1,250 matches
-
discutăm problema aceasta, bulibașă, dacă vrei. - După voia dumneavoastră! Deocamdată, vă aștept la nuntă, duminică... așa, cam la vremea când soarele se ridică de vreo două prăjini pe albastrul cerului. - Voi veni neapărat! Văd că dumneata ești înzestrat cu multe tâlcuri ale vieții și această știință ce nu se află în cărți îi poate prinde bine chiar și unui avocat. - Domnule, domnule, dacă voi avea un proces, musai am să vă rog să mă apărați dumneavoastră. Aveți ceva care nu au
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
deopotrivă coborâre și rupere din timp, cult al arhaicului potrivit în formele unei modernități ce anulează granițele spațiale și timpul linear. Aceste două pasiuni ale autorului simbologia "totemică" (vezi bestiarul fabulos din Grădina de dincolo) și colajul intens vizualizat de tâlcuri ale omenescului infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că inițiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent. Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
găsise un obiect pe care îl cărase acasă. îl privise atunci cu luare-aminte, zile în șir, dar nu putuse să-i dea de rost și-l abandonase într-un colț al camerei. Abia acum i se păru că-i deslușește tâlcul. Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra în ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau alt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
milițian și întrebat batjocoritor dacă în satul lui mai sunt proști. Răspunsul e că „Toți proștii din satul lui s-or dus la miliție”. Mai clar de-atât nici că se putea... Și tot pe atunci circula o ghicitoare cu tâlc despre deosebirea dintre un tren personal și un milițian, cu răspuns pe măsură: „Trenul personal avea atunci trei clase și milițianul numai două”, ulterior au făcut studii universitare la drept. Păcală se arată ironic, sarcastic cu activiștii și vremurile din
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
bine, că vine lovitura de grație. Poezia asta e cu cheie, mă, dar trebuie să-ți arăt eu drumul, ca să mergi pe el... E o "poezie-acrostih!" ― Mie nu-mi vorbi păsărește, că nu pricep! ― Acrostihul, mă, e o poezie cu tâlc. Dacă citești inițialele fiecărui rând de sus în jos, îți dă un nume, o gândire, în sfârșit, ce vrea poetul respectiv. De obicei se fac acrostihuri cu numele ființei iubite. Ionescu Cornel habar n-are de ce ascunde-n ea poezia
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Tânărul părea descumpănit, căci Înțelesese zădărnicia alegerii sale. Dacă Maestrul considera că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu‑i mai rămânea altceva de făcut decât să se retragă. Acel ultim cuvânt părea Însă să aibă un anume tâlc, poate chiar o semnificație nefastă față de cel din Vară și pustie. (Dacă nu te hazardezi să Îmbini cele două forțe contradictorii, cea morală cu cea poetică, atunci retrage‑te. Cultivă‑ți grădina cu varză, iar trandafirii Îngrijește‑i doar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dugheană mai răsărită, mă întreabă: Vezi dugheana aceea? E a „Tofanei jupînesăi răposatului Ilie ce au fost spătar mare”. Și ce-i cu asta, părinte? Afară de faptul că e mai arătoasă, încolo seamănă cu toate celelalte. Dar poate ascunde niște tâlcuri... Este o pildă de împresurare din partea unui vecin. Tofana a avut noroc, pentru că, plângându-se lui vodă Nicolae Alexandru (Mavrocordat), la 3 mai 1713 (7221), a primit carte de împuternicire ca să o stăpânească în voie fără nici o asuprire. Dar ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
penaje. Gata să se prosterne dinaintea Vânătorului O'Piatră, Profesorul glăsui: O!... limbă magică, aurită fii de gloria științei! Vânătorul așteptă ca Albert să se reculeagă din faza lui de proslăvire. Nu e așa, Albert rosti el cu dezmierdare că tâlcul acestei pravile umple de desfătare pe cel ce o aude? Profesorul nu-i dădu răspuns, mărginindu-se să primenească, în înzecite păreri de cuget neexprimat, baia lui de reflexii noi. Între modestie și triumf, Vânătorul continuă interogațiile adresate Profesorului: Taci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
