1,120 matches
-
rolul națiunii este mai important decât cel al clasei, iar revoluția prevăzută de Brucan are loc mai întâi la nivel politic, național, în cadrul suprastructurii, de abia ulterior coborând în plan social, odată cu prezumtiva emancipare a proletariatului mondial. Exact inversul procesului teoretizat de Marx. Încă o confirmare deci, dacă mai era cazul, a distorsionării leniniste și romantic leniniste a marxismului. Dacă leninismul sovietic a distorsionat atât de mult marxismul, politizându-l și ideologizându-l deopotrivă, leninismul romantic a făcut pași mult mai mari
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de operare al neorealismului, care insistă asupra celui de al treilea nivel de analiză în RI, acela al structurii internaționale. Însă, așa cum am menționat deja, perspectiva pe care o dezvolt în cadrul acestui studiu pornește de la nivelul al doilea de analiză teoretizat de Waltz, acela al structurii interne, politico-economice, a statelor. Asta din punctul de vedere al teoriilor pozitiviste, clasice, a RI, a căror carențe le-am detaliat la începutul capitolului. Leninismul romantic se pretează însă cel mai bine la o abordare
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
considera leninismul romantic un mod de producție tributar, în ciuda indiscutabilei sale modernități, în care tendințele de centralizare au fost impuse de la început și unde nu există abateri oricât de mici de la această regulă. Aici ne vine în ajutor și "neotradiționalismul" teoretizat de Kenneth Jowitt (1993), exemplificând corupția și relațiile personale care distribuie puterea în interiorul regimurilor leniniste târzii, într-un mod asemănător cu comportamentul economic, politic și social al lorzilor feudali din evul mediu. Dar nici modelul teoretic al lui Wolf, fundamentat
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
practica poate fi analizată și descrisă pe baza unei/unor teorii, iar teoretizarea este o generalizare a unor experiențe practice 1. Dar aceasta presupune ca practicienii să devină conștienți de locul și importanța teoriei, să aibă abilitatea de a-și teoretiza munca, iar teoreticienii trebuie să ia ca punct de pornire în teoretizare și în cercetare pentru validarea formală, situațiile și problemele actuale din practică. Introducem, astfel, rolul celui de-al treilea element, cercetarea. Aceasta clarifică, prin investigare sistematică, relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
care arată că, dincolo de etapa operațiilor formale, gândirea umană se dezvoltă, parcurgând o nouă etapă. De fapt, Arlin redenumește etapa piagetiană a operațiilor formale ca fiind etapa de rezolvare a problemelor (accentul este pus pe căutarea soluției unei probleme) și teoretizează o nouă etapă (a cincea) numită „de punere a problemelor”, caracterizată prin gândire creativă vizavi de problemele descoperite (Arlin, 1975, p. 603). Alți autori, precum Pascual-Leone (1983), Basseches (1984), Kramer (1983, 1989), consideră gândirea dialectică un stadiu diferit al dezvoltării
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
practica poate fi analizată și descrisă pe baza unei/unor teorii, iar teoretizarea este o generalizare a unor experiențe practice 1. Dar aceasta presupune ca practicienii să devină conștienți de locul și importanța teoriei, să aibă abilitatea de a-și teoretiza munca, iar teoreticienii trebuie să ia ca punct de pornire în teoretizare și în cercetare pentru validarea formală, situațiile și problemele actuale din practică. Introducem, astfel, rolul celui de-al treilea element, cercetarea. Aceasta clarifică, prin investigare sistematică, relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
care arată că, dincolo de etapa operațiilor formale, gândirea umană se dezvoltă, parcurgând o nouă etapă. De fapt, Arlin redenumește etapa piagetiană a operațiilor formale ca fiind etapa de rezolvare a problemelor (accentul este pus pe căutarea soluției unei probleme) și teoretizează o nouă etapă (a cincea) numită „de punere a problemelor”, caracterizată prin gândire creativă vizavi de problemele descoperite (Arlin, 1975, p. 603). Alți autori, precum Pascual-Leone (1983), Basseches (1984), Kramer (1983, 1989), consideră gândirea dialectică un stadiu diferit al dezvoltării
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cursul vieții, mai târziu, am povestit asta multor studenți, care voiau să joace neapărat Hamlet sau Romeo. Să mă întorc la Alexa Visarion, la caietul lui de regie, care în timp l-a marcat, în raport cu colegii lui. A scris, a teoretizat, a explicat, a dezbătut, a întors pe toate fețele partea lui de teatru. A definit și a explorat spații noi, care ar fi trebuit să provoace noi formule... Mi-aduc aminte cât m-a marcat un spectacol făcut de el
