5,099 matches
-
suferințele întuneci.” (M. Eminescu, I, p.130), „Codrule, codruțule, ce mai faci, drăguțule?” (M.Eminescu, I, p. 123), „Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă.” (M. Eminescu, I, p. 199) În structura sintactică a textului, substantivul în vocativ se caracterizează prin independență. Realizează singur un enunț finit, în stilul conversației, mai ales în imprecații: „Nemernicilor!” sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul concretizează lexical funcția sintactică de subiect, rămasă implicită în dezinența verbului, direct, când intră într-o relație de incidență: „ - Aleargă după dânsul, bărbate, și nu-l lăsa. Câlții de la mămuca mi i-a luat.” (I. Creangă, p. 185), „Ce vrei să faci, măi omule
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă, p. 89), „ - Ia lasă-i și tu, măi nevastă, lasă-i; că se bucură și ei de venirea mea.” (I. Creangă, p. 35) Prin intermediul relației de incidență, vocativul concretizează 18 prin conținutul lexical al substantivului și alte funcții sintactice realizate prin pronume personal de persoana a II-a: • complement indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
harnică, îngrijește-mă că ți-oi prinde și eu bine vrodată.” (I. Creangă, p. 236). Cel mai adesea, însă, vocativul intră în sintagme cu interjecții sau termeni alocutivi (bade, mătușă, moș, nene, domn etc.) în care nu dezvoltă nici o funcție sintactică: „Da ce-a fost pe aici, moș Nichifor?” (I. Creangă, p. 103), „Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul oleacă de carte” (I. Creangă, p. 27). Rămân în afara unei relații sintactice autentice și sintagmele relativ fixe, formate dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
domn etc.) în care nu dezvoltă nici o funcție sintactică: „Da ce-a fost pe aici, moș Nichifor?” (I. Creangă, p. 103), „Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul oleacă de carte” (I. Creangă, p. 27). Rămân în afara unei relații sintactice autentice și sintagmele relativ fixe, formate dintr-un vocativ și adjective precum drag, scump, bun, milostiv etc.: „Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici între noi, zise boierul cu blândeță”. (I.Creangă, p. 87), „Ce să zică, milostivă cucoană
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular, două forme distincte dezinențial, una pentru nominativ-acuzativ-genitiv-dativ: copil și alta pentru vocativ: copile/copilule. La plural, vocativul intră mai frecvent în omonimie cu celelalte cazuri: copii; forme precum copiilor sunt mai rare, condiționate sintactic, și intră în omonimie cu genitiv-dativul substantivelor marcate prin articol hotărât. Substantivele feminine se caracterizează prin alte două forme distincte dezinențial numai la singular: una pentru nominativ-acuzativ-vocativ: mamă, alta pentru genitiv-dativ: (unei) mame. Vocativul prezintă dezinențe specifice în limbajul familiar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
evită prin dezinența -ule omonimia cu femininul plural: muncitorule, semănătorule, învățătorule, dresorule, artistule; când omonimia nu s-ar fi produs, substantivele pot primi și dezinența -e: rotare/rotarule, directore/directorule, profesore/profesorule etc. Alegerea între cele două dezinențe este condiționată sintactic și stilistic. Forma cu -e este, în general, neutră sub aspect stilistic. Forma cu -ule dezvoltă diferite valori stilistice, în stilul conversației, exprimând atitudinea subiectului vorbitor față de interlocutor: ironie, desconsiderație, admonestare, dar și afecțiune, intimitate; forma în -e identifică: copile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 36). Este mai frecventă în limbajul popular: „Dau la copii de mâncare.” -pe; marchează cazul acuzativ al genului personal: substantive proprii (din câmpurile semantice uman și mitologic, precum și nume de animale) sau substantive comune denumind ființe umane, cu funcția sintactică de complement direct: „Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald.” (M. Eminescu, I, p. 91), „Ea-l asculta pe copilaș uimită și distrasă.” (M. Eminescu, I, p. 175), „Să te-nvăț eu ce să facem ca să învingi tu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, P.L., p. 8), „O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu/mai mare?!” (L. Blaga, p. 18), „L-ați văzut cumva pe Zdreanță,/Cel cu ochii de faianță?” (T. Arghezi, I, p. 446) 3. Articolul-morfem. Prin natura sa de categorie sintactică, cazul este strâns legat de categoria determinării. Rămâne în afara determinării numai cazul vocativ. Nominativul și acuzativul pot dezvolta toate gradele de determinare (deci, și determinarea Ø) iar genitivul și dativul au, sau determinare hotărâtă, sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între celelalte cazuri. Marcă redundantă pentru formele distincte prin dezinențe specifice (omule!, copile!, surioaro!), intonația anulează omonimiile cu nominativul nearticulat: Andrei! Maria!, tată!, copii!, cetățeni etc. sau cu genitiv-dativul plural: domnilor!, doamnelor!, cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente sintactice. Topica introduce o marcă în plus în conturarea identității vocativului; substantivele în vocativ au topică liberă; prin aceasta, vocativul se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L. Blaga, p. 45) Genitivul se distinge de dativ prin specificitatea prepozițiilor care le-au condiționat. Cer cazul genitiv prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) asupra, contra, deasupra, împotriva, în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
