8,384 matches
-
pe care și-o pune orice spectator în fața unei scene: cine sau ce este cel pe care-l văd?, care e natura acestei creaturi?. O întrebare ce ne trimite, fără doar și poate, la caracterul nedefinit, incert, al statutului realității teatrale, la îndoiala esențială (iluzie sau realitate?) ce stă la temelia teatrului. Aceeași întrebare "Who is there?" va reveni, de trei ori la rând, în actul al III-lea din Regele Lear, în episodul furtunii. Nu întâmplător ea e pusă într-
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
de până atunci. Ca și cum întreaga forță a trecutului l-ar mai reține o clipă la hotarul dintre viață și moarte. Iar acest spațiu-frontieră este tocmai spațiul teatrului, după cum dorința unei ultime retrăiri - înainte de eliberarea și de dispariția finală - instituie timpul teatral. Un timp indisociabil de intensitatea amintirilor, de vigoarea unei memorii care, în nÜ, este mai întâi aceea a morților și abia apoi o memorie a celor vii. Căci, pentru ca fantoma să "retrăiască", ea are nevoie de un martor al evenimentelor
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
sufletește pe cel care se plimbă în el, dacă a fost creat în așa fel încât atmosfera diferitelor tipuri de peisaje (melancolic, sumbru, voios, pastoral, idilic, măreț etc.) să provoace o succesiune de sentimente. De aici comparația cu catharsis-ul teatral: privitorul trece în cursul unui spectacol prin atâtea sentimente și senzații, încât iese purificat și înnobilat. În epocă, dorința de a transforma întreg pământul într-un parc englezesc urmărea și transformarea oamenilor în acest mod, ceea ce ar fi avut și
O carte românească de istoria ideilor în Germania by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/9090_a_10415]
-
minunată poveste în imagini a lumii. Cu o tandrețe nesfîrșită!... Amintirile îl absorbeau, îl furau cu totul de lîngă mine. Pleca departe, departe, iar zîmbetul lui mă liniștea. Acolo se simțea bine. Rarisim un spirit ca acesta a dominat cultura teatrală. Și nu numai. S-a apelat la el întotdeauna ca la o instanță majoră. Proiectele lui pentru clădiri care să găzduiască artele spectacolului erau perfect ancorate în ritmul și dinamica actualității imediate. Din toate punctele de vedere. Admirabilă viziune, complexă
Paul Bortnovschi by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9145_a_10470]
-
de texte". Un fel de semi-computer, pentru că avea memorie, funcționa cu dischete și dispunea de un ecran pe care puteau apărea concomitent vreo zece rînduri. Primul meu "traitement de texte" se numea "Brother". La el am scris seria de module teatrale apărute sub titlul Teatru descompus sau omul pubelă. Evoluția rapidă a tehnicii m-a aspirat însă în delirul ei. După "Brother", a urmat un adevărat computer portabil "Compaq", apoi un prim computer de birou, apoi un al doilea, mai sofisticat
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
în schimbare. Pentru că asimilarea tridimensionalului într-un orizont cultural și spiritual esențialmente nonfigurativ a însemnat o repunere în discuție a unui întreg program mental și precizarea unui nou set de opțiuni. Prin sculptură - artă fundamental urbană -, dar și prin mișcarea teatrală și prin viața muzicală, valorile occidentale devin bunuri publice și sugerează o altă coordonată a vieții urbane. Chiar dacă substratul se va revolta mai tîrziu și figurativismul va fi puternic zdruncinat prin fabulatoriu, hieratism, purism sau construcție abstractă, statuarul rămîne o
Artistul și Orașul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9318_a_10643]
-
prelungește creația, este spațiul în care regizorul există ca să observe actorul, să meargă jur-împrejurul lui atent, cu smerenie, dispus să aibă revelații și să învețe să le protejeze. Ea este o parte din viața lui Mihai Măniuțiu, suma experiențelor sale teatrale și umane, o carte teoretică venită din cea mai profundă asumare directă, practică a actului regizoral. Actorul este cel care se începe mereu pe sine: în aceasta constă gloria lui." Formidabil! Cînd renunță la un personaj pe care l-a
În căutarea actorului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9317_a_10642]
-
subtil, că nu prea e nimic nou sub soare, că apa caldă s-a inventat de ceva vreme și ne bucurăm cu toții de binefacerile ei. Faptul că tonul devine ascuțit, uneori, pe ici, pe colo, în cultura noastră, în spațiul teatral, literar și nu numai, iarăși nu e ceva nou. Intoleranța și radicalitatea ei, însă, pentru mine sînt mai recente și greu de acceptat. Nu există decît alb sau negru, lucrurile nu pot fi decît într-un fel și nu altminteri
Totu-i vechi și nouă-s toate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9409_a_10734]
-
ale căror cuvinte sunt acompaniate de o muzică la fel de stranie: dialog ce, permițînd trecerea de la cuvinte la sunete, ne antrenează într-o lume a originilor, o lume secretă a forțelor inițiale, a începuturilor. Un autor își descoperea astfel perfecta împlinire teatrală. Vocea spectacolului și vocea textului se confundă aici. Și, uimiți, noi le ascultam. Dincolo de zidurile fortificate, într-o veche sală de liceu, Jean Pierre Vincent pune în scenă Tăcerea comuniștilor, reluînd astfel proiectul extraordinar realizat la Torino anul trecut de către
