1,322 matches
-
dincotro bate vântul, își rânjește colții mari, cu ochii arzători și cu limba setoasă. Privirea aceea sălbatică străbate dincolo de codri, spre zare. În neclintirea lui, animalul cu statura-i vânjoasă și viguroasă, este măreț... nu poți sa nu-l admiri. Sfiala față de oameni, înrădăcinată milenar în specia lui, teama nedefinită de inexplicabila superioritate a omului, de firea acestuia cu totul streină animalului, îl oprește totuși... Astfel, se redeschidea acea prăpastie datorită căreia rațiunea umană ține la distanță forța animalică. Nu trecuseră
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu o stăpânire de sine, înfricoșătoare, în fata morții, se uita adânc în ochii fosforescenți ai fiarei, atrăgându-i privirea, întinzându-și ușor mâna spre cuțitul din tureatcă; pentru o clipă, lupul părea să ezite, să aibă în căutătură, acea sfială față de om, dar pe loc i se însângerară din ce în ce. ...Timpul se întorcea îndărăt, urechile îi vâjâiau, ca iureșul unei cascade. Clănțănind dinții cu o căutătură sălbatică în ochi, mârâind amenințator, lupul era gata să se arunce și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
treacă iarna mai ușor!.. Poate ! Se leagă în mintea lui, oare, imaginea persoanei lui, de hrană, așa cum orice animal își recunoaște îngrijitorul?! Căpriorii, iepurii, chiar și mistreții, învață repede să cunoască omul care le îngrijește, locul hranei și își pierd sfiala față de el. Dar, lupul?!... Această făptură neînfrânată, sălbatică, veșnic hărțuită!?... Și, totuși, altă explicație pădurarul nu găsi... * ...De zile întregi, pe Anton, îl apăsa o proastă dispoziție, ca o indignare surdă, adormită în sine... pe care nu și-o putea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Asta-i viața lor, asta-i libertatea lor și nu și-ar schimba-o pentru nimic în lume cu alta. Femeile cu bluze galbene de borangic, tulpane înflorate, și cu arginți în coadele groase și lungi... În ochii lor lipsește sfiala, înfruntă totul cu îndrăzneală, cu viclenie. Cu ochii lor mari și focoși, te zăpăcesc, te vând și te cumpără cu o repeziciune amețitoare, că abia îi poți urmări cu ochiul și cu mintea. Sunt lunecoși... că-i pierzi printre degete
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a avut în ochi atunci, nimeni nu știe, căci nimeni nu i-a văzut fața... Pentru o clipă „dungatu‟“, a înălțat capul cu urechile drepte, o privi drept în ochi, cu gura închisă. La doi pași în fața fetei se opri. Sfiala față de om, înrădăcinată de milenii în specia lui, teama nedefinită de inexplicabila superioritate a omului, de frica acestuia cu totul străină animalului, îl mai opreau... Rămase încremenit... Lupul se trezi parcă... își înălță mai sus fruntea, ochii, urechile și ascultă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Ajunge în tină! Ca....biciul! BOBUL, PALA ȘI...SEPALA Într-un galben lan de grâu, Care se cocea în pară, Și bea apă dintr-un râu, A fost ceartă astă-vară: O emfatică sepală Vorbea unui bob din spic, La-început cu sfială: Crede-mă, n-am cu tine nimic! Uneori până și eu Înțeleg cât îți este de greu, Să fii așa ... mic! Toată vara ai fost înfășat, Nu ai avut nici soare, nici vânt, Stând mereu ...la nchisoare, Îți... zic -pe
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Anne, dar, vous faites mon portrait, monsieur! oui, ça ne vous derange pas? Non, încântată, vine emoționată să vadă desenul, oh, olala, c’est bien, oui, c’est moi! Aprés, vous pouvez, e încurcată și eu ghicesc mai mult din sfiala ei decât din cuvinte că vrea să mi-l ceară, oui, sunt de acord, e atât de ușor să faci bucurie unui om, à mon fils, și din nerăbdarea cu care îmi vorbește deduc ceva despre un fiu, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
admitere pentru electronică mi-am dat seama că nu mă mulțumește ambianța „feminină“ de la politehnică; acolo, toate fetele aveau ochelari și erau prea serioase, știind pe de rost axioma lui Cantor etc. Nu vedeam nimic gratuit la ele, nu tu sfială, nu tu roșirea pieliței obrazului când le priveai prea insistent, nu tu grație și fragilitate: niște masculi În fustă, cu vocile Îngroșate și reci. Unde era muzica știută a sirenelor ademenind lasciv corabia lui Ulise? Unde era aerul acela dens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
