1,780 matches
-
scăpat eu, deși animalul cu pricina este probabil extrem de rar, de vreme ce nici măcar medicii sau farmaciștii din partea locului nu dețin nici un fel de cunoștințe despre mosc. Când ești În căutarea lui, trebuie să ții cont de faptul că aceste creaturi sunt sfioase, solitare și trăiesc În crânguri, unde Își construiesc vizuinele la adâncime, În spatele tufișurilor. Din această cauză specia despre care vorbim este departe de a fi exterminată. O serie Întreagă de naturaliști sunt de părere că animalul găsit de noi ar
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Ada Negri, Filippo Pananti, Gabriele D’Annunzio, Giosuè Carducci). Sintetizând rostul acestei reviste, redactorul ei, Pimen Constantinescu, observa în ultimul număr că S.l. „a întrunit o parte[...] dintre literații mai cunoscuți sau dintre debutanții locali, aprinzând în acest fel o sfioasă făclie pe altarul din ce în ce mai neglijat al culturii naționale”. A. Gț.
SIBIUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289663_a_290992]
-
Perpessicius, Opere, V, 245-249; Al. A. Philippide, „Atitudini politice și literare”, ALA, 1932, 599; Șerban Cioculescu, „Atitudini politice și literare”, ADV, 1932, 14 935; Constantinescu, Scrieri, V, 114-119; Al. Dima, „Atitudini politice și literare”, D, 1932, 7-12; I. Peltz, Moartea sfiosului, „Drapelul”, 1945, 141; C. Ș.Făgețel, Pe urmele prietenului meu, R, 1945; M.D. Ioanid, Cine și ce a fost D. Tomescu, R, 1945; Al. Cerna-Rădulescu, Ultimul sămănătorist, „Ultima oră”, 1945, 216; Arghezi, Scrieri, XXVII, 352-355; Cioculescu, Varietăți, 302-308; Micu, Început
TOMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290218_a_291547]
-
Caragiale. Fiord imaginar lansa, cu o emisie impetuoasă și sufocată, austeră și barochizantă, modulată ceremonios în versete opulente, de o „calmă disperare”, tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un imagism originar al naufragiului („izbânda apelor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”) și senzoriumul înecului („clopote la gâtul meu însângerat”). Făptura e un
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
literar (dat de E. Lovinescu), cât și cu pseudonimele Alex. Cernat, Roneiro Valcia. Mai publică manifeste, articole de atitudine belicoase, poeme ultrabizare în revistele „Punct”, „Integral” (la care figurează ca redactor) și „unu” (unde e, de asemenea, în redacție). „Iepurele sfios - scrie Lovinescu - vrea să necheze și să muște, vrea să smulgă și să sfâșie ca leii.” Revenit în 1929 din capitala Franței, până în 1931 este angajat la Direcția Presei din Consiliul de Miniștri. În 1933 se stabilește definitiv la Paris
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
celor doi, trecuți de prima tinerețe, se produce treptat, cu tatonări reciproce, disimulări, mici șiretenii candide, cu replieri interiorizate; stări între somn și trezie, așa-numitele „visări treze”, ce introduc în proza românească pagini de fină analiză psihologică, odată cu „poezia sfioasă a sufletelor alese ce se cercetează tăcând” (E. Lovinescu). În contrast, romanul surprinde acutele contradicții sociale, unele confruntări violente, curmate prin intervenția organelor statului. Torturarea țăranilor ce nu vor să își lase pământurile smulse de Tănase Scatiu e prezentată în
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
în această perioadă. Păreau sigure, inexpugnabile și extrem de profitabile. De aceea au rezistat și în deceniul următor. Dar în anii ’60 s-a născut gândirea contestatară, antimodernistă, care în deceniile următoare a antrenat talazul postmodernismului. Nu trebuie să confundăm antimodernismul sfios al anilor ’60 (care nici nu a fost prea mult luat în seamă în epocă) cu postmodernismul (care a zguduit temeliile curriculumului modern prin multiplicarea dimensiunilor și aprofundarea sensurilor formării umane). Dar criticile antimoderniste, care în anii ’60 păreau subiective
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
repede. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula era pe punctul să se scufunde, Iubirea a decis să ceară ajutor. S‑a întâmplat ca Bogăția să treacă pe lângă Iubire cu o barcă luxoasă. Atunci Iubirea, cu o voce sfioasă, îi zise: - Bogăție, mă poți lua cu tine? - Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu mai am loc și pentru tine. Deoarece pericolul era din ce în ce mai mare, Iubirea s‑a hotărât să ceară
