1,063 matches
-
EXISTA Ca de obicei, un răspuns parțial este oferit de istorie. În țări unde practica alegerii reprezentanților exista deja, reformatorii democratici au întrevăzut o ocazie extraordinară. Nu au considerat necesar să înlăture sistemul reprezentativ, în ciuda originilor sale suspecte și a sufragiului restrîns, exclusivist pe care era întemeiat. Ei au crezut că, prin extinderea bazei electorale, legislativul sau parlamentul ar putea fi transformat într-un corp mult mai reprezentativ, care ar sluji scopuri democratice. Unii dintre ei au văzut în reprezentare o
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
the Thirties (New York: Macmillan, 1968), de la 252, și din compilația din 1989 a eminentului istoric rus Roy Medvedev (New York Times, 4 februarie, 1989, 1). 2 O excepție importantă au fost Statele Unite, unde au fost impuse limite de facto asupra exercitării sufragiului cetățenilor negri din statele sudice, pînă la adoptarea și aplicarea Civil Rights Acts din 1964-1965. 3 Pentru a analiza subiectul mai profund, vezi James S. Fishkin, Tyranny and Legitimacy: A Critique of Political Theories (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1979
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
ai fi, ar fi ușor pentru dumneata să te depășești, acordând mai multă atenție mijloacelor acestea pe care le risipești; îmi argumentezi cu succesele dumitale răsunătoare și cu cele pe care mi le-ai adus; susții împotriva mea părerea și sufragiile prietenilor dumitale; susții împotriva mea autoritatea D-lui de Voltaire, care și el își recită versurile cu emfază, și care pretinde că versurile tragice vor, în declamație, același fast ca în stil; iar eu nu am alt argument decât un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cei care-și asumaseră puterea și promiseseră să-și îndeplinească mandatul erau incapabili de acest lucru. Pînă la urmă, cei care au suferit au fost majoritatea celor nevinovați, a căror vină era credulitatea. Iorga a condamnat și "caracterul copilăresc al sufragiului universal într-o perioadă cînd este nevoie de oameni adevărați pentru rezolvarea problemelor"213. Maniu și Iorga au avut o soartă comună. Amîndoi erau de o integritate ireproșabilă, amîndoi erau lipsiți de abilitate politică și erau inflexibili în privința idealurilor lor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de o confruntare între colonelul Marinescu și Mihalache, ci între un guvern bazat pe integritate constituțională și felul de guvernare susținut de Carol. Iorga s-a alăturat fără rezerve poziției regelui. Iată ce editorializa el în aceste zile: "În sistemul sufragiului universal, dl Mihalache este cu adevărat un om mare". Pe măsură ce zvonurile despre lucrăturile colonelului Marinescu deveneau tot mai alarmante, Iorga a scris un editorial șfichiuitor intitulat Sfînta corupție. Simțind probabil incongruitatea rolului său, Iorga începea prin a sublinia că locul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un control și o inițiativă considerabile În definirea liniei politice, precum și superioritate absolută asupra prim-ministrului, pe care Îl putea numi și demite practic după bunul său plac. De Gaulle a propus ca președintele republicii să fie ales direct, prin sufragiu universal (iar nu de către Adunare, ca până atunci); acest amendament la Constituție a fost aprobat cu entuziasm Într-un referendum, la 28 octombrie 1962. Susținut de instituții, de trecut și de personalitatea sa - precum și de amintirea colectivă a alternativei -, președintele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar 50%. Nu cifrele În sine sunt remarcabile: Partidul Socialist Austriac a avut ocazional un succes comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din 1951, laburiștii lui Clement Attlee au primit 48,8% din voturi (deși conservatorii, cu mai puține sufragii, au obținut mai multe locuri În parlament). Remarcabilă este constanța lor. An de an, partidele social-democrate scandinave au primit peste două cincimi din votul concetățenilor, rămânând la guvernare zeci de ani fără Întrerupere - ocazional În fruntea unei coaliții cu parteneri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mână de politicieni de altfel experimentați (printre care fostul prim-ministru Pierre Mendès-France și viitorul președinte François Mitterrand) au declarat În pripă falimentul autorității: puterea era a nimănui. Declarații periculoase și iresponsabile: după cum nota Raymond Aron, „un președinte ales prin sufragiu universal nu poate fi dat afară ca un rege”. De Gaulle și Pompidou au profitat imediat de greșelile stângii. Ei au avertizat că o lovitură de stat comunistă amenință Franța 17. La sfârșitul lunii mai, de Gaulle a anunțat alegeri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate deosebită - nicăieri În altă parte impozitele nu erau atât de mari sau serviciile publice atât de dezvoltate - și nici un alt partid cu cauză unică din afara regiunii nu a egalat succesul partidului lui Glistrup, care a obținut 15,9% din sufragii la alegerile naționale din 1973. Dar partidele anti-impozit nu erau noi. Modelul lor era partidul lui Pierre Poujade, Union de Défense des Commerçants et Artisans (UDCA), fondat În 1953 pentru a-i proteja pe micii comercianți Împotriva impozitării și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1979 să aibă reprezentanți proprii În parlamentele a două landuri. Patru ani mai târziu, după al doilea șoc al petrolului, numărul voturilor obținute În alegerile federale din 1983 a crescut de la 568.000 la 2.165.000 (5,6% din sufragii), aducându-le pentru prima dată reprezentarea În parlament (27 de locuri). În 1985, „verzii” erau deja Într-un guvern regional important, la conducere aflându-se Hesse În coaliție cu Partidul Social-Democrat (iar tânărul politician ecologist Joschka Fischer era ministrul Mediului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alături de Haider, covingerea că „muncitorii cu viză temporară” și alți străini din Austria aveau prea multe avantaje și privilegii. Influența lui Haider a ajuns la apogeu la sfârșitul secolului XX, În urma alegerilor din octombrie 1999, când partidul său a primit sufragiile a 27% din electoratul austriac, Împingând Partidul Popular pe locul al treilea și ajungând la 290.000 de voturi distanță de socialiști, aflați pe primul loc. În februarie 2000, Partidul Popular a format un guvern de coaliție cu Partidul Libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
impuse, însă, o restricție. Nu trebuiau aleși Maniu, Brătianu sau Nicolae Lupu, liderul Partidului Democrat Țărănesc 303. Byrnes și Bevin acceptaseră condițiile și conveniră ca după lărgirea guvernului să se desfășoare "alegeri libere și necondiționate", "cît mai curînd posibil, prin sufragiu universal și vot secret". La alegeri puteau participa toate partidele și guvernul român avea să dea "asigurări" privind libertatea presei, a exprimării, a religiei și a asocierii. Îndată ce guvernul se va fi lărgit și va fi dat aceste asigurări, Washingtonul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
acesta acceptă să-i includă în guvernul Groza pe Emil Hațieganu, un național-țărănist și pe Mihail Romniceanu, național-liberal, în calitate de miniștri fără portofoliu 313. Pe 8 ianuarie, Groza a anunțat desfășurarea unor alegeri generale, în "cel mai scurt timp posibil", prin sufragiu universal și vot secret, cu participarea tuturor partidelor democratice și antifasciste. El le-a garantat lui Harriman, Kerr și Vîșinski că regimul său asigură poporului român libertatea presei, a religiei, cea de exprimare și de asociere 314. A doua zi
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]