avalanșe”, dar „veșnic semeț”. și ce e demn de reținut pentru lectorul acestei „antologii de autor” (cum o definește prestigiosul critic literar Ioan eolban, în prefața
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
răstignire); frazări parcă izvorând din penelul lui Matisse, Gauguin sau Dali: „înăuntrul foamei racul scoate / foarfecele mari pe jumătate / și-n tăcerea gravă fără ură / c-o mișcare de ceasornic taie / ochiului........ albeața vâlvătaie...” (în sânul ei se coace trandafirul); sfâșietoare zbateri lăuntrice: „Dar vameșul îi taie calea dreaptă / el.................. viermele cu trupul de aloe / strângând supt piele cârjile lui noe / prin straturile nopții și m-așteaptă / la capete de pod prin vene strâmte...” (rnde cu oasele poți deschide Paradisul); chiasmul
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Templu, a zădărnicit atâtea visuri ale atâtor generații de evrei, contemporani ai lui David, ai lui Solomon, al iudeilor antici sau al evreilor de astăzi și care, mereu, fără ncetare, se-nclină cu evlavie la Zidul Plângerii. Tonul confesiv este sfâșietor de trist: „voi” „nu mai știți ce este un om” liber, despovărat de teama clipei ce va urma. Un laitmotiv al dramaticului prezent: „Nu știți ce este un om / care se zbate în mâlul zilelor efemere...” Incertitudinea devine motivul central
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
în Ierusalim - la mormântul tatălui, îi va aduce „bogăție în nopți și în zile” și, deopotrivă... și „superbele zile și nopți ale incertitudinii”. Durerea acestui prezent agitat este subliniată prin imperativul „întrebați-vă”. Un imperativ al inefabilului, într-un crescendo sfâșietor de trist, urmat de un alt imperativ, „gândiți-vă!...” Invitație la rațiune. Zâmbetul, iubirea, speranța pălesc... în eventualitatea declanșării... grenadei ucigașe. Tristețea sfâșie. într-un colț de lume, liniștea domnește - „crispată”, „înșelătoare”, „absolută”, doar în cimitirul „Ghivat Shaul”, „tăcerea pietrei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
iubire care va înflori întru eternitate, prin dulci amintiri, înnobilate de acorduri romantice: „Pe-aici veneam iubite / în zilele ascunse / și ne iubeam în ierburi / Cu florile aprinse... ” în memoria noastră afectivă, efemeră, rămân doar regretele tardive și-un dor sfâșietor (de dulce, ar zice poetul): „Din contopirea pură / a dorului cu iarba...” „Dorul și-a zdrobit aripa...” Cu bogată imaginație, parcă am recompune basmul fantastic „Frumoasa și Bestia”, într un peisaj ecvestru sublim sau... nuntita îmbrățLșare întru eternitate dintre nuasimodo
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
gurnalul poate releva un „timp diamantin” (Radu Petrescu), poate avea valoare apoftegmatică, obligând pe cititor la o lectură interactivă (Andrei Pleșu), poate transcrie tumultuoase frământări istorice (C. A. Rosetti) sau momente sângerânde din propria existență (I. D. Sîrbu), poate deveni un sfâșietor cântec de lebăGă pentru Rodi, soția iubită (N. Turtureanu) sau se poate subscrie într-o „fereastră luminată” înspre viitorime (T. Vianu) și exemplele-ar putea continua. Preluând mărturia strămoșului acestui gen, eenri-Frederic Amiel (1821-1881), jurnalul poate deveni prilej pentru a
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
să ucidă acea „genă malignă” din ființa umană, despre care scrie Amos Oz, și să transforme fanatismul în îngăduință, în toleranță. Finalul acestei complexe povești de viață seamănă cu șuvoiul înspumat al torentului surprins de hăul prăSăstios - revărsare în abrupt... Sfâșietor de trist... în tot acest conglomerat al bulversantelor încununări ale verbalului, ceea ce extragem, spre exemplu, din romanescul lui Dan Plăeșu - cu referire, expres, la Veghea (1985) sau la Lucrare de control la istorie (1989) - reținem urmărirea, dezinformarea, spălarea creierelor „oamenilor
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
convențiilor sociale, însoțit de câteva imagini respingătoare. Cine a fost în Cream? Liviu Antonesei: Nu, desigur, Janis Joplin nu era o frumusețe exterioară, dar era energie interioară pură, debordantă, explozivă. Deși, desigur, era băutoare și se și droga, muzica ei sfâșietoare e de neegalat. Îmi amintesc și eu imbecilitatea aceea de la TVR, da, îmi amintesc... dar când a murit Hendrix, de pildă, n-au dat nimic. Eu am auzit știrea la emisiunea lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă și a doua
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
ospătat, era aproape ziuă, apoi ne-am culcat. Eram extenuați de frică și de nesomn. Cred că trecuse aproape un an și a trebuit să ne întoarcem la casa noastră din orașul moldav. La plecare, despărțirea de „buna” a fost sfâșietoare. Nu se mai oprea din plâns. Așa un suflet de femeie n-am mai întâlnit în tot restul vieții mele. Am ajuns cu bine la Iași. Când am intrat pe poarta curții noastre, ne-a apucat jalea. Peste tot pagini