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de procedee naturaliste. Ca toate scrierile sale în proză, nuvela În lume - cea mai reușită - își ia subiectul tot din viața meseriașilor. În genere, intriga este sumară, interesul îndreptându-se mai ales către personaje. De obicei este vorba de ființe sfioase, cu o viață interioară zbuciumată, pe care nu și-o exteriorizează, de unde și lipsa de înțelegere din partea celorlalți, suferințele îndurate. Ele nu pot fi concepute în afara unui anume rigorism moral, caracteristic mediului lor social. Scriitorul excelează în înfățișarea atmosferei rigide
POPOVICI-BANAŢEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
îl trezește - pe soare - cineva” (Dezmorțire). Metafora și, în genere, figurile bazate pe asociații și analogie suferă de o prea strânsă logică și efectele (sugestiile) scapă uneori intenției lirice, de unde și câte un sâmbure de grotesc neintenționat: „Pâraiele din dealuri sfioase își fac vânt/ Ca niște păsărele cu aripile smulte” (Porniri). Încordat în voința de construcție, în efortul stilistic, lirismul rămâne unul al suprafețelor, al convențiilor, trădând adesea pe moralist și pe pedagog. Când nu e copleșită de artificiu, de angrenajul
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
Credințele și gândul nostru, semnat de D. Tomescu, face elogiul direcției literare conduse de Iorga, acesta fiind considerat un adevărat „împărat al gândirii”, iar „Sămănătorul” reprezentând „direcția cea cuminte și sănătoasă” din viața literară românească. R. se consideră „o mlădiță sfioasă, răsărită din trunchiul viguros al unui curent literar care cucerise întregul suflet românesc”, cum scrie C.Ș. Făgețel. Alte articole de directivă: Rostul și atitudinea noastră (1908, D. Tomescu), După șase ani de luptă. Literatura în 1911 (1911, C.Ș
RAMURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289129_a_290458]
-
ezitând între o varietate ludică aparte, de un livresc voit ,,copilăros”, și mărturisiri niciodată lăsate să se rostească deplin, repede și voit curmate, acoperite prin întoarceri-reflex la impersonale, protectoare tipare: ,,obcina” și ninsorile din munți, apa Moldovei, ,,țara înaltă”, „vama sfioasă a toamnei”, iazul „cu năluci”, ,,o veșnică pădure ursitoare” nu închipuie atât trăsături ale unui ,,decor”, cât însemne ale unei timpurii înclinări spre o mitologizare a viețuirii, a trecerii eului prin lumea pe care încearcă s-o facă, pe o
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
1930). Colaborarea lui N. la „Vieața nouă” și la „Sburătorul” nu vine probabil dintr-o adeziune deplină la simbolism. Climatul frecvent în versurile sale este, ce-i drept, vagul sufletesc, prins în sugestii împrumutate din domeniul muzicii, obișnuite fiind „cutremurările sfioase” și „armoniile pierdute”, „cântecele de toamnă” ori „conturările fantastice”, cum se intitulează câteva din ciclurile cuprinse în placheta Ispite și biruinți. În fond, acest climat e produs de o sensibilitate în care dominanta este o molcomă melancolie, tipic moldovenească, colorată
NARLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288353_a_289682]
-
același timp ca justificare ultimă a existenței. Arta poetică care deschide cartea îl înfățișează pe poet ca fiind un „pescar de vorbe”, pe care, „pândar” neobosit al cuvintelor, el le cheamă: „Pescar de vorbe, le-amăgesc în mreji, / Cercându-le sfios cu înțelesuri”. „Copil de suflet” al vorbelor, poetul nu își poate găsi un rost în ordinea practică a lumii (Pe lumea-n treacăt), tot ce poate face sunt jocuri de vorbe, adică „mai nimic” (Numai el). În ordine spirituală însă
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
în urma unei banale infecții. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei RPR. Lirica, de o anume melodicitate, a lui P.-P., adunată postum, în 1896, este aceea a unui melancolic timid și însingurat, pierdut în reverii sau urzind sfioase gânduri de dragoste. Poetul e un afectuos, de o duioșie aproape feminină. Peisajul cernit al amurgului, toamna, cu cerul plumburiu străbătut de umbrele sinistre ale corbilor, îi declanșează acestui senzitiv o stare apăsătoare de urât, de spleen (ca în poezia
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
metaforei revelatoare. Un aer de basm hieratic, cu imagini de stampă și „vedenii” ale unui trecut neguros, dar eroic se filtrează în versuri cadențate cu duh balcanic: „Cu-a V-a Macedonica veneam/ Să-ți stăpânesc pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme de tămâi/ Când cornul mă chema spre legăminte/ Tu încleștai amarnic: «Mai rămâi!»” (Amintiri spre Someș). Figura voievodală, de sorginte eminesciană, se
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