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
reconfirmat justețea frazei lui Antoine Vitez care afirma că "se poate face teatru din tot". Dar pentru aceasta e necesar de mult talent, poate mai mult decît de obicei. A părăsi domeniul obișnuit al teatrului e o probă de vocație teatrală! Doar ea îi asigură succesul. Nimic nu e imposibil, dar riscurile sunt multiplicate atunci cînd îți părăsești domeniul. Ariane Mnouchkine revine la Avignon cu Efemerele, spectacol unic în cariera sa. Aici ea nu mai adoptă nici poziția obișnuită a artistului
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
domeniul. Ariane Mnouchkine revine la Avignon cu Efemerele, spectacol unic în cariera sa. Aici ea nu mai adoptă nici poziția obișnuită a artistului implicat, artist acuzator care identifică facil vinovații, nici pe aceea a artistului formalist îndrăgostit de perfecția semnelor teatrale. Nu, de astă dată Mnouchkine urmărește destine individuale, privilegiază intimul și privirea de aproape pe un fond muzical profund liniștitor. Plasați în tribune bifrontale, spectatorii asistă, la cursul vieții care face să apară, în mod succesiv, momente de viață prezentate
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
inserează în paginile lui versuri, proză, eseuri, reportaje, comentarii asupra unor cărți de literatură, de filosofie și de religie, precum și numeroase articole economice. În același timp, semna manifestul avangardist Poezia agresivă sau poemul reportaj, în revista "unu" (1931), un "pretext teatral", Hérode, în limba franceză, în "Contimporanul" (1932), o proză cu aspect modernist, D-l Vam Ex-Înger, și eseuri în "Floarea de foc" (1932). Sporadic, mai colaborează la "Vremea", "Vitrina literară", "Calendarul", "Credința" și "Azi", în ultima dînd la iveală un
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
anii 1930-1933. Justețea ei poate fi pusă la îndoială, nu însă și "sinceritatea" ortodoxismului și a modernismului practicate de poet acum. În afară de manifestul pomenit, Poezia agresivă sau despre poemul reportaj, nelipsit din antologiile mișcării, mai stau sub semnul avangardismului "pretextul teatral" Hérode (tipărit în "Contimporanul"), poemul Reportaj assirian (din "Cuvîntul", 1932), fragmentele din Romanul tînărului Anadam, D-l Vam Ex-Înger, Fata Morgana. Li se poate alătura Prințesa Dactilo, în care însă jocul cu tot ce e convenție literară se mulează prea
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
Cât privește traducerea, am lucrat ani de zile în tandem cu prietenul meu Vlad Russo, răsucind fiecare frază pe-o parte și pe alta, încercând să prindem toate nuanțele și jocurile de cuvinte, rostind replicile la nesfârșit. E un exercițiu teatral formidabil - Vlad chiar a fost actor în prima lui tinerețe. Una peste alta, cred că am făcut o treabă bună împreună, iar în curând vom încheia ediția completă Ionescu. Îmi place scena, îmi place sala - Care dintre cele cinci piese
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
Jonny Răducanu în amestecul de folclor, tradiție și modernitate din celebrele lor "Nocturne" de la Țăndărică. Scena este aproape goală. În fundal, o cortină de fier coborîtă brutal și definitiv îmi dă fiori. În fața ei se va desfășura tot acest discurs-eseu teatral, muzical și coregrafic despre prizonierat și alienare. Fără speranță. Despre conviețuire, despre toleranță și in-toleranță, despre ne-noroc, despre îmbolnăvirea din noi, despre ne-stare și ne-liniște, despre dublul nostru, feminin sau masculin, cu care populăm ființa, spațiul și
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
o suferință propriu-zisă pe care și-o provoacă singur în timp ce o propune și celorlalți ca model. Mijloacele prin care se realizează aceste acțiuni sînt diverse și în afara oricăror prejudecăți. Elemente vizuale și sonore, mișcări scenice și reflexe ale unui ceremonial teatral se asociază și construiesc împreună un discurs care amintește de ritualurile primitive, cînd artele nu erau încă diferențiate. în toată această gesticulație se poate lesne citi o stare de impas și disperare. Ieșirea artistului în stradă, denunțul inutilității de a
Artistul a ieșit în stradă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9571_a_10896]
-
de vedere invocat frecvent, atât în capitolul introductiv cât și pe parcursul lucrării, este cel al lui Jean Starobinski, din Portrait de l'artiste en saltimbanque. De la acesta Ion Pop împrumută sugestia că recursul la "mască" și, în genere, resurecția reprezentărilor teatrale ale creatorului (ca saltimbanc, clovn, bufon etc.) nu pot fi despărțite de conștiința convenției literare, devenind în ultimă instanță modalități deturnate și parodice de a pune problema artei în epoca spulberării tuturor iluziilor. Nu trebuie să se înțeleagă totuși că
