1,094 matches
-
de soldați regaliști au murit, mulți în ultima apărare făcută de „Whitecoats”, și 1.500 au căzut prizonieri, printre care și Charles Lucas și general-maiorul Henry Tillier. regaliștii și-au pierdut toate tunurile, multe sute de arme și mai multe stindarde căzând și ele în mâinile aliaților. Depeșa generalilor aliați, precum și alte surse parlamentariste, sugerează că din tabăra lor au murit 300 de soldați. Unul dintre cei răniți mortal din rândurile parlamentariștilor a fost fratele lui Sir Thomas Fairfax, Charles. Un
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
steagului este 3:2. Vârful steagului este in forma unei flori de Hibiscus syriacus (mugunghwa) colorată auriu, cu cinci sepale. Catargul steagului este confecționat din bambus sau din oțel, și colorat asemănător copacului de bambus. Pe la 1800 a existat un stindard personal, Eo Gi (어기), al regelui Coreei, având un fundal roșu-bordo, în mijloc un cerc divizat la mijloc iar în jur opt trigrame (Taijitu Bagua) și franjuri negre, dar el nu îndeplinea încă funcția de drapel al țării. Chestiunea absenței
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
cu cinci ghiare pe fond albastru) În anii 1856 și 1871, într-o perioadă in care Coreea era în mod formal vasală Chinei, în documente japoneze steagul chinez galben cu dragon negru, nori albaștri și franjuri roșii era indicat ca stindardul dinastiei coreene. În 1876 un alt document japonez înfățișa ca stindard regal coreean un drapel cu fundal albastru, dragon galben și franjuri roșii Opțiunea steagului chinezesc nu a fost acceptată. A fost propusă la un moment dat și opțiunea unui
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
într-o perioadă in care Coreea era în mod formal vasală Chinei, în documente japoneze steagul chinez galben cu dragon negru, nori albaștri și franjuri roșii era indicat ca stindardul dinastiei coreene. În 1876 un alt document japonez înfățișa ca stindard regal coreean un drapel cu fundal albastru, dragon galben și franjuri roșii Opțiunea steagului chinezesc nu a fost acceptată. A fost propusă la un moment dat și opțiunea unui steag asemănător cu cel japonez. Diplomatul chinez Ma Jianzhong, din anturajul
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
barbe , fixate pe laturile axei. Barbele au pe laturile lor două serii de lamele fine, numite barbule, prevăzute cu cârliguțe, cu ajutorul cărora barbulele de pe barbele vecine se prind între ele. Ansamblul barbelor unei pene constituie vexilul, numit și steag sau stindard. Remigele sunt penele mari ale aripilor, care servesc pentru zbor. Ele sunt pene de înaltă specializare, inserate pe muchia posterioară a aripilor de-a lungul oaselor brațului, antebrațului și ale autopodului. Restul aripii este acoperit cu pene mai mici, numite
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
Luca Marenzio, „"Te duci, iubito"” de Filippo Azzaiolo, „"Cântecul pescarului"” de Dumitru Chiriac, „"Tinerii din țara-ntreagă"” de Mircea Neagu, „"Mama"” de G.D. Kiriac, „"Sârba pe loc"” de Gheorghe Danga, „"Răsunet de la Crișana"” de Ion Vidu, „"Visul marilor străbuni"”, „"Românie, stindard de libertate"”, versuri de prof. Iulian Suciu, muzica de Ioan Chezan, prelucrarea folclorică „"Cucule, de unde vii?"” aparținând profesorului și dirijorului Ioan Chezan, distinsă cu premiul II la faza republicană a Festivalului „Cântarea României”. Abordarea creației corale românești în ipostaza ei
Camerata Academica Porolissensis () [Corola-website/Science/329763_a_331092]
-
frontiera de stat a Republicii Moldova și face aluzie la cetățile de hotar ale Moldovei medievale. Mobila de bază a stemei este acvila circulară. Acvila a fost una dintre principalele embleme adoptate de către strămoșii noștrii romani pentru a fi purtată pe stindardele din capul legiunilor. Smalțul ei de aur, același ca și în antichitate, apropie și mai mult tradiția antică de zilele noastre. Acvila poartă în cioc o cruce pentru că reprezintă acvila românească, care tocmai prin acest element legat de spiritualitatea poporului
Poliția de Frontieră (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/329917_a_331246]
-
Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul", „Tranzacțiuni literare și științifice", „Revista contimporană", „Stindardul") și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului". A fondat „Portofoliul român" și „Duminica" (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară", a întemeiat „Revista albastră" și „Biblioteca omului de gust". A colaborat la „Revista orientală", „România literară", „Nuvelistul", „Revista literară", „Vestea
