5,159 matches
-
la tavan, ca și cum ar fi așteptat să-i vină de acolo de sus vreun sfat sau, dacă asta era prea mult, atunci măcar ceea ce în general numim o opinie fără angajament. Poate pentru că era izolat fonic și, prin urmare, surd, tavanul n-a avut nimic să-i spună, fără a mai pune la socoteală că, petrecând cea mai mare parte a timpului singur, își pierduse, practic, darul folosirii cuvântului. Comisarul retrăia conversația pe care o avusese cu soția medicului și soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și o clipă s-au privit. N-am înțeles prea bine expresia ei. Citeam în ochii ei un fel de perplexitate ciudată și poate - dar oare de ce? - spaimă. Într-o clipă Strickland întoarse privirile și se uită fără țintă în tavan, însă ea continua să se uite la el și acum privirea ei era de-a dreptul inexplicabilă. Peste câteva zile Strickland începu să se scoale din pat. Era doar piele și os. Hainele atârnau pe el ca zdrențele pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trebui să-și aprindă un trabuc. Ochii i se deprinseră cu întunericul, și acum îl cuprinse o senzație copleșitoare privind pereții pictați. Nu se pricepea deloc la picturi, dar în astea era ceva care-l impresionă extraordinar. Din dușumea până-n tavan pereții erau acoperiți cu o compoziție stranie și foarte complicată. Era indescriptibil de minunată și de misterioasă. Îi tăia pur și simplu respirația. Îi provocă o emoție pe care n-o putea înțelege ori analiza. Simți spaima și încântarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i inima. În jurul priorului, mulțimea cădea În genunchi, și chiar și el Începu să Își Îndoaie genunchii. Glasul Fecioarei devenise dintr-o dată dulce și armonios. Își mișcă ușor capul În sus, ca și când și-ar fi căutat inspirația printre căpriorii din tavan ori ca și când nu ar fi vrut să Își murdărească spiritul cu priveliștea acelei gloate Înfierbântate. - O zi doar, iar apoi se va da curs Înrolării sub stindardul Fecioarei! exclamă Brandan. Pregătiți-vă inimile pentru un drum lung, până pe pământurile necredincioșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care se tot rotea În jurul său. Cum Își permiteau să Împiedice lucrarea justiției cu pălăvrăgelile lor desfrânate? Când avea să coboare mâna lui Dumnezeu ca să le șteargă neamul de pe fața pământului? Instinctiv, Își ridicase privirea spre cer, parcă sperând că tavanul tavernei se va despica, sub o neașteptată ploaie de flăcări. Altminteri, avea să aibă el grijă, și Încă repejor, să le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părea să o fi scris ultima: observații Împrăștiate, Însemnări despre declinația planetei Venus. Într-un colț, zări o umbră roșiatică, ca și când hârtia ar fi fost atinsă de niște degete murdare de sânge. Din instinct, Își ridică privirea În sus, către tavan. Abia bătuse de vecenie, era ora cea mai bună pentru observarea stelei Înserării În toată splendoarea ei. Poate că Fabio urcase pe acoperișul turnului pentru a-și completa observațiile. În sinea lui, Încercă un sentiment de admirație pentru omul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sub aparențele modeste, În acele Încăperi se ascundea un soi de minuțioasă conștiință colectivă a orașului. - Messer Duccio, ce știi de un anume litteratus, Arrigo da Jesi, care de ceva vreme locuiește la Florența? Omulețul ridică bărbia ca și cum ceva de pe tavan i-ar fi atras brusc atenția. Închise ochii și strânse buzele, În timp ce repeta În șoaptă numele acela. Dante avu impresia că parcurgea, cu ochii minții, paginile deschise ale unei arhive misterioase, ascunsă Între faldurile memoriei. - Arrigo... da Jesi. Desigur. Filosoful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a nopții, putea auzi răsuflarea ființei lungite În culcușul acela improvizat, acoperită cu un văl subțire de organza. Formele ei... În acea clipă, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o torță, iar aerul era atât de plin de miasme, Încât orice flacără l-ar fi făcut de nerespirat. În depărtare, Întrezări o galerie ce pătrundea În zid. Începu să Înainteze de-a bușilea, pipăind pereții pentru a se orienta. Tavanul galeriei era atât de jos, Încât Îi silea să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva fragil și prețios. Fiți atenți să nu cadă. Acum, când avea din nou sub ochi plăcile, Își dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șotronul pentru a se strecura în grădini și a culege de acolo cireșe și coacăze roșii. Lysia așteptă în fața treptelor Castelului în timp ce primarul, intrat de unul singur, îi expunea lui Destinat cererea. Procurorul îl primi în picioare, în vestibul, unde tavanul era la zece metri deasupra, în răcoarea pătratelor albe și negre ale pardoselii, care alcătuiau tabla de șah a unui joc început în noaptea vremurilor, în care oamenii sunt pioni și există doar cei bogați, cei puternici și războinicii, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-și relua dansul care aducea cu o pavană atroce. Gulerul rochiei tinerei fete, puțin desfăcut, lăsa să se vadă pe pielea gâtului o urmă profundă, de un roșu ce se apropia de negru. Procurorul mi-a arătat din ochi pe tavan o lustră de porțelan albastru, complicată, având alături o contragreutate de forma globului terestru, de cupru strălucitor, cu cele cinci continente, mări și oceane, apoi a scos din buzunar o cingătoare subțire de piele împletită, cu motive de margarete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