izolasem de cutia de comandă, aproape Îl abandonasem ca pe ceva nefolositor, un instrument de care nu mai ai nevoie; s-a stricat și Îl arunci cu prima ocazie. Mă Întorc cu dificultate În propriul meu corp, cu o anumită sfială și cu tandrețe: dar dacă nu mă va mai primi și mă va considera un trădător? Dumnezeule, ce teamă mi-a fost să fac primul pas, aveam impresia teribilă că mă voi scufunda În ceva moale, că am să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dificultatea de a se Întoarce pentru a mă privi În timpul lecției amplifica interesul pe care simțeam că-l are pentru persoana mea. O priveam și eu, dar nu cu acea pierdere de sine cum se Întâmpla cu Marina, ci cu sfială și chiar cu teama de a fi observat și ironizat de ceilalți. Acum nu ne mai ajungea să ne cercetăm doar din ochi; crescusem deja și raza vizuală Își mărise aria de investigație. Eu nu o priveam generic doar fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
literar al lui Marin Mincu implică traversarea simultană a mai multor genuri, afirmându-se până În prezent ca poet, critic, teoretician literar și traducător. Este rândul acum a se Încerca În roman și o face cu multă dezinvoltură. Își asumă fără sfială acest risc. Autorul știe destul și despre viață, și despre tehnicile narative moderne, pentru a nu se angaja În producerea unei scrieri „naive“. Romanul Intermezzo (Editura Albatros, 1984) vine mai ales după șocul semiotic resimțit din plin În unele poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ea mai bine. — Ei bine, querida, știi ce-nseamnă asta, nu? Se pare că prima ta relație va fi cu un francez. — Da, m-am gândit un pic și la asta. A, batem deja în retragere? spuse Adriana cu pretinsă sfială. Ridică tacticoasă ceașca de cafea și-și lipi buzele de marginea ei. Emmy își drese glasul și se făcu că-și netezește sprânceana cu degetul mijlociu întins. — Să bat în retragere? Nici vorbă. Aveam de gând să clarific niște reguli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
oprire. Pe cer plutea o teracotă albastră și o oglindă ovală plină de amintiri fabuloase, nespuse, ca niște cronici străvechi, ascunse În memoria ei fără limită, scrise pentru oameni și vremuri care aveau să vină cândva. Femeia urcă lin, cu sfială, cu iubire, arcușul pe corzi... Și veni muzica aceea... Acest film de desene animate nu a fost văzut de nimeni niciodată... Partidul, Ceaușescu, România. Tu ești instalat deplin În Epoca de Aur, Epoca Nicolae Ceaușescu. Trenul special regal cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fi să vii să petreci sâmbăta la noi. Să simți măcar o dată ce Înseamnă să te afli printre frați? Fima spuse: Nu. Mulțumesc. Dar de data asta era În vocea lui ceva care Îl făcu pe religios să-i ureze cu sfială o sâmbătă bună și să se Îndepărteze. Se Întoarse de două ori și se uită peste umăr la Fima, de parcă se temea să nu fie urmărit. Pentru o clipă Fima regretă că nu-i dăduse vânzătorului ăluia de fapte pioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să tot fi avut zece sau unsprezece ani. Era băiatul administratorului și vecin cu fata lui Onkel Rodolph, un adolescent cu ochi pătrunzători de culoare închisă, cu un păr des, pieptănat cu cărare; se așeză la masă fără pic de sfială, cu o siguranță de sine pe care nu o întâlnisem nici la mine, nici la colegii mei. Asculta serios și atent întrebările lui Onkel Rodolph, își măsura răspunsurile, zâmbea apoi mândru și sigur de efectul pe care avea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se plimba pe el, uguind, vreun porumbel care se rărătăcise prin lucarna deschisă? Oare, speriat de mine, acesta a lăsat în urma lui un găinaț proaspăt? Oare sfoara înnodată a fost descâlcită pe dată? Am recurs la briceag? M-a reținut sfiala? Oare am cărat cufărul mai degrabă micuț pe scări în jos și l-am lăsat, cuminte, în grija mamei? Mai există și alte posibilități, ele sunt interșanjabile: pe baza unor hotărâri legale privind protecția spațiului aerian, pe la jumătatea lui ‘42
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al unui anume profesor Janssen, în atelierul nostru. Și alte legende: aici ar fi învățat tot ce a fost de învățat, chiar dacă numai pentru scurt timp, August Macke. Artiști ce au atins desăvârșirea devreme, ale căror nume erau rostite cu sfială. Uneori îndrăzneam câte o vizită în alte ateliere, în care de pildă un sfânt straniu pe nume Joseph Beuys era considerat geniu, dar nu era decât unul dintre elevii lui Ewald Mataré; cine ar fi bănuit că, mai încolo, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atunci încolo s-a pus, cu sculpturile lui din sârmă decorativ îndoite, în slujba spiritului vremii. Pretutindeni păreau să apară genii care nu voiau să ia act de faptul că „modernismul“, de la Arp până la Zadkine, era deja muzeificat. Fără nici o sfială, epigonii încercau să-și afirme unicitatea copleșitoare. Nu cumva mi-am luat și eu avânt pentru saltul în înălțimi suprapământene? Sau poate că foamea mea de artă era saturată deja de pe-acum, fiindcă eram sigur de o iesle care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