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Ancăi de a-și verifica propria convingere asupra vinovăției lui Dragomir și de a răzbuna moartea primului ei soț este potențată la maximum în filmul lui Alexa Visarion; nici o clipă personajul nu se abate de la această linie pe care a teoretizat-o și Eugen Lovinescu; criticul socotea că Năpasta "pornește de la o problemă sufletească", este "o dramă pornită dintr-un postulat psihologic", Anca și Dragomir "fiind simple expresii psihologice". Cei doi eroi ai piesei sînt exponenții unor sentimente abstracte, zice Lovinescu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
retrospecției analitice, al întoarcerii de la efecte către cauze (ceea ce pare o deconstrucție, fiind de fapt o reconstrucție analitică). Rezultatul minunat al acestei katabaze este personajul, care se naște treptat din confruntarea cu acțiuni/evenimente deja consumate. Altfel spus, (cum spendid teoretizează Ion Vartic în "Ibsen și teatrul invizibil"), "drama analitică rezidă în perso najele ei", în tensiunea autoanalizei și în transformarea de sine a acestor personaje. Și fiindcă în filmele noastre comuniste personajele importante mergeau fără să înainteze, Alexa Visarion (regizor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a Unchiului Vanea, cu toate montările de până acum simultan... Poate atunci voi scăpa de vârste și voi putea ajunge, așa cum am ajuns cu Procurorul, la o singură soluție scenică. (...) Încercând să cuprinzi multitudinea de valențe ale artei actorului, ai teoretizat la un moment dat și un concept propriu: teatrul de stare. Din perspectiva experienței acumulate, cum definești astăzi teatrul de stare? Teatrul de stare încerca să surprindă complexitatea artei actorului, care nu se poate reduce la un simplu enunț. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
unei discipline de sine stătătoare și care se numește psihogenealogie, apărută acum aproximativ patru decenii și care cumulează atât virtuți de diagnoză, cât și de psihoterapie. Printre pionerii acestei prețioase orientări menționăm pe I. Böszörmenyi-Nagy (apud Mitrofan, Stoica, 2005), care teoretizează conceptual de „loialitate familială invizibilă”(mecanismul prin care un membru al familiei se identifică inconștient cu unul dintre antecesorii săi care a murit tragic), A. Ancelin Schutzenberger (1978), care decelează prezența unui „sindrom aniversar”, conform căruia, pe filieră transgenerațională, la
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
ai rezilienței, așa cum apar în urma unor cercetări. încercăm să nu pierdem din vedere ideea diferențelor care există, cu toate că acestea sunt mai puțin studiate până acum. Reziliența, adesea utilizată ca substitut al conceptului de factori de protecție, a fost cercetată și teoretizată în legătură cu evenimentele traumatice ale vieții, evenimente adverse unei dezvoltări sănătoase a individului. Astfel de evenimente erau studiate datorită potențialului lor de a conduce la apariția unor manifestări de tipul stresului posttraumatic sau al unei varietăți de manifestări psihopatologice, de tipul
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
a controla situația și a-i face față. Strategiile de coping sunt construite, planificate conștient de persoană. Uneori sunt considerate varianta pozitivă a mecanismelor de apărare, conducând la soluționarea rezonabilă a situațiilor de disconfort sau suferința. Strategiile de coping sunt teoretizate din perspectivă comportamental-cognitivistă. Ele se bazează pe cunoștințe, pe ceea ce individul a învățat, pe eficiența proceselor cognitive care reușesc să orienteze soluții, dar au la bază o motivație pozitivă de a nu ceda, de a face față, de a-și
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
o politică este din ce În ce mai mare și nu poți identifica, În final, un actor a cărui influență să fi fost decisivă. Modelul lui Heclo este Însă parțial contestat. Richardson, Jordan, Walker, Marsh, Rhodes (apud Richardson, 1996) sunt de acord cu rețelele teoretizate de Heclo, dar, afirmă ei, acestea nu sunt unicele responsabile pentru elaborarea unei politici. Dacă ne limităm la rețele, neglijăm importanța unor instituții, precum Comisia sau Consiliul de Miniștri, care au dezvoltat interese proprii. Rețelele, conform autorilor menționați, răspund mai
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
sunt Curtea Europeană de Justiție și Consiliul European, iar raționalitatea care stă În spatele unor astfel de decizii este politică sau legalistă. Deciziile luate la acest nivel sunt explicate cel mai bine prin intermediul macroteoriilor de tipul neorealismului și neofuncționalismului. Neorealismul 1, teoretizat de Kenneth Waltz În Theory of International Politics (1979), a fost aplicat la UE ca o teorie conform căreia guvernele naționale sunt „gardienii” tratatelor. Neofuncționalismul, foarte des comparat cu interguvernamentalismul 2, este o teorie nenormativă care s-a fundamentat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
fie Împărțite În trei categorii și, În funcție de fiecare În parte, să apelăm la alte teorii deja existente, pentru a putea Înțelege respectivele procese. 1.3. Modelul agregării preferințelor și modelul transformării preferințelor Eberlein și Kerwer (2002) Împart Încercările de a teoretiza modul de guvernare european În două mari categorii: cele care consideră că procesul de luare a deciziei constă Într-o agregare a preferințelor și cele care consideră că avem de-a face cu o transformare a preferințelor. Teoriile de agregare