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
împrumutat de la Caillois) în legătură cu poezia călinesciană din anii '60, tributară, în bună măsură manipulării ideologice, așa cum nimerită mi se pare demonstrația privitoare la "eliminarea poetului de către discurs" în cazul lui Nichita Stănescu sau cea prin care se urmărește reliefarea dimensiunii teatrale a Liliecilor sorescieni. Remarcabil este și capitolul consacrat lui Mircea Ivănescu, unde se insistă asupra caracterului ipotetic al construcțiilor și mai cu seamă asupra acelor momente privilegiate guvernate de logica interferenței, a amestecului și a încălcărilor de granițe: "Ceea ce transpare
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
cu Jérôme Bel, de la Centrul Național al Dansului București, acesta a teoretizat pe marginea lucrării sale The Last Perfomance. A amintit câțiva gânditori contemporani de la care a pornit, nepomenind însă nimic despre cel mai important reformator al mijloacelor de expresie teatrală, care a fost Grotowski. Numai că, la acesta din urmă, sărăcia de mijloace nu însemna și sărăcie de conținut. Din contră, cu minimum de mijloace se obținea maximum de sensuri. Conferința lui Jérôme Bel, de la a doua întâlnire, a pus
Simplă fiziologie și atât by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9593_a_10918]
-
cotidiane (Contimporanul, Reporter, Vremea, Vitrina literară, Azi, Rampa, Universul literar, L'Indépendence Roumaine, România literară etc.) își face o amplă educație de jurnalist, cu articole social-politice și culturale, note ocazionale, reportaje, interviuri, însemnări de jurnal, anchete, recenzii, eseuri, cronici literare, teatrale, muzicale, plastice, cinematografice etc.1 În acest loc e vorba de accepția încetățenită a gazetăriei, aceea cu un impact mai cuprinzător și mai aproape de viața cea de toate zilele. Eseurile problematice și de critică literară (inclusiv recenzia, cronica, studiul, comentariul
Mihail Sebastian în realitatea imediată by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/9590_a_10915]
-
mea,/ Căci doar eu îl văd, vidros/ Văd de parcă îi miros/ Cu trei nări de la cățea" (Vedenii). Orchestrarea e abilă, deși câteodată la suprafață, fiecare poem își are propria scenografie, iarăși câteodată doar schițată. întregul ciclu este, de altfel, energic teatral. Pe vasta scenă turnantă aceeași rămâne vocea: "Toată noaptea aruncasem versuri/ Pe fereastră, peste oraș în zare./ A doua zi călcam pe sensul lor/ Un curios mers pe mișcare". Materia, în schimb, colcăie, luxuriantă, muncită de metamorfoze: "Călcam pe elefanți
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
însă, și de redeschis, cărțile, - iar ale lui Adrian Popescu nu înșeală nici un moment asupra autenticității "mesajului". Nu e nevoie de vorbe mari ca să ți se transmită imediat acel fior aparte, "larg" fără să-și proclame lărgimea, "sfânt" fără gesticulația teatrală de metanii etalate sumar-hiperbolic. De la Umbria de început la Focul și sărbătoarea (1976), Curtea Medicilor (1979), Suburbiile cerului (1982) până la Vocea interioară (1987), Călătoria continuă (1989) ori Pisicile din Torcello (1997), se rostește aceeași, în esență, laudă a lucrurilor de
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
cel mai dulce din lume, îi spuneam cu blîndețe: ŤBoule!ť". O rasă de compătimit blînd, homunculii... Una din poveștile despre eu, aceea dintre Diana și Emil, are memoria crizelor generației (a se vedea Romanul adolescentului miop), într-o montură teatrală, de scenetă de-o parte imobilă, cu personaje de ceară (rude cu nehotărîții și netrăiții lui Bonciu și Fântâneru), de partea cealaltă absurdă. Filosofii complicate, cum proza n-a cunoscut pînă în anii ei buni, interbelici, și nici atunci pe
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
existența unor personaje problematice" și are meritul de a contura profilul lui Sandu, viitorul erou dilematic din romanele scriitorului. Autorul studiului apreciază mai bine cea de-a doua piesă a lui A. Holban, Rătăciri (1935), care pare să confirme vocația teatrală a scriitorului (în ciuda insuccesului său de la premiera Oamenilor feluriți) și, mai mult decât atât, își dezvăluie strânsele relații cu proza sa, dezvoltând "eternul conflict (...) dintre doi oamnei diferiți, care nu pot trăi nici împreună, nici separat" (p. 135), într-o
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
care concurează serios, din toate punctele de vedere, festivaluri de teatru sau de film. Festivalul Național de Teatru - singurul de acest fel din peisajul supraîncărcat de manifestări de gen - are ca scop fundamental, zic eu, punerea în vitrină a mișcării teatrale într-un anumit interval de timp, o stagiune, un an. Selecționerul nu este producătorul spectacolelor, nu este nici creatorul lor, nu el determină valoarea montărilor și, implicit, nici fața teatrului românesc într-un moment sau altul. Deși una dintre cheile
Festivaluri, festivaluri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7714_a_9039]