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-mi revin. Poate ani. Mă trezeam în miezul nopții, mă ridicam în șezut și șopteam: “A murit Gică? Da, a murit!”. Și tot nu puteam crede că e adevărat. Acum, după atâta amar de vreme, simt în mine o durere sfâșietoare când mi-aduc aminte de el, de fratele meu drag. Rana din mine nu s-a cicatrizat, sângerează și, probabil că va sângera până în ultima clipă a vieții mele. Am avut curajul să mă duc la morgă, să-l văd
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vârstă. Surorile răposatului boceau încetișor. „Aghios o Theos” cântau cei de pe partea dreaptă, iar clopotele, toate clopotele Bucureștiului din nou și trist se împleteau în aerul rece și, când tânguiala grecilor se stingea, porneau „Sfinte Dumnezeule” bărbații din stânga să intoneze sfâșietor. Oamenii, la apropierea lor, se dădeau la o parte pioși, făcându-și semnul crucii. Câte unul striga plângând: „Cui ne lași, măria ta?” Convoiul negru se înșira pe Podul lui Șerban Vodă ca s-o ia pe calea Cotrocenilor. Frații
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Prin orașul care nu se trezise, unul după altul, ca niște arătări de vis, nici șovăielnici, nici hotărâți, nici mândri, nici umiliți, treceau ca într-o plutire albă din Istanbulul minaretelor spre Constantinopolul turlelor aurite de biserici. Un țipăt prelung, sfâșietor, trezi toată lumea aflată între zidurile mânăstirii, și era mult popor adunat din toate satele oltenești de prim prejur, căci era hram la bolnița cea zidită de către domnița Ancuța, fiica doamnei Chiajna și a lui Mircea Vodă Ciobanul, pe locul pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu a vrut să se facă părtaș la trădare și nu dorise să urce treptele scaunului domnesc. L-au îngropat la mânăstire la Cotroceni, dar la sfânta slujbă a înmormântării stolnicul nu a putut să ia parte. Ostenit de durerea sfâșietoare, de apăsarea anilor, de truda cărturărească și de nopțile de veghe când podagra îi chinuia încheieturile și-și căuta alinarea cercetând întinderile fără sfârșit ale cerului în care încerca în zadar să deslușească tainele viitorului, a lăsat grijile în seama
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
e de o sută de ori mai puțin de plâns decât bieții oameni din valea Bârladului. Fie ca vorbele spuse aici să nu fie luate drept declamație zadarnică și să ni se arate recunoștință că nu insistăm asupra acestor realități sfâșietoare. Ni s-a întâmplat să vorbim cu persoane de seamă; întrebam de ce nu se gândește nimeni să aline atâtea nefericiri și prin ce capitulare a conștiinței sunt ele ascunse atât de abil în saloanele din Iași, București și Paris. Câtă
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Românii păstrează față de morți obiceiuri emoționante și uimitoare. De îndată ce un bolnav intră în agonie, întreaga familie se grăbește în jurul patului muribundului și i se ține în mână o lumânare aprinsă. Când și-a dat ultima suflare, se fac auzite țipete sfâșietoare; cei prezenți cred că alungă astfel demonii și salvează sufletul celui mort de îmbrățișarea lor. Corpul e apoi spălat, parfumat, pieptănat, îmbrăcat în cele mai bune haine ale defunctului și expus pe un catafalc. Toți prietenii sunt primiți atunci ca să
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
le da spre publicare, ni s-a părut convenabil să așteptăm evenimentele și să-i lăsăm reflecției timpul să ne maturizeze primele impresii. Faptele s-au însărcinat să ne justifice previziunile. La București a curs sânge; corespondențele private dau detalii sfâșietoare pe care ziarele nu le-au putut reproduce. Ministerul Kogălniceanu cel puțin își reușise lovitura de stat fără ciocnire. Ministerul actual nu a știut să urmeze această cale prudentă. Era nerăbdător să facă dovadă de forță, să-și scoată sabia
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
pe mumă-mea. Nimic mai îngrozitor ca ulițele Bucureștilor atunci: în tot lungul ulițelor nu întîlneam alt fără numai care cu ciocli, care transportau morții la câmp, ca să-i îngroape, femei din popor care urmăreau carele cu țipete și răcnete sfâșietoare, câinii în haită urlau de te înfiorau. Ce aspect îngrozitor! Mumă-mea, îngrijorată de mine, ochii ei nu se mai uscau de lacrimi. Ședeam un ceas-două cu dânsa și plecam, condiționând a reveni numai dacă nu va mai plânge. Îndată ce
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
lucra până la istovire, pe vremea când se gândea la tabloul pe care-l picta cu acea dragoste și căldură pe care nu o mai simțise decât față de copiii lui. La al doilea pahar de coniac, regăsea în el acea emoție sfâșietoare, care-l făcea stăpânul și totodată sclavul acestei lumi. Numai că se bucura de ea în gol, cu mâinile trândave, fără s-o fixeze într-o operă. Dar nimic nu semăna mai mult cu bucuria pentru care trăia, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință mare, că îl tortura o trebuință sfâșietoare să vorbească, să se explice. ― Domnule căpitan, vă rog, zise dânsul fierbinte, am fost întîia oară în Curtea Marțială, vă rog... Și conștiința mi-a poruncit... A fost vinovat, domnule căpitan! Klapka tăcea, parcă nici nu l-ar fi auzit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]