poate că duhuri din rovinele negre ți-au tulburat simțurile, îndemnându-te să-ți faci singur rău? Sau știi tu ceva ce eu nu pricep? O, înțeleptule Vânător O'Piatră, trebuie să-ți spun că aceste scrijelituri sunt semne ale tâlcului baladei ce mi-ai istorisit-o cu atâta generozitate frățească. Mă iartă, rogu-te, dacă am făcut ceva ce nu se cuvine, dar tare aș vrea să țin minte cele ce mi-ai dezvăluit și tare aș mai vrea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens plecarea ? până la zbor mistic: La cei răi nu-mi voi spune, nici la cei buni secretul. A gândului esență în verb sărac ar fi. Eu văd un loc mirific, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un sân a conceput": Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dau. * Se fură din codru „ca-n codru”, De stau cruciți că munții fug, Iar ape, chiar din micul Lotru, Din care tot avutul sug. 16 decembrie 2004 PÂNĂ CÂND TOT AȘA, OARE? „Șeful” nostru savantlâc Ne-a vorbit fără de tâlc. Întrebat ce-a vrut să spună, S-a pornit ca o furtună. Și atunci am priceput: Era demn de-a fi tăcut; N-aveam cum roata a-i unge - „Șeful” știe doar a-mpunge. Este tare-n adevăr, Tare cât
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
place. P-alese, cât mai avem, că nu i-am găsit pă moștenitorii ăialanți. Sau nu vrea să vină! Părintele Macovei făcu speriat semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs. Se lăsă pe spate, cu tot cu scaun. Râdea sacadat, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în alta alunecând și mă întreb cu stupoare: suntem noi sau altcineva trăit-a în noi exultând? atâta sunt sunt doar lumina ce mă miruie în creștet, atâta mi-e rostul și arătarea. ascuns în înalt, în taină se deapănă tâlcul. tot ce ajunge la mine sunt zvonuri și ecouri prelungi ce mă cutreieră de nebune, din pace mă scot, mă înseamnă cu vagi rune. de încerc să citesc din povestea în grabă-ngropată, mi se face a somn, a privire ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
e trupul tău, lumină a amiezii, fierbinte răsuflarea ta, de broboneala sudorii ca de un țipăt se atârnă și-n plâns hohotitor, necontenit, îneacă zidurile plângerii din fiecare dintre noi. cristalin opalescent de cataracte, enigmatic și îngropat în imagini cu tâlcul pecetluit, ochiul tău, lumină a înserării, ne înghite în zer de albastru violet și astfel stăm, înfipți în ochiul amorțit, cristale mate și moi, până ce visul ne varsă în alt răsărit. pietrele noaptea visez că pietrele mele se mișcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
surori. tot aurul singurătatea literei e aspră, înțepătoare ca un spin, ce vor cuvintele s-ascundă e zarva ce domnește-n scrin. în scrinul ce le-adăpostește ca pe-ustensile de tâmplar, ce-n aerul cel dens cioplește povești cu tâlc, povești cu har. limbajul brut, crescut din mlaștini, e candid și zemos, cu nuferi grași ce stau să odoreze totul de în lumină mare-i lași. limbajul fin, cel pomădat cu umbre și sulemeneli dibace, e chinuit și hurducat, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
ieșea un ou rece și albastru ca o banchiză polară. în transparența lui scria, cu semne vechi, cuneiforme, trei rânduri dintr-o poveste amară. în vis știam povestea pe de rost, iar ce scria în oul ce plutea, era chiar tâlcul visului, care, firește, îmi scăpa. muzici săltărețe și moi îl săltau ritmic, departe de mine-l duceau și-n vremea aceasta, subțire ca un pipirig, cu ochii sloi și oasele prelinse, mă prefăceam într-o boare de frig. plouă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
rostogolesc de-a lungul iernii, subțirică, temătoare, aurită, ca o geană de lumină dispărută-ntr-o clipită. caii din copilărie vin pe înseratul vieții, în trap tandru, îmi dau ocol, răscolesc țărâna curții, de rămâne-n urma lor semnul unui tâlc ascuns ce-i înscris adânc în mine chiar de pasul lor domol. hrană dulce-amară ce frumos cu privirea mă alini, cât senin e în înaltul din iris, ce soare lichid îți curge prin gândul ce-l trimiți către mine, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