urma spărgătorului de stele. Cineva te-a blestemat și ai putut luneca pe șoapte de fum... Gândurile toate ți se împotmoliseră, Era firesc prin brațele unei iubiri imposibile. Nu mai poți împiedica această irosire-n viață, pe jumătate lumină, emoție, sfială și dezrobire. Nu mai poți tălmăci fragila-ți durere de pe încheietura mâinii. Un rug de cuvinte aprinse între iubire și indiferență. Nimic nu mă mai pândește de parcă iubirea-mi ca o punte salvatoare pe un peron din ce în ce mai nesigur... Mâinile mele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
șanse foarte puține de a supraviețui... GOLUL NESFÂRȘIT AL CUVINTELOR Prin ploaia nebună, venirea mea avea aerul cald al iluziei și spațiul iubirii ce mi se plimbă prin sânge cu privirea-i aprinsă spre scurgerea orelor... M-am apropiat cu sfială de cugetul tău unde locuia un ocean întunecat al omenirii. Doamne, atâta suferință, încât sângele acestei lumi îmi clădise o stană de marmură rece și mută. O zbatere din mine asemeni unui vis frumos cu o singură condamnare. Eu sunt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cealaltă, strălucitoare în soarele primăvăratic. Vile cu acoperișuri de țiglă roșie, albă, cenușie. Vaci bălțate păscând. Creste izbucnind dintre norii răzlețiți și firavi sau sclipind în soare. Pâlcuri de pădurici. Alte creste în spatele primelor, dându-se la o parte, cu sfială. Nori albi și cenușii, vălătuciți. Găuri de cer albastru strălucitor. Au trecut în Franța, în același peisaj. Un munte părea să le închidă drumul, ca un uriaș ciclopic. L-au ocolit și orizontul s-a deschis din nou spre alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să ne ceară bani pentru șezlonguri. (Ca toată generația lor, părinții mei aveau talentul de a intra în vorbă cu oameni necunoscuți, aparent fără nici o dificultate.) Îmi închipuiam că voi căpăta și eu acest talent - poate după ce voi trece peste sfiala copilăriei și a adolescenței - dar n-a apărut niciodată și acum îmi dau seama că acea sociabilitate firească de care păreau să se bucure oriunde se duceau este mai degrabă legată de o anumită epocă și nu de vreo maturizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de tonul lui. Nu-i lipsea înțelegerea față de oameni, inteligența, tehnica sau ambiția: ceea ce-i lipsea era... poate instinctul de a îmbina toate astea într-o formă agilă, sprințară. Avea un fel de îndrăzneală, dar trebuia să existe și puțină sfială, pentru că această calitate - care o fi ea - nu poate să pară cu adevărat firească și spontană decât dacă îi lipsește total respectul de sine. Cuvântul se apropia de mine, era acum doar la câțiva centimetri de mine. Scriitorului îi lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
învârtă în jurul lui Kenneth, lui Shirley și unei oglinzi. Kenneth stătea cu spatele la Shirley în timp ce ea își scotea majoritatea hainelor, dar încă o vedea în oglinda de pe balama și pe care el se străduia s-o țină înclinată ca să-i ocrotească sfiala. Ea stătea lângă pat cu fața la portretul prin care ochii măriți ai lui Thomas priveau neobservați. Părea să fi sosit într-o pauză. Kenneth se conversa cu regizorul în timp ce doi tineri asistenți ajustau puțin unghiul oglinzii în urma instrucțiunilor pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sau doar faptul că nu mai practicasem deloc asemenea lucruri, dar nimic nu părea să meargă. Făceam numai mișcări greșite, cădeam în fața fiecărui obstacol, mă împotmoleam și nu comunicam altceva decât lipsa mea de experiență. Își puse de încercare, cu sfială, mâna pe sânii ei moi, lăptoși, calzi, mătăsoși, care se supuneau, tresăreau, se ridicau, coborau, se umflau, ieșeau în afară mari, săltăreți cărnoși, dolofani, grei, masivi, robuști, imenși, ampli, enormi, monstruoși, prodigioși, colosali, gigantici, cât un munte, gargantuești, titanici, herculieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]