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
de identitate normativă colectivă, care confunda voit identitatea de sex cu cea de gen, acordă drepturi formale femeilor, dar exclude identitatea de gen, ignorând feminismul politic al valului al doilea sau cel al politicilor valului al treilea. Politologii feminiști au teoretizat atât feminismul socialist, cât și pe cel marxist (M. Miroiu, 2004), marcând deosebirile dintre cele două doctrine: În timp ce prima are ca scop anularea inegalității sociale, a doua se fundamentează politic prin conceptul de revoluție proletară, având ca scop reconfigurarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
deschis în analiza retorică și naratologică de Hayden White și continuat în același spirit de olandezul Franklin R. Ankersmit, prin elaborarea unei coerente metodologii narative a istoriei (fundamentate până în anii 2000 și din care s-a desprins recenta naratologie vizuală, teoretizată spre exemplu de cercetătoarea Marie-Laure Ryan10). Spiritul modernist al "noii istorii" se desparte definitiv de direcția tradițională analitică. Istoria însăși este citită precum o narațiune sau având caracterul unei "opere deschise" (așadar, dincolo de sensul acordat textului sacru de către Umberto Eco
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
faptului social-economic sau politic - atât mentalitățile, cât și manifestările imaginarului. Mai mult chiar și în mod spectaculos, generația următoare și-a însușit demersul antropologic dezvoltat în științele psiho-sociale (așa cum o fac Robert Muchembled sau Emmanuel Le Roy Ladurie) în direcția teoretizată în 1985, cum am văzut deja, de Le Goff. Spre sfârșitul anilor '90, împrumuturile conceptuale și metodologice sunt asimilate în noua viziune a Școlii, astfel încât actualele generații de sociologi, de istorici ai mentalităților și ai imaginarului (Thomas 13) își concentrează
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
primul nivel, cel tipologic (al rolurilor), intersectează registrele verticale, laic, respectiv religios (fiecare sub dublul semn valoric, pozitiv-negativ), generează imaginarul puterii (masculine) și imaginarul cotidianului (marcat de prezența tăcută a marginalilor: femeile, copiii, slugile). În ambele forme se regăsește dihotomia (teoretizată de Eliade) profan-sacru, astfel încât, în panoplia de personaje care populează lumea imaginarului, regăsim atât modelul ideal feminin (Fecioara, sfintele martirizate), cât și anti-modelul (Eva sau, în variantă socială, vrăjitoarea, adultera, păcătoasa), atât modelul "cruciatului", cât și contra-modelul, respectiv trădătorul sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Dintr-o perspectivă eleată, de exemplu, cunoașterea veritabilă nu poate avea drept obiect decât ceea-ce-este, în vreme ce cunoașterea părelnică are drept obiect ceea-ce-nu-este, adică opusul celui dintâi obiect. Astfel de așezări ale relațiilor dintre formele de cunoaștere și obiectele corespunzătoare sunt teoretizate înaintea lui Aristotel, nu doar de către Parmenide, ci și de Heraclit, Socrate, Platon, printre alții. Aristotel însuși, în contexte diferite ale operei sale, îl gândește pe cel-ce-este într-un mod cu totul diferit față de "lucrurile" pe care acela le întemeiază
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Câteva principii orientative sunt recomandate pentru construirea eficientă a situațiilor educative, și anume: interacțiunea, introspecția, nivelul de inovație, integrarea și informația. În acest context, educația asistată de computer permite abordarea sistemică a instruirii, o nouă viziune pe care psihopedagogia o teoretizează în ultimii ani, dar care devine operativă în momentul în care strategia didactică se împletește cu tehnologiile multimedia. Instruirea asistată de computer schimbă atitudinea elevului, dar și a profesorului față de învățare, elevul devine centrul demersului didactic. Rolul lui este activ
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Alexandra BARBU, Gheorghe BARBU () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93150]
-
de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel mai apropiat DP aflat într-o poziție tematică. Programul Minimalist (teoretizat de Chomsky 1995 [1993]) este varianta curentă a gramaticii generative, centrată pe economia derivațională și economia reprezentării (Principiul Economiei). PM a fost publicat inițial în 1993, dar cunoscut mai pe larg începând din 1995. În 1995, Noam Chomsky publică la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse de Voice. Faza (engl. phase) este un domeniu sintactic teoretizat pentru prima dată de Chomsky (1998). O propoziție conține două faze, CP și vP. De obicei, deplasarea unui constituent în afara unei faze este permisă numai dacă acel constituent s-a deplasat mai întâi la limita (engl. edge) stângă a fazei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]