stare să facă”. Pentru Caragiale amanuntele nesemnificative sunt „alunițe istorice” iar analizele psihologice sunt „marafeturi uzate” și nu trebuie aplicate în practica creației. Principiul adecvării personajului cu mediul, al legăturii artei cu realitatea este exemplificat printr-o povestire plină de tâlc despre viziunea artistului (un școlar pus pe șotii) asupra pofesorului cu riglă și nas mare: „el puțin ne importă - ce simțim noi la vederea lui, aceea importă și aceea o avem aici întreagă”<footnote Ibidem, p. 37. footnote>. Cultul senzației
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Zinei Parisul. Și pentru mine orașul ăsta rămăsese misterios ca un copac secular. Era și orașul tuturor posibilităților și al recordurilor (jocul nostru din copilărie, când ne trăgeam căciulile pe ochi spunând Așa-i noaptea, la P. poate să aibă tâlcul lui... ), al infecției, al podurilor peste Sena, de unde nimic nu te ține să te arunci în necunoscut... Chiar pe chei stă îngenuncheat, la opt dimineața, înainte ca traficul să devină ucigător, un tip cu barbă de artist sau de evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trăgea ca un școlar în veceu. După întâlnirea asta, dimineață, la sacou și cravată, pe când își soarbe pripit cafeaua și încet țigările, nu mă pot abține să nu-l privesc cu un fel de zâmbet misterios în colțul gurii, cu tâlcul: Mai știu ceva despre tine, te-am văzut azi-noapte!) Fiindcă de multă vreme am somnul prost, în aceste reprize scurte, populate de morți, tata, bunicii, chiar mama tatei pe care n-am cunoscut-o, un coleg de bancă din generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
m-am pomenit cu Mihaela. Nu m-așteptam să-i placă atât de mult locuința și grădinița. S-a aruncat fericită în brațele mele: ― Ah, dacă am avea o căsuță ca asta, nimic n-aș mai râvni. Am sesizat numaidecât tâlcul vorbelor ei. ― Vom avea, Aimée, poate una și mai frumoasă. Numai tu să mă iubești. ― De tine atârnă asta. Pe o femeie o cucerești ușor, dar o păstrezi greu. La drept vorbind, nu-mi plăcea să discut această problemă. Nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vecină i-ar fi zis: -Tu, copchilo, ești lucrătura diavolului! Bunica cu înțelepciunea-i caracteristică, o mângâia și o încuraja, zicând: -Mai bine să fii mândră că ești frumoasă și lasă lumea să vorbească, bine că-i adevărat. Magnolia neînțelegând tâlcul vorbelor bunicii o întrebă: -Cum vine asta mambătrână, eu sunt așa cum zice țața Marghioala, sunt lucrătura celui necurat? -Nu, fata mea, îi răspunse bunica, altceva trebuie să înțelegi, că ești frumoasă fiindcă așa a vrut Dumnezeu. Ș-apoi acele persoane
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
era nelipsitul din strană, participând cu suflet la toate slujbele. Fără să mă-ntrebe de ce vălul tristeții predomină existența mea, într-o zi mi-a zis: -Nepoate, nu lăsa tristețea să-ți macine sufletul crud. Deși n-am înțeles atunci tâlcul vorbelor unchiului meu, am negat cu vehemență. -Dumnezeu o să te ajute, a continuat el cu toată negarea mea, să depășești anii mei și-ți vei da seama cum se ascultă șoapta vântului. Fără să-mi permită să-mi desfac buzele
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
marile puteri la împărțirea zonelor de influență. Dar, mai ales, mi-am pus lot felul de întrebări "puerile" (vor zice specialiștii). Ce vroia să însemne pasiunea lui Eros pentru jocul de zaruri? Că dragostea e o chestiune de noroc? Ce tâlc are legenda după care statuile lui Dedal fugeau noaptea din grădini dacă nu erau legate? Sau cum se face că într-o Grecie în care Icar și-a permis cutezanța nebunească de a zbura spre soare, folosind niște aripi lipite
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]