2,458 matches
-
da seama că harta mea n-a fost altceva decît o schiță vagă, plină de omisiuni... atunci și ea va privi dincolo de curbă care, deși existentă, părea inexistentă. Cablul de telefon nu mai era bun la altceva... decît să te spînzuri cu el. Am trîntit ușa cabinei, dar chiar Înainte de a se Închide i-a sărit arcul și a rămas o crăpătură de vreo trei centimetri. Trecea multă lume pe stradă, dar n-aveam cui să adresez un cuvînt. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vreo tavernă din port, poate beat, poate sedus de vreo femeie, va dezvălui totul. Atunci tot sacrificiul s-ar fi dovedit zadarnic, iar Adevărul în care și el credea - o vorbă goală. Nu era chip să mai trăiască. S-a spânzurat repede, fără să se gândească prea mult, de un măslin înflorit. A mai apucat să vadă cum se înălța soarele peste oraș, iar din ochii lui au început să cadă lacrimi limpezi și mari. L-au găsit într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să cadă lacrimi limpezi și mari. L-au găsit într-un târziu, și-a fost recunoscut de sutași, bucuroși că, murind, nu mai exista nici un alt martor la târgul lor din noaptea aceea. Ei au acreditat ideea că s-a spânzurat copleșit de regrete. În jur era plin de flori albe-argintii, ca lacrimile lui, pe care însă oamenii le numesc de atunci «banii lui Iuda». Mai târziu, plini de remușcări, pe drumul Damascului, ucenicii au început să propovăduiască învățătura lui Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ce să văd: ăla! „Nu ți-am zis că te fut, măi vere?” Și-i trag un pumn în capul lui chel și ăla zice: „Hîî, doare, bă, doare!”. Îi iau șireturile (așa ne învățaseră la armată, ca să nu se spânzure arestatu’, de inimă rea sau de disperare) și-l bag în arestul temporar al poliției. Uit de el. Către dimineață mă-ntorc de-afară și-l aud strigând (în același ritm melodic cum se striga atunci orice lozincă pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii albaștri, dar nu cum îți închipui dumneata... Aici era odată spânzurătoarea reședinței... Am apucat și eu pe vestitul Gavril, când a spânzurat pe o femeie... Îmi aduc bine aminte. Ș-apoi au pus niște creștini câțiva copăcei, ș-au rămas și două cruci, dar locul se tot sălbătăcește, și peste câțiva ani nimic n-are să se mai cunoască... Eu mă întorsei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asta, zise deodată bătrânul Ștefan Leu; e interesantă și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță de slujbă la ocârmuire, ș-am fost de față. Să vezi... Pe fata asta, pe care au spânzurat-o, o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic, dar altfel om chiabur, vornic în satul lui. N-a vrut ea, s-a împotrivit, dar ce putea să facă? A zis că i-i drag altul, că nu știu ce; tatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A venit apoi la rând el-Khiam, un orășel a cărui populație este în întregime creștină, cu excepția unui șef de poliție. Două zile mai târziu, ne aflam la Kina, un târg mare împrejmuit cu un zid de cărămizi nearse de care spânzurau trimfător trei sute de capete de crocodili. De acolo am pornit-o pe drum de uscat spre a ne duce în portul el-Kussair, la Marea Roșie, având cu noi burdufuri pline cu apă, căci de la Nil până pe coastă nu dai nici măcar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să fie fatidic, definitiv. Dincolo de acea ură era amintirea teribilă a satelor devastate și incendiate de-a lungul anilor de invincibilele legiuni ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance înfiptă în pântece. Ura ce-i însuflețea pe războinicii celți - a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de copaci. Îi spânzurau și pe cei care fuseseră lași în luptă. La fel și pe spioni, al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de copaci. Îi spânzurau și pe cei care fuseseră lași în luptă. La fel și pe spioni, al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de copaci. Îi spânzurau și pe cei care fuseseră lași în luptă. La fel și pe spioni, al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din trupele auxiliare, alții ajung chiar să lupte în legiuni. Acum, mulți batavi de-ai mei sunt în trupele lui Flavius Valens, iar alții sunt alături de Caecina Alienus. Din păcate, printre oamenii mei sunt și spioni. Pe mulți i-am spânzurat, dar apar alții, dintre războinicii mei cei viteji, fiindcă romanii ne-au adus și nouă banii, care îi corup pe cei lipsiți de mândrie. Își acoperi ochiul stâng. — Vitellius a ucis-o pe sora mea, zise îndurerat. Preoteasa noastră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Hector și îi spuse să coboare de pe cal. — Dă-mi