KorAP: Find »[drukola/base=tătar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...193 >

4,810 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

veche rusă consemnează că, după înfrângerea ungurilor, tătarii s-au luptat cu românii: "Tătarii au izgonit pe unguri la Dunăre și s-au războit și cu valahii". Cronicarul francez Philippe Mousket, contemporan cu evenimentele, spune că "a venit veste despre tătari..., cum că regele din țara vlahilor i-a învins la o trecătoare"; de fapt, este vorba despre țarul de la Târnovo, conducătorul statului vlaho-bulgar. Prin urmare, conchide Panaitescu, românii au fost cei care au apărat ca obscuri luptători pe cărările munților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obscuri luptători pe cărările munților granița civilizației europene creștine împotriva năvălitorilor păgâni. Ca statut, aflate sub dominația mongolă, teritoriile extra-carpatice locuite de români, Muntenia și Moldova, erau tributare, dar și-au păstrat propria organizare. În ceea ce privește statutul teritoriilor românești stăpânite de tătari, locuitorii din regiunile împădurite și muntoase de la sud și est de Carpați, adică cea mai mare parte a lor trebuie să fi rămas, spune Panaitescu, sub oblăduirea voievozilor români, în schimb, ei au fost siliți să ia parte cu cete

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pradă ale dominatorilor. În sensul acesta, călugării minoriți (franciscanii) notau că în oastea mongolă erau și "creștini din cei răi" sau "trei sferturi din oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală și fiscală, ca tarkan, ilișul (dijma din grâne), sulgiul (darea pe carnea de vite), olak (schimb), cai de olac. În același timp, pe un alt plan, "cataclismul tătăresc" (Iorga

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țigani-aceștia au făcut să treacă asupra lor toată organizarea românilor de la mijlocul secolului al XIII-lea, cu juzii și voievozii acestora, de autoritate autocratică, având dreptul să osândească și la moarte. Pe de altă parte, este o practică obișnuită la tătari (ca și la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la moarte. Pe de altă parte, este o practică obișnuită la tătari (ca și la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obișnuită la tătari (ca și la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români. Canesii se adună aproape săptămânal, un amănunt, este acela că "se aduc fete la acești canesi pentru a câștiga favoarea mongolilor". În plus, prezența unor "vlahi" între mongolii coborâți în Italia este adeverită de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dealtfel, conviețuirea timp de secole sub alți nomazi, pecenegi și cumani, a deprins pe români cu datina turanicilor, "cuceritori prin iureș și dominatori prin hoardă" (Iorga); trăind în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare în acest sens. Dar este cert că, cel puțin douăzeci de ani după aceea, tătarii nu au adus trupe la sud și est de Carpați, nu au preluat controlul politic al zonei, nu era necesar pentru ei în acel moment. Nu avem indicii directe în această privință, dar din informațiile fragmentare și aluziile indirecte putem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe drumul de întoarcere de la curtea hanului mongol de misionarul latin Giovanni Carpini, era român, un reprezentant al populației locale față de noii dominatori. Ca ipoteză, susținerea nu este imposibilă, deși misionarul apusean îl considera pe Olaha între ducii ruteni supuși tătarilor. Pe de altă parte, Rubruck, în descrierea sa, amintește trecerea spre curtea hanului a "rutenilor, blacilor, bulgarilor, a locuitorilor din Soldaia (Crimeea), a circazienilor și alanilor". Acei numiți "blacorum" sunt, în mod cert, români, dar nu știm dacă sunt cei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării sau din sudul ei, din statul Asăneștilor. Dar faptul că, în 1247, anul Diplomei Ioaniților, la numai câțiva ani de la invazie, Cumania nu mai era în stare de dependență față de regatul Ungariei și nici teritoriul Episcopiei cumanilor, ocupate de tătari, ne arată adevăratul statut al acestor regiuni sud-estice. Deoarece întreaga Cumanie fusese revendicată de tătari, iar Episcopia cucerită, în urma luptelor cu oștile formațiunilor politice românești din zonă, rezultă că în aceste teritorii se instalase dominația mongolă. În ceea ce privește Ungaria, aflată timp