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]
-
altă ceată de normanzi a fost trimisă pentru a completa efectivele principelui Guaimar al IV-lea de Salerno care luptau în Sicilia în numele Bizanțului și împotriva sarazinilor. Primii membrii din familia Hauteville ("Altavilla") au câștigat reputație în Sicilia lupotând sub stindardul generalui bizantin George Maniaces, iar Guillaume de Hauteville și-a câștigat supranumele de "Braț de Fier" cu ocazia asediului Siracusei. După asasinarea catepanului Nikefor Doukeianos, petrecută la Ascoli în 1040, normanzii au plănuit alegerea unui conducător din rândurile lor, în
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
de longobarzii Arduin și Atenulf, l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, pe care l-au dus prizonier la Benevento. Tot în acea vreme, Guaimar al IV-lea de Salerno a început să îi înroleze pe normanzi sub stindardul său, sub diferite promisiuni. În februarie 1042, simțindu-se probabil abandonat și poate mituit de către bizantini, Atenulf a negociat eliberarea lui Exaugustus, după care a fugit cu banii pe răscumpărare în teritoriul bizantin. El a fost înlocuit cu Argyrus, care
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
de la Medina la Kufa, în Irak. În momentul în care Ali pleacă se realizează împotriva lui o coaliție condusă de Moawya care este guvernatorul Siriei de 20 ani, candidatul Dinastiei Omeiade, are la dispoziție resurse financiare multe conduce coaliția sub stindardul condamnării celor care l-au asasinat pe Uthman. Fiica lui Abu-Bakr, Aișa, se implica si ea în război, iar în 658 are loc Bătălia Cămilei.Aișa este îndepărtată. Pierzând arbitrajul dintre ei, kharidjitii, un grup important al armatei sale, partizani
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
cumpărat un car cu doi boi și i s-a construit o casă în satul natal, alături de casa părinților săi. După mai bine de 15 ani de la terminarea războiului o controversă apare privind adevărata identitate a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
a ostașului care a capturat stindardul otoman. Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi), sergent în Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, susținuse, în memorii adresate Ministerului de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
de Război începând cu anul 1893, că el ar fi fost cel care capturase stindardul otoman. Pe baza mărturiei căpitanului Petru Negoescu, comandantul Batalionului 1 al Regimentului 16 Dorobanți, care afirma, susținut de mărturiile altor militari, că cel care capturase stindardul fusese sergentul Grigore Ion al Lucăi (sau Alucăi) din compania III Burdujeni a batalionului său, un proiect de lege pentru acordarea unei pensii viagere sergentului Grigore Ion al Lucăi este înaintat Adunării Deputaților la 22 martie 1894. Proiectul de lege
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
este clar în ce măsură familia Aba a fost sprijinită de Máté Csák. Bătălia a început odată cu atacul surpriză al rebelilor în timpul amiezei în tabăra regelui. A urmat o sângeroasă luptă corp la corp, unde cavalerii ambelor părți au avut de suferit. Stindardul regelui este pierdut într-un moment al conflictului, iar acesta s-a văzut obligat să lupte sub cel al cavalerilor ioaniți. După pierdere comandanților și sosirea unei întăriri din Kassa, soarta rebelilor este pecetluită, iar victoria și tronul ungar îi
Bătălia de la Rozgony () [Corola-website/Science/327126_a_328455]
-
cavaleria nou-venită din Brescia, ea a revenit pe câmpul de luptă și a atacat armata germană în flancul drept. Atacul puternic al italienilor a zdrobit rândurile germanilor, făcându-și drum până la garda lui Frederic. În încăierarea care a urmat, purtătorul stindardului imperial a fost ucis iar Frederic a căzut de pe cal, toți ostașii crezând că el a fost ucis. Atacată de dușmani din ambele părți și crezând că împăratul este mort, armata germană s-a retras la Pavia. Numărul ucișilor în
Bătălia de la Legnano () [Corola-website/Science/327171_a_328500]
-
exprimat în unanimitate dorința de luptă împotriva polonezilor și aprobarea pentru organizarea fără întârziere a unei expediții militare. Bogdan Hmenlnițki a fost ales solemn în funcția de hetman. În cadrul unei ceremonii, atamanul taberei i-a înmânat hatmanului însemnele puterii - bunciucul (stindardul), bulawa (buzduganul) și drapelul cu însemenele heraldice. În cadrul acestei întâlniri s-a hotărât ca 8.000 de cazaci să plece în marș din Sici, în vreme ce restul aveau să rămână aici ca rezervă. În timpul pregătirilor de luptă, au sosit în misiune
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