banii, zise, privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care se legăna în bătaia vântului. — Voi îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frac, care poartă nume ca Domnul Muzică și Divertisment în Persoană. Stai o clipă. Acum știu că unul dintre ei e mort de zeci de ani. Dacă îi acorzi un dram de atenție, descoperi că tot spectacolul amintește de filmul spânzurat după developare, îmbăiat în aceleași substanțe nesănătoase, are acel lustru de pompe funebre - paralizat, cataleptic, lucios, ca un cadavru. Acum pe ecran se derulează imaginea unui cimitir de mașini, grămezi de fiare vechi strivite în țiuitul urechilor mele, o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
puteau fi și mai bune, pe Forty-Second Street, împărțindu-mi timpul între pasajul cu jocuri electronice și discobarul de la subsolul din imediata apropiere a pasajului. În gang, lumpenii nopții newyorkeze, acești adoratori ai beznei, cu fețele schimonosite, reflectate de ecrane, spânzurau gârbovi de manetele jocurilor. Bazaltul și căderile de intensitate sonoră ale acestor roboți nou-nouți, care se jucau cu tine dacă le dădeai bani, luau forme de umanoizi prinși de radar ce păreau a fi rezultatul unor mutații genetice suferite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
amestecat, nu-i așa? Ești, așa-i? Nu știu cum. Dar până la urmă tot voi afla. M-am întors la hotel. Umbrele pe care oamenii le aștern pe pământ noaptea îți oferă din plin această prezență piezișă. În pământia Londră, luminile galbene spânzură mai de sus, așa că umbra e mai mică decât omul pe care îl conduce, înalță, aruncă sau urmărește. Când am intrat în cameră, telefonul suna deja. Cum bănuiam eu cine mi-o trăgea în halul ăsta pe-ntuneric, nici una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât ne-au mai permis. Dar asta nu ne-au putut interzice: să fim prieteni. E ceva ce rămâne veșnic. Această încăpere păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
apărut nici un Prepelicar iar pe moment vuietul din urechile lui Vultur-în-Zbor părea să se fi atenuat. Era ca și când insula ar fi așteptat momentul potrivit. Privind retrospectiv, lui Vultur-în-Zbor i s-a părut că i se dăduse suficientă funie ca să se spânzure și pe el, și pe alții laolaltă cu el. Iată cum s-a petrecut totul. Ignatius Gribb își făcea somnul de după-amiază, reușind astfel să doarmă din nou în timpul unui eveniment important. Elfrida și Vultur-în-Zbor erau la leagăn. Mai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
loc e aici. Atunci când cineva intră în Casă, lasă lumea în urma sa. Este un loc în care te refugiezi. Răul nu intră aici. Vultur-în-Zbor este la adăpost. Dacă-l luați cu forța, Casa își pierde semnificația pentru voi toți. O să spânzurați o parte a propriului vostru oraș. Asta vreți? Mulțimea șovăi, morocănoasă. Flann O’Toole încetă să mai rânjească. — Ascultă, Iocasta! tună el. Pentru Dumnezeu, de ce-l aperi? Acum știi că noi n-am face așa ceva, să violăm sfințenia Casei ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mine. Știu că e absurd să mă simt vinovat pentru asta. Chiar nu mă simt. Sau cel puțin cred că nu. Dar probabil că totuși mă simt, nu? Altfel i-aș fi zis că n-are decât să se și spânzure, că tot n-am să fiu de acord să plătesc cât voia. A tras un fum lung din țigară. —E ceva ce nu se face - acolo de unde vin eu, cel puțin. Probabil mi-aș fi pierdut slujba. Ar fi crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
contează? Nu știam ce să-i răspund. Nu mă așteptam la o astfel de replică. Înfierbântată, Conți continua să mă întrebe: — Da’ dacă l-au împușcat ăia când au intrat la noi în sat contează? Da’ că pe bunica au spânzurat-o de cireșul din spatele bisericii contează? Da’ că l-au împușcat și pe tata contează? Da’ că tata avea numai cinșpe ani contează? Și că nu l-au împușcat bine și a scăpat sub morți contează? Au căzut morții peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa i-au pus, cred, și capacul când a fost s-o îngroape. În duba care ne ducea spre cimitir, șoferul-dricar râdea vesel nevoie mare, istorisindu-mi alte și alte întâmplări de felul acesta. Concluzia lui, după fiecare povestire: „Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lungă o înnodase clopotarul de stâlpul de lângă mine. La capătul ei, un nod gros, ca o măciucă. L-am luat în mână, ca și cum mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea, chiar decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că o forță mai grozavă decât tot ceea ce credeam eu că însemn mă biruise iarăși. Și aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]