4,282 matches
-
omorât brutele alea. Pardoseala rece din mozaic de ciment, îl apăsa pe obraz. Mirosea urât și era plină de praf. Ca prin ceață, îl auzea pe socrul său mișcându-se undeva, în apropiere. Deschise ochii, clipind repede și îi zări silueta masivă la numai doi pași. Își simțea capul cât o baniță, și îl durea cumplit dar încet, începea să își vină în simțiri. Ai idee ce s-a întâmplat? întrebă el cu voce slabă. Pop nu-i răspunse. Toma își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se așternea domol, praful ridicat de Simon cînd țopăise ca un cocoș neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mîna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucît nu-i mai puteai distinge trăsăturile chipului. Se uita la norul acela alb mijind ochii, vrînd parcă să se lepede de vedenia care amăgise gloata. Căci dacă Într-adevăr silueta cenușie care urca spre nori, În cer, era Simon, atunci minunea Lui, deci adevărul credinței creștine, era doar unul dintre adevărurile aceste lumi, nu și singurul; atunci lumea era o taină, atunci credința era amăgire, atunci viața lui nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
locuirii pe aceste meleaguri. Complexul cultural „Cucuteni” considerat „un unicat în Europa de acum 5.000 de ani, se remarcă printr-o ceramică artistică pictată în culorile negru, alb și roșu care evidențiază „în unele cazuri, elemente zoomorfe și chiar siluete umane”. în perioada de trecere spre perioada bronzului are loc pătrunderea succesiv a populației de stepă, călăreți nomazi, crescători de animale, care distrug vechea civilizație europeană. Acești călăreți războinici sunt purtătorii „culturii Kurganelor”, care, prin amestecă etnică și lingvistică cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că vei lămuri acest subiect cu domnul Neri, care În mod sigur are un nume de filfizon. Eu nu m-aș Încrede În el nici cît negru sub unghie. Dintr-o dată, străinul se Întoarse și o porni spre cheiuri, o siluetă evaporîndu-se În beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
deschis ușa cu grijă și m-am strecurat peste prag fără să aprind lumina. Din antreu se putea vedea sufrageria În capătul culoarului și masa Încă pregătită de sărbătoare. Prăjitura era tot acolo, neatinsă, iar vesela aștepta În continuare cina. Silueta tatei se contura nemișcată În fotoliu, iscodind de la fereastră. Era treaz și rămăsese În costumul de oraș. Volute de fum se Înălțau leneș dintr-o țigară pe care o ținea Între arătător și inelar, ca și cînd ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
gîndeam la Clara. Mă gîndeam numai la trupul ei, tresărind sub asalturile profesorului de muzică, lucind de sudoare și de plăcere. Privirea Îmi căzu de pe ecran, și abia atunci băgai de seamă că tocmai intrase un spectator. I-am văzut silueta Înaintînd pînă În mijlocul parterului cu fotolii, șase rînduri mai În față, și așezîndu-se. Cinematografele sînt pline de oameni singuri, m-am gîndit eu. Așa ca mine. Am Încercat să mă concentrez pentru a prinde firul acțiunii. Junele prim, un detectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se cu Fermín Romero de Torres, care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și Își ocupă fotoliul. Îmi Întinse o bomboană de pralină și mă privi cu o oarecare reticență. — Daniel, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ocup de tejghea, În timp ce Fermín, cu manevrele lui obișnuite de echilibrist, se cocoțase pe scară În vîrful picioarelor și rînduia ultimul raft de cărți, aflat la numai o palmă de tavan. Cu puțin Înainte de ora Închiderii, cînd soarele apusese deja, silueta Bernardei se contură Înapoia vitrinei. Era Îmbrăcată ca pentru joi, ziua ei liberă, și mă salută cu mîna. Sufletul mi se umplu de bucurie numai cînd am văzut-o și i-am făcut semn să intre. — Vai, cum ați crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Era o imagine de lumină și de speranță care promitea lucruri ce nu există decît În privirile neîncărcate de ani. Flăcările devoraseră aproape toată marginea fotografiei, Însă, Îndărătul acelei vitrine vetuste, Încă se mai putea ghici un chip sever, o siluetă spectrală insinuîndu-se dinapoia literelor imprimate pe sticlă: Fiii lui Antonio Fortuny Casă fondată În 1888 În noaptea cînd mă Întorsesem În Cimitirul Cărților Uitate, Isaac Îmi povestise că Julián Carax Întrebuința numele de familie al mamei, nu al tatălui: Fortuny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ai să mori În chinuri. — Pari foarte sigur pe tine, Daniel. Eu, care niciodată nu eram sigur nici de ora exactă, am Încuviințat, cu convingerea ignorantului. Am rămas să mă uit cum se Îndepărta prin acea galerie infinită, pînă cînd silueta i se topi În penumbră și m-am Întrebat ce făcusem oare. 15 Magazinul de pălării Fortuny, ori ce mai rămăsese din el, zăcea la parterul unui edificiu Îngust, Înnegrit de funingine și cu un aspect mizerabil, În Ronda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul sună din clopoțel, iar controlorul Îmi azvîrli o privire de cenzură. — Hai, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a părut a fi o fîntînă sau un heleșteu din care se ridica o mînă Întinsă, arătînd către cer. După cîteva clipe, am priceput că era vorba de o mînă din piatră și că mai existau și alte membre și siluete, pe care nu izbuteam să le disting, scufundate În fîntînă. Mai Încolo, printre vălurile de bălării, se zărea o scară din marmură crăpată și acoperită de moloz și de frunze uscate. Norocul și gloria familiei Aldaya Își schimbaseră de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