trec urșii spre izvoare cu botul sângerând de mure, / un cerb flocos își spală barba în roua ierbilor lăptoasă”. Dominantă în poeme e o atmosferă sobră, de reculegere și cucernicie, solemn melancolică, suav hieratică: „Înconjurat de rude la masă stau sfios / și nu vorbește nimeni. E o tăcere calmă. Ei mă privesc pe mine și eu privesc în jos / și-mi caut șerpuirea destinului în palmă. O pâine grea și mare, o lacrimă de grâu / din mijloc ne sfidează iradiind arome
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
cu școlile de teologie, filozofie sau istoriografie care impun agenda internațională, la capitolul gastronomic ne întrec foarte puțini. Ecumenismul în domeniul solemnităților și al bucatelor n-are opreliște la noi. De câte ori - la marile praznice - clericii mici și laicii norocoși ai sfioasei noastre Biserici naționale n-au fraternizat într-un pantagruelic delir culinar cu obosiții senatori ai melcilor? „O, lacome, care cauți să-ți mângâi pântecele, mai bine să arunci în el cărbuni aprinși decât prăjiturile celor ce conduc și stăpânesc.” În pofida
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un monah ca părintele Sofian Boghiu de la Antim decide să vorbească cetății despre lucrarea isihiei, este imposibil ca rugul aprins să nu poposească, măcar pentru o noapte, în inimile celor credincioși. Dacă un sfânt îți grăiește cu lacrimi abia mijite, sfios și mișcător, despre rugăciunea lui Iisus, atunci crusta păcatului se dezlipește și îți este frică de reîntoarcerea în lume. Intuițiile basmelor din copilărie primesc o definitivă confirmare: odaia sufletului luminat se bucură de chipul unui grădinar cu barbă albă - cel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pustii; iar ea este într-adevăr cea mai bună soție, deși ascunde atîtea taine întunecate. Școlile alcătuite exclusiv din masculii tineri și vînjoși, despre care am vorbit mai înainte, oferă un puternic contrast cu școlile-harem. Căci în vreme ce aceste balene-femele sînt sfioase de felul lor, tinerii masculi - sau tauri de patruzeci de barili, cum li se spune - sînt, de departe, cei mai bătăioși dintre toți leviatanii și cei mai primejdioși pentru vînători, tocmai prin proverbiala lor cutezanță - deși nu mi-e rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a-l manevra în timp ce ambarcațiunile urmăresc vreo balenă. îndeobște, acești gardieni sînt niște zdrahoni la fel de neînfricați ca și oamenii care alcătuiesc echipajele ambarcațiunilor. Dacă se întîmplă, însă, ca la bord să se nimerească vreun individ neobișnuit de firav, neîndemînatic sau sfios, individul acela e pus negreșit să păzească vasul. Așa se întîmplase la bordul vasului Pequod, cu un negrișor poreclit Pippin sau mai pe scurt Pip. Sărmanul Pip! Ați mai auzit de el și vă amintiți desigur de noaptea aceea dramatică
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Pip și Cocuță alcătuiau un cuplu, ca un mînz negru și unul alb, de dimensiuni egale, dar de culori diferite, înhămați la același atelaj fistichiu. Dar, pe cînd nefericitul Cocuță era greoi la minte și morocănos din fire, Pip - deși sfios din cale-afară - era foarte vioi de felul lui, înzestrat cu acea veselie plăcută, scăpărătoare și spontană, caracteristică neamului său - un neam care prăznuiește toate sărbătorile și serbările cu o bucurie mai adîncă și mai liberă decît cea încercată de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Buzele i se întredeschiseseră și limba îi fremăta. Apoi și-a lăsat brațele în jos, a făcut o mișcare bruscă și capotul i s-a desfăcut. Sub el era goală ca Dimineața de septembrie, dar de șapte ori mai puțin sfioasă. - Pune-mă în pat, a gâfâit ea. M-am supus. Strângând-o în brațe, i-am atins pielea, pielea moale și carnea moale și chemătoare. Am ridicat-o, am dus-o câțiva pași și am așezat-o pe pat. Mă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-nveliș și goală,/ Mă voi culca alăturea de voi/ Privind la zborul păsării din mine/ Cea care-am fost și sunt cât sunteți voi./ Cum aș mai vrea să fiu, pierzarea de mă lasă,/ M-au ars singurătatea și lumina./[...] Sfios mă voi desprinde picătură/ Și voi apune-n regii plopi./ Mai la zenit va fi plecarea mea din urmă.../ Presimt singurătatea mea în zbor.” O etapă a acestei lirici este transformarea poetei în „preoteasă a luminii”; ființa care avusese oroare
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
patimi și de necurate duhuri, ea ducea o viață de desfrâu și de ticăloșie. Auzind Însă de Cristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, În sufletul ei s-a născut, ca o flacără sfioasă, nădejdea că va fi izbăvită de Isus. Deci, mergând la El, s-a Învrednicit de milostivirea Lui și El a tămăduit-o de toată stricăciunea”. Câteva rânduri mai departe: „O tradiție spune că Maria Magdalena ar fi o păcătoasă care
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]