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ioaniților, la numai câțiva ani de la invazie, Cumania nu mai era în stare de dependență față de regatul Ungariei și nici teritoriul Episcopiei cumanilor, ocupate de tătari, ne arată adevăratul statut al acestor regiuni sud-estice. Deoarece întreaga Cumanie fusese revendicată de tătari, iar Episcopia cucerită, în urma luptelor cu oștile formațiunilor politice românești din zonă, rezultă că în aceste teritorii se instalase dominația mongolă. În ceea ce privește Ungaria, aflată timp de un an sub ocupația lor, în urma retragerii mongole din 1242, ea a reușit să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instalase dominația mongolă. În ceea ce privește Ungaria, aflată timp de un an sub ocupația lor, în urma retragerii mongole din 1242, ea a reușit să evite atât stăpânirea directă cât și dominația tributară. Aceste dificultăți de a o controla, i-au determinat pe tătari să adopte o politică complexă și subtilă, dar Ungaria a rămas un regat creștin liber, sub tutela papalității, care a ajutat-o să se refacă după invazia distrugătoare din 1241. Dintre teritoriile supuse dominației mongole, cnezatele rusești se aflau într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a Hoardei. O primă acțiune de felul acesta a avut loc în vremea lui Ladislau IV, în 1282, după înăbușirea revoltei cumane. Aceștia s-au refugiat peste Carpați, în teritoriile estice, fiind urmăriți de armata regească în regiunile mărginașe dinspre tătari, unde înaintașii lui Ladislau nu mai pătrunseseră până atunci, adică în teritoriile carpato-nistrene. Pozițiile ungare de la est și nord-est de Carpați au fost pierdute după 1241, dar acestea mai persistau în titlul regilor săi. După recucerirea Constantinopolului, în 1261, bizantinii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
devastări și prădăciuni populației locale. Din corespondența regelui Bela IV cu papa reiese că mongolii ar fi pătruns în Ungaria, în 1247, 1254, 1261, 1263. De fapt este vorba despre distrugeri mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apoi, cu încuviințarea hanului Toqtai, l-au executat. Țarul bulgar a dispus și uciderea patriarhului Ioachim, suspectat ca fiind aliat al mongolilor. Actul lui Svetoslav semnifica într-o privință o tentativă de eliberare de sub apăsătoarea tutelă mongolă, cu toate acestea, tătarii continuau să fie o forță puternică în sudul Dunării. Înfrângerea lui Nogai și a fiului său, Joga, nu a însemnat însă pierderea pozițiilor Hoardei în sudul Dunării, ci a dus la întărirea taberei mongole devotate hanului. Un fiu al hanului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alături de români la luptele din zonă, astfel, conform izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330, în lupta de la Velbujd, împotriva sârbilor, bulgarii au avut ca aliați pe români și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic III între cetele de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania de către noul rege Carol Robert, armatele ungare au putut acționa în teritoriile controlate de mongoli la est de Carpați, unde au avut loc mai multe lupte. Aflăm dintr-un document din 1324, că fusese trimisă o armată înspre "țara tătarilor", condusă de Phynta de Mende, pentru a preveni o invazie a acestora. În același scop, pentru apărarea regatului, între iunie-august 1324, el s-a aflat în sudul Transilvaniei. Deducem că expediția ungurească a avut loc în vara 1324, fiind îndreptată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
imposibil (V. Spinei). Interesată de progresele catolicismului, papalitatea a susținut activ, moral și material, politica est-carpatică a regilor angevini împotriva schismaticilor ruteni și români. Concret, în 1314, papa Clement V acorda iertarea păcatelor celor ce vor muri în luptele cu tătarii și schismaticii. La rândul său, papa Ioan XXII permitea, în 1332, regelui și oștenilor săi ca în vremea expedițiilor împotriva schismaticilor să nu respecte interdicțile alimentare în timpul postului. Tot în 1332, papa ceda regelui Carol Robert, la solicitarea acestuia, o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alți schismatici și necredincioși. În același scop, papa se angaja să remită regelui a treia parte din dijmele ce i se cuveneau din regatul Ungariei pe timp de șase ani. În 1334, papa Ioan XXII proclama o cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea păcatelor celor ce își vor jertfi viața în război, favoare repetată în 1339, la cererea regelui, de noul papă Benedict XII. În 1345, după atacarea Poloniei de mongoli, același papă cerea organizarea unei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
societății locale. În secolul ce a precedat constituirea statului, teritoriile est-carpatice au fost locuite de români, dar și de alte grupuri etnice. Prezența lor pe teritoriul dintre Carpați și Nistru se explică prin prisma unor împrejurări istorice diferite. În afară de mongoli (tătari), care au persistat în sudul și sud-estul Moldovei, după invazia din 1241, și a populațiilor aduse ulterior de ei, ca elemente militare sau meșteșugărești, și alte grupuri etnice s-au stabilit aici. Pe lângă o colonizare spontană, a existat și una

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai vechi-având o fundație bizantină și datând din secolul X, ea este menționată ca Mavrocastro sau Asprocastro (Cetatea Albă). La sfârșitul secolului al XIII-lea, Cetatea Albă era un centru însemnat, iar populația sa era eterogenă: bizantini (greci), români, evrei, tătari, orașul avea o reședință episcopală ortodoxă. Orașul era situat într-un teritoriu stăpânit efectiv de tătarii Hoardei de Aur, cu numeroase frământări politice și militare, în urma dispariției lui Nogai, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Aflată la vărsarea Nistrului în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Asprocastro (Cetatea Albă). La sfârșitul secolului al XIII-lea, Cetatea Albă era un centru însemnat, iar populația sa era eterogenă: bizantini (greci), români, evrei, tătari, orașul avea o reședință episcopală ortodoxă. Orașul era situat într-un teritoriu stăpânit efectiv de tătarii Hoardei de Aur, cu numeroase frământări politice și militare, în urma dispariției lui Nogai, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Aflată la vărsarea Nistrului în Marea Neagră, Cetatea Albă se bucura de o notorietate excepțională, ea este menționată în izvoare scrise și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]