M-am retras cîțiva pași, făcînd colțul ca să arunc o privire spre aripa dinspre sud a casei. De acolo se putea obține o vedere mai clară a unuia din turnurile micului palat. În clipa aceea, am remarcat cu coada ochiului silueta unui individ cu un aer famelic, Împodobit cu un halat albastru, care vîntura un măturoi, martirizînd frunzele uscate de pe trotuar. Mă privea cu o oarecare suspiciune, și am presupus că era portarul vreuneia din proprietățile Învecinate. I-am zîmbit așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ascundă de fapt un sentiment foarte profund. Nici ea nu era ființa răpitoare pe care o vedea fantezia lui bolnavă de dragoste, dar avea o gravitate atrăgătoare. Era înăltuță, iar rochia gri simplă și foarte bine croită nu-i ascundea silueta frumoasă, care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Tahiti a început să se simtă la el acasă. Tiaré mi-a reprodus ce-i spusese el o dată: „Spălam și frecam puntea și deodată unul dintre băieți mi-a zis: «Uite, acolo e», și când am ridicat ochii am văzut silueta insulei. Am știut încă de la început că este locul pe care îl căutam de o viață. Când ne-am apropiat mi s-a părut că-l recunosc. Uneori, când mă plimb pe aici totul mi se pare familiar. Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ata. Alăpta un sugar, iar un alt copil, gol pușcă, se juca la picioarele ei. Când m-a văzut l-a strigat pe Strickland, care a apărut în ușă. Nici el nu avea alte haine decât un pareo. Era o siluetă extraordinară, cu barba roșie și părul vâlvoi și pieptul mare foarte păros. Avea picioarele pline de bătături și de cicatrici, așa că am înțeles că nu mai umblă niciodată încălțat. Deci se transformase pe de-a-ntregul în băștinaș. Păru încântat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mâna la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe băncile lor, păreau să ia parte la o parodie macabră, aplecați peste rame parcă În sforțarea convulsivă a vâslitului. Alte siluete zăceau răsturnate spre pupa, În jurul timonei. Cadavrele erau umflate și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se alterna, În mintea lui, cu imaginea, confuză Încă, a cerurilor din viitoarea sa operă. Ca și când forma negăsită a paradisului și forma Întunecată a crimei s-ar fi contopit Într-o aceeași orbire. Se smulse din gânduri la vederea unei siluete masive care apăruse de pe o stradă perpendiculară, urcând curba vechiului amfiteatru. - Sănătate, messer Monerre! Îi strigă din urmă. Celălalt se Întoarse brusc, căutând din priviri cine din mulțime Îl strigase pe nume. Părea Îngrijorat, dar atitudinea sa circumspectă se risipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lipicios. Nici o lumină nu lucea În acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă dreaptă, flancată, de cealaltă parte, de zidurile oarbe ale grădinilor. Înapoia clădirii, siluetele caselor familiei Cavalcanti se ridicau Întunecate În noapte. Dintre cele câteva ferestre nici măcar una nu era luminată, ca și când ar fi fost cu totul abandonate după moartea capului familiei și după exilarea lui Guido. Dante se apropie de portal, Împingând ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi văzu lămurit părul, lung și despletit pe spate, alb precum o cascadă de gheață pe creasta unui munte. Între timp, Brandan dăduse fuga În spatele altarului, În loc să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În minte. Și dacă totul fusese o iluzie? În realitate, ce văzuse? Nu putea fi sigur că deslușise măcar o clipă cu adevărat silueta călugărului pe schele. Se avântase acolo, sus, călăuzit de niște zgomote și de niște ecouri neclare, și mai ales de rațiune, care suscitase imaginea acelui om. Dar dacă Brandan nici măcar nu se cățărase până la Înălțimea și, Într-un fel misterios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rămase Închisă, ca și când ar fi construit un soi de hotar inviolabil pentru cei care Își găsiseră adăpost Înăuntru. Din precauție, se lipi oricum de zidul unei căsuțe din apropiere, ascunzându-se În umbra unei porți. În clipa aceea, zări două siluete cotind-o de pe o străduță laterală și apropiindu-se de tavernă, după ce se asiguraseră, printr-o ocheadă furișă, că nu era nimeni prin preajmă să-i vadă. Din ascunzătoarea lui, le putea vedea bine fizionomiile, conturate În plină lumină. Cecco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]