D.: unor/-lor: unor steaguri/steagurilor Celelalte mijloace marchează (prepozițiile-morfem a, de, la) sau semnalează (prepozițiile care impun diferite cazuri, interjecția), accidental (determinând forme paralele) sau redundant, opoziția cazuală. SINTAXA SUBSTANTIVULUITC "SINTAXA SUBSTANTIVULUI" În desfășurarea sintagmatică a textului lingvistic, unitatea sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice, condiționate de desfășurarea funcțiilor conativă, fatică și expresivă ale limbii în actul de comunicare): „Moș Nichifor o clatină
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice, condiționate de desfășurarea funcțiilor conativă, fatică și expresivă ale limbii în actul de comunicare): „Moș Nichifor o clatină ușor și zice:/ -Jupâneșică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.” (Ibidem, p. 139) sau când este însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când predicația se realizează prin intermediul unui predicat, substantivul poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când este însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când predicația se realizează prin intermediul unui predicat, substantivul poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I, p. 201). În funcție de conținutul său semantic și de componenta lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I, p. 201). În funcție de conținutul său semantic și de componenta lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect: În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, Proza literară, p. 25) sau, ca subiect dezvoltat, în solidaritate cu determinanții săi, complemente semantice obligatorii pentru coerența semantică a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru strașnicul suflet/ce-l port.” (Ibidem, p. 61), interjecții: „Hai în codrul cu verdeață, /Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu, I, p. 54) Când ocupă, în structura sintagmei, poziția de determinant, substantivul realizează, cu foarte puține excepții, toate funcțiile sintactice care generează câmpul semantic al cazurilor, în desfășurarea componentei principale, definitorii, sau a altor componente semantice condiționate de recțiunea prepozițiilor implicate în construirea sau nuanțarea planului semantic al funcțiilor sintactice: • atribut (în toate cazurile: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de determinant, substantivul realizează, cu foarte puține excepții, toate funcțiile sintactice care generează câmpul semantic al cazurilor, în desfășurarea componentei principale, definitorii, sau a altor componente semantice condiționate de recțiunea prepozițiilor implicate în construirea sau nuanțarea planului semantic al funcțiilor sintactice: • atribut (în toate cazurile: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău și alintat” (M.Eminescu, I, p. 108), „Am luat ceasul de-ntâlnire/ Când se turbură-n fund lacul.” (T.Arghezi, I,p.9); • complement, direct: „Nici un semn nu străbate/vămile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Identitatea specifică a adjectivului își are originea și se manifestă în raporturile în care intră cu substantivul, împreună cu care formează clasa numelui. Termenul prin care este denumită în mod tradițional această clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sistemul lexical al limbii există cuvinte care se actualizează, în textul lingvistic, fie ca substantive, fie ca adjective: bătrân, tânăr, savant, înțelept, fruntaș, leneș, ipocrit etc. La acești termeni distincția substantiv-adjectiv nu mai are baze semantice, ci numai de natură sintactică: poziția în interiorul sintagmei nominale; adjectivul ocupă poziția constituentului dependent: un om bătrân, un savant bătrân, un înțelept bătrân, un bătrân înțelept. Adesea, identitatea morfologică a termenilor din această serie de unități lexicale depinde de topică; în limba română, adjectivul urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, p. 213) În această poziție, în mod frecvent, adjectivul se substantivizează: Urâtule!, Deșteptule!, Mincinosule!, „De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins.”( M. Eminescu, I, p.91), „Frumoaso, ți-s ochii-așa de negri...” (L. Blaga, p. 27) În structura sintactică a textului, adjectivul se subordonează substantivului, cu care dezvoltă sintagme nominale de gradul I, constituent fundamental al nucleului propozițional: „De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot.” (M. Eminescu, I, p. 273) sau sintagme nominale de gradul II, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot.” (M. Eminescu, I, p. 273) sau sintagme nominale de gradul II, în alcătuirea sintagmei verbale: „Neguri albe, strălucite/Naște luna argintie.” (M. Eminescu, I, p. 72) Este definitorie pentru adjectiv poziția sintactică de termen dependent în desfășurarea relațiilor de dependență: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă.” (M.Eminescu, I, p. 74) și a relațiilor de dublă dependență: „El vine trist și gânditor/Și palid e la față.” (M.Eminescu, I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]