asta ar fi trebuit să fac. Era rolul meu. Dar nu am făcut nimic. Ce mi-ar fi putut spune? Nu mare lucru, fără îndoială. Iar eu rămăsesem în fața lui ca prostul, frământându-mi cascheta, uitându-mă în podele, în tavan, privindu-mi mâinile, fără a-ndrăzni să pun întrebările importante. Și care ar fi fost întrebările astea, până la urmă? El o găsise. Plimbându-se, remarcase fereastra deschisă și văzuse trupul. Se grăbise într-acolo, forțase ușa camerei, care era închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
avusese curajul să o spargă pentru a-i întinde celuilalt mâna. În ceea ce fusese camera mea, își stabilise o tabără de apărare, un mic fort din lucruri uzate și un vraf de ziare puse unele lângă altele, care urca până la tavan. Din fereastră nu rămăsese decât o fantă micuță de unde putea zări clădirea în ruine în care locuia Fantin Marcoire. În apropierea fantei zăceau, pe jos, două praștii din lemn de alun cu elastic de cauciuc, cum își fac puștii neastâmpărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
era o casă, ci doar câteva scânduri înnegrite de ploaie, care doar printr-un miracol obișnuit nu se prăbușeau. O colibă întunecată precum cărbunele, care îi băga în sperieți pe copii, și în care toți credeau că se înalță până la tavan piei împuțite, animale moarte, păsări dezmembrate și șoareci lipiți pe planșete. Nimeni nu intra înăuntru. Am fost acolo, de două ori. Părea de necrezut. Era ca și cum ai fi trecut de porțile tenebrelor pentru a intra într-un tărâm al luminii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și proaspătă ca grâul necopt, în aceeași sală, umblând printre mese și aducându-le băutorilor stacane cu vin de Toul și de Vic. Flăcările lăsaseră locul vălătucilor cenușii care ieșeau din vatră pentru a dansa prin sală, lovindu-se de tavanul afumat. Atunci, Bourrache, cu o încetineală de taur epuizat, a întors chipul spre mine, chipul acela fără nici o expresie, apoi s-a sculat, a întins mâinile mari spre gâtul meu și a început să strângă și să strângă, din ce în ce mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca și cum mi-ar fi spus că avem destul timp. Infirmierele îi spuseseră că trebuie să mă menajeze, să nu vorbească prea mult și să nu mă facă să vorbesc. Rămăserăm astfel câteva momente, privindu-ne, uitându-ne la bomboane, la tavan, la fereastra prin care nu se zărea decât o fâșie de cer, fără pomi, fără dealuri, fără nori. Apoi primarul se ridică, îmi strânse din nou mâna îndelung și plecă. Nu mă anunță în ziua aceea de moartea lui Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sunt, având înaintea mea o imagine deformată a tatălui meu, ca o reînviere grotescă. Într-un colț, un câine mare de ceramică stătea mândru, cu gura larg deschisă, cu colții dintr-un email strălucitor, cu limba groasă și roșie. Din tavan, foarte înalt și aproape de nebănuit, o lustră de cel puțin trei tone sporea sentimentul de neliniște al celui care se găsea dedesubtul ei. Pe perete, cum intrai, un tablou mare și înalt, în nuanțe de crem, argintiu și albastru, înfățișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înroșit în foc... Trebuia să-i pregătească scena, să uite de carnetul cu nume, o repetiție e o repetiție, se face pe scândură, nu? Atârnase în mijlocul camerei trei pânze lungi - cumpărase niște stambă ieftină, purpurie -, le prinsese cu piuneze de tavan, un fel de cameră în altă cameră, construise din trei laturi, o scenă de fapt, așezase în sala palatului, într-un colț, un taburet învelit și el în pânză, pe care era o cămașă roșie, strânsă într-un fel anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
descoperise dintr-o dată că nu citise mai nimic de ani de zile. La Început, Tom D’Invilliers a fost mai curând o șansă decât un prieten. Amory se Întâlnea cu el cam o dată pe săptămână. Împreună, au spoit cu auriu tavanul camerei lui Tom și au decorat pereții cu reproduceri după tapiserii celebre, cumpărate la o licitație, cu sfeșnice Înalte și draperii imprimate. Lui Amory Îi plăcea Tom, fiindcă era deștept și cultivat, lipsit de efeminare sau de afectare. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
niciodată, Amory, să nu mă uiți“. — Drace! a strigat el, poticnindu-se, iar apoi s-a Înecat și s-a prăbușit pe pat, scuturat de un spasm de durere psihică. Un minut mai târziu, a deschis ochii și a privit tavanul. — Tâmpitul dracului! a exclamat dezgustat și, cu un oftat amplu, s-a ridicat și s-a Întins după sticlă. După Încă un pahar, a dat frâu liber luxoasei plăceri a lacrimilor. În mod intenționat, a Înviat amintirea micilor Întâmplări din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
goală, cu scândurile ei așchiate, văzută de deasupra pare o cucoană grăsană adormită în iarbă. Mă și umfla râsul, dar era tare frumos. Ce îmi plăcea însă cel mai mult era bazinul cu apă. Acolo, atmosferă de film de groază. Tavanul era jos, ne aplecam ca să intrăm, era un fel de balustradă și, dincolo de ea, apa. O apă mare, neagră, oarecum mirositoare. De undeva venea un zgomot înnăbușit de motor, apa neclintită părea de smoală. Îmi aduc aminte că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Asta‑i prea de tot! Rainer iese din gândurile sale pentru a intra direct în Hans. În gândurile sale tocmai își spusese: fac ceva pe voi, cu gustările voastre la pachet și burțile voastre umflate, sunt uriaș și merg pe tavan, toți mă vedeți foarte bine, da, da, eu sunt! Smulge clarinetul împachetat din labele lui Hans, lacheul, care tocmai se grăbește să‑l ducă afară, și‑i dă una‑n cap cu cutia clarinetului care răsună și în care instrumentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]