pentru acești tineri neintegrați, în sensul în care ei își legitimează sentimentul de inadaptare canalizându-l spre o cauză sacră, în acest fel ai răzbunându-se pe societate și salvându-și sufletele. Acest dublu scop este realizat prin mobilizarea sub stindardul Islamului: ei luptă unei societăți care nu i-a acceptat niciodată, respectiv pentru o religie împotriva căreia simt opoziția întregii lumi occidentale. Trecând prin filtrul lor cognitiv această luptă înalță cauza lor, aducându-le demnitatea decare au fost privați în
Radicalizarea islamică () [Corola-website/Science/329082_a_330411]
-
din mediul familiei lui Osman, cunoscându-l pe Šayḫ Ede Balī, socrul lui Osman. (eponimul dinastiei otomane). În primele secole ale Imperiului Otoman, sultanii au menținut legături strânse cu membrii ordinului Bektași. Astfel Murad II este cel care a făurit stindardul sanctuarului fondatorului ordinului, din 1600 de piese de aur, în timp ce Bayazid II a recondiționat acoperișul acestui sanctuar. În timpul lui Selim I (1512-1520), lăcașul central este închis, ca urmare a influenței tot mai puternice a doctrinei heterodoxe a Kɪzɪlbașilor, fiind redeschis
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
din Siria. S-au constituit societăți secrete, dar și publice, în centru teritoriului arab, cât și în afara acestuia. Din punct de vedere a unor politicieni sirieni ai timpului, perioada 1934-1938 a fost plină de entuziasm și dorința de unire, sub stindardul arabismului, pentru arabii care trăiau fără patrie. Fortificarea și consolidarea formațiunilor evreiești cu imigranți în teritoriul Palestinei a agitat și incitat, tot mai mult, populația araba palestiniana cu care s-au solidarizat și statele arabe vecine și nu numai, ceea ce
Conflictul israeliano-palestinian () [Corola-website/Science/332000_a_333329]
-
a Ducelui de York, "Royal Prince" 100, care inițial se afla oarecum în vânt față de restul diviziei sale cu excepția navei "Victory" 82, aflată imediat la pupa. Nave incendiare au fost consumate fără efect de ambele părți. Zărind ușor de departe stindardul Ducelui de York, De Ruyter i l-a arătat timonierului său: ""Acesta este omul nostru!"". Lângă De Ruyter, pe covertă stătea Cornelis de Witt, suferind de gută, așezat pe un scaun îmbrăcat în purpură și înconjurat de o gardă de
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Haakon a trebuit să poarte o luptă acerbă la Avaldsnes împotriva fiilor lui Eric. Bătălia ar fi fost la Bloodheights (Blodheia), regiunea primind acest nume în urma acestui eveniment. Haakon a câștigat bătălia de la Rastarkalv (aproape de Frei) în 955. Prin plasare stindardelor de-a lungul creastei, a dat impresia că armata sa era mai mare decât părea în realitate. El a reușit să-i păcălească pe fii lui Eric și să creadă că aceștia sunt depășiți numeric. Danezii au încercat să fugă
Dinastia Hårfagre () [Corola-website/Science/331148_a_332477]
-
Haakon a trebuit să poarte o luptă acerbă la Avaldsnes împotriva fiilor lui Eric. Bătălia ar fi fost la Bloodheights (Blodheia), regiunea primind acest nume în urma acestui eveniment. Haakon a câștigat bătălia de la Rastarkalv (aproape de Frei) în 955. Prin plasare stindardelor de-a lungul creastei, a dat impresia că armata sa era mai mare decât părea în realitate. El a reușit să-i păcălească pe fii lui Eric și să creadă că aceștia sunt depășiți numeric. Danezii au încercat să fugă
Haakon I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331146_a_332475]
-
celor de la SBS să participe ca si interval act al celei de-a doua semifinale. O zi mai tarziu, Jessica Mauboy a fost aleasă din interiorul televiziunii să câte pe scena din Copenhaga melodia să „Șea of Flags” (Mare de stindarde). SBA a debutat oficial în concurs cu Guy Sebastian și melodia să „Tonight Again”. Pentru a nu reduce șansele celorlalte țări de a avansa în finală, ORF a hotărât că Australia să intre direct în finală, de unde a ieșit cu
Australia la Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/335122_a_336451]
-
ale familiei Qutb, două ale profetului Dawud (David) păstrate de familia Dajani-Dawudi, două verzi ale profetului Musa, aflate în sarcina familiei Yunus-Huseini și un alt steag, de asemenea al lui Musa, deținut de familia Qulaybu. Steagurile fuseseră scoase din „Casa stindardului” („Dar Al Bayraq”) aflată pe aleea Muftiului - Aqabat al Mufti, casă care aparținea familiei Raghib-Huseini. Dupa ce a străbătut Tarik al Mujahiddin, Cortegiul ieșea din Orașul Vechi prin Poarta Leilor sau Sf.Ștefan (Bab al Asbat). În fața flamurilor mărșăluia o
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]